„MEMENTO MORI”

Ion Măldărescu, Agero

Grafica - Ion Măldărescu

Într-un anume sens - sens pe care nici banalitatea nici umorul, nici exagerarea nu-l pot ascunde  - fizicienii au păcătuit; şi acesta este un lucru care nu se poate uita.” (J. Robert Oppenheimer, 1948)

6 AUGUST 1945 - HIROSHIMA

Pe una din clădirile aparţinând vastului ansamblu al Universităţii din Chicago se află o placă din marmură, cu inscripţia: „La 2 decembrie 1942 omul a reuşit să declanşeze, aici, prima reacţie în lanţ autosusţinută şi, în acest fel, a iniţiat eliberarea controlată a energiei nucleare”. În fruntea complicatului mecanism care l-au creat pe Little Boy  s-au aflat doi oameni: generalul Groves, în vârstă de 49 de ani şi un fizician de 41 de ani, profesorul J. Robert Oppenheimer. „Little Boy” (băieţelul), aşa a fost botezată  prima bombă atomică lansată la Hiroshima în dimineaţa zilei de 6 august 1945, nu era chiar aşa de micuţ cum sugerează numele: Avea 4,25m lungime şi cântărea cam 4.500 de kilograme. Japonia militaristă îşi prelungea, neputincioasă, agonia. Deşi zilele războiului „fierbinte” erau numărate, Statele Unite ale Americii au decis să demonstreze întregii planete noua sa capacitate de distrugere. În noaptea de 5 august 1945, „Little Boy” a fost încărcat la bordul avionului „Enola Gay”, de tip B-29, din grupul 509 de bombardiere, sub comanda colonelului Paul W. Tibbets Jr., aparţinând forţelor aeriene ale Statelor Unite ale Americii.

Ziua de 6 august 1945, o zi obişnuită în viaţa unui oraş japonez. „Băieţelul” a  părăsit bordul bombardierului „Enola Gay”, pornind în scurta sa călătorie spre solul Hiroshimei. Explozia a dezvoltat o energie echivalentă cu cea  a cca. 25.000 tone de trinitrotoluen. Efectele bombei i-au făcut să se cutremure şi pe creatorii ei: profesorul J. Robert Oppenheimer, generalul Groves, laureatul premiului Nobel, Enrico Fermi şi pe mulţi alţii, care abia atunci au perceput adevărata noţiune a apocalipsei. Ora 8, 15 minute, 17 secunde. A izbucnit o lumină, un fulger care a orbit 300.000 de oameni şi a făcut să dispară orice umbră chiar şi din cele mai întunecate unghere. După globul de foc a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzită decât la 40-50 de km de Hiroshima, pentru cei aflaţi mai aproape, ea transformându-se în tăcere veşnică. Suflul provocat de explozie a atins o viteza de 1300 de km pe oră, dinspre sfera de foc, smulgând din temelii, pe o raza de mulţi kilometri, casele rămase în picioare. Vântul  de foc care se pornise se întorcea către centrul exploziei, pe măsură ce deasupra oraşului aerul devenea irespirabil, iar apa râurilor   se evapora...

Rezultatele bombardamentului de la Hiroshima: 78.150 morti, 13.983 dispăruţi şi 37.425 răniţi (fără a-i include pe cei care au pierit, în chinuri, zeci de ani după explozie). Pe o rază de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, făcând loc deşertului atomic pe o suprafata de 11 km patraţi - 17.000 de victime pe km patrat, dintre care 8000 morţi şi dispăruţi. (Castelani Gigante, 6 august 1945-ISTORIA BOMBEI ATOMICE, Bucureşti, E.P.,1968) Trei zile mai târziu, o a doua bombă atomică a fost aruncată asupra oraşului Nagasaki.

Iată relatările unor personalităţi marcante ale vremii, exprimate după ce sub aripile lui „Enola Gay” s-a înălţat floarea macabră de la Hiroshima:

Generalul Groves: „Nu am remuşcări întrucât cred că am salvat, fără îndoială, un mare număr de vieţi americane. Am salvat şi multe vieţi japoneze, căci, dacă am fi debarcat la Taiushu, lucru care s-ar fi realizat precis, ar fi murit un număr foarte mare de japonezi, fără îndoială mai mulţi decât au murit la Hiroshima şi Nagasaki. Acesta est un fapt pe care mulţi îl trec cu vederea” - generalul trecea cu vederea numărul celor care au pierit în chinuri groaznice decenii de-a rândul, consecinţă a iradierii.

Albert Einstein - care în 1939 a girat cu autoritatea sa primul demers la Casa Albă pentru crearea unei arme atomice - declara: „Dacă aş fi ştiut că nemţii nu vor reuşi să facă bomba atomică, n-aş fi mişcat un deget”. Istoria nu poate, însă, opera cu „dacă”.

J. Robert Oppenheimer: „Îmi place să cred că dacă nu toţi, cel puţin un mare număr de oameni de ştiinţă încearcă un profund sentiment de oroare şi de răspundere şi că le revine obligaţia de a face în aşa fel încât niciodată să nu se mai repete ceva asemănător”.

Cunoscutul cotidian „Le Figaro” scria, la 10 august 1945, sub semnătura lui François Mauriac: „Astăzi, după anunţarea celor petrecute la Hiroshima, lumea ştie că materia poate să piară într-o zi în care un om, chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotărâre.”

La 6 august 1945, decizia unor oameni a demonstrat lumii că sfârşitul ei a devenit posibil!

Ion Măldărescu

www.agero-stuttgart

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com