Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

MASONITĂŢILE ” INSALUBRE

ALE UNUI PAŞOPTIST...CLASIC! (I)

prof. dr. Adrian Botez

Nu ne-am fi apucat să scriem critic despre înaintaşi paşoptişti (merituoşi, de altfel), într-ale culturii româneşti, dacă:

1-respectivii paşoptişti (deveniţi, oarecum, „culturnici”/propagandişti politici, avant-la-lettre...) n-ar fi devenit, prin ANUMITE lucrări de-ale lor, studiaţi de elevi, în clasă (...în definitiv, acesta este sensul primar al cuvântului „clasic”...!),

2-n-ar fi clar că respectivii pionieri ai culturii române nu s-ar fi înscris, prin anumite aspecte ale operei lor, în linia distructivă, a Francmasoneriei „contemporane” (...cu noi, pentru că, dacă ne-am lua după propriile lor „istorii”, ei sunt contemporani chiar cu...protopărinţii, Adam şi Eva...!).

Nu ne vom atinge de cel numit (probabil, pe bună dreptate şi corect, pentru acele vremuri) de Eminescu – „rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice” – „veselul Alecsandri”...Nu pentru că n-ar avea, şi el, păcate provenite din „învăţăturile” Lojei Marelui Orient, ci pentru că efectele îndoctrinării lui, după opinia noastră, nu s-au exprimat chiar atât de distructiv, asupra românilor, cum a fost şi încă este cazul operelor lui Grigore Alexandrescu sau Costache Negruzzi...Astăzi, ne vom ocupa de primul „clasic”...discutabil.

Înregistrăm, în aceste zile teribile, atacuri furibunde la adresa ISTORIEI NAŢIONALE A ROMÂNILOR, şi nu ne putem împiedica să-i avertizăm pe profesorii de Română, din licee, dar şi pe profesorii universitari, că aceste tentative de distrugere a Istoriei Naţionale n-au început azi-ieri, nu sunt „iniţiative” exclusiv „margiene” sau „andronesciene”...ci durează încă de la...”paşopt”!!!

Niciun profesor (nici de liceu, nici de facultate) nu vrea, sau nu s-a obosit, până acum (...că n-a băgat de seamă sensul versurilor citate de noi mai jos, ne cam îndoim... - încă mai avem cadre didactice profesioniste, în şcolile româneşti...!) să explice ciracilor săi, spre exemplu, „clasicele” versuri alexandresciene, din celebrul, de-acum, poem pre-romantic Umbra lui Mircea. La Cozia: „Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate/Zidul vechi al mânăstirei în cadenţă îl izbesc”...Care „generaţii mândre” (şi de ce-s aşa de „mândre”...?!) şi de ce „izbesc” un zid „vechi”, şi tocmai de... „mânăstire”?! Iar, la finalul poemului, când „Lumea e în aşteptare”, de fapt, ce şi pe cine „aşteaptă”?! Că pe Mircea, în niciun caz, din moment ce Alexandrescu l-a făcut să re-intre (cam cu...anasâna şi...”la ordin”!) în mormânt („...umbra intră în mormânt”), după ce poetul s-a folosit de martirul-domnitor, pentru o demonstraţie nu tocmai...”cuşeră”...!

Evident că dascălul trebuie să ţină cont, în tentativa sa hermeneutică, de acele două strofe ciudate, puse între două rânduri de puncte de suspensie...fireşte, pentru a le da greutatea semantică ce li se cuvine, din punctul de vedere al autorului! (de observat că în unele ediţii din ultimul timp şi chiar pe Internet, această scoatere în evidenţă, voită/premeditată de Grigore Alexandrescu, a dispărut...! – este incorect, faţă de memoria pionierului poeziei romantice româneşti!): “Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,/Însă triste şi amare; legi, năravuri se-ndulcesc:/Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite/În gîndire şi în pace drumul slavei îl găsesc.//Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubeşte,/Şi ai lui sîngeraţi dafini naţiile îi plătesc;/E a cerului urgie, este foc care topeşte/Crîngurile înflorite, şi pădurile ce-l hrănesc.”

Aceste strofe, cu totul speciale, prin mesajele lor, vin după o afirmaţie extrem de gravă – de fapt, vin după punerea sub semnul dubitaţiei a întregii istorii voievodale româneşti (nu vă sună familiar acest enunţ de atitudine…?!): “Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat” – vers care marchează culmea ipocriziei masonic-alexandresciene: după ce s-a creat impresia unui fals respect faţă de valorile moral-eroice ale trecutului voievodal (“Sărutare, umbră veche!” – …dar de ce veche, când primejduirile moral-spirituale din lumea sublunară şi agresiunile infernale sunt, veşnic, aceleaşi, de-o istorie întreagă născând doar nunanţe, dar nu ALT vrăjmaş?! – …şi, deci, atitudinea voievodală ar fi trebuit să fie considerată ca modelară, cu eficienţă şi necesitate de reiterare perpetuă…?!) , cel (cam prea) singur apărător de Europă Creştină Medievală – se “rade” totul, dintr-un…vers!

Cu ce scop? Păi, cu scopul pe care îl enunţă toate documentele Masoneriei Mondiale – inclusiv prin acel document a cărui autenticitate “ei” o contestă – cu toate că absolut toate punctele dintr-însul se realizează/înfăptuiesc, zi de zi, pas cu pas (ne referim, evident, la Protocoalele Înţelepţilor Sionului…): înlocuirea Lumii Lui Hristos – cu Lumea Satanei/Prinţului Iluziei/Marele Iluzionist…şi decretarea unui Unic Guvern Mondial, decident asupra a tot şi a toate (într-o “dictatură [I]luminată”…!). Aducerea lumii, din nou, la un PUNCT ZERO! (Satana chiar crede/se autoiluzionează că poate “crea”!!!).

Şi ce se va întâmpla, după decretarea PUNCTULUI ZERO, pentru întreaga lume…”modernă” (adică, de după Revoluţia masonică regicidă, cu grave accente deicide, din Franţa anului 1789…!)?! Evident, numai “lapte şi miere”! “Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite/În gîndire şi în pace drumul slavei îl găsesc”… Da, exact şi numai "ştiinţe şi arte" şi “înfrăţire” şi “îndulcire de năravuri” le-au arătat SUA sârbilor naţionalişti, în 1999… -  şi le arată, în continuare, tuturor celor ce se împotrivesc, prin naţionalism/iubire de NEAM (ca entitate metafizică dumnezeiască!!!), planurilor Guvernului Mondial…acum, spre exemplu, masonii le dăruiesc “ştiinţe şi arte” şi “înfrăţire” şi “îndulcire de năravuri”, sub formă de bombe cu fosfor, bombe convenţionale, masacre inimaginabil de barbare, de tot soiul… -  musulmanilor celor "călări pe petrol" [întunecatul/blestematul petrol, de care istro-românul Nicolae Teslea a vrut să scape Terra, prin descoperirea secretului “energiei veşnice”… - dar magnaţii evrei, petrolişti şi militarişti, din SUA, i-au răpit planurile izbăvirii...!), din Irak şi Afghanistan...!!!

"Căci războiul e bici groaznec”…Păi, şi noi suntem tentaţi (prin războiaiele pe care tocmai voi le-aţi provocat şi înteţit, permanent, în ultimii 300 de ani!) să zicem la fel…dacă nu ne-aţi sili să gândim şi să despicăm sensuri (pentru asta, mulţumim, cu reverenţă!), scumpilor “iluminaţi” – şi să ajungem la concluzia că, de fapt, există două feluri ce războaie:

1-cele, da, “ca bici groaznec, care moartea le iubeşte”,  pe care le purtaţi voi contra noastră, voind să ne invadaţi nu doar teritoriile geografice, ci şi Duhul, cu putoarea voastră de pucioasă infernală… -

2-şi războaiele de apărare, RĂZBOAIELE SFINTE! Pentru a menţine în viaţă familiile noastre (în contra demenţei sinucigaşe a propagandei pro-homosexuale!), Neamul nostru Sfânt… - “Legea Strămoşească”/Duhul Ortodox de Credinţă. Pe acestea din urmă ne-au învăţat voievozii noştri, inclusiv Mircea, cum şi de ce să le ţinem, neprecupeţit, cu jertfă şi martiriu!

Şi cum zici domnia ta, Grigore Alexandrescu? “Şi ai lui sîngeraţi dafini naţiile îi plătesc” - ???!!! Chiar aşa?! De parcă voievozii noştri (“Basarabi şi voi,  Muşatini”…), MUCENICII LUI HRISTOS,  stăteau sub pat, în timpul bătăliilor, iar nu în fruntea oştirii, unde era mai greu, modelar/exemplar: "Unde era nevoie, însuşi se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteze, şi de aceea, raru războiu de nu biruia..." - zice nobilul Grigore Ureche (sau, în comparaţie cu Grigore Alexandrescu-masonul din 1840, Grigore-cel-Negru, cel cu atâta devotament pentru Templul Masonic şi cu atâta fariseism faţă de istorie… - noi îi zicem lui Grigore Ureche: Grigore cel-Alb!!!).

Şi iată că, acum, ne putem da cu certitudine răspunsul şi la primele întrebări, pe care ni le-au ridicat versurile strofei de debut a poemului: „Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate/Zidul vechi al mânăstirei în cadenţă îl izbesc”...Masonul Alexandrescu este, aşa cum îi şade bine unui autentic mason – nu doar anti-monarhist, ci şi anti-clerical: „mândrele generaţii” sunt cohortele „înnoitoare” (la modul absolut... - pretind „ei”...) ale „revoluţionarilor de profesie” (pentru că nu doar comunismul pretinde „starea de revoluţie continuă”, ci şi fratele său geamăn, liberalismul - născut din acelaşi uter blestemat, regicid şi deicid, al Revoluţiei franceze!), ale masonilor revoluţiei (pornite, atunci, în sec. al XIX-lea, fireşte, tot din Templul Masonic al Lojei Marelui Orient...). Considerând, cum altfel, că Biserica /”mânăstirea” este o realitate perimată, deci nu sfântă, deci mincinoasă, deci nu cu temelie în Hristos/Calea, Adevărul şi Viaţa!!! „Care va să zică” (vorba celui care de toate instituţiile „româneşti”, din veacul al XIX-lea, de fapt „struţo-cămile” paşoptiste, şi-a bătut joc – DAR NU DE BISERICA/HRISTOS ŞI NU DE MONARHIE!!! – ...I.L. Caragiale...) – ...„Jos cu Hristosul!” – strigă, printre rânduri/versuri, Alexandrescu (noul „amic” al lui Barabas-zelotul...), dimpreună cu toţi masonii lui[1]... - de parcă Hristosul Mântuirii era rivalul lui/lor electoral!!!

Ia să vedem dacă chiar greşim şi exagerăm, cum poate că vor considera unii şi alţii. Care an este evoacat de Grigore Alexandrescu, în poemul  Mormintele. La Drăgăşani? Anul 1921. Cui închină Grigore Alexandrescu, în acelaşi an 1840, al „călătoriei sale prin Oltenia”, poemul aceleiaşi „recolte” – Mormintele. La Drăgăşani  - poem care evocă anul 1821? Pe cine plânge/deplânge Alexandrescu? Păi, pe cine ar fi trebuit să plângă/deplângă – ar fi necesar să ne punem, legitim, întrebarea... – când e vorba de anul 1821?! După ştiinţa noastră de Istorie a României, în 1821 a fost asasinat mişeleşte, de către grecii masoni/”eteriştii”[2]  lui Alexandru Ipsilanti, şi i s-a tăiat trupul în felii  - aruncate, ulterior, într-o fântână părăsită... – pentru A NU AVEA MORMÂNT!!![3] – eroul naţional român, Tudor Vladimirescu...Pe el îl deplânge Alexandrescu? Nici vorbă! Ci, dimpotrivă, pe asasinii lui Tudor – pe eteriştii lui Ipsilanti!!!

"Eu mă oprii pe valea bogată în morminte,/Unde atâţi războinici ai Greciei slăvite/Strigarea libertăţii întâi au înălţat"... - …dar de ce nu te oprişi, măi Grigore, la fântâna părăsită, unde Caravia a azvârlit "feliile" din trupul martirului român Tudor, care pentru eliberarea românilor de sub grecoteii fanarioţi luptat-a...?!

"Oştirile creştine de cruce însuflate,/Adesea se văzură aici împreunate/Sub Uniad românul, sub Mateiaş Corvin" - ...dar de ce n-ai ţinere de minte, dragă Grigore, ca să zici românilor că nu doar "Uniad" (..şi, mai ales, Matiaş-apostatul întru "romania" lui taică-su, Iancu de Hunedoara… -  Matiaş Huniade, devenit rege al Ungariei şi trădător al lui Vlad, şi ucigaş al lui Vlad [sau, cel puţin instigator la groaznica crimă!] şi invadatorul Moldovei "ştefanice"!!!) a vrut să unească Europa, în lupta anti-islam, ci şi Cavalerul Cruciat Mircea (dar dacă nu l-a vrut, drept căpetenie logică a cruciaţilor “evropeni”, mucosul de Sigismund de Luxemburg ungurul, în lupta decisivă de la Nicopole, doar nu era Mircea sa-şi lase "moşia" nepăzită, de biruitorii islamici, ai bietului regişor prost, fugit “cu tălpile la ceafă”, din lupta pierdută, prost/catastrofal dusă/condusă de zevzecul “rigă” Sigismund ...?!) – ci şi Cavalerul Ordinului Dragonului de Luxemburg, numit Vlad (Ţepeş"-ul care a realizat prima ţară onestă DIN EUROPA!)...şi Ştefan, Campionul Crestinătăţii...?!...ori Răstignitul pe Patru Cămile, martirul Ioan...?!...ori Viteazul, care, după lupta anti-Islam de la Călugăreni…,  şi-a lăsat capul, prin trădare “creştinească” (?!),  pe Câmpia Turzii?

Eh, să-l lăsăm, de acum,  în pace, totuşi,  pe…”pionierul” nostru…Grigore Alexandrescu, cel atât de falnic şi de “în orb” recitat, pe la serbări… - fie şi din respect pentru talentul său fabulistic incontestabil…! Dar şi pentru că nu se mai poate apăra în faţa posterităţii. Noi n-am zis (ce-am zis mai sus) cu răutate, ci sub chip de avertisment, nu atât pentru M.E.C.I.-ul românesc contemporan (în care avem tot atâta încredere, cât într-o năpârcă surdă!) - ci, în primul rând, pentru profesorii (autentici) şi elevii/studenţii (autentici) din România de azi.

Deci, din punctul nostru de vedere: “Sărutare, umbră veche…!”…cu năravuri învechite şi neschimbate, prin “fraţii” tăi de Templu, din contemporaneitatea terestră-globală/globalistă…dar şi (mai ales şi mai dureros!) de prin M.E.C.I.-ul românesc!!!

prof. dr. Adrian Botez

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com