 MASCARADA
Ion Măldărescu
Impresii si pareri personale in FORUM
„Televizorul este un drog ce
creează dependenţă şi
nu este mai puţin nociv decât opiul, heroina sau
alt narcotic”.
Televiziunea este o
modalitate subtilă de control al minţii, la fel sau chiar mult mai
nocivă pentru organism decât oricare alt drog. Drogurile constituie o
ameninţare la adresa ordinii sociale, televiziunea este însă un drog
esenţial care creează dependenţă, transformându-ne într-un fel de
mutanţi, alterându-ne nivelul de cunoştiinţă, pentru a putea face
posibilă dorinţa de evadare din vicisitudinile realităţii cotidiene.
Pentru noua metodă de spalare de creier, românii (dar nu numai ei) sunt
hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile care, cuplate cu efectul
televizorului asupra undelor creierului, fac sa pară infantilă
ingeniozitatea celor mai erudiţi psihologi. Ce şi-ar putea dori mai mult
un guvern sau o altă organizaţie decât o masă de zombie uşor
manevrabili?
Televiziunea - aşa zis –
Română, postdecembristă, “liberă” de noţiunea adevărului, a realităţii
şi a bunului simţ a pus în scenă un serial de spectacole TV sub
incitantul generic MARI ROMÂNI. Cu tristeţe, am constatat că
acestea au fost realizate submediocru şi regizate execrabil.
Comentatorii, fie neabilitaţi pentru astfel de judecăţi de valoare, fie
pur şi simplu ignoranţi ori rău intenţionaţi, împreună cu
moderatorii-prezentatori, „dotaţi” sub
orice barem al profesionalismului - un fel de “manelişti” sui generis -
s-au străduit (şi au şi reuşit) ca serialul să se situeze foarte departe
de ceea ce sugera genericul. Emisiunile TV respective
aduceau mai degrabă cu binecunoscuta reclama de bâlci: „Pe afară-i
vopsit gardu’... înâuntru-i leopardu’...” decât cu o prezentare
sobră şi echidistantă. Deosebit de regretabil este, după părerea
mea, că unii pretinşi „intelectuali autentici” s-au prostituat
fără jenă, în văzul a milioane de oameni, descalificându-se prin
alcătuirea unor documentare din categoria "Opera de trei parale"
şi complăcându-se în jocul murdar al parodierii a tot ce înseamnă
noţiunea de ROMÂN. „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque
chose!”
Nu am avut nici timpul
necesar şi nici răbdarea, pentru a putea viziona toate aceste
reprezentaţii „sfertodocte”, ale “serialului” menţionat. Unele au fost
chiar groteşti, cum ar fi documentarul
despre Ştefan cel Mare (stropit abundent cu Ketchup de însuşi autorul
său, chipurile pentru a reda aspectul „sâgeros” al unei bătălii), ca şi
făcătura cu pretenţii de documentar despre Mareşalul Ion Antonescu.
Istoricul, „avocat al apărării” mareşalului, cum a fost etichetat de
prezentatoare s-a comportat lamentabil, da capo al fine, asemănându-se
până la identificare, cu „avocatul apărării” din simulacrul de proces al
Ceauşeştilor. El a reuşit astfel să interpreteze celebra „arie
a
calomniei”, nu la fel de talentat ca Don Basilio, dar la fel de
calificat ca Bărbierul din Sevilla. În cazul lui, cea mai mare minciună
rămâne doar „adevărul lui” trunchiat şi scos din contextul evenimentelor
vremii. „Machiavelismele” fac parte integrantă din contemporaneitate,
nu-i o noutate pentru nimeni.
Asemenea lui, un alt
istoric-comentator-făcător-de-documentar pomenea de cunoaşterea „în
întreaga lume” a lui Richard Wurbrandt. Dacă s-ar fi efectuat un
sondaj, risc să apreciez că nici 0,01% din români n-au auzit de acest
personaj; concluzia - lista nu a fost constituită dupa voturile
telespectatorilor, ci la „comandă”.
Ca să înscrii in lista
primilor zece MARI ROMÂNI un “flotant” pe meleagurile româneşti, un
profitor, atât de pe urma învăţăturii la şcoala moscovită, cât şi din
oportunităţile prilejuite de “răsturnarea situaţiei” , un om care
nu a făcut nimic pentru români, este nevoie de tupeu; dar nu el
este de vină. Aşa au sunat, probabil, “indicaţiile preţioase” venite de
undeva, din sfere străine de neamul românesc (ca şi personajul în
cauză). Lecturând unul din forumurile de pe Internet, am remarcat
urmatorul comentariu: “Tocmai am văzut emisiunea TV de joi seara
despre Mari români cu "confruntarea" Eminescu - Wurbrandt. Până la urma
Florin Iaru şi-a călcat pe inimă şi a spus: „cvasitotalitatea
voturilor pentru pastor vin din USA şi anume de la câteva comunităţi
penticostale, în care probabil marea majoritate a "fraţilor" nici măcar
nu ştiu unde e România pe hartă.”
Ca
să introduci un astfel de personaj în lista MARILOR ROMÂNI, ignorând
martiriul lui Constantin Brâncoveanu mi se pare de-a dreptul o mârşevie,
o insultă nemeritată. Ca să pui pe românul Mihai Eminescu în aceeaşi
balanţă cu “românul flotant” Richard Wurmbrand, mai mult decât atât,
acesta să-i devanseze ca poziţie pe Mihai Viteazul, pe Mareşalul Ion
Antonescu, pe Alexandra Ioan Cuza, pe Mircea Eliade, pe Constantin
Brâncuşi şi dece nu, pe Nadia Comăneci - ca să un-i numesc decât pe cei
trecuţi pe listă - mi se pare mai mult decât absurd, mi se pare ceva
incalificabil.
Din cât am vizionat, doar
documentarul actorului Mircea Diaconu s-a înscris în decenţa obligatorie
ce se impunea faţă de marile personalităţi ale istoriei românilor, cu
„luminile” şi „umbrele” lor.
Un lucru foarte „curios” l-am
constatat când am încercat să votez pentru unul din cei zece. Am sunat
la numărul de telefon indicat pe ecran şi... surpriză - robotul mi-a
comunicat: "Postul telefonic este deranjat temporar". Crezând că
eu am greşit, am format numărul de mai multe ori, de fiecare dată,
invariabil, primind aceeaşi replică. M-am aşezat în faţa tastelor,
dorind să transmit votul la adresa electronică de pe Internet. Ce
credeţi? După ce am scris adresa, mi-a apărut anunţul ca pagina este
"în revizie". Ce ghinion pe capul meu!?! Mă întreb câţi vor mai fi
fost în situaţii similare? Toate acestea se petreceau în vreme ce pe
ecranul televizorului, procentele "votanţilor" se modificau cu
rapiditate... NO COMMENT!
Trăim într-o lume nouă, doar
că nu este nici mai buna, nici mai sănătoasă decât cea dinainte. De
fapt, ea începe să semene din ce în ce mai mult cu “vremurile
întunecate”, cu gloate de analfabeţi care se supun autorităţii unui
nou tip de „luminaţi”. Circul organizat de instituţia publică
TVR, plătită din taxa impusă contribuabilului român, din bugetul
statului (indirect tot de la populaţie, deci dublă impozitare), dar şi
din sumele, deloc neglijabile provenite din publicitate este de
neacceptat.
Prin prestaţia
sa, TVR a demonstrat, odată în plus, că nu este altceva decât un nou
instrument de spălare a creierelor şi de îndobitocire premeditată a
românilor.
Ion Măldărescu
|
