Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Fericirea ca necesitate

Petre Flueraşu

            Pentru a se împlini, fiinţa umană are nevoie de fericire. Avem nevoie de beatitudinea fiinţei mai mult decât de orice altceva. Pentru că doar fericirea ne poate împlini ca fiinţe umane, doar fericirea ne desăvârşeşte şi ne lasă să ne dezvoltăm la maximum potenţialul.

            Când se naşte, copilul este esenţialmente fericit. Fericit pentru că trăieşte, fericit pentru că poate să respire încă o dată şi dornic să cunoască universul care îl înconjoară. Aceasta este starea naturală a fiinţei umane, extazul naşterii. Doar acest extaz ne oferă forţa de a descoperi ce se ascunde în jurul nostru, doar acest extaz ne permite să ne avântăm în rezolvarea celor mai mari provocări. Avem nevoie de fericire aşa cum avem nevoie de aer, pentru că în lipsa acesteia nu suntem decât cadavre. Corpul uman este animat doar de sentimentul fericirii necontrolate care îi pătrunde fiecare fibră.

            Şi tocmai de asta corpul nostru caută fericirea în fiecare moment. Fără să ne dăm seama, farul nostru interior ne ghidează spre fericire. Iar conflictele apar din cauză că noi, prin intermediul raţiunii, ne opunem acestei chemări esenţiale. Ne sperie tot ceea ce pare să fie din exterior, ne sperie toate impulsurile pe care nu putem să le controlăm, ne sperie pentru că le asemuim automat cu animalitatea. Este timpul să depăşim aceste clişee, este timpul să înţelegem că suntem fiinţe raţionale şi animale în acelaşi timp. Haideţi să nu mai fugim de natura noastră, haideţi să înţelegem că este mai important să simţim pur şi simplu decât să putem defini ceea ce simţim.

            Fericirea ne caută, însă noi o refuzăm cu brutalitate. Dacă vom învăţa să o căutăm la rândul nostru şi să o acceptăm atunci când ne inundă corpul, vom descoperi puterea care se ascunde în spatele ei. Haideţi să nu mai fim scindaţi pe mijloc, haideţi să nu ne mai împărţim între partea instinctuală din noi care strigă după fericire şi senzaţii cât mai intense şi partea raţională care ne şopteşte să fim cumpătaţi. Instinctele nu pot fi schimbate, pentru că ele sunt singurele lucruri pe care omul le are apriori. Nu ne putem schimba natura interioară aşa cum nu putem face soarele să apună atunci când vrem noi. Haideţi însă să ne transformăm raţiunea, haideţi să o facem pe aceasta să devină prietenul nostru. Împreună cu instinctele, îmbogăţindu-le pe acestea din urmă şi ajutându-le să se manifeste, raţiunea se va integra într-o fiinţă plenară, o fiinţă care se va lăsa mânată de fericire şi îşi va găsi împlinirea în ea... Doar atunci vom descoperi ce înseamnă cu adevărat umanitatea din noi, doar atunci vom putea închide ochii simţind cum fericirea ne inundă pur şi simplu!

            Nu avem nevoie de atât de multe elemente exterioare pe cât ne-au făcut ceilalţi să credem. Puterea este în noi, pentru că doar noi putem alege să fim sau nu fericiţi. Deşi sună ciudat, fericirea este până la urmă o alegere. Poţi să ai cele mai înalte palate din lume şi să te simţi mizerabil sau poţi să trăieşti într-un bordei şi să fii cel mai fericit om din lume. Totul ţine de cum priveşti lumea care te înconjoară şi totul ţine de cât de bine te cunoşti. Pentru că dacă vei ajunge să îţi înţelegi cu adevărat eul interior, nimic nu ţi se va mai părea imposibil şi nu vor mai exista sarcini pe care să nu le poţi îndeplini. Am auzit o poveste:

            Mulla Nasruddin susţinea un interviu pentru a se angaja pe o navă şi era intervievat de trei ofiţeri. Un ofiţer îl întrebă: “Vine un ciclon mare, cu valuri uriaşe, şi vasul aproape se scufundă: ce vei face?”

            Mulla răspunse: ”Nicio problemă, voi face ceea ce este corect din punct de vedere tehnic, voi opri nava şi voi coborî ancora.”

            Celălalt ofiţer zise: “Însă apoi vine un alt val uriaş, şi nava pur şi simplu se va scufunda. Ce o să faci?”

            Mulla răspunse: “Acelaşi lucru, voi coborî altă ancoră, orice navă are aşa ceva.”

            Cel de-al treilea ofiţer zise: “Dar apoi un alt val uriaş...”

            Şi Mulla spuse: “Îmi irosiţi timpul degeaba. Voi face acelaşi lucru, voi coborî o altă ancoră pentru a stabiliza vasul în faţa valului uriaş.”

            Primul ofiţer întrebă: “Dar de unde iei toate aceste ancore?”

            Mulla răspunse: “Ce întrebare ciudată! Voi de unde luaţi toate aceste valuri uriaşe? Din aceeaşi sursă. Dacă voi vă puteţi închipui valuri uriaşe, eu de ce nu îmi pot închipui ancore? Continuaţi să aduceţi câte valuri uriaşe vreţi, şi eu voi continua să cobor ancore tot mai grele, şi tot mai grele.”

            Totul ne este la îndemână atunci când suntem fericiţi, pentru că fericirea ne oferă forţe nebănuite şi ne lasă să ne folosim maximum capacităţile corpului. Astăzi omul modern este adormit, pentru că nu îşi mai înţelege propria natură şi nu ştie să folosească toate impulsurile care par să îl devoreze. Ancorate cum trebuie, aceste impulsuri care apar la o primă vedere sălbatice, pot fi folosite pentru a reuşi aproape în orice domeniu. Fiţi fericiţi şi vă veţi recăpăta frenezia pe care aţi avut-o la începutul vieţii şi pe care corpul vostru o caută cu disperare încă de atunci.

            Fericirea nu este o opţiune, nu trebuie să se transforme într-o filosofie de viaţă, este deja singura filosofie a naturii care musteşte în tine. Pentru că fiinţa ta nu îţi lasă opţiuni. Nu poţi alege să fii nefericit, pentru că asta va duce în scurt timp la distrugerea ta. Sfinţii şi profeţii care predică tristeţea fiinţativă nu sunt decât nişte ipocriţi care vor astfel să ajungă în centrul atenţiei. Dar ei îşi schingiuiesc corpul şi îşi bat joc de umanitatea lor. Singura cale este fericirea, singurul ţel suprem trebuie să fie aceasta. Doar astfel vom fiinţa ca oameni autentici.

            Înainte să condamnaţi, încercaţi, înainte să vă dedicaţi unei căii a ascezei, descoperiţi fericirea. Îmbătaţi-vă cu fericirea clipei şi veţi descoperi imediat după aceea că este aproape imposibil să renunţaţi la ea. Doar când veţi trăi acele momente în care nimic altceva în afara senzaţiilor nu mai contează veţi putea înţelege. Însă nu este greu, trebuie doar să vă priviţi în oglindă, şi veţi înţelege că aveţi nevoie de fericire aşa cum copiii au nevoie de mamă. Lăsaţi orgoliile la o parte şi deschideţi-vă în faţa vieţii. Cel mai frumos lucru pe care îl poate face un om este să zâmbească... fără niciun motiv... haideţi să fim pur şi simplu fericiţi, fără să avem habar de ce... aşa este cel mai frumos...

Petre Flueraşu

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com