O cale  a marilor confesori se consumă prin cerinţa de a te resemna, fiindcă nici aşa nu ai nimic de făcut, finalul este ştiut dinainte. Mai trebuie doar să ai răbdare, să-ţi accepţi destinul implacabil, să-ţi învingi teama.

Totuşi atenuarea răcnetului de spaimă în faţa morţii încearcă să-l facă filosofia, filosofiile stoice, înţelepciunea ce aduce drept probă că omul cât timp este viu nu are motiv de a se teme de moarte, iar după ce-a murit el nu mai există şi din nou nu mai are motiv de îngrijorare. Sigur, filosofiile fideiste susţin nemurirea sufletului, ceva posibil de comentatat, dacă imaginaţia susţine subiectul, la infinit; libertatea îşi depăşeşte graniţele, deoarece nu vrea să ştie de dovezi…

Dorinţa de originalitate stă în firea omului creator, dacă n-ar veni din această fire tot ar avea de unde să se inspire, după ce atâţia şi-au câştigat gloria prin marea individualitate, pentru a spune celorlalţi semeni NOI SUNTEM artişti ai cuvântului, ai culorii, ai sunetelor celeste….

De unde începe originalitatea parcă s-ar putea găsi mai uşor, de la primele afirmaţii, însă unde se va termina este mult mai imprevizibil. Un mare scriitor remarca ,, Filosofia este microscopul gândirii”( Victor Hugo)  Ilustraţia atât de intuitivă a  marelui romantic francez vrea să rezume metafizica, gândirea filosofică a timpului (teorie a principiilor, cauzelor cunoaşterii, analiză a metodelor, cauzelor…), să rezume poate ceea ce azi înţelegem prin fenomenologie în comunicarea cu realitatea, ori poate a vrut să sublinieze rolul de instrument amplificator. Sigur că filosofia ca teorie a existenţei, teorie a cunoaşterii, logică a cunoaşterii, axiologie, teorie a acţiunii  poate fi considerată mai mult decât un microscop al minţii omeneşti. Ea , teorie a existenţei, cu disciplinele amintite este un rod întrepătruns al minţii, existenţei, al timpului, a unor exigenţe ce ţin de forma ce i-a fost destinată de către spirit. Rămâne doar ca ineditul adus de interpretări să nu fie în dezavantajul cunoaşterii filosofice, noile originalităţi să nu se cântărească după ceea ce se numeşte bizarerie, ori aceasta din urmă să fie limitată la cât mai puţin, la atât cât să facă parcurgerea textelor mai plăcută, lesnicioasă- fireşte nu în detrimentul înţelesului.

Un mare filosof al ştiinţei, mare matematician  menţiona o cale ce-ar putea fi îmbrăţişată de toţi filosofii,, Munca în filozofie este propriu zis o muncă asupra propriei fiinţe, asupra modului cum vedem lucrurile,, . Ludwig Wittgenstein. Ştim că filosofia pretinde adevărul, în context se înţelege că-i vorba de sinceritate, imaginaţie, o interpretare care să nu le piardă din vedere. Admitem că pretenţia este serioasă, cere răspunsuri la marile întrebări ale existenţei şi bineînţeles o aplecare spre ceea ce poate aduce nou acel ce îndrăzneşte astfel de întregiri ale puţinelor adevăruri definitive.

Dalai Lama îşi rezumă filosofia,, Nu e nevoie de temple, nu e nevoie de filosofii complicate. Creierul şi inima mea sunt templele mele, filosofia mea este bunătate”. Libertatea de gândire a autorului citat s-a concentrat asupra bunătăţii. Ca să ajungă la această notă a originalităţii, Dalai Lama sigur a trecut, măcar pasager, prin ce înseamnă răutatea, prin cunoaşterea afectivităţii, a voinţei. Şi a ales bunătatea, aceea care-i corespunde ca structură, sensuri, vocaţie practică, cerută clipă de clipă.

Sunt fără număr ideile filosofice care pot inspira scriitorii, dacă avem în faţă un citat din Imm. Kant:,, Fericirea este starea fiinţei raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei“ Imm. Kant, Critica raţiunii practice. Vom vedea că scriitorii ajung la concluzia că nu totul se poate desfăşura după dorinţă şi voinţă, că acordul naturii cu scopul ei întreg dă înţelesuri vagi, fantezia proprie îi va purta după schiţele personale de filozofie scriitoricească. Şi principiul esenţial de determinare al voinţei este nehotărât cât timp binele nu învinge răul, nu îl învinge în mod obligatoriu, iată că deschiderile artiştilor la propriul univers, la originalitate este dat de vastitatea existenţei. Ce rămâne din textul kantian ca primă notă de inspiraţie ? Că oamenilor nu le poate merge totul după dorinţă şi voinţă ca să fie pe deplin fericiţi.…Bineînţeles căile urmate de artele cuvântului, marile lor rezerve, completările lor la textul kantian se regăsesc şi în filosofiile ce-i urmează filosofului german.