|
ÎNCOTRO?
Editorial
Melania Cuc - redacţia Agero
Impresii si pareri personale in FORUM
 Citeam, descoperam cu câteva luni bune în urmă, în
pagina AGERO un semnal de alarmantă căutare a unui timp pierdut. În
goană după fărâma de fericire personală, o familie de români a ajuns
chiar la ,, capătul Pământului,,- un loc ,,liber de comunism,, cum se
credea pe atunci.
Roata istoriei a rostogolit vremea peste sorţii umanităţii şi acolo,
undeva înspre Polul Sud,- unde libertatea era mai ieri garantată,
astăzi, soarta omului stă în cumpănă fără siguranţă. Mâine, acolo şi
oriunde în lume, poate fi-va mai bine şi poate, mai rău…
Pentru românii visând la emigrare ca la o simplă scăpare la coca-cola şi
pizza pe săturate, şi nu la evadarea din sistem,- timpul şi spaţiul par
să se unească într-un punct extrem de confuz.
Noi toţi alergăm într-un fel sau altul, pe meridiane şi paralele,-
căutăm cu febrilitate clipa de mulţumire, fericire, fără să vrem să ştim
că destinul îl deţinem în genă, în AND,; depinde doar de ce vrem să
facem cu el.
De la răsărit spre apus, mereu în rostogolire de ac de ceasornic pornim,
ne unim în vise imposibile şi căutări adesea târzii. Lăsam acasă, dăm la
o parte partea noastră de rai şi piciorul de plai; pornim din nou şi din
nou d ela capăt, fie şi numai cu un lat de palmă … mai departe de toate.
Tocmai când credem că am ajuns la capătul drumului, că am dat de cornul
abundenţei şi ne-am adăpat la fântâna cunoaşterii, intervin alte
probleme în ecuaţie. Dimensiunile înstrăinării ne rup, ne ferefeniţeză
în monade rezistente la climă, la politică şi la viteza cu care ne
transformăm pe zi ce trece în computere gânditoare, dar niciodată în
uitare.
La Carpaţi şi Dunăre, încă mai pierdem din averea străbună şi murim ca
arborii, pe picioare. Cei care rămân, se destramă în patru zări
ispititoare, de, numai Ţara rămâne, sub tornade, ploi în răspăr şi bocet
de sinistraţi ce aşteaptă … Oare ce şi pe cine aşteaptă ei, cei cu
palmele crăpate pe coada de sapă?
Dumnezeu nu va coborâ pe pământ pentru ei, niciodataă. Cel sătul nu îi
crede flămândului, spune românul, şi… toate-s de-a-ndoaselea. Vara-i
maşteră; se se mişcă cu casă ,cu masă spre cealată jumătate a paharului…
anului. Holda-i nesămănată din toamna trecută. Porumbul a germinat în
ogradă, sub apă… Grâul de colivă ne vine cu ,,certificat de garanţie,,
de unde… fi-va sa vie.
In faţa ambasadelor unor state cu ,,promo,, lucrat la standarde
ridicate, tinerii cu diplomă universitară în ,, raniţă,, ţin ,,rândul,,
de seara până dimineaţa, când se schimbă în tură, iar, gardianul. Dacă
au noroc-chior, vor deveni sigur ,,parchetari,, în Germania sau
,,căpşunari,, în Spania,,…
Visul cel mare rămâne totuşi, zborul peste Ocean; este ca şi cum, apa
aia- mare ar putea spăla toate grijile şi jignirile naţiei române.
Nu fiecare om, nu fiecare arbore odată smuls, reuşeşte să-şi refacă
rădăcinile pe altă emisferă. Desigur, există, din fericire, destule
poveşti de succes pentru ca, una peste alta, fuga noastră de pe un
continent pe altul să devină, la urma urmei, motiv de legendă adevărată.
Puţini dintre cei cu rostul rostuit într-o lume nouă lor, au curajul să
se şi destăinuie, să-şi recunoască fie şi numai în oglindă, clipaaceea
de dezamăgire animalică, punctul ,,zero,, unde a stat şi a crezut c-a
murit, dar de unde s-a ridicat în genunchi, pe propriile-i picioare…
Aceştia sunt luptătorii şi poveştile lor ar putea face obiectul unor
studii nu doar pentru sociologi.
Patria nu este acolo unde ţie ţi-e bine! zic unii.
Ba, Patria este acolo unde ţi se oferă posiblitatea să gândeşti şi să
trăieşti ca un Om!, dau replica alţii. Adevărul rămâne închis în inima
fiecăruia dintre noi toţi cei care am deţinut curajul de-a rămâne aici,
pe vatră, ori… să-ne luăm Lumea-n cap, să plecăm înspre acolo, de unde
România noastră se vede, ca orice lucru fără detalii,- în negru şi alb.
Melania Cuc - redacţia Agero
|
