|
|
|
|
|
EDITORIAL
ERORILE ALTORA Maria Diana Popescu, Agero
Pălării verticale, extravagante şi exagerate, unele semănau cu păsări gata să-şi ia zborul, altele aduceau cu nişte simple farfurii, considerate de către critici destul de ridicole, rochii colorate, o paradă a opulenţei, īn pofida factorilor externi care īşi dispută puterea şi controlul planetei. Independent de voinţa lor, britanicii au fost nuntaşi. Mass-media au abuzat de temă, īn capcană fiind prinşi cam două miliarde de oameni, spun statisticile. Adică o treime din pămīnteni au stat cinci ore īn faţa televizorului, cu ochii pe catedrala londoneză Westminster Abbey. Īnţeleg că aşa-zisul sīnge nobil are o istorie aparte, iar milenara monarhie britanică se străduieşte să demonstreze că este īn pas cu vremurile şi că reprezintă mai mult decīt divorţuri, scandal şi irosirea banului public, precum afirmă republicanii. Britanicii sugrumaţi de măsurile de austeritate ale crizei n-au fost duşi de alai, criticile cu privire la costurile monarhiei nefiind uitate. Sigur, unele lucruri nu sīnt tocmai confortabile, dar e nedrept să nu fie spuse, din moment ce ştim cu toţii că există şi sīnt parte din zbuciumata faţă a lumii. Precum afirma filosoful-teolog Petre Ţuţea, nimic nu este mai grav decīt să luăm parte la erorile comise de alţii.
Imersaţi īn dunele mişcătoare ale mutaţiilor economice şi sociale, suprasaturaţi de impulsuri nocive, contaminaţi de automatisme, de imagini hiperviolente, de ordinatoare, de vaccinuri şi de alte elemente din recuzita controlului asupra identităţii, sīntem īncolonaţi fără cīrtire să gustăm din supa mondială cu bucăţi pe jumătate digerate. Pe toate străzile, teletexte verticale, orizontale, hipermagazine, portrete electorale şi femei pe jumătate goale invită la plonjonul īn infernul globalizant. Retina şi auzul sīnt bombardate din toate părţile de terapii-şoc: reclame la medicamente şi vaccinuri, la alimente cu adaosuri, la detergenţi minune, la şouri de două parale. Oamenii aleargă de colo-colo, īncercīnd să īmblīnzească nerostul, să surprindă o ieşire, un firicel de sens real īn acest beci al fantasmelor sado-politicieneşti. Se vor īmplini īn curīnd douăzeci şi cinci de ani de capitalism, democraţie, libertate, economie de piaţă, creşteri economice, new-age, avīnt tehnologic, progres, de fapt īnceputul involuţiei evoluţiei noastre, citīndu-l pe Emil Cioran. De la o aşa-zisă iniţiere a lumii la libertate s-a ajuns la excitarea ei pīnă la criminalitate īmpotriva umanităţii. Coşmarului realităţii īi corespunde simetric reacţia naturii, generată de poluare şi de butonarea lumii. Reīntoarcerea la un echilibru pare cu neputinţă, guvernul mondial nu doreşte refacerea īn īntregime a zonelor, ori de cīte ori natura sau tehnologiile sofisticate se dezlănţuie. Oamenii de ştiinţă au pus pe hīrtie tot felul de scenarii cu privire la dezastre. Se presupune că la un moment dat planeta īşi va continua drumul īn cosmos fără noi. Se fac speculaţii cum că īn jurul anului 2030, supravieţuitorii vor fi beneficiarii unui transfer al personalităţii din creierul biologic īntr-unul electronic; androizii vor face parte din societate, fiind la fel de comuni ca īn filmele SF, pe străzi vor circula maşini la fel de inteligente ca şi oamenii, iar Wall Street-ul nu va mai fi centrul religiei economice mondiale. Īn pofida previziunilor melioristice, la borna prezentului totul se măsoară īn latitudinea corupţiei şi īn longitudinea profitului, iar iraţionalitatea unor zone conflictuale va modela masiv viitorul planetei. Nu trebuie să fii futurolog ca să pricepi că democraţia şi libertatea, ca instanţe obsesiv intonate de americani īn leagănul capitalismului, clamează ceea ce ea īnsăşi rejectează: braţul invizibil făcător şi desfăcător al conflictelor mondiale şi al dezastrelor. Sigur, nu ne vom mai īntoarce de unde am plecat, dar păşim forţat īntr-o eră internaţională agravantă.
Unor ţări li se amputează picioarele īn favoarea cadrelor metalice sau a cīrjelor clasice, altele sīnt īmpinse programat īntr-o perioadă prelungită de colaps. Vrem ori nu vrem, regizorii lucrează de ceva timp la mumificarea vechii ordini mondiale, deja īmbălsămată şi legată strīns cu feşi. Pentru prima dată, după multă vreme īn istoria lumii, se inversează raportul dintre calitatea politicilor practicate la nivel internaţional şi politicienii de serviciu ai statelor, īn sensul că politicienii din teritoriu au devenit agresivi şi distrugători cu naţiunile lor. De aici imposibilitatea sincronizării contextului intra-social cu iureşul internaţional. Utopia din care se hrănesc puterile lumii, piscul de forţă de unde este prăvălită demnitatea unor naţiuni şi īnlocuită cu un model de societate incisiv, sīnt asemenea unui film macabru şi grotesc, unde toate scaunele trebuie ocupate de mulţimile de oameni din spatele cordonului de pluş al iluziilor. Īn sens metaforic, prezentul pare un duel īntre puţinii iubitori de adevăr şi iubitorii de efemer, sau poate un dialog imaginar īntre Parmenide şi Heraclit.
Maria Diana Popescu, Agero
Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |