|

IMPOSTURA CA PINCIPIU VALORIC SUPREM
ÎN
PROMOVAREA OAMENILOR
Prof. univ. dr. Gavril Cornuţiu
Un lucru cu cât este mai scump cu atât este mai ieftin. Vorbesc de
valoarea reală a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare
reală, nu doar că are fiabilitate, având durata de utilizare cu mult mai
mare decât cel ieftin, dar el creşte eficienţa în atingerea scopului.
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveşte cel mai bine
scopului propus, rolului pe care trebuie să îl joace. Fiecare a avut o
maşină căreia la un moment dat a trebuit să-i schimbe o piesă. Toată
lumea ştie că piesa originală care se potriveşte perfect oferă o
funcţionare optimă şi protecţia restului pieselor maşinii, iar piesa
neoriginală cu cât e mai îndepărtată de standarde cu atât generează o
funcţionare mai proastă şi poate uza celelalte piese, defectând mult mai
profund maşina. Aşa este şi cu oamenii.
Consideraţi că fiecare om este o piesă într-un sistem instituţional,
într-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garantează o
maximă eficienţă în rolul profesional şi social presupus poziţiei
ocupate, crescând armonia funcţională a sistemului şi performanţele
celor din jurul lui. Atunci când este vorba despre loc de decizie,
efectul va fi în funcţie de raza de aplicabilitate a acesteia. Un bun
conducător de întreprindere sau instituţie poate performa sau poate
falimenta respectiva instituţie ori întreprindere. Până aici cam toată
lumea gândeşte la fel, dacă este de bună intenţie şi sinceră. De aici
încolo apare întrebarea: bine, dar care este piesa originală, având
toate standardele, sau în cazul nostru omul potrivit la locul potrivit?
În primul rând, trebuie să cunoască, la nivel profesional, scopul,
mijloacele şi metodologia de obţinere a efectului de rol profesional şi
social. Cu cât va fi mai puţin profesionist în aceste trei direcţii cu
atât eficienţa lui va fi mai mică, trecând în efect negativ. Adică, dacă
vei pune un inginer de tractoare să crească peşti, peştii vor muri, iar
dacă vei pune un agronom să repare avioane, atunci doar cei care au
hotărât acest lucru să se urce în acestea.
Am dat exemple extreme. Dar toţi cei numiţi sau aleşi pe un post de
decizie se înscriu undeva pe linia ce leagă extremele: performanţă -
slabă eficienţă. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care
nu are calificare în domeniul în care ia decizia produce pagubă, până la
distrugerea întreprinderii sau instituţiei în cauză.
În al doilea rând, fiecare profesie are un tip particular de gândire. Cu
totul altfel gândeşte un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc.
În timpul formării lor, indivizii se amprentează definitiv cu un mod
specific domeniului de a gândi. Recalificările ulterioare, fără a porni
de la acel mod de a gândi în care s-a format, sunt cârpeli care au
valoarea cârpelilor de tipul: din costumul unui om scund şi gras vreau
să fac un costum pentru un om înalt şi subţire. Sigur că va ieşi un
costum cu care poţi grebla prin grădină, dar nu poţi frecventa cu el
saloane cu pretenţii. Aşa-zisa şansă democratică a recalificării din
slujbă în slujbă se referă la oameni care să facă şi ei ceva ca să
câştige o pâine, dar nu la oameni de performanţă, care să performeze
instituţia, să ducă lumea înainte. Oamenii de performanţă cresc în
propria profesie, din nivel în nivel, tinzând spre competenţa maximă
posibilă. Un om care nu a fost performant în propria meserie în care s-a
format, care nu a fost capabil să trăiască din meseria în care s-a
format acela nu va fi performant în nicio altă activitate în care se va
reprofila. Un asemenea om neperformant în meseria lui, dacă va fi în
poziţie de decizie în altă activitate, va necinsti prin incompetenţă
scaunul pe care stă, făcând rău domeniului, prin aceasta contribuind la
înrăutăţirea generală a societăţii, de aici făcându-şi rău sieşi şi
familiei sale, chit că prostul se crede întotdeauna genial. Nu sunt
păreri la un taifas. Acestea sunt afirmaţii exacte ale unui om de
specialitate. Sunt specialist în eşecuri umane. Părerea atât de
invocată, de fapt o scuză, cum că politica este singurul domeniu în care
nu trebuie să ai o pregătire deosebită este un fals şi praf pentru
orbirea celor care nu văd cu ochii lor. În societăţile performante, ca
să te apuci de politică, trebuie să fi fost absolvent, dar nu orice
absolvent, al celor mai prestigioase universităţi. Citiţi biografiile
oamenilor politici occidentali. Dacă nu poţi dovedi că faci parte din
elita generaţiei tale, din cei 3-5% născuţi, iar nu făcuţi şi antrenaţi
(şcoliţi) la sânge nu ai ce căuta în politică. La noi diluviul politic
şi social a scos la suprafaţă repetenţii şi gunoaiele, iar prostul nu
numai că nu poate accepta, dar nici măcar nu poate înţelege că este
prost. El va numi în funcţii de decizie indivizi care îi seamănă. De
aceea instituţional România este condusă, cu rare excepţii, de
impostori.
Impostori nenorociţi de trei surcele aflaţi că, în afara celor ca voi,
întreaga populaţie vă dispreţuieşte şi îşi bate joc de voi pe la spate,
chiar dacă pe faţă, în mod prefăcut, păstrează o aparenţă
de deferenţă.
Prof. univ. dr. Gavril Cornuţiu
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|