|
Istoria cosmeticii
Venera E.DUMITRESCU-STAIA , Canada
Impresii si pareri personale in FORUM
... Folosirea produselor cosmetice este evocata în Biblie unde se
evoca faptul ca în urma cu 10 mii de ani au existat primele practici
de machiaj si primele palete de culori?
... Cercetarile arheologice au mentionat ca în urma cu 5000 ani
î.I.Ch., au fost gasite în catacombele Egiptului numeroase accesorii
de machiaj, borcane si urcioare cu astfel de continut. Cleopatra,
Nefertiti, Helena, Afrodita, Venus, erau socotite frumusetile
enigmatice ale timpurilor. Produsele cosmetice cele mai vechi au
fost gasite în mormintele Egiptului din prima ERA a Dinastiei, catre
anii 3100-1907 î.I.Ch. În acea epoca femeile egiptene foloseau
borcane care contineau unguente parfumate cu baza de ulei vegetal de
palmier, masline sau nuca, amestecate cu ierburi aromatice, pentru
protectia pielei contra îmbatrânirii si a deshidratarii cauzata de
soare.
Mai târziu a început machiajul obrazului si al corpului. La început
acestea erau rezervate preotilor si riturilor mortuare care pastrau
pretiosul secret. (Se spune ca Lenin a fost îmbalsamat de un medic
egiptean, care a murit cu secretul). Pielea era unsa cu un preparat
ocru-galben, care dadea reflexe aurii, iar pe obraji se folosea
ocru-rosu. Vinele bustului si tâmplele erau subliniate cu culoarea
bleu, iar ochii erau întotdeauna machiati, sprâncele conturate cu
negru, ploapele inferioare cu o tenta usoara de verde închis, iar
cele superioare un fard cu baza de antimoniu sau funingine.
Fardul avea calitatea de a proteja pielea de agresivitatea vântului
si nisipului, folosindu-se si în jurul ochilor. Fardurile contineau
în afara de culori si infuzii de plante medicinale pentru prevenirea
eventualelor infectii oculare, oftalmia (inflamatia ochiului).
Culorile cele mai populare erau verdele de Moszimit - malachita
pisata de Siria. Culoarea turquoise sau peruzéa, argila rosie sau
violeta, amestecate cu oxid de cupru sau fier, care permiteau
obtinerea de nuante noi, foarte pretuite. Legendara Cleopatra
prefera culoarea bleu- marine pe ploapele superioare si un verzui ca
apa pentru ploapele inferioare. Genele erau machiate cu o pasta de
fard si grasime. În ceea ce privesc buzele, erau fardate cu rosu
mineral, iar unghiile lustruite si colorate cu /henné/ o planta cu
care turcoaicele îsi vopsesc parul în rosu.
La începuturi în Grecia, în special la Atena si Sparta machiajul a
fost un timp interzis, fiind rezervat numai curtizanelor. În
secolele VII si XII î.e.n. accentul a fost pus pe higiena generala.
Hipocrate - medic grec (vezi Juramântul lui H.pt.medici), spunea ca
fiecare om trebuie sa faca exercitii fizice, bai frecvente cu baza
de ulei de masline, migdale sau susan, iar spalarea parului,
corpului si dintilor cu unguente aromatizate.
Pâna în secolul al III-lea machiajul nu era obisnuit, cu exceptia
sprâncenelor care trebuiau sa aiba forma unui arc unic. Cu timpul,
parfumurile si fardurile aduse din Egipt si Asia Minor si-au facut
aparitia. ASPASIA, partenera lui Pericles (om de stat atenian),
celebra pentru spiritul si frumusetea sa, a lansat doua lucrari
asupra /artei de a se farda, machia/. Se ungea cu minereu de plumb
pentru stralucirea tenului, dar Claude Galien, medic grec, a
denuntat stricaciunile veninoase ale acestei crete. În al II-lea
secol s-a renuntat la înnegrirea arcadei ochilor cu funingine, fiind
înlocuita cu zeama provenita din mure strivite.
La începutul Imperiului Roman, la Roma, femeile patriciene petreceau
ore întregi în baie (celebrele Bai romane). Se spalau si se machiau
cu meticulozitate. Toaleta, coiffura, machiajul durau un timp
îndelungat pentru prepararea în fiecare dimineata. Ovidius (Publius
Ovidius Naso, poet latin, vezi statuia în orasul Constanta), a scris
în anul IV î.I.Ch. un Cod de cochetarie, intitulat "Les
Cosmétiques", el furnizând numeroase sfaturi si "retete" de
frumusete.
Se spunea ca /machiajul este diabolic/, fiind considerat un
"subterfugiu care disimuleaza oroarea si mirosul real al corpului si
sufletului, conducând spre lux si desfrâu, nimicind omul".
În Epoca Renasterii italiene, frumusetea /boticeliana/ era
reprezentata prin Venus, Zeita gradinilor, a Frumusetii si
Dragostei, asimilata cu Afrodita la greci. Se spune ca /frumusetea
este senzuala si cereasca/. Au aparut femeile cu fruntea luminoasa,
cu parul blond, trese împletite cu pietre pretioase. Femeia trebuie
sa fie frumoasa si atragatoare, dar cu ce pret? Culoarea diafana a
tenului, a buzelor, a obrajilor si unghile rosii, parul auriu -
faimosul blond venetian, care se obtinea prin amestecul de sofran si
lamâie, si-au facut aparitia în Epoca Renasterii. Femeile stateau la
soare cu capul acoperit de o palarie, iar corpul era protejat de un
voal. În acelasi timp, retetele de frumusete au ramas tot atât de
periculoase ca si în Evul Mediu, pentru ca femeile îsi albeau pielea
cu aceleasi amestecuri sublimate, solutii toxice cu baza de plumb si
de mercur, care rodeau pielea zi de zi, pâna la distrugere.
Sfârsitul secolului al XVII-lea a fost marcat de nebunia
/edificiilor capilare/ - a coafurilor pe verticala, perucile
facându-si aparitia în toate clasele sociale. Femeile începusera sa
se fardeze foarte vizibil, în culori stridente, rosul predominând,
încât devenise chiar dezgustator, respingator.
În secolul XVIII, la Curtea Regelui Frantei (Le Roi Soleil), toate
gamele de rosu straluceau pe obraji într-un veritabil foc de
artificii. Erau fardati atât în timpul zilei, cât si pentru noapte.
Culoarea naturala a fost proscrisa, exclusiv rosul era culoarea
purtata si adorata. Coafurile devenisera veritabile capodopere fara
masura, ornate de o multitudine de accesorii. Higiena era aproape
inexistenta, insectele corporale aparusera, iar esentele de
parfumuri "îmbatatoare" ascundeau odorurile naturale... Din
fericire, spre sfârsitul secolului se revine la simplicitate, la
natural, machiajul mult redus, numai cu o tenta usoara de pudra,
imitând transparenta portelanului, iar buzele de asemenea, culoarea
naturala. Celebra Madame Récamier a simbolizat perfect frumusetea
epocii sale.
Secolul XIX a fost secolul când femeile au utilizat mai putin
machiaj, acesta fiind rezervat actritelor pe scena si
prostituatelor. S-a folosit mai mult pudra alba, folosita esential
de burghezie, si foarte putin rosu pe pometii obrajilor. În acel
secol s-a pus accentul mai mult pe igiena, lucrarile asupra
îngrijirii pielii, a corpului în general, multiplicându-se.
Din fericire în secolul XX, progresele cercetarilor în cosmetologie
au adus produse de frumusete care permit astazi femeilor sa se
machieze si sa-si îngrijeasca pielea, fara prea mari riscuri. Cu
toate ca, cel putin în ultimul an, au fost retrase din magazine,
unele produse cosmetice, creme si farduri, care contineau
ingrediente chimice nocive, atât pentru piele, cât si pentru
organism în general, deoarece aplicarea cremelor sau fardurilor
respective, sunt întotdeauna absorbite de epiderma, derma trecând
apoi în circuitul sanghin.
Cosmetica a culminat în acest secol XXI, cu interventiile
chirurgicale cosmetice radicale, infiltratii faciale cu botox,
chirurgii radicale corporale, de multe ori cu rezultate
dezastruoase, culminând chiar cu moartea pacientului - femeie sau
barbat. La ora actuala, în America de Nord, Canada si Statele Unite,
statisticile comunica cifra de 80% a femeilor care solicita
interventii chirurgicale generale sau partiale, predominând
liftingul si implanturile mamare cu silicon, care au dat rezultate
tragice, letale, în afara de alte "minuni" ale chirurgiei plastice.
Din nefericire, in acest secol predomina si este apreciata mai mult
/Frumusetea exterioara, si mai putin cea interioara/, iar "modelele"
trucate din reviste si televiziune, induc în eroare, în special
tineretul la vârsta adolescentei, care crezând "ca tot ce zboara se
si manânca", anorexia facându-si aparitia, culminând cu rezultate
tragice.
Ar fi minunat sa revenim la maxima lui Juvenalis: "MENS SANA IN
CORPORE SANO", la care adaug - FRUMUSETEA ESTE TRECATOARE, DAR
SUFLETUL SI INTELIGENTA SUNT NEMURITOARE.
Venera E.DUMITRESCU-STAIA
|
