Succesiunea uluitoare a evenimentelor unui scenariu diabolic regizat și bine finanțat îi lasă indiferenți pe românii de rând, al căror orizont politic nu ajunge până la judecata cauzală detașată, ci numai până la sentimentul complice, dar nici până la adâncimea care întemeiază, ci rămâne la suprafața strălucitoare și  înșelătoare a factualului. Cel puțin după primii pași ai algoritmului strategic,  interpretările cele mai echidistante nu conduc în altă parte decât la concluzia că legislația a fost forțată, la limită sau frontal, cât să se înlăture obstacolele spre pârghiile Parlamentului și ale  Președinției. Cu alte cuvinte, am reușit să facem din fiat Justitia, pereat  mundus a germanlui Ferdinand I,  fiat gloria, pereat Justitia a magistratului Victor Ponta, după o mentalitate românească nu prea îndepărtată de cea de la Roma strămoșilor noștri, care admiteau și ei, după caz: Hoc volo, sic iubeo; sit pro ratione voluntas!

Războiul nu este unul psihologic, cum se grăbesc unii analiști să creadă, ci un simplu asalt asupra electoratului căruia i se furnizează scenarii amăgitoare și demagogice. Un asalt bine condus psihologic însă, fiindcă se mizează pe a prilejui un senzațional nou pentru a ascunde un altul mai vechi, care s-ar putea stinge în timp, ceea ce, iată, că se poate. Un Parlament obedient primului-ministru (dacă traducem bine ceea ce spune necontenit Valeriu Zgonea, noul președinte al Camerei, cu unele corecții pentru imagine) tinde să-și piardă autonomia așteptând lista priorităților de la premier, nici măcar de la Guvern, tot așa cum și Președinția urmează să fie integrată aceluiași algoritm și acelorași deziderate.

Justiția va fi împinsă  în nesemnificativ, într-o cazuistică banală dând liniște pe termen lung marii corupții, iar marile dosare în lucru se vor întoarce din nou în sertare până la prescriere. Același electorat,  atât de bine cunoscut până acum și ușor de condus spre o opțiune sau alta, chiar dacă nu a ajuns  la luciditatea unor determinații noi, ar putea totuși furniza o surpriză contextualizat emoțională în referendumul pe care îl implică suspendarea președintelui.

Reacția ar putea fi în compensare cu percepția ca neortodoxă a acțiunilor USL, fiindcă românul nu este adeptul dreptului forței, ci al forței dreptului, și Traian Băsescu să fie din nou câștigător pe un nefericit rest de mandat la care ar putea să renunțe dacă nu ar fi un luptător, și nu unul oarecare. Insă dacă urnele vor confirma neviciate o astfel de soluție, înseamnă că USL a pierdut totul, iar dezmembrarea ei va fi inevitabilă. În orice altă alternativă, rămân sceptic și nu mă aștept la un pas înainte.