Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Eminescu, contemporanul

Victor MARTIN

Aşa cum Caragiale este contemporanul politicii actuale, Eminescu rămâne contemporanul poeziei române dintotdeauna şi de oricând. Nu e exponentul metafizicii în literatura noastră, ci metafizica însăşi.

Cei ce nu sunt capabili să-şi recunoască antemergătorii, nu există, chiar din cauza asta. Cine nu-l înţelege pe Eminescu nu se poate înţelege pe sine. Faptul că nu se minte, în fiecare zi la fel nu e o scuză. Adevărul trebuie ocrotit să nu devină minciună.

Mihai Eminescu există, în primul rând, pentru că nu a negat pleiada de poeţi, naratori sau critici, care au mers înaintea lui, către el. Un epigon există doar dacă afirmă un pachet de mijloace literare specifice unui maestru, iar Eminescu a avut sute de pachete de mijloace, specifice şi divers colorate.

Trăim o civilizare întoarsă pe dos. Dacă, de obicei, trecutul e glorios sau perceput astfel şi prezentul josnic, astăzi trecutul e şters cu buretele şi ultimul fel de poet se crede buricul Pământului. Încercarea de a scrie lucruri inspirate, cu orice preţ, cu orice preţuri, fără să ai talent, e ca şi cum ai căuta să-ţi aminteşti dacă ţi-ai luat pastilele de stimulare a memoriei.

Cei care îl neagă, azi, pe poetul Mihai Eminescu nici nu ştiu prea bine ce sunt: nebuni sau proşti? Ei se leagă la cap fără să aibă. Geniul unora nu deranjează decât oameni deja deranjaţi; abia atunci când îşi încordează muşchii, se vede cât sunt de inteligenţi. Atâta timp cât unul dintre noi e necivilizat, suntem cu toţii necivilizaţi.

Criticii lui Eminescu încep prin a fi plătiţi să spună anumite lucruri, cu speranţa că, după un timp, vor fi plătiţi pentru a nu mai spune exact aceleaşi lucruri. Sunt simpli meseriaşi; n-au idei, dar sunt atât de orgolioşi încât nu le acceptă pe ale altora nici dacă le primesc de-a gata. Spun ce cred, fără să creadă ce spun.

A fi altceva, a fi altcumva, a fi mai bun, nu înseamnă să negi scriitorii ce ţi-au premers, ci să te ridici măcar până la nivelul lor, dacă nu poţi să-i depăşeşti.

Literatura română e un eşafodaj pe care eşti sau nu eşti. Nu poţi fi scriitor român în afara literaturii române. Nu poţi fi scriitor român decât printre scriitori români, indiferent dacă aceştia te plac sau te ignoră.

Dacă, în orgoliul tău morbid, negi scriitorii români din jurul tău şi cauţi să-ţi coşi etichetă de scriitor român între scriitorii Europei sau întregului Pământ, direct, eşti în aer. Numai pe cei deştepţi îi deşteaptă străinătatea.Un premiu internaţional sau altul nu te face mai scriitor dacă nu te face mai român. Mihail Eminescu a înţeles acest lucru. Lucrurile simple se înţeleg mai greu.

Eminescu nu e un poet oarecare, uşor încadrabil în timp. E monedă de schimb; când apar unii, sunt „emineşti” ai literaturii române, cum criticii lui nu sunt critici oarecare, ci „eminescologi”.

Dacă de contemporani mai poţi face abstracţie, din interes meschin, orgoliu, prostie, nebunie sau cine ştie ce altceva, de înaintaşi nu poţi face abstracţie. Aceştia sunt de piatră; nu-i poţi clinti. Poţi, cel mult, să-i aşezi altfel, să imaginezi noi ierarhii ale trecutului, dar numai o minte bolnavă poate nega vreuna dintre valorile înaintaşilor.

Nu eşti mai bun negându-l pe Mihai Eminescu, cum văd că fac foarte mulţi trăitori ai zilelor noastre. Eşti mai bun dacă demonstrezi asta semenilor tăi, dacă reuşeşti să le arăţi că ai mai mult talent şi mai multe idei. Şi mult mai mult bun simţ.

Oricine poate scrie o carte, dar numai talentul te poate face ca această carte să fie de bun simţ. Bunul simţ este ingredientul necesar cărţii care vrea să fie citită. Altfel, confundăm scriitorul adevărat de scriitorul de vagoane sau reţete medicale.

Şi nici aceste lucruri nu sunt de ajuns. Pentru simplul motiv că, dacă te tot întreci cu semenii într-ale scrisului, ajungi să fii convenţional sau lipsit de originalitate.

Eminescu e contemporan cu noi chiar şi prin faptul că a trait într-o epocă în care s-au întâmplat foarte multe lucruri, similară cu cea pe care o parcurgem acum. Cine nu scrie azi cărţi, ori e tâmpit, ori mai mult decât atât. Societatea noastră cunoaşte un suflu nou; acesta vine dinspre Koslodui.

Un scriitor adevărat nu face din scris o competiţie sportivă. Competiţiile sportive se fac pentru premii, iar premiile în literatură nu reflectă decât în mică măsură valoarea adevărată.

Nici clasificările arbitrare ale criticilor contemporani nu ne pot aşeza acolo unde ne e locul.

Mihai Eminescu a trăit o tragedie prin faptul că şi-a înţeles criticii, iar aceştia nu l-au putut înţelege pe el. Criticii cataloghează doar ce pot înţelege; tristeţea lor e veselia fără rost. Geniul e ceva de neînţeles. Eminescu nu poate fi vârât în nici un canon. Dacă nu poate fi măsurat de minţi înguste, convenţionale, mulţi au impresia că poate fi lăsat pe dinafară.

Nu poate. Există oameni care îl citesc încontinuu. Când dai peste un geniu, simţi nevoia să-l reciteşti tot timpul. Geniul îţi relevă noi şi noi valenţe.

Paradoxal, cu cât e citit mai mult, Mihai Eminescu e din ce în ce mai proaspăt.

Nici criticii timpului său, nici cei ai zilelor noastre nu pot ştirbi ce a construit trecerea timpului. Primăriile şi uniunile de scriitori înalţă false statui. Doar trecerea timpului înalţă statui adevărate, mai mari sau mai mici. Mihai Eminescu este una dintre marile statui adevărate.

Dacă este cea mai mare sau nu, prea puţin contează. Principalul e că nu se poate urca nimeni pe soclul său, din simplul motiv că soclul lui Eminescu e în inimile noastre, nu la Ateneu.

Mihai Eminescu n-a avut nevoie să facă parte din nici o societate sau uniune de scriitori. Şi-a văzut de drumul său. Dacă detractorii din veacul XXI vor să se suie pe soclul lui Eminescu, să meargă pe drumul acestuia, nu pe urmele poetului, ci înaintea acestuia, le spun să-şi vadă de drumul lor! Doar aşa pot ajunge undeva; istoria literaturii nu se confundă cu literatura istoriei.

Victor MARTIN

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)