|
Limba omenească
Antonia Iliescu - Belgia
Impresii si pareri personale in FORUM
Desi oamenii sunt construiti (anatomic vorbind si excluzând cazurile
patologice) toti după acelasi tipar, posedând organe similare
destinate emisiei si receptiei de informatii verbale, ei nu vorbesc
toti o singură limbă. Până aici, nimic nou. Iată ceea ce este mai
putin cunoscut : există pe lume o multime graiuri sau de limbi, în
jur de 6000, grupate în 400 de familii. Se presupune că acestea au
la origine o proto-limbă maternă, care ar fi apărut cu aproximativ
50 000 de ani în urmă (Ruhlen, “The origin of Language. Tracing the
evolution of the mothertongue”, 1994). Indiferent însă de originea
lor, comună sau nu, toate aceste limbi alcătuiesc ceea ce am putea
numi limba omenească, ele facilitând comunicarea între oamenii
apartinând diferitelor comunităti. Dar oare aceste graiuri răspund
cu adevărat dezideratei lor de început, aceea de întelegere între
oameni?
Ducându-ne cu gândul spre acele vremuri când cuvântul a coborât din
întunericul cosmic, poposind pe Terra, unde a fost zidit de-a lungul
mileniilor în piatră, papirus, argilă, hârtie si material
informatic, apoi străpungând cu mintea straturi de istorie mustind
de mistere, nu putem să nu ne punem întrebări. Există cu adevărat un
creator, sau viata apare spontan, odată cu prima bacterie iesită din
“supa organică primordială”, după teoria lui Oparin ? (In paranteză
fie spus, desi supa organică a fost reprodusă în laborator de către
Stanley Miller, nici o bacterie vie nu a iesit din ea, ci doar
materie organică neînsufletită de tipul aminoacizilor, (...). Si
dacă este asa cum spunea Oparin, sau cum afirma Svante Arrhenius în
teoria panspermiei, cum că viata ar fi venit sub formă de spori din
cosmos, cum s-a ajuns de la simpla celulă, la materia inteligentă,
capabilă de comunicare verbală ? Care au fost aventurile materiei
oarbe în drumul ei către lumină, cea venită din interior?
Iată, mă încumet să fac aici o incursiune (fără pretentii de tratare
exhaustivă) în teoriile care sunt astăzi vehiculate în diferite
articole stiintifice si filme documentare referitoare la evolutie.
In prezent se confruntă trei mari teorii : evolutionismul bazat pe
selectia speciilor sau darwinismul, care este predat astăzi în scoli
si care apartine doctrinei materialiste; creationismul, care este
fondat pe sursele biblice si care sustine că Universul a fost creat
în 6 zile si în sfârsit, neo-creationismul (sau “Intelligent
Design”), care este un curent nou, foarte răspândit în Stetele
Unite, dar si în Franta, sub influenta lui Teilhard de Chardin, omul
de stiintă universal, cu o largă deschidere spre spiritualitate.
Acest din urmă curent grupează cercetători apartinând celor mai
diferite domenii de studiu, printre care paleoantropologia,
genetica, medicină, lingvistica, matematica, astrofizica, economia.
Unii dintre acesti cercetători neagă apartenenta lor la acest curent
sau la un altul de tip creationist, încercând să scape din hăituiala
unor polemici lansate si sustinute de partizanii darwinismului. Dar
rezultatele acestor - fără voia lor -“neo-creationisti”, converg
către o aceeasi concluzie: materia vie este fabricată conform unui
program evolutiv inteligent, iar evolutia este orientată spre
“punctul omega”, care s-ar putea identifica cu Creatorul .
Un reputat matematician francez, Jean-Louis Krivine, continuând
seria de cercetări initiate încă din 1931de matematicianul austriac
Kurt Gödel, sustine că programul după care este alcătuită si după
care evoluează materia vie este scris într-un limbaj logic, numit «
lambda-calcul », foarte asemănător cu limbajul de bază utilizat în
programarea unui calculator (Science & Vie , N° 1013, 2002). Acesta
ar fi limbajul universal sau « primul strat » de limbaj, peste care
se suprapun alte straturi, din ce în ce mai elaborate cum ar fi
subconstientul, limbajul natural, gândirea, constiinta. In acest
sens, propriile noastre gânduri nu ar fi decât aducerea la suprafată
a unor « bucăti » din programul initial. Dacă J-L. Krivine ar fi
fost contemporan cu Blaga, ar fi numit poate aceste “bucăti de
program” diferentiale divine, iar programului de bază i-ar fi zis
poate Marele Program, scotându-L oarecum pe creator din Marele
Anonimat.
Cercetări de dată recentă din domeniul supranumit “neo-creationism”,
au dezvăluit un fapt de o importantă capitală: evolutia are un sens
si acest sens este de la inteligenta materiei inconstiente la
constientizarea acestei inteligente.
Intr-adevăr, omul încarnează toate stadiile de evolutie ale materiei
inteligente, începând cu organismele monocelulare cele mai simple,
cele procariote (lipsite de nucleu), cum este si cazul globulelor
rosii, si terminând cu organul cel mai complex al omului: creierul.
Tot ce este viu pe planeta noastră parcă ar fi fost conceput cu
creionul în mână si după o logică perfectă. Toată materia organică
este constituită din aceleasi substante de bază (...), care se leagă
între ele într-o anumită ordine specifică fiecărui individ în parte,
ordinea fiind dictată de ADN-ul propriu, înscris în fiecare celulă;
el este cel care detine codul. Acest cod este universal (contine
combinatii de trei baze azotate, din cele patru posibile, notate
prescurtat prin literele: A, C, G, T), dar este totodată si specific
(ordinea de legare a acestor baze, precum si gradul lor de
repetabilitate de-a lungul lantului ADN-ului, sunt diferite de la o
fiintă la alta). ADN-ul ar fi asadar o carte din Marea Bibliotecă, o
carte cu care ne nastem si din care ne inspirăm de-a lungul vietii,
pentru a putea creste si trăi. Cartea noastră are un sens fiindcă
cineva a scris-o cu sens.
In sprijinul acestei cresteri cu sens a omului, cercetătorii au un
cuvânt important de spus. Anne Dambricout-Malassé - o reputată
cercetătoare din domeniul paleoantropologiei, care a publicat
numeroase articole si care este astăzi în bătaia pustii
darwinistilor - vine cu date concrete: evolutia osului sfenoid de-a
lungul istoriei liniei evolutive a omului, de la australopitec la
homo sapiens. Acest os bizar, în formă de fluture, situat la baza
craniului, a suferit de-a lungul ultimelor 60 de milioane de ani, 5
modificări de formă si de pozitie în raport cu coloana vertebrală
(corespunzând celor 5 mari etape evolutive ale fiintelor vii, până
la stadiul de om), el fiind direct implicat în “umanizarea” omului
(verticalitate, modificări ale craniului, antrenând îngustarea
fetei, micsorarea maxilarului si dezvoltarea creierului, urmată de
aparitia constiintei). Osul sfenoid s-a ridicat de la orizontală
spre o pozitie oblică (astăzi), el fiind încă în evolutie, dar
“mereu în acelasi sens” – spune cercetătoarea - fapt care contrazice
teoria hazardului, inclusă în explicarea procesului de evolutie prin
selectie naturală (darwinismul). Aceste modificări sunt de ordin
genetic, ele fiind înscrise în programul evolutiv al embrionului
uman.
Iată însă că această nouă conceptie despre evolutie este combătută
de conservatorii darwinisti, printr-o serie de acuze cu sau fără
argumente. I se reprosează d-nei Dambricourt (care după afirmatiile
ei nu este deloc religioasă) de a fi pus sub semnul întrebării
punctul de sprijin al teoriei lui Charles Darwin si anume adaptarea
la mediul înconjurător ca factor decisiv al evolutiei omului. I se
mai reprosează (jurnalul “Le Monde” din 29.10.2005) asocierea la
diferite curente religioase introduse în stiintă de către abatele
Breuil si Teilhard de Chardin si “sustinute de peste ocean cu
mijloace financiare importante”. Teoria pe care o expune
cercetătoarea este atacată si de către jurnalisti, cu o serie de
argumente însirate sub diferite titluri de felul “un singur os nu
poate fi esential” sau “a crede că omul continuă să evolueze este o
iluzie” sau “stabilirea unei legi matematice a evolutiei nu se
sprijină pe nimic serios” sau “nu există nici o dovadă a unei legi
ascunse în genele nostre” (Science & Vie, décembre N° 1059, 2005).
Aceste argumente-glont cad de la sine, la o citire mai atentă (si
mai avizată) a altor articole stiintifice publicate de-a lungul
ultimilor 4 ani, în colectia aceleiasi reviste.
Dar lăsând stiinta la o parte si contemplând acel os, atât de
controversat, cu ochi intuitivi si bine spălati de prejudecăti de
ordin stiintific ori religios, nu putem să nu ne emotionăm în fata
formei lui bizare. Acest fluture osificat, asezat la baza craniului,
are o “formă”... lipsită de formă! Este o piesă lucrată cu o rară
măiestrie. Este o veritabilă bijuterie dantelată sau val de mare
minuscul în miscare, a cărui spumă fixată în reteaua de calciu a
tesutului osos, ar vrea parcă să ne sugereze cele 26 de dimensiuni
ale universului. Sfenoidul adăposteste în cavitatea sa (“saua
turcească”) o glandă ( glanda hipofiză), cu o importantă capitală în
asigurarea echilibrului energetic al corpului, prin cei 8 hormoni
secretati de ea, direct implicati în procesul cresterii si al
maturizării sexuale a individului. Sfenoidul ar putea fi asimilat
unei antene interne, care se orientează prin modificări genetice, în
vederea unei mai bune captări a “planului inteligent”.
Iată însă că la aceeasi concluzie - a “planului inteligent”- ajung,
pe cu totul alte căi, cercetători de prestigiu din alte domenii.
Belgianul Christian de Duve (detinătorul premiului Nobel pentru
medicină, 1974) sustine că materia este « obligată » să meargă spre
complexitate, « pentru că nu are altă cale de ales», iar aceast
proces evolutiv este dirijat întru perfectionarea creierului uman,
în scopul aparitiei inteligentei si constiintei, ca apogeu al
evolutiei. Jean Chaline (paleontolog francez) recunoaste că legea
evolutiei este înscrisă în interiorul fiecărei celule, si anume, în
ADN. O echipă interdisciplinară, formată din Jean Chaline,
astrofizicianul Laurent Nottale si economistul Pierre Grou, a
stabilit chiar o lege matematică capabilă de a prevedea mutatiile
genetice legate de marile salturi evolutive (Science & Vie N° 1059,
2005) .
Plecându-ne atentia spre acest program de sinteză si evolutie a
meteriei vii, - scris însă cu cerneală simpatică, care, după cum
bine se stie, are nevoie de lumină(!) pentru a ne dezvălui
adevărurile pe care le ascunde - ne putem da seama de unitatea
vietii pe pământ, de originea noastră comună, dar si de enorma ei
diversitate. Cum?! Am spus “origine comună” si “diversitate”?! Dar
darwinistii sustin acelasi lucru: noi am apărut în urma unui lung
proces evolutiv din primate, care la rândul lor au apărut dintr-o
altă linie evolutivă, având la bază salamandra!! Cele două curente
atât de opuse în aparentă, darwinismul si neo-creationismul, ar
putea fi deci complementare... Concilierea lor s-ar putea face
plecând de la următoarele constatări : « Intelligent Design » are în
vedere scopul creatiei si finalismul global al evolutiei, pe când
darwinismul furnizează doar etapele realizării acestui proces
evolutiv, pe portiuni mici.
Forma lui de fluture, aleasă parcă simbolic pentru osul sfenoid, ne
aminteste că până să ajungă la zbor, fluturele a fost mai întâi o
larvă. Faptul că el este ascuns în craniu, la baza creierului, ar fi
semnul că zborul începe de acolo.
Teilhard de Chardin, acest reconciliator vizionar dintre stiintă si
religie spunea: "For the observers of the Future, the greatest event
will be the sudden appearance of a collective humane conscience and
a human work to make." (« Pentru observatorii Viitorului, cel mai
mare eveniment va fi aparitia bruscă a unei constiinte umane
colective si a lucrului omenesc care trebuie făcut »).
Cele aproximativ 6000 de graiuri pământene, sau limba omenească
iesită poate din primul Cuvânt, vor fi ele oare capabile să lucreze
la împlinirea profetiei lui Teilhard?
Antonia Iliescu
|
