Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

DREPTUL CETĂŢEANULUI

LA O BUNĂ ADMINISTRARE

 „Avem cea mai frumoasă şi cea mai bogată ţară din Europa”

General mr. (r) conf. univ.  dr. ILIE Gorjan

Într-un stat de drept, autorităţile administraţiei publice se constituie în urma organizării şi desfăşurării alegerilor libere şi corecte în cadrul cărora poporul, titular al puterii politice, îşi exprimă prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat opţiunile politice. În aceste condiţii, este firesc ca autorităţile, astfel constituite din reprezentanţii aleşi de popor, să se afle permanent în serviciul cetăţenilor, satisfăcând cerinţele vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor sau prin organizarea aplicării în practică a acestora, cu alte cuvinte să le administreze interesele în scopul realizării binelui comun. În România, după decembrie 1989, sunt evidente reformele înfăptuite în domeniul administraţiei publice, ţara noastră revenind în mare parte din punctul de vedere al organizării structurilor statului, la modelele de funcţionare din perioada interbelică. Cu toate acestea, nu poate fi trecută cu vederea  criza prin care trece administraţia publică românească, începând cu criza de autoritate, care se face simţită la nivelul tuturor autorităţilor, şi, terminând cu administrarea defectuoasă a treburilor publice, care afectează într-o bună măsură drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Una dintre cauzele principale ale acestei crize a fost reliefată de prof. Ioan Scurtu care a afirmat: „În România postrevoluţionară, spre deosebire de toate ţările foste socialiste, s-a produs un fenomen denumit programul politic „Jos!”. Cauza rămânerii în urmă a României trebuie căutată în distrugerile din timpul revoluţiei, când în ţara noastră lupta împotriva comunismului a îmbrăcat forme aberante, ne mai întâlnite în celelalte ţări foste socialiste. Sub lozinca „Jos!” s-a urmărit distrugerea a tot ceea ce s-a creat după 1945.Au fost dărâmate grajduri pentru vite, sediile C.A.P.-urilor, plantaţii de pomi, viţă de vie, sisteme de irigaţii, s-au demontat motoare şi utilaje de înaltă tehnicitate, s-au casat tractoare, nave, camioane, s-au falimentat întreprinderi industriale, care au fost închise sau vândute la preţuri de nimic etc. Această frenezie distructivă era încurajată ca fiind o expresie a luptei împotriva comunismului. „Jos!” era sloganul propagat cu o stăruinţă care s-a dovedit mai mult decât suspectă”.

La rândul său, Emil Cioran numea vocaţia românilor de a o lua mereu de la capăt, negând tot ce s-a creat în trecut, „Adamismul românesc”. Prof. Ioan Scurtu a confirmat această teză astfel: „În perioada interbelică, liberalii dădeau vina pe naţional-ţărănişti, iar aceştia pe liberali; în 1938, Carol al II-lea aprecia că partidele politice erau vinovate de starea de tensiune din ţară, drept care şi-a asumat conducerea nemijlocită a statului; în septembrie 1940, Ion Antonescu îl acuza pe Carol al II-lea de prăbuşirea României Mari, drept care i-a impus să abdice; la 23 august 1944, regele Mihai, susţinut de <<liderii partidelor democratice>> anunţa că <<pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală>> l-a înlăturat pe Antonescu şi a avizat crearea unui „guvern de uniune naţională>>; la 30 decembrie 1947, monarhia şi regele Mihai erau acuzaţi de Gheorghiu-Dej că <<au trăit din exploatarea poporului român”; după 1965, Nicolae Ceauşescu l-a învinovăţit pe Gheorghiu-Dej de „crime şi ilegalităţi”, între care uciderea lui Lucreţiu Pătrăşcanu; după decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu este acuzat de genocid prin uciderea a peste 60.000 de oameni şi de subminarea economiei naţionale”. Apoi guvernele care s-au succedat la conducerea administraţiei publice s-au acuzat reciproc, dând vina pe „greaua moştenire” lăsată de cei care au deţinut anterior puterea.

Criza administraţiei se răsfrânge negativ asupra celor administraţi, asupra celor care de bună voie şi nesiliţi de nimeni (de multe ori prost informaţi) şi-au ales pe cei care fac parte din autorităţile administraţiei publice. O administrare defectuoasă a treburilor publice este vizibilă la tot pasul. Să luăm ca prim exemplu starea drumurilor. Comparativ cu 1989 este cert faptul că starea şoselelor din România s-a îmbunătăţit simţitor. Cu toate acestea, există încă numeroase căi de comunicaţie naţionale, judeţene şi comunale care pun la grea încercare nervii şoferilor profesionişti şi amatori, ca şi buzunarele acestora, ca să nu mai vorbim de numeroasele accidente ce se produc, nu numai din vina conducătorilor auto, ci şi din cauza proastei administrări a drumurilor.

Iar când vine vorba de întreţinerea şi repararea şoselelor, fie ca urmare a deteriorării, fie din cauza alunecărilor de teren sau căderilor de stânci, acestea se fac de mântuială sau trenează în timp şi asta tot pe nervii şi cheltuiala şoferilor.

Lipsa autostrăzilor transformă orice călătorie cu autovehiculul, de orice tip ar fi, într-un adevărat coşmar, mai ales pe drumurile europene înţesate cu tiruri şi diferite tipuri de autovehicule de mare tonaj. Un turist american, şofer la rândul său, văzând riscurile la care se expun şoferii români pe şoselele ţării, afirma că nici cel mai profesionist conducător auto de la ei nu s-ar descurca în traficul infernal ce se creează pe şoselele noastre şi asta din cauza inexistenţei autostrăzilor.

În principiu, nevoile şi interesele generale ale colectivităţilor umane, fie ale societăţii în ansamblul ei, fie ale colectivităţilor de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, sunt satisfăcute de către stat prin serviciile publice create de el. Uneori, însă, aceste nevoi sunt satisfăcute şi de către particulari cu acceptul statului, numai că, de cele mai multe ori, aceşti particulari, în lipsa unei concurenţe serioase, aduc mai mult un deserviciu cetăţenilor, decât să-i deservească aşa cum ar trebui. Sunt multe astfel de unităţi de alimentaţie publică, sănătate, învăţământ privat, transporturi, construcţii, cablu TV , topometrie etc, care sfidează populaţia, au o proastă organizare a serviciului, punând oamenii degeaba pe drumuri sau obligându-i să stea la cozi interminabile şi, în cele mai multe cazuri, percep taxe exorbitante, greu de suportat de oamenii de rând. În  majoritatea  localităţilor rurale nu sunt asigurate utilităţile minime necesare unui trai decent (canalizare, gaze naturale, cablu TV, internet), iar uneori alimentarea cu energie electrică se întrerupe în mod nepermis ca pe vremea „odiosului” regretat, ca să nu mai vorbim de lipsa iluminatului stradal ori de întreruperea nejustificată a acestuia şi de nepăsarea greu de înţeles a celor abilitaţi cu repunerea lui în funcţiune, fapt ce transformă mediul rural într-un adevărat el dorado al hoţilor care, de regulă, acţionează doar la adăpostul întunericului şi stihiilor naturii. Totodată, unele servicii publice strict necesare, sunt concentrate, în marea lor majoritate, în oraşele reşedinţă de judeţ (asistenţa medicală, juridică, socială, alimentaţie publică etc), unde omul de rând nu poate ajunge uşor, întrucât nici transportul în comun din zona rurală către oraşe nu s-a bucurat de atenţia celor în drept. Un semn al modernismului şi al apropierii noastre de standardele europene îl constituie creşterea numărului autoturismelor, îndeosebi de provenienţă străină, dar grija autorităţilor pentru a asigura şi parcări pentru posesorii de autoturisme e ca şi inexistentă, în schimb sancţiunile pentru încălcarea regulilor de parcare sunt din abundenţă.  Proasta administrare a pădurilor, un bun naţional de mare valoare, se răsfrânge negativ din ce în ce mai mult asupra climei din ţara noastră, tăierile masive de păduri din anii postdecembrişti provocând numeroase dezastre naturale, care nu sunt specifice regiunii în care ne aflăm.

Cetăţenii de rând se mai confruntă şi cu procedura greoaie de elaborare a actelor administrative (autorizaţii de construcţie, diplome, certificate etc), în absenţa unui cod de procedură administrativă, fiecare autoritate a administraţiei publice având o largă putere discreţionară la acest capitol, pe de o parte, iar pe de altă parte, mai există şi lipsa de profesionalism, necinstea şi aroganţa unor funcţionari publici abilitaţi cu eliberarea unor astfel de acte. Iată de pildă ce avize sunt necesare pentru eliberarea unui certificat de urbanism: alimentare cu apă, alimentare cu energie, gaze naturale, salubritate, prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţia mediului, protecţia civilă, canalizare, alimentare cu energie termică, telefonizare, transport urban, sănătatea populaţiei. Ne putem lesne închipui câte drumuri va avea un cetăţean de făcut ca să obţină aceste avize, câţi bani trebuie să cheltuiască pe nişte hârtii, ca să nu mai punem la socoteală şi „micile atenţii” fără de care funcţionarii se fac că nu te observă. În S.U.A., de exemplu, aceste acte se obţin doar în câteva minute de la un ghişeu unic. Oare când se va întâmpla şi la noi la fel ? Sunt state precum Italia, Spania, Grecia, Elveţia care obţin venituri importante din turism. La fel ar putea şi România să-şi acopere o bună parte din P.I.B. cu sumele de bani provenite din turism, întrucât, slavă Domnului, „avem cea mai frumoasă şi cea mai bogată ţară din Europa”, cum afirma celebrul profesor Paul Negulescu în perioada interbelică. Dar ce te faci, pentru că dacă înainte de 1989 exista cât de cât o preocupare pentru amenajarea şi întreţinerea bazelor turistice, pentru valorificarea potenţialului zonelor încărcate de istorie, pentru construirea de staţiuni turistice pe litoralul Mării Negre, după 1990 te apucă jalea când vezi cum altădată staţiuni înfloritoare  sunt lăsate în paragină spre uimirea străinilor care nu pricep cum astfel de valori nu sunt valorificate la maximum, aşa cum se întâmplă în ţările lor. Cum să nu te revolţi când afli că localitatea Tărtăria intrată deja în circuitul universal de valori prin cele trei tăbliţe descoperite acolo (care atestă că scrierea cea mai veche  din lume nu este în Sumer, aşa cum se ştia până acum, ci pe teritoriul României) este lăsată de izbelişte, neinteresând pe nimeni că pe câmpul de acolo fierul de plug, tras de cai, scoate an de an la iveală fragmente din vase de ceramică de o valoare inestimabilă? Primăriile au, printre altele, şi obligaţia de a instala la intersecţiile de pe raza localităţilor  indicatoare cu direcţia de mers a autovehiculelor, pentru ca şoferii, care nu locuiesc în localitatea respectivă, să se poată orienta mai uşor în aflarea drumului spre destinaţia dorită. Am putea crede că acest lucru simplu e rezolvat, dar lucrurile stau exact pe dos. Sunt localităţi unde, dacă ai nefericirea să le străbaţi, mai ales noaptea, te poţi învârti mult şi bine până găseşti direcţia de mers dorită, tocmai din cauza inexistenţei unor astfel de indicatoare.

Fără a avea pretenţia unei abordări exhaustive, m-am rezumat în această prezentare la aspectele de suprafaţă ale administraţiei publice, adică la cele care se văd şi se simt de oricare dintre cetăţenii de rând, şi nu la cele de profunzime, care necesită o analiză mai exactă, cu un pronunţat caracter ştiinţific. Îmi exprim speranţa că aspectele negative reliefate aici, care constituie excepţii şi nu regula, vor fi incluse în sfera preocupărilor celor îndrituiţi cu reformarea administraţiei publice, pentru înlăturarea sau diminuarea lor grabnică în spiritul cerinţelor şi în conformitate cu standardele europene.

Conf. univ.dr. Ilie Gorjan

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com