|
|
|
|
            |
|
MARIONETE PATETICE Teodor Brucăr
Apărute din viscerele politichiei româneşti, cu greu, trecând cu mare travaliu prin sfincterele de partid şi de stat, cam de pe vremea când alianţele încă nu-şi dăduseră duhul şi speranţa n-avea bumbac în nas, câteva personaje, purtate din post în post de televiziune, arătate lumii, şi-au căpătat între timp bruma corozivă de notorietate gata mucegăită. Sunt câţiva tineri politruci scoşi în faţă de partidele lor ca să dea bine la electoratul sarac cu duhul şi de grabă apucător de „mălai”, care însă - lucru straniu - când se aşază unii lângă alţii, duhnind a demagogie stătută, nesimţire puturoasă şi penibil cu ştaif, nu se deosebesc între ei decât prin grimase. Sunt parcă făcuţi în laborator, clone ieftine, nepoţii oiţei Dolly, fiii aceleiaşi ideologii incerte, au aceeaşi culoare politică - un şobolaniu metalizat. La fel de găunoşi ca şi maeştrii lor, emulii emfatici ce târăsc în lesă câteva idei jerpelite şi tocite. Recirculă un vocabular de fotbalistic („balonul e rotund”, „meciul se joacă în teren”, „o repriză durează patruzeci şi cinci de minute”).
Sfertodocţii, când n-au
replică, adică de obicei, se salvează cu un cuvânt magic: oamenii.
„Oamenii trebuie să ştie”, „oamenii trebuie să înţeleagă”, „oamenii ne
vor judeca”, „cu oamenii”, „pentru oameni”, „în mijlocul oamenilor”.
Substantivul acesta comun, menit să-i scoată din încurcătură şi să dea o
noimă surescitării de care sunt mereu traversaţi, apare în
Undeva, în colţul scenei, un actor cântă textul tuturor. Păpuşile rotesc ochii, încruntă din sprâncene, par a mişca din buze, feţele lor de lemn vopsite în alb exprimă fie mirare, fie spaimă, fie tristeţe, fie bucurie - într-o mimică groasă. În punctul culminant, câte unei păpuşi bunraku i se retează masca. În spatele mirării fără sfârşit, în spatele spaimei perpetue, al tristeţii sau al bucuriei încremenite, spectatorii au şocul să vadă creierul marionetei: o gaură umplută cu câlţi! În mod normal, ţara noastră este pregătită în acest moment pentru ca cineva, parcă nici nu mai contează cine, să stingă lumina. Sau să tragă apa. Sau să se uite a silă pe gemuleţul de la avionul low-cost care îl duce departe, departe de aici. Ce vremuri trăim... O clasă politică de o nesimţire pantagruelică, a cărei singură menire pare a fi acum să spulbere tot ce a mai rămas din şi aşa mizera urmă de speranţă că odată, cândva, ne va fi mai bine. Asta este crima cea mai mare pe care o săvârşesc toţi nemernicii pe care îi vedem într-o deşănţată expunere a propriilor lor tupeuri pe toate ecranele TV: ne omoară speranţa, ne ucid (oricum) firava credinţă că putem privi cu un stingher optimism spre viitor.
Şeful statului, dovedind o
stupefiantă desprindere de realitatea minimă, şi-a ales ca slogan ceva
cu (mi-e şi ruşine să asociez sintagma cu jenantul nostru candidat) „...
pentru România”.
Cât de departe am putut ajunge noi, ca naţiune, superb reprezentată de
jucăuşul preşedinte care decide să candideze sub acest stindard? El,
tocmai el, cel care a executat cu o
Parcă am pierdut parola acestui neam...
Teodor Brucăr
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
naturaleţe
desăvârşită cel mai diuretic mandat de şef de stat din istoria
nesimţirii... Cineva scuipă cu sânge alterat pe putregaiurile din alt
partid, după ce oamenii lui rupeau uşa, nu ştiu cui, să le mai dea
niscaiva fonduri pentru “dezvoltare”, aruncând partidu’ într-un ridicol
înălţător. Are o echipă ce-l va băga cu capul la fund în haznaua
uitării. 
