Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Ignoranta şi trufia la Paris
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Luptele de strada din Franţa între musulmani şi poliţiştii lui Nicolas Sarkozy, evreu, ministru de interne şi candidat la preşedinţie, s-au extins în Belgia şi Germania. E încă un semnal de alarmă după eşecul Constituţiei „fără Dumnezeu” a Europei / Uniunea Europeana? E o continuare a conflictului islamului cu lumea iudaico-creştină din Orient, a fostelor colonii cu metropolele, a incompatibilităţii între „Lumea III” cronic subdezvoltată şi bunăstarea din „Lumea I”,  între civilizaţia euro-atlanică şi cea afro-asiatică?.

Aroganţa secularizării, care de un secol refuză să ia act de apartenenţa religioasă şi etnică, se confruntată acum brutal cu realitatea. Cu toate astea se ştie că în Franţa sunt circa şase sute de mii de evrei şi sase milioane de musulmani.

În UE sunt peste 13 milioane de mahomedani cu şcoli coranice, iar turcii reiau cu mijloace diplomatice asediu Vienei, Europei. Musulmanii din Paris nu mai au însă nici răbdare şi nici nu înţeleg formele de penetrare paşnice, laice. Încurajaţi de retragerea evreilor din Peninsula Sinai, din Fâşia Gaza şi de dificultăţile Aliaţilor în Irak, ca urmare a aruncării în aer a autobuzelor etc., mahomedanii aplică în prezent aceiaşi tactică şi în UE. Ei sunt favorizaţi de o presă, care-i prezintă pe doi „tineri” morţi într-un accident la Paris ca victime ale poliţiei. Nu se precizează că erau delicvenţii fugari musulmani şi că au fost electrocutaţi pentru că s-au pitit într-o cuşcă de înalta tensiune. Mahomedanii, tot „tineri”, şi-au răzbunat „martirii” incendiind automobile, rănind poliţişti, ucigând, după care-i cer lui Sarkozy să-şi ceară scuze şi pun condiţii ca după război. Preşedintele, prim-ministrul apelează la dialog, la înţelegere între religii şi etnii. Presa vorbeşte eufemistic numai de „tineri”, nu de infractori, iar expulzarea a o sute de delicvenţi din „Lumea III”, fără drept de şedere în UE, e prezentată ca o măsură abuzivă.

Celebri filozofi ai „capitalei luminilor” sunt muţi. Indiferent cum se încheie acest conflict religios - va fi luat în serios, sau muşamalizat -, timpurile în care occidentalii se comportau ca şi cum lumea le aparţine şi e secularizată, aşa cum vor ei, s-a terminat. Asta are consecinţe şi la aderarea la UE a ţărilor ortodoxe România, Bulgaria şi a Turciei musulmane. În comparaţie cu islamicii, rromii ortodocşi români, chiar daca acţionează în grup organizat, s-au limitat la cerşit şi la încălcări banale ale legii, totuşi apartenenţa lor etnică şi religioasă joacă deja, din nou, un rol important în Franţa şi Europa. Îi va determina asta pe români să înceapă dialogul cu Roma, pentru ca aderarea lor la UE 2007 să fie de durată, nu ca a rromilor repatriaţi pentru că aparţin unei etnii şi religii cu un cod de comportament străin, indiferent dacă s-au făcut vinovaţi, ca musulmani din Paris, sau nu?

 

Trufia şi ignoranţa din vremea războiului rece a occidentalilor e pusă la încercare, după cum remarca filozoful francez Andre Malraux (1901-1976) - „Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”.


Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania
 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.