Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Înălţare şi răspundere sau

repetabila răstignire

Dr. Dimitrie GRAMA, Danemarca

 "Omul este în pur sens evoluţionist - rău, aşa cum omul la fel de bine este - cea mai socială fiinţă. O contradicţie, un paradox ce ne asigură existenţa. De aceea  Omul poate supravieţui numai în acest act de balans etic, între Bine şi Rău."

Lucian HETCO

poet şi eseist român, editorul revistei Agero, Germania

Eu nu sunt un credincios care poate fi catalogat a avea o relaţie clară, ori bine definită cu Dumnezeu şi cu "reprezentantii" lui pământeni şi dacă ar fi să mă auto-expun sincer criticii, mai ales autocriticii (sufletului şi cugetului propriu), atunci eu sunt ”cel care doreşte să creadă”, ”cel care disperat încearcă să-l descopere pe Dumnezeu în creaţia Sa supremă: omul”. Dilema mea nu este acceptarea Divinităţii, ci acceptarea şi descifrarea umanităţii în descrierile bombastic-fanteziste care acreditează omului însuşiri mai nobile decât acesta le merită, acceptarea ipocriziei spirituale şi sociale bazată pe o construcţie intelectuală pe un ritual depăşit, care din păcate întreţine şi binecuvântează imoralitatea socială.

Recunosc sincer, aici încerc să generalizez oarecum, să explic de ce majoritatea oamenilor - pentru că există şi exceptii, se autoamăgesc ori se complac în participarea activă la întreţinerea unor compromisuri obscure, compromisuri care ne oglindesc imaginea în faţa lui Dumnezeu. Bănuiesc ca în acest compromis de acceptare a ”răului”, cu ”promisiunea iertării” sălăşluieşte esenţa Păcatului.

Omul, fără nici o rezervă sau ezitare, poate să comită cele mai înfiorătoare crime şi nu o singură dată, ci repetitiv, fără scrupule, deoarece omul ştie că va fi "iertat"! Trebuie doar să se spovedească, să-şi mărturisească crimele unui alt om, numit aici de noi ”reprezentantul lui Dumnezeu” şi ca o consecinţă a acestui ritual, o fiinta umană se poate simti uşurată de toate păcatele anterioare şi in fond poate să-şi continue activităţile criminale sau nu, cu fruntea sus. Omul bun se autoamăgeşte mereu în speranţă, în crez, dar să fie bine lamurit faptul că majoritatea criminalilor vor continua să fie criminali. Formele de exersare, formele de expresie a ”răului” se schimbă, dar cei care le generează nu se schimbă, ei rămân aceiaşi pentru totdeauna, cu rare şi mici exceptii.

Spinoza a sustinut că toate lucrurile doresc să-şi păstreze natura lor proprie: ”piatra doreşte să fie etern piatră, tigrul să fie tigru”. Spinoza nu aminteşte  însă omul, poate în acest fel dându-i omului posibilitatea de alegere, deoarece omul îşi alege o cale şi chiar destul de devreme în evolutia lui terestră. Cred ca mulţi din noi ne putem aminti de relatiile pe care le-am avut cu alti oameni deja la o vârstă mai fragedă, în copilarie şi amintindu-ne diverse persoane şi analizându-le, cred că fără prea mare greutate am putea descoperi ”tendinţe” de comportament, care cu vârsta s-au adâncit şi au format un anumit individ matur, cu sechele netratate şi neconştientizate.

Eu, unul, îmi aduc bine aminte de mai mulţi copii cu care am crescut împreună, cu care am fost şi prieten, câteodată, prieten de nevoie şi acum la maturitate, privind în timp ”evolutia” spirituală a acestor oameni, îmi dau seama că unii erau deja de atunci ceea ce aveau sa devină. Unele fiinte umane sunt ”formate”, ”definitivate” deja la o vârsta frageda.

Astfel, fără prea mare greutate, îmi amintesc de copii răi, de copii sadici, de ”ingeri” pîrîtori, de copii falşi şi mincinosi şi de cei lipsiti de compasiune. Mici, dar răi! Poate ca nu este ciudat faptul, ca majoritatea acelor copii au continuat să fie la fel şi când au ajuns indivizi adulti, atunci când maturi şi inzestrati cu o mai mare putere de distingere între bine si rau ar fi fost posibil să se schimbe. Dar majoritatea lor nu s-au schimbat, ba din contră şi-au dezvoltat si perfecţionat caracterul putred pe care cum am spus, îl aveau deja din copilărie.

Nu ştiu sigur, poate că primii ani de convieţuire cu părintii au mare importantă în dezvoltarea spirituala ulterioară a copiilor şi deci o parte din răspunderea la depravarea fiinţei umane trebuie atribuită şi celor care se decid să dea viata altor fiinte umane. Actul de copulaţie nu este de ajuns şi nu promite nimic altceva decât o plăcere trecatoare şi crearea progeniturii. Bănuiesc că o grămadă de părinţi iubitori vor sări ca arşi în apărarea tuturor copiilor, scutindu-i de vreo răspundere directă şi indirect autoscutindu-se de răspundere, dar ca părinte a cel puţin trei copii, îmi expun nejenat si curajos opinia, deoarece nimeni nu mă poate cataloga ca aparţinător  in grupul celor care vorbesc fără să aibe vreo experienţă proprie sau urăsc copiii, pentru că nu au avut parte de ei. Nu, eu vorbesc despre atitudine, despre trezire si mai ales despre răspunderea morală şi socială, atât individuala cât si colectivă.

Isus Cristos a încercat să trezeasca omenirea, obligând-o sa-l asculte. Si o parte din omenire l-a ascultat si a văzut cât de teribilă era realitatea în care lumea se complăcea să trăiască. Nu era lipsă de preoţi in Judea, nu era lipsa de temple şi de ritualuri, ci era o înfricosătoare lipsa de omenie, de empatie şi înţelegere. Duşmanii evreimii de rând nu erau doar soldatul roman, ci şi Mai-marii lor. Isus Cristos a încercat să (ne) domesticească, sa (ne) faca să iubim cu adevarat, a încercat sî (ne) facă săa descoprim acel Dumnezeu care sălăşluieşte în fiecare din noi, în fiecare lucru care ne inconjoară. Si pentru acest fapt, a fost omorât. A fost omorît de acei copii, care au crescut mari si puternici in minciună şi violenţă ( vezi mai sus), mari si puternici în indiferenţa, cruzime, lipsă de caracter şi iresponsabilitate.

Preoţii şi templele Israelului au continuat să existe si alte noi temple s-au ridicat şi îin numele lui Isus Cristos, cum şi alte forme de camuflare a mizeriei umane au fost repede ”descoperite” şi expuse omului ca ”adevăruri dumnezeieşti”, de o nouă generatie de preoţi. Preoţii de azi nu se deosebesc cu nimic faţă de cei al Judeii de acum doua mii de ani, cei care l-au omorit pe Isus Cristos si care preotime ar face la fel ca înaintaşii lor judaici, dacă cumva supremaţia lor ar fi supusă vreunui pericol asa de mare, ca ”Pericolul Isus Cristos” de acum două mii de ani.

Se spune că Isus Cristos avea puterea de a face minuni, dar toate minunile lui ”documentate” de istoria religiei, cum ar fi:  vindecarea bolnavilor, să faci vin din apă, să umbli pe apă, etc. nu se pot compara cu minunea supravieţuirii mitului ”Inălţării”. Nu are nici o importanţă dacă Isus Cristos s-a ridicat sau nu fizic la Dumnezeu, în sau la ceruri, ci important este faptul că metafora Inălţării a supravieţuit în timp. Inaltarea lui Cristos, ca o pasăre Phoenix din propria cenuşă, se repetă în fiecare an obligându-ne să reflectam cel puţin critic. Sigur este că ne place, ne linişteşte, ne asigură o pace relativă.

Să reflectăm la adevărata condiţie umană, la existenţa aceasta banală şi limitată, să reflectam la relaţia cu semenul nostru şi să reflectăm la sinceritatea relaţiei cu Dumnezeu. Isus Cristos reînvie în fiecare an cu speranţa că ne va/vom trezi din letargie, cu speranţa că de acum înainte, din acest an, fiinţa umană (omul) îşi va asuma o responsabilitate de existenţă si de co-existenţă fără distrugerea semenului său.

Isus Cristos moare însă în  fiecare an, repetat,  când constată cât de simplu şi de uşor omul se complace în eşecul său moral. Acesta este Păcatul despre care ar trebui vorbit! Deaspre aceasta suferinţă repetată, despre aceasta jertfă!

Dar atâta timp cât nimeni nu se sinchiseşte să reflecteze în mod critic, Isus Cristos şi mesajul său împăciuitor va fi distrus prin răstignirea repetată şi va reveni (metaforic desigur), ca să ne aminteasca despre ceea ce uităm adeseori, şi anume: IUBIREA face parte din comportamentul nostru social.

Dr. Dimitrie GRAMA, Danemarca

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)