IDEALIZAREA SI POSIBILELE PRIETENII

 Daniel Mureșan

Punerea noastră mai presus, înfrumuseţarea noastră poate că are o raţiune, anume: defectele să nu ne pună, prin comparaţie, sub cupola coroanei pe care o purtăm. Aşa credem că se explică idealizările prieteniei, iubirii, fericirii…

Felul după faptele în care se arată prieteniile nu e hotărât  de conceptul PRIETENIE, cuvânt ce o poate prezenta idealizat ori cu rea-voinţă….  Ea, pur şi simplu există, se manifestă cu tot dragul unde poate. Nici o laudă nu-i aduce practic admiraţie, nici un surplus valoric, prin încălcarea atributelor ei semnalează jena.  Aşa după cum nici descrierea  desconsiderantă, injurioasă nu-i micesc felul de a fi mai mare ori mai mică, i se simte, obiectivitatea, valoarea, reala idealitate.

Câteva definiţii idealizate ale amiciţiei ne stau la îndemână: , Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri" - Aristotel ,,A scoate prietenia din viaţă înseamnă a scoate soarele din lume" - William Shakespeare. Dincolo de frumuseţea comparaţiei, cum să fie posibil ca sufletul să trăiască în două trupuri (Aristotel), oamenii fiind fiinţe diferite, rămânând diferiţi, se schimbă conştient, inconştient, fiecare persoană e mereu alta, indiferent de voinţa sa, dar mai ales a prietenului ?, apoi ar putea să simtă durerea prietenului ca pe propria durere, să-şi iubească prietenul cât se iubeşte pe sine ?, (Să nu-i acceptăm de prieteni pe cei care nu se ridică la înălţimea acestor obligaţii ? ) În ambele exemple este măgulit sentimentul prieteniei peste hotarele fireşti ale admiraţiei. Îi este cerut prea mult sufletului prieteniei. Chiar  Aristotel într-o altă cugetare neagă spiritul ce-ar sălăşlui în două trupuri ,, Ah prieteni, nu există prieteni`` Aristotel. Experienţele vieţii pline de amărăciunea infedilităţii, conduc şi la definiţii opuse, la mari ezitări, tristeţi, chiar la relele intenţii.  Shakespeare, citat mai sus, arată până unde pot înfrumuseţa metaforele, arta cuvântului  vieţuirea alături de un prieten. Aşadar, Soarele ne face posibilă viaţa, ne dă viaţa; realitatea în care trăim. Să-l comparăm cu ataşamentul pe care-l arată amiciţia, cu seria de calcule ce-o însoţeşte ?. Întregul tablou al existenţei noastre s-ar reduce la prietenii, poate la prietenii şi crime, ultimele ne mai având importanţă…

Victor Hugo zicând ,,Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleaşi mâini`, în aceste desemnări pe cât se apropie pe atât se îndepărtează de înţelesul pe care-l dă Aristotel acestui sentiment. A fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără a se confunda, sunt percepţii ce ne apropie de veşnicul cotidian… în timp ce legătura dintre degetele mâinii aparţine unor suflete şi unei amiciţii mult prea rar întâlnite, nepământene.

Când Shakespeare vrea să reflecte asumarea sentimentului în discuţie, priveşte amiciţia, frăţia, ataşamentul acesta de dragoste, apropiindu-se de concreteţea vieţii, cugetă diferit. ,,Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare".Aşteptările unui prieten înseamnă bunăvoinţă, preocuparea de a te încuraja în a-ţi forma profilul spiritual, personalitatea, parcă avem în faţă prietenia pe care o arată părinţii copiilor, obiceiurile din familie, omenia ce merge şi ea până unde un rău oarecare o opreşte.

Trebuie să ne găsim protecţie în faţa definiţiilor ce idealizează prietenia, ajutorul ni-l dau descrierile care nuanţează acest sentiment, la deschiderea ochilor şi a minţii, la felul cum interesele dau conţinutul prieteniei. ,,Cine începe să fie prieten din interes, va înceta să mai fie, tot din interes" - Seneca. Literatura nu se poate extinde până să egaleze mulţimea prieteniilor legate din interes.

Avem curajul, ne lasă inima să renunţăm la o prietenie pentru că adevărul infirmă justeţea punctelor de vedere ale amicului nostru ? Aristotel îşi arată preferinţa prin celebra sa sentinţă ,,Mi-e prieten Plato, dar mai prieten adevărul". Disputa dintre Platon şi Aristotel , valoarea ei în teoria cunoaşterii, a gândirii în general se pare că nu poate fi repetată. Ne rămâne să ne amintim mereu de înţelesul ei moral… (dacă competitorii nu se pot împăca,  din motive gnoseologice, spiritualitatea umană lasă loc, timp pentru alte alte angajamente, încredere, prietenie).

Deschiderile pe care le arată, promite colegialitatea, ajunsă tandreţea, afecţiunea frăţiei sunt controversate. Un pas avem şi în reflecţia lui Fr. Schiller,,Scump mi-e prietenul, dar şi duşmanul îmi poate fi de folos prietenul îmi arată ce pot, duşmanul mă învaţă ce trebuie să fac`` Chiar dacă prietenul ne-ar povăţui cu vorbele duşmanului şi invers, prin alăturare ne apropiem de ideile câştigătoare. Sigur, amiciţia ar trebui să fie îngemănată cu sfatul onest, adevărul şi dreptatea.

În spiritul descoperirii amiciţiei cu recunoaşterea deficienţelor ne amintim de Oscar Wilde,, Îmi place să ştiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi`` Genial adevăr, genială ironie. Cine ştie, poate că noii prieteni vor apare de undeva, cândva şi vor dovedi numai calităţi, recuperând, chiar anulând defectele strânse în număr atât de mare în anii lăsaţi în urmă. Prietenia, asemănător iubirii, pare la fel de adevărată, înşelătoare, mândră şi pângărită, statornică şi frivolă, vivace, fragilă, geloasă, glorioasă, rănită. 

 Daniel Mureșan

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com