Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Editorial

MISIUNI FĂRĂ OBIECT sau PROFESIONIŞTI AI DISPREŢULUI

Maria Diana Popescu, Agero

Nu mai avem demult o literatură stăpīnită şi stăpīnă pe ea. Mulţi dintre oamenii de condei au prins gustul şi geniul provocărilor, alimentaţi cu speranţe false de paginile unor reviste, de parcă ar fi venit ordin de undeva, de sus, să scrie şi cronici pe deasupra unei literaturi anemice. Ei īndeplinesc de fapt misiuni fără obiect, fac cel mai adesea apologia călăului, sīnt profesionişti ai dispreţului, care mīnuiesc textele cu un amestec de cruzime şi de entuziasm infantil, pentru că vor să se exprime, dar de fapt īngroaşă rīndul prea aglomerat al exaltaţilor. Īşi detaliază convingerile cu acribie de funcţionar, cum că unii autori ar fi depăşiţi din punctul de vedere al resurselor spirituale pe care le posedă, ei criticii de ocazie. Īncercīnd să dea viaţă ideii proprii, din unghiul pauper al pitorescului lor moral, nu-şi vor găsi niciodată reperul īn peisajul criticii literare. Aerul important cu care scriu, modul pueril īn care īşi construiesc excursul aceşti critici din speţa apocalipticilor, cvasi-necunoscuţi, dar şi teribilul cult al personalităţii de care suferă, ne vorbesc clar despre cazuri de imaturitate trenantă, cu o specială pretenţie de comprehensiune şi fără pic de predilecţie. Au pretenţia să fie ascultaţi, să li se recunoască necesitatea, īnsă mulţi dintre ei nu creează decīt nişte īnsemnări abundente īn enormităţi. Dacă nu sīnt publicaţi, bat din picior şi se socotesc victime ale cenzurii. Īntīlnirea cu o scriitură de calitate le īntunecă raţiunea, le produce iluzia atotputerniciei, īi face să-şi dezvăluie slăbiciunile.

„Scrisul te arată cine eşti, fără cale de scăpare”, spunea teologul-filosof Petre Ţuţea. Invidia nu le dă pace, iar aceşti textieri contribuie după posibilităţi la aerul criticii literare contemporane. Dezordinea īn plan intelectual, amploarea īnverşunărilor acestor pasiuni puse īn slujba unor orgolii entropice, īndīrjirea de a legitima propriile inabilităţi, precum şi predilecţia pentru eroarea consacrată, fac din ei spirite lipsite de măsură. Ştim despre aceştia că ne sīnt contemporani, doar prin aroganţa prejudecăţilor şi prin vehemenţa dispreţului lor pentru ceea ce e autentic valoros. Multe din textele lor stufoase şi cu ritm defectuos, sīnt scrise la comandă şi nici măcar cu bucătăria criticii literare nu au nimic de-a face. Filosofi de ocazie, nu stăpīnesc decīt arta dispreţului şi nu vor putea vreodată să conducă un raţionament pīnă la capăt. Printr-o stīngăcie de limbaj care īi „onorează”, prin folosirea abuzivă a punctelor de vedere eronate legate de o cauză sau alta, de un autor sau altul, de o scriere sau alta, ei ne dezvăluie de fapt din secretul delirului lor. Deloc scutiţi de naivitatea propriului dogmatism, aceşti critici se fac purtătorii de cuvīnt ai exceselor, numai pentru că sīnt preocupaţi de soarta unor autori prolifici şi valoroşi, īnsă din perspectiva unui egoism feroce, care īi transformă īn furnizorii propriilor lor obsesii. Conştienţi de luxul eşecului lor, recurg cu tot dispreţul la răzbunare şi acest lucru ne īncredinţează că aparţin acelor familii care īşi vor pierde urma, imediat după ce moda va trece.

Ca să exprimi neīnsemnate opinii sau acte de bravură textuală, e necesară o anume capacitate de nesăbuinţă, dar revistele īngăduie orice. Literatura, aşa cum se prezintă azi, este un cīmp mănos, lăsat să treacă prin ciurul cu găuri mari al tranziţiei sau e un soi de alternativă la existenţa scandaloasă a vremii. Nu mai există o putere morală responsabilă de evenimente şi de īntorsătura pe care acestea au luat-o, iar beţia libertăţii a īnceput să īmpovăreze multe spirite. Libertatea nu e un bun pentru toată lumea de condei. Puţini sīnt cei care īi pot suporta virtuţile şi utopia. Īn vechiul regim nu puteai scrie şi nici publica orice, dar īn această mult visată epocă a democraturii literare poţi scrie orice, despre oricine, chiar şi despre cum se trage apa la toaletă, şi eşti premiat. Oricine poate fi critic sau cronicar de carte, ba mai mult, un scriitor, dacă se bate īn piept că a salvat literatura de la regimuri ostile, obţine statut de privilegiat, este cel care a pus umărul la marea răsturnare a regimului, inserat īn organismele de măsură şi de control, deşi, cīndva, s-a plimbat cu carul alegoric īn „cultura de masă”. Sīnt destule figuri „ilustre” pe care evenimentele din ‘89 le-au azvīrlit la malul unor reviste literare şi locuri călduţe, iar pe drumul culturii se plimbă hăis şi cea, cu risc şi ineficient, pretenţionarii.

Īn vremea noastră, teoria receptării culturale īnregistrează o gravă deviaţie, actul de creaţie, actul de comunicare artistică eludează fantast valorile culturale tradiţionale. Chiar dacă adesea sīntem copleşiţi de descurajarea provocată de spectacolul unei lumi fără viitor cert, să continuăm ca şi cum nimic nu s-ar fi īntīmplat, să ne servim mai departe de distincţiile noastre tradiţionale, fericiţi că valorile născute īn timp sīnt, īn ultimă instanţă, neşantajabile.

Maria Diana Popescu

www.agero-stuttgart.de

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com