Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Inseparabila dezordine

Andrei Ghejan

Motto: “... toate bune şi frumoase şi la locul lor”

Sub o formă, sau alta, dezordinea este parte integrantă din viaţa fiecăruia. E puţin probabil să auzi pe cineva lăudându-se cu o matrice perfectă, pentru că, mi-aş permite să asociez ideea de structură cristalină - alias ordine - cu aceea de matrice multicomponent.

Undeva, „bilanţul” matriceal (intrări-ieşiri), suferind multiple transformări, nu numai cantitativ, cât şi calitativ, capătă fenomenul delta, de neînchidere: verificarea propriului (ana)morfism. Mulţi încearcă să păstreze pe cât posibil un delta minimal, urmărind cu acurateţe (chiar făcându-şi un scop din asta) contabilizarea principalelor componente, ierarhizate după valorile proprii. De exemplu, cineva, având şi fiind de o conformaţie să zicem sportivă, va pune mare preţ pe performanţa fizică, evaluându-şi permanent şi comparativ rezultatele, ducând o viaţă cât se poate de ordonată pur-fizic şi monitorizată, în detrimentul poate unei socializări (defectuoase), sau cine ştie cărui alt aspect ce va fi neglijat ulterior prin compensare: şi-aici apare dezordinea, cu tot arsenalul aferent.

Nu cred că se poate vorbi de o motivaţie a dezordinii, privită ca efect, ci mai degrabă aş vedea-o ca pe un fenomen intrinsec activităţii de orice fel şi o deflagraţie post-operatorie priorităţilor. Toată lumea fuge de dezordine, devine obsesivă. Maratonul, implicit, e mare consumator de resurse din cele mai felurite, afectând nu numai întregul sistem intim, dar chiar şi sănătatea, fiind generator de: stress, griji şi multe, multe alte dezechilibre inevitabile. Sunt unii care „parează”, să zicem, această avalanşă, abordând o „nesimţire”, de fapt o ignorare a zonelor devenite amorfe, eliminând la maximum presiunea impusă de dezordine, prin această supapă artificială creată special pentru a diminua impactul. Probabil, cu cât responsabilităţile celui în cauză sunt mai mari, cu atât mai naturale şi mai dense devin şi zonele rămase neacoperite (coloanele matriceale deranjate).

Ar fi normal să avem rezerve mari în a ne pripi să judecăm pe unul, sau altul, privind prin această prismă, dând astfel dovadă de rezonabilitate, ceea ce ar configura şi prezerva un mediu armonic, cât se poate de benefic pentru întreaga celulă cu indivizi în relaţii directe. Reducerea, sau chiar absenteismul reproşurilor, generatoare invariabil de suprapopulare de necristalin prin „efectul-oglindă”, sedimentar şi expansiv, ar putea fi un bun început în diminuarea dezastrului iminent unei dezordini avansate. Cine greşeşte, de obicei ştie asta, sau descoperă cât de curând reverberaţia boomerang. E suficient poate să te rezumi la a marca cauzalitatea - aviz repetării - într-un mod cât mai diplomat, mergând de la ipoteza că nimeni nu e scutit de greşeli: proprii, sau nu. Intuitiv, deformarea plastică (deteriorarea, sau chiar distrugerea) conexiunilor inter-relaţionale, într-o astfel de situaţie, ar putea fi evitată, iar pagubele sensibil reduse.

Originea dezordinii este, cred eu, în natură. Prin contrast, aparenta ordine afişată, de suprafaţă, ascunde de cele mai multe ori, o altă dezordine, în opinia mea, cangrenată. Aş inventaria, mai bine-zis, aminti: frustrările, neîmplinirile, masca nefericirii, rutina cancerigenă, falsitatea, sau poate chiar plafonarea. Oricum ar fi, pe mine unul, ordinea expozată mă sperie. Mă duce cu gândul la invariabila îngrădire a libertăţii generate de un sistem conceput special să nu-ţi dea nicio şansă la fericire, sau mai rău: absenţa oricărei pasiuni, platitudinea. Conformismul în acest caz e atât de acut, încât singurele satisfacţii potenţiale (cu tentă de reciprocitate) rămân doar cele legate de nevoile strict metabolice, iar egoismul, exclusivist, e la el acasă. Comparativ cu asta, automatismul ar fi chiar de preferat, rezumându-se doar rutina.

Se poate vorbi de o plăcere a dezordinii?

Nu cred că poate fi cineva căruia să-i placă dezordinea. Totuşi, raportat la comoditatea oferită, prin simplificarea eventualelor ecuaţii inerente menţinerii unui sistem potenţial cât mai ordonat, mergând până la detalii, cu eforturile susţinute (sau prea mari) depuse pentru arhivarea acestuia într-un spaţiu devenit tot mai strâmt, ar putea deveni o opţiune de echilibru, exact atunci când teoretic, chiar tu nu ţi-ai mai oferi vreo şansă. Practic, din două rele, o alegi pe cea mai puţin rea. Deci, nu poate fi vorba decât cel mult de o destindere, balonul de oxigen, plămânul de oţel în urma unei infirmităţi severe.

Există, paradoxal, o „entropie” a dezordinii?

În mod logic, da. Numai un autocontrol strict şi planificat pe termen lung poate diminua persistenţa amplificării ei. Cumulativul se deduce din timpul tot mai limitat ordonării, rezervat tot mai frecvent necesităţilor devenite priorităţi. Unul din motivele principale pentru care, de exemplu, numărul divorţurilor va creşte.

Există oare o estetică a dezordinii? Se poate vorbi de o dezordine studiată, sau parţial controlată? Nu ştiu de ce, dar parcă mi-ar veni să răspund, aşa de paradă: DA! la ambele întrebări, de pe poziţia celui ce încă încearcă să înveţe să convieţuiască cu ea… fără pretenţii, nonconformist.

Îmi vine în minte o imagine cât se poate de concludentă vis-a-vis de relaţia dezordine-intimitate:
- Iubito, mi-ai văzut cumva lentilele de contact?

- Nu pisoi! Cred că ţi-au sărit când te-am plesnit.

Andrei Ghejan

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)