Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Societatea în conflict

Victor MARTIN

           Graniţa dintre război şi pace e inefabilă. Pesimiştii consideră pacea ca o stare de anormalitate dintre două perioade de război. Optimiştii consideră războiul ca o stare de anormalitate dintre două perioade de pace.  Da, dar între optimism şi pesimism, putem defini nuanţe. Unii au făcut avere în timpul celui de-al doilea război mondial, alţii au murit pe front. În perioada imediat următoare, de adâncă şi semnificativă pace comunistă, unii burghezi proletari se simţeau în largul lor, alţii îşi dădeau duhul pe marile „şantiere” ale socialismului. În fapt, pacea postbelică s-a numit „război rece”. Când cei ce au acumulat bani în timpul comunismului s-au săturat de atâta „pace”, s-au gândit să mărească puţin entropia şi au pus de-o „revoluţie”, „loviluţie”, „vânzoleală” sau cum i-o mai fi zicând.

Între anumite limite,  războiul şi pacea socială, coexistă. Esenţial este să nu se atingă pragul de sus al războiului, terorismul aducător de nenorociri, sau pragul de jos al păcii, pasivitatea şi plicitiseala.

Sătui de linişte şi bunăstare, bunăoară, mulţi români părăsesc Elveţia pentru a se întoarce acasă, în România, unde lupta fiecăruia cu fiecare e lucru cotidian. Războiul româno-român nu e războiul unei părţi a populaţiei cu alta, ci războiul unui popor cu el însuşi.

Angoasa păcii e la fel de teribilă ca frica de război. Ne face să ne enervăm inutil şi apoi să tragem ponoasele. Democraţia nu e occidentală, cum sună şablonul, că nu a inventat-o Occidentul; democraţia e la noi accidentală, aici fiind, dincolo nu, azi fiind, mâine alegându-se praful. Democraţia nu funcţionează pe aici în pace sau în luptă, ci în unitatea dialectică care poate merge de la linişte către gălăgie, până la conflict încordat la luptă pe faţă. Democraţia noastră e repetarea obsedantă a dorinţelor, amplificate mediatic, chiar până la absurd. Că pică în linişte sau în urma unui conflict, orice guvern cade ca o consecinţă a discrepanţei dorinţă -împlinire -  dar, ce păcat, cade cu el,  tot eşafodajul creat de el şi lucrurile trebuie luate de la capăt.

Pacea socială vizează împlinirea tuturor viselor, războiul social înseamnă exprimarea abuzivă a dorinţelor.

Societatea, în ansamblul ei, se găseşte într-o continuă pace sau într-un continuu război. Depinde însă cum percepe fiecare realitatea imediată. Numai dacă luăm ultimele evenimente politice de la noi din ţară, ne este foarte uşor să percepem un război civil din punct de vedere psihologic. De ce psihologic? Pentru că, pe de-o parte, lupta directă, cu armele e imposibilă într-o democraţie funcţională, sau vremea cavalerismului, cu înfruntări directe de lanceîn baza orgoliilor  de ev mediu, a apus de tot.

Trăim vremea minciunii, a orgoliilor ascunse! E pace oficială doar la nivel declarativ. Fiecare spune că vrea linişte. O linişte impusă de el, după regulile proprii, care să-l avantajeze. Pacea impusă altuia seamănă cu un război civil „rece”. Sau „călduţ”, reîncălzit la infinit.

Între războiul din Troia şi ultima conflagraţie mondială, cea mai cruntă bătălie e cea pe care o dă individul estecea cu el însuşi. Unul se luptă cu boala, altul cu orgoliul din el, altul cu timiditatea, altul cu alcoolismul. Toţi românii vor linişte, toţi românii vor chipurile consens, toţi românii vor normalitate, dar fiecare vede aceste noţiuni conform propriilor lui interese, ceea ce aduce a conflict social. Şi războaiele purtate cu arme izbucnesc tot din conflicte de interese. Suspendarea preşedintelui Traian Basescu nu a fost decât un pretext al luptei pentru avere şi putere, asemănător, ideatic, cu invazia Poloniei.

Război şi pace e peste tot, dar la noi procesul s-a acutizat! Toată lumea declară că vrea luptă contra corupţiei, în condiţiile generalizării corupţiei, până la cele mai mici şi meschine structuri administrative. Luptă, luptă, dar corupţii vor şi ei să lupte împotriva corupţiei, cu mijloacele lor specifice. „Şi dă-i şi luptă, şi dă-i...neicuşorule”. După legi proprii! Ca să ai legi proprii, trebuie să (ţi) le votezi. Pentru asta, e nevoie să-ţi "cumperi" un loc în Legislativ. Îţi trebuie şi o Constituţie proprie, care „să-ţi umfle muşchii”! Îţi trebuie şi o Curte Constituţională a ta, pavată adecvat cu oameni obedienţi. Dacă o Constituţie cum este cea din 1991 era făcută pentru a te îmbogăţi post -revoluţionar, mai mult sau mai puţin legal, iar cea din 2003 era menită să-ţi legifereze averea, o eventuală nouă Constituţie e menită să dea şi putere mai mare conducătorilor îmbogăţiţi.

Şi vine un preşedinte mai mult sau mai puţin contestat să încurce desfăşurarea „normală” a lucrurilor şi să spulbere starea de „normalitate”. Normalitatea, reprezentată prin lupta dintre şacali, e tulburată. "Şacalii" nu mai pot lupta „în linişte”, lucru anormal. Atunci, tulburaţi de la lupta lor în pace, se reped cu toţii la iepurele, care îi înjură de pe margine. Neputând să-l prindă, supun la vot şi hotărăsc că nu e de competenţa lor să alerge ca proştii şi pasează această cinste poporului.

Şacalii pierd lupta prin neprezentarea poporului la alergări, dar nu moare nimeni din cauză că este criticat de pe margine de iepuraşul ţopăitor. Şacalii sunt nevoiţi să audă tot timpul o voce supărătoare, care le tot critică metehnele, dar e bine şi aşa, deşi cam enervant. Pacea aparentă, în loc să aducă normalitatea junglei politice, ascute lupta politică. Bucuros că nu e prins, iepurele devine şi mai obraznic şi, ca reacţie adversă, şacalii dau pe-afară de mitocănie.

Învinşi de oboseală, politicienii trec cu arme şi bagaje în tabăra iepuraşului, elaborarea unor metri cubi de legi fiind foarte profitabilă şi se instaurează o pace aparentă a lipsei bâzâitului în ureche, cea mai profitabilă formă de război, psihologic sau nu.

Elaborarea unor legi din care să nu câştige nimeni e sursă de somn bun. Dacă vrei să n-o păţeşti, taci din gură, nu te foloseşti de lege; pentru că se folosesc alţii mai bine de ea, pentru că orice cadru legal interpretabil e suspect. În pace, legea e folosită în fel şi chip. În război, există nişte declarate „legi ale războiului”, dar, de fapt, nu mai există nici o lege. Între pacea legilor proaste şi războiul bunului plac nu sunt diferenţe notabile.

Dacă războiul e neînţelegerea voită, nu înseamnă că pacea e înţelegerea întâmplătoare. Când te prefaci a confunda ţigănia, care poate fi specifică oricărui popor, cu reprezentantul etniei respective, înseamnă că eşti predispus conflictului. Când vrei să confunzi un mod de comportament cu atitudinea rasistă, înseamnă că poţi confunda orice.

Când nu vrei, nici o lege nu e fundamentală, nimic nu e atât de fundamental încât să aducă linişte şi pace. Nici măcar la nivel virtual, unde poţi da pe-afară. Şi luptele infinite şi orice formă de pace profundă, la fel. Lupta reală devine un joc, unde tactica şi strategia merg, de la nivelul unui coeficient de inteligenţă superior, până la şmecherie, şiretenie, culminând cu hoţia şi escrocheria. Luat în joacă, războiul se confundă cu pacea; poate fi reluat, cu alte personaje, în câte feluri de medii ambiante vrem. „Războiul” şi „pacea” lui Lev Tolstoi sunt mult mai emoţionante şi durabile decât luptele duse de Napoleon prin buduare şi pe hărţi. Pare mai adevărată ideea de om decât omul însuşi. Timpul se condensează; clipa se opreşte mai multe minute. Chiar şi când se odihneşte, istoria nu ia niciodată pauză. Războiul şi pacea sunt acelaşi lucru, o lungă istorie, în funcţie de modul cum le percepe fiecare.

Pacea poate avea un aspect social nefast, precum şi războiul poate fi de o largă concentrare edilitar-gospodărească, cu o poliţie care face uz de gaze lacrimogene de bună calitate, cu un număr de infracţiuni care depăşeşte numărul infractorilor sau cu tăietori de lemne care se comportă ca-n codru. Cine nu rezistă psihic, dispare din joc; dispare cu banii, la vilă, undeva, la ţară. Nu moare nimeni. Viaţa poate fi pacea sau războiul social pe care ni le dorim, de bun gust sau de un gust îndoielnic. Chiar şi în războiul modern, cu arme sofisticate, se copiază modelul virtual. Duşmanii se întâlnesc doar întâmplător, iar victimele sunt, de cele mai multe ori, colaterale. Războiul în timp pace nu mai produce eroi, numai erori.

Închei prin evocarea povestirii unui scriitor umoristic maghiar. El descrie cum se suie lumea într-un autobuz aglomerat, cum se îmbrânceşte şi cum se jenează reciproc. La un moment dat, un bărbat calcă o doamnă pe picior. Aceasta urlă şi înjură. Soţul femeii îl plesneşte pe agresor peste faţă. Agresorul vrea să-i dea un pumn soţului femeii şi, din greşeală, rupe dintele altuia. Cel cu dintele vrea să-l pocnească pe agresor cu mânerul umbrelei şi îl nimereşte în cap pe un cu totul altul, care stătea liniştit pe scaun. Cel lovit în cap suferă o comoţie cerebrală şi moare. Scandal, înjurături, frână bruscă, salvare, morgă. Finalul: „Turcia declară război”. „Bine, bine, îl întreabă un reporter pe scriitor, are loc o tevatură cu deces, dar de ce trebuia să declare Turcia război Ungariei”?. „Pentru că omul ucis cu umbrela era consulul Turciei la Budapesta”, răspunde scriitorul.

Războiul social e maximizarea ideatică a realităţii nepricepute de nimenea, iar pacea ce urmează o minimizarea banalităţii cotidiane. Pace vouă!

Victor MARTIN

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)