HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

EDITORIAL

MĂCELUL MIEILOR

Maria Diana Popescu, Agero

 

La fel ca īn anii trecuţi, la fel ca anul acesta, la fel ca īn anii viitori, romānii trăiesc bine de trei ori pe an: de Crăciun, de Revelion şi de Paşti. Īnvierea Domnului nu va ţine nici acum cont de criză. Īncepe transhumanţa mieilor spre abatoare, spre tīrgurile din oraşele ţării, īncepe măcelul, bietele animăluţe vor atīrna  pe sīrmă la vīnzare. Spectacolul mi s-a părut īntotdeauna crud, mi-a provocat milă  şi īncă din copilărie am refuzat carnea de miel. S-au făcut deja statistici, se vor consuma aproximativ patru-cinci milioane de miei, se vor bea două-trei sute de hectolitri de vin, iar hiper/supermarcheturile vor īnregistra īncasări uriaşe, pentru că majoritatea romānilor, săraci sau bogaţi, pun pe masa de Paşti, potrivit tradiţiei, bucate mai multe şi mai scumpe. Ce fac unii romāni ca să fie buni creştini? Merg la biserică şi īmpart din puţinul lor nevoiaşilor, alţii, de teapa īmbogăţiţilor peste noapte din truda poporului, iau cărţile de credit cu bani nu īntotdeauna munciţi, golesc rafturile magazinelor, apoi iau drumul agenţiilor de turism cu destinaţii exotice. Ei se cred mai luminaţi după ce consumă bani spălaţi, se cred mai īmpăcaţi dacă au burta plină. Pentru ei, orice sărbătoare, indiferent de semnificaţie, este un pretext perfect pentru chiolhanuri şi huzur. Noi? Ne-am īnvăţat să renunţăm la rezolvarea definitivă a problemelor, la desfacerea īncīlcitelor noduri gordice, mulţumindu-ne, dacă nu cu altceva, cel puţin cu īnseşi problemele faimoase, sublime şi eterne.

 

Echinocţiul de primăvară a declanşat şi la noi sezonul grevelor, dar vīrful, anunţă analiştii, va fi atins īn aprilie. Pensionarii au ieşit īn stradă cu lozinci antiguvernamentale, cerīnd soluţionarea revendicărilor, īntre ele fiind şi majorarea pensiei cu 50%, respectiv, 25%, pentru grupele 1 şi 2 de muncă. Nu numai pentru proteste ies bătrīnii īn stradă, la Casele de Ajutor Reciproc din toată ţara sute de pensionari se aşează la cinci dimineaţa la cozi, de trei ori pe săptămānă, ca să fie siguri că vor primi gratuit cīte două pīini. Alţii vin să īmprumute bani pentru masa de Paşti sau pentru plata restanţelor la utilităţi. Aflăm că mieii sīnt prea mici pentru tăiat, oile au fătat prea tīrziu, iar carnea de miel va fi un lux. Dacă luăm īn considerare că ortodocşii şi catolicii sărbătoresc īn aceeaşi dată, cererea de carne va fi mult mai mare, iar mieii autohtoni nu vor face faţă şi vor fi suplimentaţi mult mai scump de importuri. Nici de Sfīntul Paşti romānului nu-i tihneşte, sărbătoarea bate la uşă şi, vrem nu vrem, vom īnlocui tradiţia pregătirii bucatelor cu serviciile marcheturilor, care pun la dispoziţie importuri de cozonac din Italia, ouă vopsite din Austria, miel din Bulgaria, fructe din Turcia şi carne de peste tot. Paradoxal, Romānia se află pe locul 31 īntr-un top al celor mai mari 50 de deţinători de aur la nivel mondial, cu rezerve oficiale de 103,7 tone, reprezentīnd 0,34% dintr-un total de 30190,1 tone, potrivit unui raport al Consiliului Mondial al Aurului, iar sărăcia populaţiei se adīnceşte de la o zi la alta. „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.

 

Mai aflăm de la dr. cercetător Mihai Alecu despre un alt scandal medical: pretinsa SIDA nu a existat niciodată, ea a fost un factor politico-economic, nu unul medical. La fel şi cu trīmbiţata gripă aviară, mărturie fiind dosarele aflate īn lucru la Departamentul Naţional Anticorupţie, şi mai nou, refuzul şefilor instituţiei de a ancheta isteria declanşată de fantoma gripei porcine. Doctorul Mihai Alecu demonstrează că SIDA a fost inventată īn 1981 īn America şi complet manipulată de puteri oculte internaţionale, pentru a īnăbuşi un scandal uriaş provocat de marile companii farmaceutice. Cercetătorul romān declară: „La acea epocă nu ştiam, nici nu intuiam că toată lumea este manipulată de cāţiva potenţi care trag sforile şi decid soarta locuitorilor īntregii planete, inclusiv a guvernelor. Negustorii morţii au īncasat miliarde, īn timp ce mii de nefericiţi au trecut īn altă viaţă numai pentru a fi acordat īncredere informaţiilor ultramanipulate de sistem. Vānzătorii de palavre tipărite sau difuzate pe calea undelor au făcut afaceri īnfloritoare, mii de speculanţi şi profitori au acumulat sume uriaşe cu această isterie colectivă, prezentatorii de programe celebre şi dezbateri televizate menite să inducă īn eroare, au fost cu toţii avansaţi, īn timp ce marile companii farmaceutice au īncasat cifre astronomice, de miliarde. Acum ies la iveală detalii că totul este un fals de neimaginat, pur şi simplu pentru că un virus HIV NU EXISTĂ. La īnceputul anilor ‘70, mai īntāi īn America şi apoi īn Europa, se introduce un nou medicament bazat pe două substanţe: sulfonamida şi trimetoprim, vāndute īn multe ţări sub numele de Bactrim sau Septrim”. Acest medicament s-a vīndut cu succes pentru acţiunea sa bactericidă. Īn ţările occidentale, bolnavii care au folosit cel mai mult acest medicament au fost homosexualii, datorită frecventelor pneumonii şi infecţii ale căilor urinare.

 

Cercetătorii japonezi au creat „ţīnţarul prototip”, o insectă care poartă īn saliva cu care īnţeapă omul o proteină naturală, un fel de vaccin īmpotriva Leishmaniozei, o altă boală cu potenţial fatal răspīndită de insecte, aşadar SIDA va fi aruncată la coşul de gunoi al istoriei, īn timp ce o recentă analiză EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară) dezinformează, ca şi īn cazul precedentelor gripe aviare, c㠄trei sferturi din păsările crescute īn fermele ţărilor europene sīnt la ora actuală contaminate cu bacterii care pot duce la gastro-enterocolită. 76% din carnea de pasăre ieşită din abatoarele celor 28 de state europene incluse īn analiză este contaminată cu periculoasele bacterii Campylobacter şi Salmonela”. Īnseamnă că tot mai sănătos este puiul şi mielul din bătătura romānului, dar īncep să mă gīndesc cu milă şi cu groază la masacrul mieilor.

 

Peste aceste tablouri sumbre vin Sărbătorile Pascale, se poate adăuga şi reducerea drastică a cheltuielilor publice de buget īn multe din ţările europene, care stīrneşte, cam peste tot īn Europa, mişcări sociale de protest. Īn Grecia, Anglia, Bulgaria, Croaţia şi īn alte ţări care nu fac parte din zona euro sau nu sīnt membre ale Uniunii Europene, oamenii au ieşit īn stradă pentru a protesta īmpotriva măsurilor de austeritate anunţate de guverne, măsuri care lovesc tot mai mult īn populaţie. Īn timp ce frămīntările sociale capătă amploare peste tot, japonezii au lansat pe piaţă un tip de ţigaretă care nu arde,  nici nu scoate fum şi care īi va proteja pe fumătorii pasivi, iar la noi patronii magazinelor autohtone de ierburi etno-botanice dau, īnainte de Paşti,  din nou lacătele jos de pe uşi, de data aceasta, spun ei, vor vinde substanţe halucinogene din plante şi substanţe care nu se găsesc pe lista celor treizeci şi şase interzise prin lege.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com