Este iarnă! Ca o binecuvântare de linişte şi aşteptare, cerul îşi trimite agoniseala de alb din rugile noastre! Totul s-a prefăcut în alb! Prin sate liniştea albă se resemnează în privirile oamenilor şi a singurătăţii de prin curţile şi sufletele lor. Multă tristeţe în privirea caselor părăsite! În curţile lor  zăpada e fără cărări, fără  urme de paşi, de mâini, de viaţă! Aici  disperarea, singurătatea, tristeţea sunt la ele acasă! Prin pădurile care mai sunt, sălbăticiunile, şi ele mult împuţinate, îşi plimbă disperarea în depărtări cât mai lungi încercând să scape de  bătaia scumpelor puşti mânuite de vânători ce descind din avioane personale... Se aud strigăte! Ale  zăpezii, ale străzii!

Memoria bunicilor si a celor dinainte se plimbă sfredelitor prin imensitatea albului, până acum, tăcut! Mâini ameninţătoare tulbură liniştea şi starea de veghe! A nins peste ţara noastră! Câmpurile cu buruieni veştejite, dealurile, munţii cu cioturile pădurilor mutilate, casele, curţile şi grădinile bătrânilor neputincioşi sau cele părăsite, străzile, copacii şi sufletele îngândurate ale oamenilor ..., sunt acum acoperite de albul zăpezii, devenind iertător, mirific, pur, inocent, cast, dătător de linişte şi dorinţe abisale...

A nins şi peste aşteptările tot mai deşarte şi lipsite de speranţe ale oamenilor! A nins cu bucăţi de amintiri din copilăria noastră, cu înţelegere, cu linişte, cu iertare! Nedreptatea se cuibăreşte mai greu şi cu mult mai puţină înţelegere în lumea albă, ce dintr-o dată a acoperit-o pe cealaltă. A nins peste ţara noastră! Care ţara noastră?, mă simt eu obligat să întreb. Ce mai avem noi din ce aveau străbunii noştri, adică cei care s-au născut aici şi ne-au transmis prin toate generaţiile de până la noi, tot ce Dumnezeu ne-a dat? Repet: cei care s-au născut aici, nu cei care s-au aciuat aici, lovind cu pumnii descarnaţi de lăcomie, nesimţire şi răutate în masa tăcerii neamului nostru cerând într-o limbă ţepoasă drepturi, drepturi, drepturi...

Unde sunt bogăţiile, resursele, pădurile, fabricile şi uzinele de renume, combinatele chimice, siderurgice, de aluminiu, combinatele de porci, vaci, păsări, institutele de cercetare, agricultura, sistemele de irigaţii, zootehnia, serviciile medicale, staţiunile balneoclimaterice, turismul şi toate celelalte care sub pretexte penibile au fost demolate sau date altora? Unde sunt toate astea şi pentru ce au fost distruse cu răutate diabolică? Cât de comuniste au fost toate acestea  de au fost exterminate fără nici un fel de milă? Şi cât de comunişti au fost beneficiarii lor, adică poporul român, de i-au fost spulberate aceste pârghii de prosperitate şi existenţă? De ce acum nu mai producem nimic, şi-am invitat străinii să se înfrupte din tot ce avem, românii lucrând la stăpân străin în ţara lor? Ce rău a făcut acest popor de merită asemenea tratament? De ce nu extragem noi petrolul nostru, marmura şi celelalte minereuri şi bogăţii? Nici apa minerală nu „am fost în stare” s-o punem noi în sticle! Importăm pământ de flori din olanda şi mai tot ce există prin super marcheturi sunt pruduse din alte ţări. Din start ne-am îndreptat spre un capitalism de carton în care piesa de rezistenţă au fost şi sunt boutiqurile. Românilor nu li s-a permis să facă mai nimic în ţara lor, străinii având drepturi absolute. Se desfiinţează în continuare spitale, şcoli, instituţii de cultura, muzee şi tot ce este util şi trebuincios oamenilor.  S-au inventat gripe aviare, porcine şi alte feluri de viruşi pentru a se lua din curţile oamenilor agoniseala şi a face pârtie pentru a se comercializa aici produsele străine, numai produsele străine. S-au inventat „standarde de calitate”şi alte directive şi destul de rapid am devenit o ţară consumatoare. S-a inventat cuvântul rrom, i s-a luat cu dibăcie un „r” şi am devenit ţara ţiganilor. Ni s-a luat şi identitatea! Ungurii sunt de douăzeci de ani la conducerea unor ministere şi au pus umărul serios la toate distrugerile făcute ţării noastre şi în timp ce conduc cer şi suveranitate!

S-au înfruptat multe ţări din avuţiile noastre, iar noi în ţările lor cărăm ploşti cu fecale, urină sau suntem „lăsaţi” pe plantaţiile lor de căpşuni. Ce troc interesant: ei s-au aşezat peste bogăţiile şi agoniseala străbunilor, iar români merg la ei la căpşuni!

A nins peste ţara noastră! Se aud strigăte!

A nins peste disperare, umilinţă, batjocură, nedreptate şi totul a devenit alb, imaculat, pur! A nins şi peste Roşia Montana! Păsări mari, negre se învârt de mai mult timp deasupra acestui loc blagoslovit de Dumnezeu! Uraniu, wolfram, argint, stronţiu, cycloniu, aur, adică bogăţii inestimabile, care valorificate de noi judicios ne-ar scoate din impas, ba am produce şi mari acumulări. Dar noi nu putem! Nu suntem în stare!

Veniţi dragi străini şi luaţi-le voi! Ultimele noastre resurse! Luaţi-le tot voi! Condamnaţi-ne definitiv la sărăcie, ştim că voi nu suportaţi asta, noi suntem obişnuiţi!

Ştiu Doamne că Tu ni le-ai dat nouă, dar nu Te supăra! Ai văzut clipurile acelea publicitare în care chiar şi oamenii de acolo cer asta! Spun ei, ca într-o poezie cu autor necunoscut, că dacă dăm şi aceste ultime bogăţii ale noastre străinilor, aceştia se vor îndura să-i pună tot pe ei, pe locuitorii de-acolo, să le extragă. Cu alte cuvinte, atunci când faci un dar sau aprinzi o lumânare şi dai de pomană, trebuie s-o faci cu mâna ta, adică, în afară de faptul că  ar fi greu, anevoios, ar fi şi total nepoliticos din partea noastră să-i lăsăm tot pe ei să-l le extragă. Locuitorilor de acolo li s-au promis nişte creiţari, de aceea au ieşit şi ei în stradă să Te roage pe Tine Doamne să-i aduci mai repede pe străinii aceia, ca să aibă şi ei locuri de muncă acolo în comuna lor, care după câte ştiu va dispare, alături de altele se vor transforma în lacuri de cianuri, lacuri pustiitoare în care foarte mulţi ani nu va mai creşte nimic, totul devenind o Sahară, care, cine ştie, poate va înflori aici, măcar, turismul deşertic.

Dar vreau să te întreb Doamne, de unde vor lua şi ceilalţi oameni Roşii Montane pentru a avea şi ei un loc de muncă? De unde atâtea mii de Roşii Montane Doamne?

Este iarnă şi păsările negre de deasupra ţării noastre, îşi strâng rândurile şi se îndreaptă către ultimul loc în care ancestrala noastră bunăvoinţă poate produce mai binele semenilor noştri din alte ţări. A nins peste ţara noastră şi totul e alb, pur şi mirific!