Ne-am "câştigat" libertatea de-a
ne umili în faţa străinilor?!
Melania Cuc
Impresii si pareri personale in FORUM
Scriu cu
tristeţe acest material pentru românii care, de pe
meridianele şi paralele planetare se gândesc cu sfântă
nostalgie şi un strop de romantism brav la Transilvania de
Acasă. Poate, laolaltă, urnim "bolovanul de sare" şi găsim
un "ceva" care să revigoreze sentimentul de mândrie ca Om,
ca naţie într-o Românie ce moare nu de foame nici de sete ci
de indolenţă.
Sigur, timpul
şi spaţiul atenuează asperiăţile , ş’apoi nici tot ce scriu
jurnalele cele "rele de gură" despre români nu-i chiar musai
de luat în seamă, -îmi zic, dojenindu-mă pentru modul crud
în care vin eu, pun în pagină, în oglindă, adevărata faţă a
României aflată la timpul prezent.
Imi pasă de
voievodala-mi naţiune din raţiuni mai presus de de cât fac
toate averile colosale ale unei lumi în care ne opintim, în
care vom intra sigur dar, doar ca o societate de cosum a tot
ce aruncă alţii.
S-a scris şi se
scrie mult despre destinul românului în prag de aderare la
UE, dar de cele mai multe ori, termenii sunt ori ţâfnoşi, de
neânţeles pentru badea Ion, talpa ţării, -ori, limbajul
uzual "sună" frumos dar fără să spună nimic la obiect. În
acest haos , el, ţăranul se agaţă ca înecatul de un pai.
M-am întors
acum câteva ceasuri de pe una din văile cândva mănoase ale
Transilvaniei mele, dintr-un sat nu demult populat de oameni
cu şira spinării dreaptă şi care au preferat să-şi poarte
copiii la şcoli înalte, întingând în sare dar privind în
Soare. Tăranii mei nu au întins nicicând în "unt" dacă , în
schimbul hranei stomacului li s-ar fi cerut să privească-n
pământ.Cel puţin aşa mi-i amintesc eu.
În Transilvania
mea, pomenile erau pomeni şi se făceau la zile cuvenite, iar
acolo unde necazul lovea familii sau persoane, intervenea
Obştea, cu preotul de-a dreapta şi dascălul şcolii de-a
stânga,- mobilizau ca într-un stup lucrătoarele, sătenii, în
susţinerea morală şi materială a vecinului aflat la
anagahnie din diverse motive.
Oricât de sărac
pe vatra lui, ţăranul meu nu ar fi îmbrăcat haina de
"căpătat"- aşa era rostul din veacuri. Azi totu-i anapoda,
şi în timp ce "castelele" ţigăneşti se iţesc ca ciupercile
otrăvitoare de-a lungul şoselelor pe care se "întrec"
vetusetele Dacii autohtone cu limuzinele luxoase ale
exponenţilor economiei de piaţă , el, ţăranul meu transilvan
a învăţat că trebuie să umble cu capul plecat, să facă sluj
dinaintea celor cu bani pentru a primi osciorul de ros,
pentru că , de, românul se descurcă şi în potop.
Azi a fost o zi
superba de primăvară, bună de arat, de pus cucuruzul în
brazdă…
Prin satele
prin care am trecut nu am văzut nici un tractor la arat,
nici un atelaj demn de anul 2006. Doar câţiva vârstnici în
cizme de cauciuc şi pălărie de pai mai ţineau încă din
inerţie desigur, rostul câmpului. Perechi de oameni bătrâni
ca păsările de curte, se ambiţionează să ţină steagul
agriculturii transilvane sus, aşteptă să vină nemţii,
francezii,-cine va veni să le cumpere jugărele de arătură
care, lucrate îi costă mai mult decat vor scoate în toamnă,
din recoltă.
Sigur că
"investitorii" vor veni dar nu ca sa pună sapa în ţărână,
aşa cum încă cred proprietarii pământului Transilvaniei
mele. Şi că, dodoloaţei de Europa chiar îi pasă de rosturile
noastre domestice se vede cu ochiu liber. Mai întâi, cu
emisari au ba, ţăranul a fost educat rapid să nu-i mai pese
de " ce va spune lumea". Gura-lumii este un moft desuet şi
regulile străbune au fost desfiinţate odată cu pătrunderea
în mediul rural a buteliilor de Coca Cola, a telenovelelor
şi a muzicii lascive, numai bune pentru discotecile care au
ocupat pas cu pas spaţiul căminelor culturale, a
bibliotecilor săteşti.
Ceea ce mi se
pare îngrozitor de-a dreptul, nu este lipsa de patriotism
declarată a tinerilor din satul contemporan transilvan, ci
totala inapetenţă a brunei de aşa zişi intelectuali care au
mai rămas încă în sat. Educaţia este un cuvânt care nu mai
are conotaţii palpabile.
Am văzut cum
transilvănenii mei cândva cu mândrie de neam, acum cu mic şi
cu mare, mai sărac sau mai bogat, mai cu şcoală sau
analfabeţi… toţi în păr îşi abandonau sapa în brazdă,
paharul cu vodcă pe masa din "bar" ,profesorii dădeau
"liber" elevilor… şi aşa, ca într-o procesiune se îndreptau
spre camionul înmatriculat într-o ţară din Scandinavia. Se
călcau pe picioare, se înghionteau pentru pachetul cu
"ajutoare"- colo nişte obiecte de vestimentaţie uzate şi
care nu intră chiar în portul ţărăncilor noastre .Da’ cum "
calu’ de dar nu se cuată la dinte" - poama străinilor a fost
primită, în timp ce ei,- generoşii stănepoţi ai vikingilor,
se amuzau, trăgeau pe peliculă scene dintre cele mai
jalnice.
Mi-a fost greu
sa scriu aceste pagini şi mi-e şi mai greu să le recitesc.
Poate mi-e ruşine. Aşa ar fi bine, pentru că astfel aş
realiza că încă nu ne-am pierdut ca neam în faţa unei
primejdii mai mari ca toate războaiele de la vandali încoace
şi care nu au avut puterea să ne destrame ca neam.
Ce-i de făcut?
Melania Cuc
