|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Contribuţii George Liviu Teleoacă
Moto: "Fenomenul complexului propriei imagini la români trebuie conştientizat şi analizat, fiindcă în alcătuirea sa, comparativ cu vioiciunea spiritului nostru latin, se află într-o profundă antiteză". Lucian Hetco În eforturile noastre de redresare consider de un real folos vehicularea sintagmei „intoleranţa la nedreptate”, concepută şi lansată de domnul Lucian Hetco, nu numai fiindcă ea pune capăt păguboasei noastre toleranţe cu iz de indolenţă, ci şi fiindcă nu vom putea protesta împotriva nedreptăţilor care provin de la alţii până nu vom pune capăt nedreptăţilor mai mari sau mai mici pe care le comitem fiecare dintre noi. Pentru eficienţa sa, ea va trebui abordată cât mai des şi de cât mai mulţi autori pentru a nu lăsa să se piardă această cale principială spre o firească şi normală viaţă democratică. Consecvent în a-şi susţine propria iniţiativă, domnul Lucian Hetco ne propune acum spre reflexie şi dezbatere complexul propriei noastre imagini ( link >> Complexul propriei imagini la români ), despre care afirmă pe bună dreptate că „imaginea noastră în lume, nu este pe măsura potenţialului nostru creator şi trebuie schimbată din temelii”, fără a ezita să sublinieze că „vina este colectivă”, ceea ce trimite la necesitatea de a conştientiza şi de a analiza acest fenomen în plan general. Şi nu oricum, ci pornind de la cutremurătoarea întrebare-cheie pusă de o săsoaică cu un firesc simţ al implicării pentru patria unde trăiseră străbunii săi: Unde este Heimattag-ul vostru? ... fiindcă nu te poţi legitima altfel decât prin părinţi şi prin locul naşterii, adică nu poţi beneficia de recunoaşterea şi apoi de respectul cuvenit propriei identităţii decât recunoscându-ţi cu cinstire spre a-ţi fi tot astfel recunoscuţi străpărinţii şi patria.
Aşa dar, Patria şi patriotismul nu sunt subiecte de controversă ci PRIMA CONDIŢIE PENTRU A EXISTA şi de aceea consider că efortul imagologic, esenţialmente corect propus de domnul Lucian Hetco, nu poate da rezultate decât prin depăşirea crizei noastre de identitate, împinsă spre faza sa acută de prezenţa peste tot a agenţilor de influenţă cu misiunea de a pune în aplicare gândirea profund subversivă a unor ideologi din exteriorul României. Articolele domnilor Ioan Mugioiu, Ion Varlam, Dan Zamfirescu, Titus Filipaş sau Florian Gârz sunt prea bine documentate pentru a nu recunoaşte în ele gravitatea semnalelor de alarmă de la care trebuie să pornească orice analiză referitoare la soarta României şi a cetăţenilor ei, indiferent de naţionalitate. După atâtea jafuri comise de cei care plini de ei ne-au tot îndrugat una şi alta despre calea noastă spre fericirea, ar fi fatal să ne mai imaginăm că cei care ne dau sfaturi şi ne monitorizează, pe căi mai mult sau mai puţin vizibile, s-ar gândi la binele nostru când, de fapt, se gândesc EXCLUSIV la binele lor şi nu oricum, ci după o gândire cu valoare strategică. Şi în acest sens, domnul Titus Filipaş cu prestigiul său de specialist foarte bine documentat în tot ceea ce afirmă, ne avertizează în termeni categorici că „Imediat după 23 august 1944, internaţionaliştii dirijaţi sinergic de la Washington şi Moscova au început să aplice României proceduri tipice ‘războiului din cea de a patra generaţie’, – 4GWProcedures – specific orientate împotriva fundamentelor culturii unei ţări. Iar după 1989, războiul 4G purtat împotriva României a înregistrat un succes paroxistic.” Cu adevărat „paroxistic” din moment ce ne-am lăsat momiţi şi duşi de mânuţă ca nişte nevolnici pentru care a trebuit să întrebe o săsoaică emigrată, dar „Unde este Heimattag-ul vostru?”
Am aplecat şi aplecăm şi acum urechea la cei care ne vorbesc cu dispreţ despre Patrie ca despre un concept perimat considerând banul singurul sens al existenţei şi am muşcat momeala refuzând să ştim că cei care dau banii sunt singurii care pun condiţiile. Tot mai lacomi de chilipiruri, refuzăm şi astăzi să luăm în seamă faptul că multe din fondurile oferite pentru cultură asigură o formidabilă logistică pentru desfăşurarea acestui foarte real război purtat contra identităţii şi fiinţei de român, plătindu-i pe gazetari doar dacă scriu la comandă şi că aceste fonduri mai susţin larga mediatizare a autorilor de carte pentru a-i transforma artificial în „elite” sau „boieri ai minţii” numai fiindcă ne învaţă de ce şi cum trebuie să ne dispreţuim propria fiinţă, unii dintre ei aruncând asupra noastră până şi cele mai oribile şi false grosolănii.
Pe fondul acestei demoralizări, înfăptuită la nivel de masă prin spălarea creierului fiecărui telespectator de către agenţii de influenţă deveniţi lideri de opinie, am ajuns să devenim ostili unii altora mai ales pentru faptul că a trebuit să trăim în comunism. Înlocuind analiza lucidă a perioadei care abia s-a încheiat cu abordarea inchizitorială a comunismului, am ajuns să înlocuim conlucrarea necesară dezvoltări cu învrăjbirea generalizată pe fondul căreia s-a ruinat nu numai industria şi agricultura, ci totul, inclusiv, serviciile de Securitate Naţională fără de care o ţară nu poate să dăinuie indiferent de orânduirea istorică prin care trebuie să treacă.
O abordare corectă, eu cred că ar fi trebuit să pornească de la faptul că toate orânduirile au şi calităţi şi defecte, iar pentru felul în care am traversat perioada celor două războaie mondiale, cu Transilvania şi Moldova amputate la jumătate şi cu doi regi dezertori, urmate de stalinism şi de comunism, ar trebui ca naţiunea României să fie nu numai corect înţeleasă dar şi respectată, aşa cum este respectat echipajul unei corăbii care îşi reia direcţia de marş după ce a trecut prin mai multe furtunii de groază. Definitoriu este pentru noi faptul că în numai 25 de ani de relativă linişte am construit enorm în admiraţia întregii lumii având curajul să investim pentru dezvoltare 30% din PIB ca dovadă că am ştiut şi ştim să ne mobilizăm pentru a intra în rândul naţiunilor civilizate. Urma să ne bucurăm de roadele muncii noastre, dar conducătorul ne-a fost asasinat după ce mai întâi a fost trădat şi asasinat mediatic, iar noi am fost devalizaţi în aplauzele celor care ne-au oferit „şansa” marilor „privatizări” prin mituirea şi coruperea liderilor noştri politici. Corupţii sunt de aici, dar marii corupători sunt din exteriorul României. Acestora din urmă, însă, cel mai adesea, li se elogiază inteligenţa şi înalta capacitate de a negocia, fie că este vorba despre cele două fregate, fie că este vorba de cele cinci avioane de transport C-130, în timp ce noi suntem mereu puşi la zid cu eticheta de cripto-cumunişti, ca şi când comunismul nu ar fi tot un produs „Made in Occident”. Dar în războiul 4GWP contează doar puterea de a culpabiliza şi nu faptele aşa cum au fost, ceea ce este o altă nedreptate pe care o refuzăm.
În numele faptelor aşa cum au fost, trebuie contestat dreptul oricui de a ne mai culpabiliza mai ales pentru perioada trăită în comunism, din moment ce începuturile conduc la Thomas Morus care în anul 1516 scrie „Utopia ” şi la contribuţiile celor asemenea lui Babeuf, pentru ca în cele din urmă comunismul să fi fost fundamentat de Karl Marx şi Friedrich Engels care, în februarie 1848, au elaborat „Manifestul Partidului Comunist”. Exportat apoi de occident în Rusia, cu remarcabile eforturi teoretice şi materiale, pentru a stăvili prin haos intern ofensiva armatelor ţariste, comunismul s-a impus şi la noi doar graţie prezenţei trupelor sovietice pe teritoriul României. Nu pentru a mai inculpa pe cineva, ci doar pentru a scăpa noi de această eternă culpabilizare ca şi de truda de a reface şi de a continua Procesul Comunismului, mai trebuie spus că orânduirea comunistă n-ar fi apărut şi n-ar fi proliferat în Europa de est fără cele două războaie mondiale, la originea cărora au stat mai ales „Armele lui Krupp”. Este firesc ca o asemenea istorie să rămână doar istorie, dar nici nu mai vrem să fim culpabilizaţi pentru comunism, în loc să ni se recunoască cinstit rezistenţa din munţii Făgăraş şi din Semenic dusă până la jertfa supremă ca şi jertfele de neimaginat ale elitelor noastre care au pierit fără să accepte monstroasa reeducarea din temniţele staliniste.
Canalul cu regimul său de exterminare, unde se ajungea fără judecată, doar prin arestare discretă în timpul nopţii, a fost ordonat de Stalin cu unicul scop de a frânge mai ales refuzul elitelor noastre de a primi comunismul. Deşi lucrările la Canalul ordonat de Stalin fuseseră sistate, prigoana împotriva oponenţilor n-a încetat şi printre ultimele victime a fost chiar Dej care în anul 1964 a fost iradiat cu o doză letală fiindcă în numele României a declarat că refuză să mai recunoască un partid-tata. A urmat anul 1968 când am condamnat invazia Cehoslovaciei prin mari acţiuni de masă.
Osândiţi să trăim totuşi în comunism, am transformat osânda în creaţie şi corect este să ni se recunoască şi jertfele, cele multe şi neîntrerupte, făcute pentru a industrializa o ţară devastată, jertfe prin care am reuşit să parcurgem traiectoria de la Bumbeşti-Livezeni şi Agnita-Botorca la combinate ca cel de la Galaţi, şi la hidrocentrale ca cele de la Porţile de Fier sau la perla lumii numită Palatul Parlamentului. Avem şi talent, şi putere de muncă, şi capacitate de jertfă, fiindcă în fiecare din noi sunt cuibărite aspiraţiile meşterului Manole, dar trebuie să fim scutiţi de acest blestemat război cu numele de cod 4GWP, care ne poate aduce într-o stare mult mai rea decât starea sărmanului Iov din Vechiul Testament, de sufletul căruia diavolul totuşi nu s-a atins, deşi era diavol. Mai răi decât diavolul sunt aceşti mercenari ai răului, zişi „intelectuali de elită”, care ne împroaşcă sufletul şi conştiinţa respectului de sine cu urină şi cu fecale şi cu cele mai josnice invective pentru a ne abrutiza spre a ne dezice singuri de fabuloasa identitate cumulată în etnonimul de vlah, identitate în numele căreia am stăvilit relele de la Porţile Europei, care este încă un motiv pentru care ne considerăm demni nu numai de înţelegere, ci şi de respect. S-ar vrea să se uite şi mai ales să uităm că am fost principalul factor de civilizaţie în Balcani şi nu numai, aşa după cum rezultă şi din statisticile invocate de Ion Varlam în articolul său „Naţionalismul şi cauza românească” publicat la rubrica Jurnalistică pe acest excelent site AGERO. Nu avem voie să uităm şi nu vom lăsa nici pe alţii să uite că celor refugiaţi la noi din est, din vest, din nord sau din sud, le-am oferit nu numai adăpost ci şi siguranţă.
Pentru toate acestea şi multe altele asemenea, cerem să fim respectaţi fără subversiunea a tot soiul de indicaţii şi dirijisme otrăvitoare, întâi de toate fiindcă nu suntem handicapaţii nimănui. Invocând ca element de mare stabilitate comportamentală matricea noastră stilistică vom arăta că noi cei de astăzi suntem aceiaşi cu cei care în anul 1842 erau descrişi în impunătorul tratat al geografului W. Hoffman, astfel: „Capete clasice care pot fi luate ca model pentru camee. Capetele acestea au înăuntru ceea ce prevesteşte înfăţişarea lor pe dinafară. În adevăr, nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit cu mlădierile purtării, cum o să afli la cel din urmă român. Acest popor unit (Tratatul a fost editat în anul 1842, adică înainte de Unirea Principatelor Române) şi ridicat prin instrucţie, la cea mai înaltă civilizaţie, ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o complectare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”. (BESCHREIBUNG DER ERDE Vol. 2, partea 4, p.3074, al. 2)
Cu menţiunea ca şi alte personalităţi europene ne-au descris în termeni asemănători, va trebui să fim convinşi că acesta este profilul adevăratei noastre identităţi şi în mod obligatoriu să ne comportăm ca atare, indiferent de momentele istorice prin care trecem. Ca dovadă că W. Hoffman nu a exagerat cu nimic în evaluările sale, Martin Opitz, fondatorul culturii germane moderne, ne-a consacrat la anul 1624, în acelaşi registru al preţuirii sincere, poemul ZLATNA, după ce la invitaţia lui Gábriel Bethlen, principele Transilvaniei, fusese profesor de filozofie şi estetică la Colegiul Superior Reformat din Alba Iulia, între anii 1622-1623. Cu mai multe referiri precise la momentele principale ale vieţii noastre, iată ce spune Martin Opitz despre modul de a fi al Vlahilor:
Valahu-şi duce traiul la toate cumpănit, Îşi scoate cu sudoare îndestulat belşugul Din brazda bine trasă peste pământ cu plugul.
E blând şi stă departe de drumul spre cetate Şi nu se dă la fapte ce sunt necugetate; Nu-şi pune-n joc viaţa, nici sufletul dobândă Să poată vreo avere mai mare să cuprindă …
O, dragul meu, pământul acesta e menit Cu aurul iubirii să fie-aurărit. V-a dat întotdeauna al păcii rost de bine Şi hotărât îndemnul încrederii în mâine.
după ce mai întăi avusese cuvinte de admiraţie la adersa limbii române:
Şi totuşi limba voastră prin timp a străbătut, E dulce cum e mierea şi-mi place s-o ascult ! Prin ce miracol însă şi cum a biruit Aevea limba voastră, pe drept rămân uimit !
La vremea aceea abia începea
explorarea Indiei şi pentru explicarea uimirii sale Martin Opitz încă nu
avea de unde şti că limba româna era cel puţin tot atât de veche şi de
bine consolidată ca şi limba sanscrită, cu care are în comun câteva sute
de cuvinte, printre care:
cuvinte cu aceeaşi formă şi acelaşi înţeles, şi că înţelesul cuvântului sanscrit “valaka” este cel de procesiune. Martin Opitz încă nu avea de unde să ştie că stindardul dacic cu cap de lup era simbolul castei teocratice şi exprima numele primordial al Dumnezeului Dumnezeilor şi încă nici nu reuşise să constate că prin teonimele sale, prin simbolurile sale, prin fundamentele legislaţiei sale, prin etnonimele sale, ca şi prin hidronimele şi prin cuvintele sale de uz comun EUROPA ESTE, ÎN ESENŢA SA, VALAHICĂ. Dacă nu s-a ştiut trebuie să se ştie că nu numai sub aspect geografic, ci prin tot ceea ce înseamnă spiritualitate, reprezentăm la nivel contemporan Vatra Primordială a limbilor şi religiilor lumii şi cerem să fim trataţi nu ca piesă de muzeu, ci ca factor activ menit să punem în aplicare criteriile pentru unitatea ontologică a Europei, dar şi să contribuim la evitarea colapsului ecologic al Terrei prin cumpătarea atât de specifică nouă.
George Liviu Teleoacă 21 Iulie 2007
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
