GRĂDINA CARPATINĂ – TURNUL BABEL (2)

Filosofie şi formă de a fi la români

Nicolae Bălaşa

Gândindu-ne şi numai la faptul că actul comunicaţional reprezintă un fenomen esenţial al vieţii umane, sociale, de grup, familiale şi individuale, un liant al acestei vieţi, şi un adevărat mediu în care şi prin care se produc toate faptele şi evenimentele sociale, comunicarea fiind un element definitoriu al ontologiei umane, nevoia de a găsi modalităţi eficiente de depăşire a unor astfel de dificultăţi şi de a asigura realizarea comunicării chiar prin intermediul unor astfel de fenomene,  ne apare ca de la sine înţeleasă. Ultima idee enunţată mai sus ne trimite imediat la o altă perspectivă asupra comunicării şi înţelegerii, anume cea pe care ar putea-o oferi cercetările de sociologie şi de teoria culturii. Specialiştii din aceste domenii au de descifrat numeroasele şi adesea ceţoasele semnificaţii ale cuvintelor, propoziţiilor şi mai ales ale gesturilor indivizilor aparţinând unor grupuri sociale şi culturale diferite. Ori, în condiţiile sporirii fără precedent în zilele noastre a modalităţilor şi formelor de comunicare internaţionale, găsirea celor mai potrivite căi de înţelegere între indivizi şi colectivităţi din toată lumea devine un obiectiv major pentru cele mai importante instituţii cu atribuţii în planul relaţiilor şi cooperării internaţionale. Fenomenul se complică şi mai tare dacă avem în vedere o formă aparte a comunicării, care este trecerea de la vorbă, la tăcere, ştiindu-se bine faptul că ea, tăcerea, are un loc aparte în teoria comunicării. De altfel, tăcerea nu are sens prin ea însăşi, ci capătă valoare doar în relaţia a două elemente suprapuse şi anume cuvântul care trebuie spus şi interdicţia rostirii lui. „Există o elocvenţă a tăcerii care penetrează mai mult decât limba”, afirma Pascal, pe când Wittgenstein dă o altă semnificaţie tăcerii: ,,despre ceea ce nu se poate vorbi,  trebuie să se tacă”. Fără a trage o concluzie, a investiga înţelegerea umană înseamnă, în general, a investiga natura sa, structura principală, funcţiile şi limitele probabile, şi nu doar anumite laturi: psihologice, sociologice etc. În analiza înţelegerii umane, trebuie luată în considerare întreaga formă explicită a înţelegerii, de la punctul de vedere practic, inter-personal, comunicaţional, ştiinţific şi filosofic, la cel etic, metafizic şi spiritual” ne spune R. C. Priddy ( Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html). Complicate  chestiuni chiar şi numai la nivelul teoriei. În încercarea de a le limpezi, oarecum, pliem abordarea acţiunii pe societatea de astăzi, societatea timpurilor pe care le trăim, denumită de către  J. Habermas  „Societatea capitalismul târziu”.

Deontologia profesională, dar mai ales respectul pentru opera marelui sociolog german, Max Weber, ne face să reamintim, mai întâi, punctul acestuia de vedere asupra neliniştilor noastre.  În consecinţă, Max Weber, analizând raportul dintre înţelegere, interpretare şi explicaţie, precizează faptul că înţelegerea constă în atribuirea de semnificaţii unei acţiuni, prin intermediul interpretării. Înţelegerea se realizează şi cu ajutorul explicării cursului real al acţiunii numit de autor „context de semnificaţie intenţională”. Revenind, la J. Habermas  şi „Societatea  capitalismului târziu”, precizăm mai întâi faptul că el delimitează două moduri de a aborda problemele societăţii, şi anume: abordarea „tehnică”, care reduce organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale la problemele tehnice, şi o abordare ,,practică”, potrivit căreia problemele practice nu pot fi rezolvate decât printr-un consens atins în cadrul comunicării. Pe scurt, acest lucru ar însemna punerea teoriei în practică, adică aplicarea descoperirilor ştiinţifice în practică, în contextul în care teoria pătrunde în conştiinţa oamenilor, motivându-i să acţioneze. Tehnocratismului, care presupune a reduce practica la „acţiuni instrumentale”, Habermas îi opune conceptul de „acţiune comunicativă”, concept asupra căruia, probabil, vom  reveni. În centrul analizelor lui Habermas asupra capitalismului târziu, se află problema relaţiei dintre stat şi sfera (spaţiul) publică, opinia publică. Pentru autorul amintit anterior, spaţiul public este asimilat cu acea sferă în care „reuniţi ca public, cetăţenii tratează, neconstrânşi, sub garanţia de a se putea să se întrunească şi să se unească liberi, să-şi exprime şi să publice liber opinia asupra problemelor de interes general”. Totuşi, în capitalismul târziu, domeniul social al statului se subtituie domeniului spaţiului public de natură civică şi democratică. Publicul îşi pierde realitatea politică şi funcţiile sociale. Locul lui este luat, pe de o parte, de uniuni în care interesele private, organizate, caută să ajungă la o formă politică nemijlocită, iar pe de altă parte, de către partidele politice care se suprapun sferei publice. Publicul, ca atare, este sporadic inclus în cercul puterii şi numai pentru a aclama, a bate din palme.

Partea demnă de specificat ca fiind o trăsătură aparte a capitalismului târziu constă în faptul că acum deciziile statului nu mai sunt supuse discuţiilor publice (de exemplu aderarea României la Uniunea Europeană, şi condiţiile de aderare mai sunt  aduse la cunoştinţa publicului doar sporadic sau deloc). În această situaţie, tendinţa societăţii de pierderea sensului şi a motivaţiei pentru acţiune este înlocuită prin ceea ce numeşte „consumul stimulat”. În acest context, Habermas, care a considerat tot timpul comunicarea ca fiind cea care deţine rolul capital în viaţa socială, adoptă ideea „structurii comunicative, intersubiective, a faptelor sociale” şi dezvoltă o teorie a „comunicării curente”, arătând că înţelegerea depinde fundamental de normele interacţiunii. Mai precis, modelul comunicării, promovat de Habermas, presupune acordul celor ce comunică asupra normei interacţiunii lor. Înţelegerea între cei care comunică se realizează în acordul privind justeţea normelor care intermediază comunicarea. Potrivit lui Habermas, în această nouă conjunctură, spaţiul public s-a constituit ca loc de mediere între societatea civilă şi stat, în care se formează şi se exprimă opinia publică, având ca intermediar în comunicare, normele. Altfel spus, societatea modernă, marcată de capitalismul târziu, găseşte în comunicarea de masă, prin oferta de stimulare a consumului, un instrument de legitimare şi de integrare a indivizilor, de recuperare şi de blocare a conflictelor şi insatisfacţiilor sociale.

Totul bine şi la locul său în  expunerea noastră anterioară,  expunere, evident, de factură teoretică. Spinos şi dezgustător la nivelul societăţii contemporane, în genere, şi într-un mod aparte, la nivelul societăţii româneşti. Doar aici, în Grădina carpatină, despre societate de consum şi bine social, nici vorbă! Despre grija faţă de om, ferească Dumnezeu! Ferească!... spun aleşii, ba chiar mai şi scuipă în sân.

E, vedeţi, de aici, spus-a românului hâtru şi filosof de când lumea: „Machea!? Fugi, bă, nene!... Teoria ca teoria,... practica te omoară!” face cât paginile mele anterioare sau, probabil, cât tratatele lumii contemporane.  Are dreptate! Şi asta pentru că doar aici, în Grădina carpatină una se zice şi alta se face! Una vorbim şi başca ne înţelegem... De parcă am fi în Tunul Babel!  Sau poate noi, românii, chiar el însuşi! Nu e bine! „Nu e bine neam!”- ca să-l amintim şi pe Marin Sorescu.

Nicolae Bălaşa

15 08 2010, Bulzeşti, Dolj

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com