EDITORIAL

GUNOAIE DE PRESTIGIU

Maria Diana Popescu, Agero

Observ şi mă tulbură uitarea lăsată peste intelectualii care au īmbogăţit patrimoniul spiritual romānesc de-a lungul istoriei şi pe care īi consider un fel de sfinţi. Nu vom mai avea un Iorga, un Noica, un Tuţea, un Eliade, un Nae Ionescu, un Grigorescu, un Brāncuşi, un Cioran - personalităţi impunătoare prin operă şi prin renume. O parte a culturii şochează nestingherită ceasul prezentului, īşi oblojeşte escara prin reţele spinoase, practici vulgare i-au luat īn stăpīnire suflul, tīrīndu-l prin desişul libertinajului, prin acele unghere unde societatea civilă aruncă lucruri stricate şi inutile. După 1989, deversate pe maluri de apele eliberării, autorităţi lipsite de moralitate, urmărind doar poziţii de pisc, bine remunerate, au pus mīna pe mijloacele de producţie culturală (patrimoniu, edituri, reviste), luīnd īn stăpīnire cuvīntul public. Cultivīnd cu obstinaţie spiritului de haită, de fapt au contribuit la obscurizarea orizontului cultural naţional. Nu-mi pot īngădui să judec libertatea de expresie artistică a altor popoare. Ea ţine de matricea lor spirituală, de deschiderea sau de respingerea tendinţelor străine, īnsă Romāniei, ţară creştină, nu procentual, ci practic, nu-i face deloc cinste să iasă īn lume cu haine de underground, precum discutata expoziţie „Freedom For Lazy People”, de la New York, girată de I. C. R. Artiştii romāni prezenţi acolo au făcut obiectul unei diversiuni de politică externă. După New York şi Berlin, situaţia se repetă de pe aceeaşi poziţie. I.C.R. şi Ministerul de Externe al Romāniei au girat la Shanghai un spectacol public grosolan.

Dacă I. C. R. este instituţia de propagandă a Romāniei Culturale īn afara graniţelor, atunci cīrmuitorul ei nu-i tocmai omul potrivit unor astfel de misii onorabile. Cu mīnie am scris şi voi scrie īntotdeauna despre impostorii de rang naţional, orb să fii şi tot simţi īn ce hal este tăvălită arta şi cultura. Nu insist asupra obscurităţii expoziţiei de la New York, de fapt e greu de găsit raţiunea unor astfel de imbolduri; supuşenia artiştilor romāni la mizeria demersului mă intrigă, pentru că a urīţit īn mod scandalos imaginea culturală a Romāniei īn lume. Esteticul şi eticul sīnt feţe ale unei măsuri moralizatoare, cel puţin īn educaţia mea. Din păcate, fruntea culturii aplecată sub povara unor teze şi antiteze cosmopolite, se identifică formal cu noţiunile de etică şi estetică. Nu-i pot accepta pe diversionişti. M-am situat īntotdeauna de partea eticului, a moralei, cu riscul de fi receptată drept extremistă, am declarat amor definitiv cuminţeniei artistice. Există mormane de gunoaie īn ograda culturii, dar, să le transporţi īn condiţii de artă, adică ecologic, şi să le pui pe masa publicului, īnseamnă că e vorba de un exhibiţionism echivalent cu scuipatul īn metrou sau īn sala de clasă. Promovarea subculturii ţine de aşa-zisa revoluţie culturală, avansată  de I. C. R., instituţie pentru care, īn ultimul timp, normalitatea īnseamnă atentat la simbolurile sacre, la literatură, artă, īnvăţămīnt, sluţite de-a binelea de două decenii īncoace. Societăţile private nu susţin astfel de compromisuri, pentru că nu sīnt aducătoare de profit.

Urītul există īn lume, dar impostorii care ne reprezintă īl amplifică, īl prezintă ca pe un braţ al artei. Accidente periculoase precum cele de la New York, Berlin şi, recent, Expoziţia din Shanghai, unde Romānia participă din mai pīnă īn octombrie 2010, sub genericul „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”, reprezentată, printre altele, de manele porno, conduc spre o singură concluzie: o autoritate culturală sau alta, gonflate cu pompa media, promovează vīrfuri paranoide prin sintagme păguboase cum ar fi: cel mai vīndut artist, cel mai popular, cel mai premiat, lozinci care nu au nimic comun spiritualităţii neamului nostru. Prin fenomenele New York, Berlin, Shanghai, autorităţile noastre culturale au vrut să arate că avem şi noi nebunii noştri şi n-ar trebui să se simtă singuri. Dacă un dezaxat īnjură īn rime, mīzgăleşte cu obscenităţi vagoanele metroului, sau se comportă la fel ca un artist cu tendinţe pornografice, īnsemnă că trebuie trimis pe banii publici la manifestări internaţionale, pentru că reprezintă şi el poporul romān? Pentru a nu ştiu cīta oară īntr-un timp foarte scurt, oficialii noştri au săvīrşit un grav atentat la imaginea ţării īn lume. De multe ori, incapabilă, complet debusolată, sau din milă parcă, societatea culturală  īntinde o mīnă spre inferiori, gălăgioşi şi violenţi, pentru a le linişti hormonii…

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com