Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

MITURILE ACTUALIZĂRII

Iulian CHIVU

Indiferent de natura lecturilor noastre, sunt unii autori care ne ajută, dacă nu să ne restructurăm judecăţile de valoare, măcar să le revizuim sau, în cazurile mai fericite, să ni le confirmăm. Aşa l-am perceput pe Mircea Maliţa citindu-l cu şi mai mult interes după ce mi-a alungat unele idiosincrasii, întreţinute ele însele de nebuloasa lumii comuniste, reprimată şi ea în obstinaţii secundare. Recent (rev. Academica, nr. 66-67/2007), el identifica Zece mituri contemporane (imaginea, valoarea, credinţa, cultura, hedonismul, forţa, politica, individul, drepturile, diferenţa), mituri care, dincolo de cele esenţiale (cosmogonice, antropogonice), constituie pentru omul contemporan tot atâtea paradigme neritualizate ale actualizări, ale incertitudinilor, ale frustrărilor refulate. Într-un al unsprezecelea mit, sintetic, adăugăm noi, omul actual trăieşte obstinaţia unei lumi interioare, de angoasă, şi se mişcă în ea după umbra fiinţei, nu după fiinţa însăşi.

Problema aceasta însoţeşte umanitatea şi o frământă încă de la şcolile vedantine ale upanişadelor şi brahmanelor la filosofia greacă şi până la cea modernă, spiritul înclinând spre toate alternativele sau revenind înfrânt la răspunsuri mai vechi, concentrate în adevărul suprem. Este, desigur, o problemă a lumii contemporane să se suspecteze de ipocrizie tranzitivă, de disimularea binelui şi chiar a forţei; popoarele puternice economic sunt puternice şi politic fără a mai ameninţa cu forţa, ci o postulează discreţionar. Şi nu întâmplător aduc această discuţie. Ca şi Maliţa, mă tem de temerile celor din jur; mă tem cartezian de cei cu incertitudini ca şi de cei infailibili. In mitul hedonismului transfigurat, unii sunt nefericiţi doar pentru că iau fericirea ca ipoteză, alţii pentru că îşi situează steua polară în prosperitate; cu adevărat fericit nu e nimeni, însă nefericit rămâne definitiv cel care nu îşi caută sinele în sine. Nu vorbim de nefericirile ordinare (ale existenţei), ci de cele superioare (ale sinelui şi devenirii). Piramida lui A. Maslow se clatină la vârf, nu la bază. Dramele fiind-ului pentru omul modern vin mai mult dinspre statut, din nevoile de autorealizare, dinspre a şti şi a înţelege şi mai puţin dinspre siguranţă, apartenenţă şi stimă. Progresul se realizează tot mai mult din conflictual decât din competiţional. Aici aş căuta cauza obstinaţiilor noastre din care se naşte o mitologie neesenţială, o lume de recul, o inhibiţie a conştiinţei.

Globalizarea valorilor spirituale îi sperie, în chip ciudat, mai mult pe cei care vor primi decât pe cei care vor da. Teama lor este consecinţa restructurărilor economice fundamentale pe care au fost nevoiţi să le traverseze. Lor le este greu să creadă că globalizarea se resimte predilect la nivelul civilizaţiei materiale, la nivelul eticului chiar, şi mai puţin în cultură. De globalizare trebuie să se teamă doar cei ce trăiesc în diferenţă fără a se diferenţia; doar lor standardizările le vor tulbura anacronismele. Fobia aceasta se vede mai ales în confruntarea, inegală la noi, a politicului cu mediaticul; politicul promite promovarea interesului public, mediaticul promite promovarea publică a adevărului. Primul construieşte pe nisipuri mişcătoare, celălalt, adesea nedeontologic, spulberă în numele inconsistenţei. Şi într-o lume în care fie şi schimbarea în bine produce angoasă, binele însuşi devine îndoielnic; nu-ţi mai rămâne decât nevoia de adevăr. Pe acest fond, la noi, politicul devine tot mai incoerent şi primeşte adesea proiecte din mediatic. Se exacerbează ideea de societate, dar pe de altă parte i se anihilează societăţii mecanismele de autocontrol. Instinctul social de conservare se retrage clătinându-se spre vârful piramidei lui Maslow. Aici, însă, mitul neesenţial al actualizării este un refugiu din calea globalizării ce instituie un tabu din chiar vulnerabilităţile culturii. Cei care se refugiază după acest tabu aduc prejudecăţi în locul judecăţilor de valoare, în detrimentul valorilor înseşi.

Tot mai des văd, din păcate şi în reviste serioase, abordări ipohondre ale globalizării în cultură, cu îngrijorări hilare ce dau emoţii până la nivelul categoriilor de sistem, ori la nivel de grad şi de măsură; un refuz disimulat al competiţiei valorilor. Unii se tem, într-un naţionalism tardiv, până şi de soarta limbii române sub duşul englezesc (după ce în secolul al XIX-lea l-au cunoscut pe cel fracez), fără să vadă că acesta nu o desfiinţează idiomatic, ci o face doar să dea un răspuns, să se apere. Şi tot în acelaşi mit al al actualizărilor neritualizate îşi găsesc justificări alte îngrijorări mai mult sau mai puţin întemeiate pe revendicare. Doar dacă valorile, inexistente altfel în stare absolută, aşa cum au fost ele definite de Rickert, nu mai sunt compatibile cu ierarhizările în interiorul cărora ne mişcăm, atunci putem să acuzăm interese exterioare lor care le aşază mai la centru sau mai la margine (a le aşeza mai sus sau mai jos e în firea lucrurilor).

Citesc cu regularitate unele reviste de cultură, iar pe altele doar ocazional, şi le găsesc inegale atât în ele însele, cât şi de la un număr la altul, ca să nu mai spun că, între ele, nici nu pot şi nici nu e de folos să fie egale. Încă un argument că valorile există doar valorizându-se în diferenţă.

A duce însă în sumarul revistei o valoare mai mică în faţa alteia mai mari nu este o ştirbire sau o surclasare a celei de-a doua, ci o stângăcie doar, poate nevinovată, dacă nu este o opţiune raţională. Ziarele fac adesea treaba asta cu o candoare care nu se scuză prin graba la care le supune competiţia inegală cu audiovizualul. Desigur, păstrăm diferenţa, dar trebuie să amintim că şi numele sunt inegale în evoluţia lor şi atunci, ca să servesc valoarea, fie aduc în faţă valoarea ca blazon, fie mă îndrept spre ea ca opţiune. Dacă fac servicii numelor, le rămân lor îndatorat şi decontez scăderile lor cu prestigiul revistei. Problema aceasta, dacă nu o soluţionează (unde există) ştiinţa marketingului de presă (şi presa culturală este tot presă!), ea poate întreţine pe funcţia estetică determinările axiologice ale eşecului, interpretate de cei afectaţi drept discriminări pe criteriul tacit al centrului şi al marginii despre care am citit mai pretutindeni atitudini, critici, lamentaţii. Continuu să cred, însă, în competiţia cu sine a valorii. Cine îşi respectă scrisul nu scrie alternativ pentru centru şi pentru margine. Altfel, trăieşte halucinantul mit al lumii de rezervă, cu frustrările ei neritualizate, în care spiritul se sufocă între a exista (nonvaloric, nediferenţiat) şi a fi (ca devenire valorizată).

Iulian CHIVU*

Jurnalist şi profesor de limba şi literatura română

............................................................................................

* Autorul câtorva lucrări (6 cărţi, unele menţionate pe internet), iar la această dată  în curs de apariţie la Ed. Herald din Bucureşti a şaptea lucrare, intitulată: "Soluţia morală. Mari paradigme etice şi eticul românesc". 1993-2005 jurnalist la Romania liberă şi, totodată, publică articole, studii şi eseuri pe probleme de etnologie în diverse reviste, printre care şi revista ACADEMICA a Acad. Române, în Pagini Româneşti de la Montreal, etc. Redacția Agero urează domnului Iulian Chivu bun venit la revista noastră!

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)