„DUPĂ DOUĂZECI DE ANI”

Ion Măldărescu, Agero

Grafica - Ion Măldărescu, Agero

V-aţi gândit poate, după titlu, la romanul omonim al lui Alexandre Dumas a cărui lectură a făcut parte din clipele frumoase ale adolescenţei mele, dar nu despre roman vreau să scriu. Au trecut douăzeci de ani de la evenimentele care au schimbat radical soarta Europei. După întâlnirea la Malta a celor doi mari s-a urnit scenariul demolării vechii ordini. Zidul Berlinului a fost porţionat si vândut ca relicvă istorică, bucată cu bucată, iar catifeaua a îmbrăcat delicat structurile politice ale unor state, foste socialiste. Ultima redută, România a fost sortită să încheie „apoteotic” garnitura prăbusirii puterii sovietice asupra statelor europene, vasale URSS, încă din timpul celei de-a doua conflagra ii mondiale. Era nevoie de un spectacol.

„REVOLUŢIA ROMÂNĂ” din decembrie ’89 s-a petrecut asemenea „rivuluţiei” lui Nenea Iancu si a Conului Leonida: tărăboi, pocnituri, focuri de arme cu cartuse oarbe, cu cartuse de război, spectacole nocturne asortate cu efectele luminoase ale cartuselor trasoare, cu huruitul de senile al blindatelor si al autoamfibiilor, pichete de ostasi în uniforme, degringoladă haos... si mult zgomot pentru întreţinerea atmosferei în folosul regizorilor si al profitului impostorilor. Faptul că în faţa fostului sediu al PCR s-a adunat o mulţime de curiosi, faptul ca niste oportunisti ai momentului au pătruns în instituţie si au devastat unele încăperi, au furat tot ce se putea, faptul că s-a dat foc unor cărţi, nu înseamnă revoluţie.

Fără a-i exclude pe marii potentaţi, că ăraţi pe fotoliile guvernamentale si haita de noi demnitari, de pe urma evenimentelor din decembrie '89 a beneficiat o adunatura de pierde-vară, în spatele căreia s-a ascuns si a tras foloase noua oligarhie „Beneficiarii & Co.”, ai cărei reprezentanţi au ajuns în câţiva ani multimiliardari în dolari sau în euro.

REVOLUŢIE? Nu! EVENIMENTE. O imensă cacialma: minciună, intoxicare, jaf, profit pentru cei avizaţi si pierderea irecuperabilă a unor bunuri din patrimoniului na ional. Caramitru & Co., urlând din balconul luminat a la giorno, au dirijat tirul militarilor care au mitraliat si au incendiat Biblioteca Universitară. Cum de nu i-a pălit si pe ei vreun glonţ rătăcit? Poate asa tăceau... că de, „tăcerea e de aur”, nu? Asa au tăcut, mai târziu gălăgiosul Dan Iosif si alţi mărunţ ei incomozi. Nu stiu câţi revoluţionari au fost în 1989, fie ei si de catifea. Nu au fost eroi, doar victime si profitori autohtoni sau din afara ţării, spectatori fiind milioanele de români cinstiţi si naivi sau populaţia planetei. Revoluţia televizată a arătat tinerii nevinovaţi ucisi si ostasii căzuţi INUTIL la datorie.

Au fost victime colaterale pentru a da greutate si autenticitate momentului. În urma lor s-au îmbogăţit „profitorii de război”. Ponderea economică a României mileniului trei se află cam pe la jumătatea celui mai prost an „ceausist” - 1989. Industrie nu mai avem, a patra flota comercială a lumii a fost vândută ca fier vechi, navele la fel, agricultura este „la pământ”, armată mai există doar pentru decor si câtiva mercenari în afara ţării, ne-au năpădit căpusele, atât autohtone cât si cele „de import”, bogăţiile subsolului României nu ne mai aparţin. Cumpărăm fregate uzate, drept nave de luptă si avione „second hand”, propuse de alţii pentru casare. Am ajuns de râsul Europei, mai cu seama prin unii presedinţi, prin unii prim-ministri si ministrii de externe post-decembristi gen yes-manii adrienicioroieni, gafeori de profesie. Sloganul „În decembrie ne-am luat porţia de libertate” mi se pare acum desuet.

Noi, „ceilalţi”, cei de la talpa ţării am câstigat doar dreptul de a striga la lună, pentru că, oricum, nu ascultă NIMENI. Mi-ar fi rusine să afirm ca as fi fost revoluţionar în '89, pentru simplul fapt că am pătruns într-o clădire oficială! Unii sunt si astăzi... revoluţionari de profesie... În 22 decembrie 2009, asemenea milioanelor de români si străini am urmărit spectacolul televizat „Revoluţia română”. Am pătruns în clădirea oficială a unui sediu judeţean al P.C.R., nu din avânt revoluţionar, ci urmare a beţiei momentului. Am văzut acolo fel de fel de (ne)oameni, pe unii pentru prima dată în viaţă si după cum se manifestau, m-am întrebat nedumerit: ce Dumnezeu caut eu aici? Am făcut fotografii, multe... unele pot face istorie.

Asta a fost revoluţia. Ascultam „stirile” dezinformării, iar după trei zile, ca sfidare crestină, le-au pus în faţă o mascaradă de „proces”, apoi, de teamă, i-au asasinat. Istoria se repetă: „... din vreme-n vreme, practică barbară,/ Capul ţării noastre cade pentru ţară.” Pe maresalul Ion Antonescu l-au măcelărit în anul 1946, cu o zi înainte de a împlini 64 de ani, pe Ceauseşti, de Crăciun. Poate că si ăsta este un blestem. Nu sunt prea dus la biserică asa că mai pot întreba, împăcat, precum Crucificatul: „Iartă-i Doamne că nu stiu ce fac!”?

Ion Măldărescu, Agero

Colajul grafic Ion Măldărescu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com