|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Eseu către
psihologişti
Eugen Evu
Pentru Lucian Hetco De la un moment dat, omul care scrie observă (bine ar fi să fie la timp!), că exerciţiul îndelung şi stressant, riscurile profesiei, este de fapt de singur scris, (dicteu), cumva din altă dimensiune: a memoriei, a amintirii ancestrale dar şi celei dobândite, trăite, retrăite, filtrate, revelîndu-se idealizant (!) probabil ca o accedere a supra-egolului în acest sens. Se poat face analogii cu experienţele de tip spiritism(!), ale lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. „Motorul” acestei dinamici pare că aparţine patosului, pasiunii în exces, cu un nucleon erotic, al dorinţei- DOR-ul inefabil, acela de a fi iubit, compensatoriu, cel mai frecvent din cauze ale frustrării din copilăriei, dacă nu chiar prenatale! Este cazul geniilor poetice, patologic autiste, în speţă al poeţilor aşa zişi „blestemaţi”; Paul Aretzu, un critic dar şi un teolog (teosof?) de vocaţie, practician, a numit aceasta în două dintre antologiile lui critice, „ Scara din bibliotecă”, Stigma. Conceptul vechi grecesc, care a contaminat şi ortodoxia bizantină, (după marea schismă) este transferabil corect în actul critic, deşi am reţineri privind golirea lui de noima ontologică şi axiologică. Nu poţi opera
limpezitor, fără a risca „ mal praxis”-ul deconstructiv, cu
bisturiul ceea ce doar un lasser poate ! Homker a orbit, Borges
a fost orb din naştere...
Ceea ce au „ văzut” ei în
această separare (diferenţiere, discriminare) este
desigur fascinant, dar recade în onirism şi bizar simptom al „
recuperării mistice” – compensatorii, însă ca act avem ceva
strict mistico- religios: suntem (şi atribuim celorlalţi) ceea
ce credem, adică re- programăm virtualizăm ! Omul este programat genomic
să perceapă tridimensional „ realul”, însă acest real
Convertibil prin Imaginaţie ( şi intuiţie empatică..) va devia
mereu pe coordonate care scapă raţiunii, conştienţei de sine şi
in extenso de sine al „lumii”. Experimente relevante au fost
pentru mine, cele ale lui Carl Gustav Jung, ( vs Freud!), dar şi
Henry Moore, sau bunăoartă Dostojevki...Patologismul numeroşilor
oameni geniali, tinde la un proces dramatic ( sau tragic !), de
alienare, Inteligenţa esenţialistă, perfecţionistă, este a
dictaturii conştiinţei (dar mai cert, a Supraconştientului:
individual conectat la cel colectiv. Scrisul ne MODIFICĂ scarat
(Scara lui Iacob aşa cum o dezvăluie arhivele Vaticane, altfel
Paul Aretzu, „ Scara din bibliotecă”, sau Umberto Eco, ( Numele
Rozei) ori acel Die Buckenwurm!, efectul este şi cel al
lui Coandă, dar şi al bilocaţiei ( Tesla), Dar şi al Curbei lui
Gauss, Doppler sau Moebus, ş.a.m.d. Cu alte
cuvinte, explorăm ceea ce riscăm să devenim ! Riscând o analogie
derizorie, „suntem ceea ce mâncăm”, devine „ suntem ceea ce
visăm a fi”, „ ceea ce credem”... Milenar (!), ceea ce Jahwe se
spune că i-a destăinuit lui Moise al evreilor, aceasta ar fi
paradigma DEVENIRII...” Eu sunt cel ce devine”, în traducerea
unui expert ebriolog.) Este oare această lege
psihologică atributivă unei entităţi unice, sau ( şi) a
Pluralităţii? Răspunsul deductiv este retoric. Ne vom întoarce,
cu ochii de AZI, mereu, la illo tempore ale Originii, la
problema explodată recent, după cercetările relevante ale lui
Zecharia Sitchin în Sumer, şi la teoriile conspeiraţiei de tip
Frăţia Babiloniană, Massorenie, (massă oneroasă- oniroasă,
sic, n, recte massificare, mancurtizare !)
ş.c.l. inclusiv pe căile re-înţelegerii marilor civilizaţii din
Orienturi, dar şi Americi, dar şi Africa, dar şi Europa. Sigur
că suntem experimentul A CEVA, a CUIVA, însă implicit suntem
experientul sinelui nostru (şi Sinei noastre !) – înţerlese
dualist şi respectiv TRIADIC. Gândirea ne este holostică iar
scrisul este hologramic. Sinapsele (interferenţele neuronale) de
pe scoarţa cerebrală, inteconectează, sub o presiune
irepresibilă, a unei „ Aorte” invizibile, câtă vreme suntem
lucizi, normali, neînstrăinaţi. Creativitatea mentalului nu
poate evita factorul de risc al „ fracturilor” (vezi sub-
curentul literanic românesc, al „ fracturismului”, gogoriţă care
i-a înnebunit pe unii, mai ales după massificarea idologică din
totalitarism şi sumedenia de „ artere colaterale”
care, în fond, au PERVERSITAT ( virusat!) psihicul, la nivelul
limbajelor şi al „ falsei memorii” devenite subtextualism,
ironism, optzecism, agonism, ş.c.l. Patologia
de acest tip este a mutilării din acel lazaret al romanului-
cheie „ Un caz de mutilare” ş.a. Personal, ştiu despre mine, că
textul poetic( cartea) este un „obiect de
cult”, la alţii „ evanghelii” sau „apocalipse” proprii (
apocrifice) însă mai ŞTIU că Poezia este cu
atât mai rezistentă temporal şi comunicabilă
(cuminecabilă”) – cu cât codifică (hermeneutic!)
mai multă, substanţială INFORMAŢIE de tip „ iniţiatic”.
Este aceasta, poezia, mantramismul ei mereu înnoitor în
modernitate, auto- modelatoare şi modelatoare...Sau tipic-
atipică! „ Ciudaţii” vor avea şansa deseori prin erori (!),
Hazardului definit de Hegel, în a treia definiţie a sa, „
dinamică”, - „ punctul de interferenţă a două cauzalităţi
opuse”... Astfel că însăşi revelaţia de tip intuitiv-
cartezian, pare a fi legic una mistică, pentru habotnici,
cărturari, saducei şi ESENIENI! „ înnebunitoare”
pentru neofiţi, traumatici, frustraţi, maniaci depresivi, ş.a.
Paradoxul cel greu rămâne acela că tocmai astfel de indivizi, în
istorie ( devenire) au schimbat lumea ! Există Genii, dar şi
genialoizii, paranoici sau schizofrenici. Iată cum parabola
biblică a „ naşterii ( de Fiu- Sophia gnosticilor a. Chr.)
în chinuri, se transferă analogic- metaforic, într-una a „
naşterii virtuale” (hologramice !) în
chinuri: metafizice sau antimetafizice, să-i (re)ia
Draco pe toţi devianţii teoreticieni neaveniţi, unii chiar
fixanţi de ...sisteme- teorii- paradigme! Chniurile facerii...”
Arta cere sacrificii”, „ a fi sau a nu fi”... Acel misterios
Incest al unei posibile hibridizări (vezi Genesa 6-8) şi
efectelor interrasiale dintre Fiii Cerului şi Femela umană...,
sau izvoarele adânci (unele freatice, altele izbucuri,
gheizere, sau vulcani noroioşi, emanaţii
sulfuroase, (ca la Delos, voila!), toate se conjugă;
miturile esenţiale, Orfeu, Narcis, Eros şi Psiche, Prometeu,
Sisif, Peştera lui Platon, ş.c.l.- Suntem devenitori (!)
– în sensul redescoperirii continue în spaţiutimp, din ACUM, ai
ceea ce numirăm Fiinţă, Spirit, Duh, Paraclet...Treime de zeu (
Enuma Eliş, Ghilgameş, Enoch, Sitchin ş.a.m.d.... Toate
colaterale ale Eonului ce se precipită „
enigmatic”, ca Fiind, în clipă- durată-vârstă a actualei Specii,
post- adamaice, poest NOEtice, post Hristice).Aberaţiile sunt de
tipul Neo mensch, sau omul nou, al materialismului dialectic
schimonosit de darviniştii şi „recent” de interferiştii (dilematici!) –ai creaţionismului din „ zeama primordială!”. Big
Bangul este fractalic, se repetă ignorând PROPORŢIILE, este
aşadar şi Liitel Bang...Omul este deopotrivă de glorificat şi de
compătimit ! Îl „ plagiază pe Dumnezeu”, o divinitate plurală EL
! Cine suntem, de unde venim, încotro mergem şi mai ales DE CE?
Câte supoziţii, atâtea inchiziţii! E absurd: Eul se întreabă
retoric : Cine sunt eu ? Omul este un animal religios ! (Mircea
Eliade). Cineva a scris că El, omul, este astfel programat!
Suntem ceea ce INTUIM: efectul suprem ? Chinurile Facerii, ale
plăsmuirii. Nu există „paranormal”, ci doar acces sau inacces la
o altă dimensiune, accidental ( traume, experienţe limită) – ori
prin (din) naştere, arhetipic aşadar! Fr. Nietszche a fost
confiscat, ca mulţi alţi geniali, considerând Dumnezeirrea ca
fiind deja MORT (precum în cer, aşa şi în ...Pantheon )? Şi
aceasta va fi „ soarta” (stigma, eh ?, determinanta) în
continuare a marilor iluminaţi, aceasta e Frica existenţialistă
şi Înnebunirea prin ... implozie psihică a celor „ treziţi”. De
aici au buşnit toate religiile, dar şi utopiile, idealismele şi
ideologismele, idolatrismele, dogmele şi ... doctrinele.
Poate că legendarul Saurid, care ar fi ascuns Cunoaşterea (de la Zei) în Marea piramidă sau sub Sfinx), ştia ceea ce şi azi ştiu unii : omenirea nu e pregătită a „ devenii” prin revelaţii decisive, utile, ca specie, prin salturi: nu le-ar SUPORTA. Curios că între CARNE şi CARTE, avem o simplă nuanţă morfon-etică.La început a fost Cuvântul (Logosul?) Deducem că El, Logosul, nu poate fi static, suspendat
nicicum, ci DEVINE...? Cum anume ? Prin principiul genezic –
devenitor al acuplării (prin Duh coborât în
organic) cu Astarte, Virgo- Fecioara ş.am.d. Şi oare fuziunile
catastrofice din sistemul solar nu au folst cumva nişte
parabolice INCESTURI- Violuri, spre a se naşte alte CORPURI ??,
prin FACERE? Omul care
scrie, este omul care este El Însuşi o entitate Scrisă. Eugen Evu
|
|
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien) |