Mea culpa, domnule Vosganian!

Dr. Dan BRUDAŞCU

Cu prilejul vernisării unei prime expoziţii foto-documentare cu documente inedite, provenite din arhivele CNSAS, în care se găsesc şi fotografii în care O. GOGA era alături de cel care a ordonat otrăvirea sa, respectiv odiosul rege cu apetit criminal Carol al II-lea, un ziarist a insistat cu întrebările, nu puţine, absurde şi dovedind o nescuzabilă lipsă de informaţie, astfel încât, în final, am subliniat că, în cazul în care mai există persoane, şi din nefericire mai există, care susţin doar varianta comodă că Goga[1] ar fi murit din cauza unei congestii cerebrale, eu am subliniat că, întrucât astăzi există mijloace tehnice extrem de performante, care au elucidat indubitabil fapte criminale produse în urmă cu sute şi mii de ani, s-ar putea recurge la efectuarea unor verificări similare prin prelevarea unor părţi din rămăşiţele pământeşti ale poetului şi politicianului O. GOGA. Neînţelegând exact sensul cuvintelor mele, unii ziarişti, în căutarea înfometată de senzaţional, au lăsat să se înţeleagă că, în realitate, eu aş fi solicitat nici mai mult nici mai puţin decât deshumarea poetului. O asemenea idee a încălzit la maximum mai multe publicaţii şi posturi de televiziune, astfel încât, în cursul după-mesei de miercuri, 28 septembrie a.c., postul de televiziune Realitatea mi-a solicitat o intervenţie televizată pe acelaşi subiect. În cadrul succintului dialog purtat pe această temă cu moderatoarea din platou, aceasta m-a întrebat dacă îmi pun speranţa că oamenii politici actuali ar fi dispuşi şi şi-ar da concursul pentru realizarea acestei verificări.

            Cu onestitate am răspuns că mă îndoiesc că oamenii politici de astăzi ar vrea să facă ceva pentru O. GOGA, deoarece n-au făcut absolut nimic după 1990 şi aceasta, pentru că cei mai mulţi nu-i cunosc opera şi nici nu se obosesc să o citească. Fără să cunosc acest lucru, în platou se găsea, între alţii, şi cunoscutul politician Varujan VOSGANIAN, care, după terminarea intervenţiei mele, s-a lansat în proferarea de acuzaţii şi etichetări la adresa subsemnatului pentru că aş fi adus atingere prestigiului şi imaginii clasei politice româneşti, sugerând că aceasta nu se omoară cu lectura şi cultura. Bătăiosul luptător, care este, în timpul liber, şi vicepreşedinte al sindicatului de breaslă ce-şi spune „Uniunea Scriitorilor”, declara că vorbeşte în numele a peste 60 mii de politicieni, câţi ar reprezenta, în opinia sa clasa politică de astăzi, din România postdecembristă.

            Deoarece nu aveam posibilitatea de a răspunde în direct formulărilor critice şi înfierărilor justificate ale distinsului om politic şi nu mai puţin vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea Scriitorilor”, aş dori, acum şi aici, să îmi fac Mea culpa, întrucât, într-adevăr, purtătorul de cuvânt deplin îndreptăţit al emanaţilor politici post-decembrişti are perfectă dreptate. Nu este absolut deloc adevărat că cei peste 60 mii[2] reprezentanţi ai clasei politice româneşti nu citesc, zi de zi, cu mare entuziasm şi sunt foarte favorabili actelor de cultură, indiferent de gen sau formă de expresie. Îmi scăpase pentru moment faptul că îndeosebi acolo, în Parlamentul României, se citeşte intens, enorm, în comparaţie cu alte medii[3]. Nu odată, insidioşii reporteri de televiziune ne prezintă imagini în care aleşii neamului de dedulcesc cu lecturi dintre cele mai serioase, dar nu din ziare şi publicaţii de cancan, ci, de fiecare dată din opere clasicilor literaturii româneşti şi universale. Unii dintre aleşii neamului sunt cititori atât de înrăiţi încât nu odată părăsesc plenul camerelor în care au fost aleşi pentru a se retrage în sălile de lectură ale bibliotecii parlamentului. Şi, pentru că, din păcate, capacitatea acestor săli de lectură este mult mai mică decât apetitul aleşilor neamului, secretarii sau consilierii parlamentarilor se scoală cu noaptea în capă şi stau la coadă în faţa bibliotecilor pentru a putea prinde un loc pentru cei pe care îi reprezintă. Numai astfel se explică de ce, de foarte multe ori, sălile de dezbateri parlamentare sunt goale, iar, neinspiraţii ziarişti nu se deranjează să se ducă la biblioteca Parlamentului sau poate nu au interesul să arate ce apetit de cultură au aleşii neamului.

            Din câte îmi amintesc, pe holul de la intrarea în Camera Deputaţilor şi probabil şi la Senat sunt standuri permanente de cărţi, aprovizionate aproape zilnic cu cele mai recente titluri de literatură, istorie, artă etc. astfel încât, la reîntoarcerea acasă, la sfârşitul săptămânii, aleşii neamului duc cu ei zeci, chiar sute, de volume noi, desigur, după ce le-au citit, din doască în doască, lucru din ce în ce mai vizibil din calitatea excepţională a iniţiativelor lor legislative extrem de argumentate şi coerent redactate care rezolvă cât ai clipi marile necazuri cu care se confruntă populaţia şi ţara în aceste momente.

            Un alt motiv pentru care îmi fac mea-culpa faţă de distinsul vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea Scriitorilor” este acela că mi-a scăpat din vedere faptul că după ce revin în judeţele pe care le reprezintă în Parlament, aleşii neamului tot de cultură se ocupă. Iată de ce, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică foaierele teatrelor, sălile de expoziţii sau concerte, cluburile, casele de cultură şi celelalte instituţii sunt pline de politicieni de la nivel central sau local care le înnobilează prin distinsa lor prezenţă.

            Din păcate, fiind perioadă de week-end, marea majoritate a bibliotecilor sunt închise, aşa că, desigur, acestea sunt lipsite de prezenţa augustă a clasei politice pe care o deplânge distinsul sindicalist literar Varujan VOSGANIAN.

            Un alt aspect care mi-a scăpat, desigur, sunt şi numeroasele iniţiative şi intervenţii ale celor 60 de mii de politicieni în apărare3a cărora sare dl. VOSGANIAN şi care, după 1990 au fericit instituţiile de cultură şi pe cei care lucrează în ele.

            Iată doar câteva exemple, fără pretenţia de a epuiza toate situaţiile, de altfel bine-cunoscute opiniei publice: personalul care lucrează în instituţiile de cultură beneficiază de cele mai ridicate salarii la nivelul economiei naţionale, de-au ajuns europenii să ne invidieze la acest capitol pentru bunăstarea ce ne este asigurată de cei peste 60 de mii de politicieni pe care afirmaţiile mele răutăcioase i-ar putea afecta ca imagine. Un alt aspect la fel de relevant este şi cel al investiţiilor enorme făcute după 1990, inclusiv în perioada în care dl. VOSGANIAN era ministru de finanţe, în interesul instituţiilor de cultură. Aşa se face că peste tot în ţară au fost construite sute de lăcaşuri de cultură, săli de spectacole, de expoziţii, ateliere de creaţie, galerii de artă etc.

            Iată de ce, distinse domnule VOSGANIAN, se impune să-mi cer iertare pentru afirmaţiile pe care le-am făcut.

            În intervenţia, deplin justificată a distinsului om politic, s-a făcut referire şi la poetul O. GOGA. În calitatea sa de vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea Scriitorilor”, dl. VOSGANIAN ne-a împărtăşit din preocupările elevate ale instituţiei pe care o conduce, pentru a asigura mai buna şi corecta receptare şi valorificare a operei unor autori clasici, remarcabili ai culturii şi literaturii române, inclusiv în cazul poetului O. GOGA. Repezit şi pripit, cum mă ştiu, am scăpat din vedere, fapt pentru care îi cer din nou iertare domnului Varujan VOSGANIAN, cât de mult s-a implicat Uniunea Scriitorilor după 1990 nu numai pentru o mai corectă, completă şi dreaptă receptare a operei şi activităţii desfăşurate de poetul O. GOGA, ci şi pentru cuvenita marcare prin numeroase simpozioane, sesiuni ştiinţifice etc. a poetului, atât la nivel naţional cât şi în plan local cu prilejul unor date aniversare sau comemorative. Bibliotecile sunt pline de volume, editări şi reeditări ale operei poetului, astfel încât n-a mai rămas absolut nimic nevalorificat din scrisul poetic sau jurnalistic ale lui O. GOGA. Aceasta, desigur şi ca un semn de preţuire pentru faptul că O. GOGA a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români şi de 3 ori vicepreşedinte al Academiei Române.

            Şi un ultim aspect pe care doresc să îl aduc în atenţia opiniei publice tot ca o scuză a mea faţă de distinsul domn Senator şi vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea Scriitorilor” vizează situaţia mai mult decât înfloritoare a Casei memoriale a poetului O. GOGA. An de an clasa politică, pe care o reprezintă cu strălucire domnul VOSGANIAN alocă zeci de miliarde de lei pentru întreţinerea cum se cuvine a acestui locaş singular în România, aşa încât, nu este deloc adevărat că, după cum susţin unii răutăcioşi, mausoleul este pe cale a fi complet distrus, căile de acces au devenit pericole pentru cei care se opresc spre a vizita complexul, iar alte părţi ale muzeului riscă să fie închise datorită deteriorărilor avansate. Nu mă îndoiesc că domnului vicepreşedinte al sindicatului de breaslă „uniunea Scriitorilor” îi sunt cunoscute toate aceste aspecte şi multe altele legate de pasiunea şi implicarea în actele de cultură ale aleşilor neamului şi ale întregii clase politice româneşti postdecembriste.

            Iată de ce solicit înţelegere domnului VOSGANIAN şi îi prezint deplin justificate scuze pentru gestul meu iresponsabil de a face aluzii răutăcioase la adresa calităţilor excepţionale ale clasei politice româneşti de azi.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com