Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Recente spicuiri din rubrica

"IN GURA LEULUI" (22)

 

Corneliu LEU

 

 

 

Al doilea jaf armat (şi primul la o bancă Clujeană), petrecut doar la câteva zile de cel de la Braşov, e semn pentru „era nouă, americănească” ce începe pe plai mioritic. Cei ce spun asta, nu ţin seama de un al treilea eveniment concomitent: Dobândirea Platoului Continental la Curtea de la Haga, care ne-a scos la iveală faptul că toate bogăţiile de pe fundul mării ne erau de mult jefuite. Din 1992, mai multe guverne, începând cu cel al lui Stolojan, au servit interesele străine, până ne-au lăsat cu fundul mării gol.

 Unii pretind că, printre ceea ce ne lipseşte nouă, românilor, este simţul solidarităţii. Alţii aprofundează lucrurile şi spun că modelele contează. Pentru că, de câte ori ne-a binecuvântat Dumnezeu cu politicieni ai solidarităţii naţionale, am fost cu toţii solidari. Se pare însă că, de la o vreme, nu se mai nasc asemenea politicieni şi iată că, prilejul de bucurie dat nouă de Curtea de la Haga, a devenit de discordie, de dihonie, de demascare.

 Nu vorbim de faptul că nimeni nu s-a gândit să întâmpine delegaţia diplomatică pe aeroport, cel puţin cum ar fi întâmpinat o echipă sportivă aducând succes. Dar, imediat, ni s-a servit informaţia că n-avem de ce ne bucura, fiindcă meciul fusese vândut de mult.

 Şi, în vreme ce procurorii anchetează valiza cu bani prin care Becali şi-a făcut gloria fotbalistică, băieţii noştri din lumea finanţelor şi industriei bagă autogol după autogol în favoarea firmelor străine care, culmea, au funcţionari români. Adică, fie că ne fură, fie că se acuză reciproc, ai noştri bagă în poarta noastră şi golul şi autogolul. Pe lângă valiza ăstora, Becali cu valiza lui e un prostălău rudimentar!

 Deci, bilanţul câştigului nostru de la Haga este că am aflat numele câtorva pungaşi în plus, dintre cei care vând pe nimic bunurile naturale ce ne-ar fi putut ajuta sărăcia. Nu mai putem spera la faptul că Platoul Continental ne-ar putea ieftini gazele. Totul e vândut de mult, odată cu flota, cu fabricile la fier vechi, cu energia apelor, odată cu viile şi cu pădurile, aşa că nu ştim cum e mai clară exprimarea: „România vândută”, sau „Români vânzători”?!?

 Şi, tocmai în acest context apar admiratorii miracolului american care, în criza de inteligenţe prezidenţiabile de la noi, speră apariţia unui Obama. Naivii ar trebui să ţină seama de desfăşurarea istorică a lucrurilor, de faptul că ne aflăm într-o fază primitivă fiindcă, la noi, de-abia au apărut primele jafuri armate. De aici înainte, ehe, criza şi accizele la alcool vor face să apară un Al.Capone, realizându-se şi la noi un mic Chicago; la Braşov sau la Cluj. După aceea, vor mai trebui să treacă şaptezeci-optzeci de ani , până când acel mic Chicago ne va dărui un mic Obama de Cotroceni.

 Faptul că tot unul mic vine astăzi la Palatul Victoria de la Cluj, nu are nici o relevanţă. Decât – aşa cum sună frumoasa exprimare: numai dacă numai n-o fi provocat el jaful armat pentru ca, prin cunoştinţe de Drept Constituţional, să grăbească această evoluţie istorică.

 Ipoteza este, pe de o parte, credibilă: S-o fi speriat Boculeţul când stăpânul său l-a ameninţat că nu mai candidează dacă guvernul nu face politică bună... Pe de altă parte, însă, ne punem întrebarea: O fi el slugarnic, dar chiar într-atâta încât să creadă în afirmaţiile pe care Băsescu le schimbă de la o zi la alta, de la o oră la alta sau, fapt dovedit: chiar la cinci minute?!

 Fiindcă partea a doua din maneaua începută în rubrica trecută sună astfel: „Când renunţi ca candidat,/ Mergi Preşule mai pă blat! / Că tu te exprimi pă dos / Dar noi te luăm în serios: / Dacă ai guvern netot, / Te trezeşti cu canci la vot! / Nu te mai aleg ţiganiiiii / Şi-o păţeşti tu ca Hyllaryyyyy!”

 Ca dovadă de tremolo doctrinar şi labilitate în afirmaţii, Preşedintele care ieri cerea vehement schimbarea Constituţiei, azi afirmă că sistemul e bun, doar oamenii din sistem trebuie schimbaţi. De data asta recunoaştem că a spus un lucru valabil, categoric şi stabil: Uitaţi-vă cât de bun ar fi sistemul de la Preşedinţia României, dacă s-ar schimba doar cine-l compune!

 

 

Corneliu LEU

Pentru a citi întreaga rubrică, vă rugăm să accesaţi

 

 

apăsând apoi în stânga sus pe PORT@LEU

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)