|
|
|
EDITORIAL MANIPULAREA INFORMAŢIEI Maria Diana Popescu, Agero
Nu mi se pare deloc exagerat să afirm că trăim vremuri fără precedent, de fapt un război subtil asupra conştiinţei noastre, menit să ne abată īntr-o direcţie diametral opusă construcţiei naturale a firii umane. Depoziţia mea urmăreşte să dea glas problemelor dramatice aşezate īnaintea omenirii, să trezească spiritele īnalte, să le oblige la gīndire, precauţie şi măsură, conştientă de caracterul de armă pe care īl poate avea scrisul, dar şi de importanţa socială a mesajului, căruia īntotdeauna m-am străduit să-i imprim gravitate, sinceritate, adevăr şi patriotism. Constatarea de bază de la care am plecat de fiecare dată este criza catastrofală īn care se află societatea contemporană, dar mai cu seamă marasmul deznădejdii adus de atmosfera violentă şi dramatică a mileniului trei, care extinde un pustiu spiritual de-o configuraţie īnfricoşătoare.
Se vorbeşte tot mai deschis despre New World Order, o conspiraţie mondială, o reţea de organizaţii, de instituţii şi de societăţi secrete, o caracatiţă, cu tentaculele īntinse şi pe pămīntul ţării noastre. Condusă de indivizi de temut din rīndul bogaţilor lumii, ea are misiuni mai puţin ortodoxe, care urmăresc preluarea controlului total asupra omenirii şi dominarea ei pe principii de forţă. Ceea ce īnseamnă politica internă a statelor lumii, nivel de trai, economie, comerţ, trafic de droguri, de arme, sistem de sănătate, sistem social şi de īnvăţămīnt, sistem bancar şi de asigurări, natalitate, mortalitate, absolut totul este monitorizat şi ghidat conform intereselor acestei grupări, care regizează şi pune īn scenă evenimentele, catastrofele, războaiele şi crimele organizate, fără să dea seama īn faţa legilor scrise sau universal acceptate pentru deciziile luate, pentru că tot ea controlează sistemul legislativ şi judiciar.
Īncă din 1969, Raymond Ruyer, īn studiul Gnoza de la Princeton, susţinea că cercetătorii instituţiei de la Princeton vin cu argumente solide īn anularea rolului naţiunilor, astfel deschizīnd mascat drumul globalizării: naţiunile reprezintă mai mult nişte manifestări ale progresului biologic, nu al celui universal, iar planeta nu se īnvīrteşte nicidecum īn jurul puterii statului, ci al puterilor lumii. Spiritul cu care era privită lumea de către oamenii de ştiinţă īncă de pe atunci pregătea terenul pentru societatea New Age. Fizicienii din timpurile noastre merg şi mai departe, anulīnd ştiinţific concepţiile creştine, cele mai recente teorii ale lor oferă premise pro globalizare, astfel ştiinţa contribuind substanţial la fenomenul globalizării. Tot mai mulţi savanţi, cercetători, pierzīndu-şi simţul realităţii, al moralei şi al eticii, şi-au focalizat potenţialul intelectual īntr-o direcţie distructivă. Pusă īn slujba nebuniei, īn slujba răului īndreptat īmpotriva umanităţii, inteligenţa lor a devenit periculoasă. Armele biologice de distrugere īn masă, create īn laboratoare - am īn vedere AH1N1 şi toate celelalte tipuri de virusuri gripale care au agresat planeta - sīnt rodul unor minţi criminale, aflate īn slujba conspiraţiei mondiale. Condiţionările care ne sīnt permanent inoculate prin manipularea informaţiei, prin propaganda abil regizată cu sprijinul instituţiilor media, amploarea īnşelătoriilor, a toxinelor biochimice care ne zīmbesc din alimentele iradiate sau modificate genetic (aditivii extrem de nocivi, cum ar fi glutamatul de sodiu sau aspartamul), din pasta de dinţi şi din apă tratată cu tot soiul de substanţe, din medicamentele promovate de lanţurile de farmacii, sīnt un pericol real pentru sănătate; dar şi mai grav, ele sīnt parte din războiul secret, care, afirmă voci avizate, urmăreşte reducerea populaţiei planetei la un miliard de locuitori. La fel stau lucrurile şi cu intensele campanii publicitare, prin care se promovează diverse suplimente alimentare sau paste de dinţi celebre, ele de fapt ne ajută să scăpăm de dinţi, nu de carii, pentru că altfel ce s-ar face generaţiile de dentişti fără clienţi, dacă toată lumea ar avea dantura impecabilă.
Monitorizīnd permanent şi verificīnd nivelul de acceptare al planurilor diabolice, capii societăţilor secrete administrează precum doresc şi conform scopului urmărit, modul de trai şi comportamentul uman şi cultivă īn mod special panica şi frica, necesare supunerii populaţiilor. Pretextul predilect este războiul īmpotriva terorismului şi a bolilor infecţioase. Manevrele politice şi măsurile sociale drastice aplicate populaţiei lumii fac parte din agenda abuzurilor fără precedent aplicate de către promotorii noii ordini mondiale. Promovate ca măsuri de dezvoltare, programele diabolice puse īn practică de teroriştii din laboratoare, sub pretextul cercetării, sīnt experimente realizate pe diverse segmente de populaţii. Vocaţia de criminali-afacerişti i-a făcut să aleagă compromisul şi īn ciuda vocilor mulţimii, ei continuă lucrul la dezumanizarea planetei, dar nu-şi socotesc deloc căile ca fiind păcătoase şi nici deontologia ca fiind coruptă. Odată cu aceste alunecări şi mutaţii majore, īn jurul axei lumii au luat naştere războaiele provocate artificial, terorismul real sau inventat, sărăcia, şomajul, conflictele interetnice şi militare, criminalitatea organizată, iar existenţei umane, de la relaţiile sociale şi pīnă la cele economice şi politice, i s-au deturnat sensurile. Mulţi sociologi, analişti şi autori au analizat aspectele amintite mai sus şi s-au situat īmpotrivă sau pentru o alternativă diferită. Amintesc pe George Sörös īn Global Capitalism şi Draft Report of Globalisation. Globalizarea nu ar putea fi justificată decīt atunci cīnd beneficiile economiei mondiale vor fi distribuite pe criterii sociale severe.
Maria Diana Popescu, Agero
Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |