|
 MOARTEA
LUI CEZAR -
CRONICA ADEVĂRULUI (IX)
MIRCEA DINESCU
(2)
Clara
ARUŞTEI
SCENARII CARE SE REPETĂ:
IANUARIE 1990 IANUARIE 2008
1. Cezar Ivănescu: Scurtă
istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu
Mircea
Dinescu a intrat īn literatură ca un discipol al meu, chiar titlul
primului său volum de versuri, Elegii de cīnd eram mai tīnăr, preia un
vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, Cīnd eram mai tīnăr şi la
trup curat....
Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult,
culminīnd cu o īntīmplare hazlie, petrecută īn 1975, la Alba-Iulia, unde
ne aflam invitaţi mulţi scriitori romāni cu prilejul sărbătoririi
oficiale a īmplinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor
Romāneşti, īmplinită de Mihai Viteazul.
Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril),
amīndoi īn stare de ebrietate, apărīndu-mi, chipurile, onoarea. Cīnd a
intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, īn
autobuz, şi a īncercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi
securistul oficial au invocat numele cīte unui şef din Securitate, eu
sīnt dintre oamenii lui cutare, eu dintre ai lui cutare, eu dintre
ai lui cutare. La acea vreme credeam ca e vorba de o pură retorică,
acum īmi dau seama că mă īnşelam amarnic...
Din 1975, pīnă īn toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la
Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu,
Marin Preda, şi urīt de mai toţi colegii īntrucīt nu eram băutor de
alcool, eram mintea trează care veghea īn preajma lui Marin Preda. Tot
īn 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin
Preda a semnat singurul său text īn care recunoaşte o adevărată voce de
mare poet la un contemporan al său.
Sintagma mare poet mi-a creat adversităţi durabile īn lumea literară
şi a coincis cu īnceputul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu:
secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la Ştefan Gheorghiu.
Īn 1980,
după moartea lui Marin Preda, am publicat īn revista Luceafărul
scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara
anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, īn ultima zi
din viaţa marelui scriitor, au contribuit īntr-un fel la producerea
tragicului deznodămīnt, printre ei numărīndu-se şi Mircea Dinescu.
Am reluat toate acuzaţiile īn cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul,
Iaşi, 1996).
Īn 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu īn procesul pe care
acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces
finalizat cu condamnarea celor doi...
Īn 1990, Mircea Dinescu, disidentul făcīnd parte din grupul de la
Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte
(provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface īn mod abuziv contractul
de muncă (redactor la revista Luceafărul a USR), fiind obligat să
declar greva foamei īn 5 ian. 1990.
Am plecat din USR şi am reīntemeiat Societatea Scriitorilor Romāni (cu
aproape 1000 de membri).
După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind
bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor
Romāni au fost distruse iar eu am revenit īn USR chemat de Laurenţiu
Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără
să-şi īncheie mandatul şi aducānd USR īn pragul falimentului.
Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise
la USR īn perioada īn care a fost Preşedinte Mircea Dinescu.
Īn 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele īn funcţie al USR,
că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Īntr-o zi stīnd de vorbă
cu Eugen Uricaru īn biroul său, īn prezenţa mai multor martori, Eugen
Uricaru a rostit ceva de genul: ei, dragă, īn 1990 cīnd scriai īn
«Baricada» şi-l īnjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atīţia alţii că
eşti nebun, dar acuma īmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii
Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi īncă mari) scriitorilor...
La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut
poliţie politică, verdict neprobat īn niciun fel. Mi-am exprimat clar
īncă din 2005, īn presă, neīncrederea īn CNSAS atīt timp cīt īn Colegiul
acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu. Semnalez
similaritatea situaţiilor: şi īn 1990, şi īn 2008, aflat īntr-o
poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţīnd o ilegalitate. Dacă īn
1990, īn Romānia domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un
stat democratic, de drept, un stat european.
Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să
fie īn continuare tolerat īn funcţii importante, liber să decidă, după
bunul său plac, destinul unor oameni?
Cezar
Ivănescu,
Bucureşti, aprilie 2008
Foto:
Mircea Dinescu īntīmpinīndu-l pe Nicoale Ceauşescu cu pixul īn mīnă
............................................................................................
2. Domniei
Sale Domnului Ministru al Culturii, Andrei Pleşu
Iubite Domn şi Prieten
Aştept
din partea Domniei Tale, pe adresa redacţiei revistei Baricada, cele
cīteva rīnduri de felicitare pentru că am reuşit să reīntemeiez vechea
şi onorabila Societate a Scriitorilor Romāni. Nu ştiu dacă funcţia ţi-a
creat organul, dar aşa ar trebui să facă un Ministru al Culturii dacă
vrea să nu fie confundat cu vreun (vreo) Preşedinte al Consiliului
Culturii şi Educaţiei Socialiste. Cele cīteva rīnduri de felicitare le
merită cu prisosinţă şi colegii noştri din Timişoara care s-au
desprins din structura totalitară a Uniunii Scriitorilor, instituţie
sinistră stalinisto-dejist-ceauşistă care, de altfel, ne-a făcut să-i
simţim dulceaţa corecitivă, atīt pe Domnia-Ta cīt şi pe mine, şi de
asemenea ceilalţi colegi care s-au mai constituit īn societăţi literare
mai restrīnse. Cei aproape 1.000 (una mie) de membri ai Societăţii
Scriitorilor Romāni mi-au īngăduit, īn calitatea mea de Preşedinte
interimar, să-i felicit şi să le doresc tot binele.
Te-aş ruga, iubite Domn, ca la cele cīteva rīnduri de felicitare să
adaugi şi memoriul (text manuscris) pe care ţi l-a īnmīnat soţia mea
Maria Ivănescu pe 5 ianuarie 1990, memoriu la care nu am primit nici un
răspuns fiind, probabil, prea ocupat Domnia Ta să dai o pīine călăilor
culturii romāne (de la Gogu Rădulescu, cel care ne dădea mai deunăzi
lecţii ideologice īn Romānia literară, şi Hegheduş pīnă la şobolanul
Şerban Velescu, omul care l-a cenzurat pe Noica, maestrul dumitale.
Manuscrisele mele sīnt singura avere pe care o las celor trei copii pe
care i-am adoptat, eu şi soţia mea (orfanii pictorului ieşean Petru
Aruştei) aşa că te rog, foarte mult.
Īnchei, iubite Domn şi Prieten cu regretul că nu te voi mai vedea la
faţă īn sinistra funcţie pe care o deţii din motivul că eşti păzit (după
cum m-a informat soţia mea) de acelaşi securist care o păzea pe tovarăşa
Suzana Gīdea... S-ar putea să-l văd şi să retrăiesc un coşmar... Cugetă,
iubite Domn, la erotismul pervers dintre om şi mască (persona) şi
īncearcă să vezi dacă rolul nu te-a batjocorit deja, cumva...
Eu te-aş sfătui să-ţi dai demisia din funcţia asta sinistră şi să
redevii cel de odinioară, Andrei Pleşu, copilul de geniu al eseisticii
romāneşti, unic īn literatura romānă de la Emil Cioran şi pīnă azi.
Cu
dragoste,
Al
Domniei Tale
Cezar
Ivănescu
Preşedinte interimar
al
Societăţii Scriitorilor Romāni
******************************************************************************************************************************************************
3. Cezar Ivănescu: Nu mi-am
cīştigat pīinea īn ţara mea ca agent dublu (D. Deşliu, M. Dinescu).
Scrisoare deschisa adresată
Preşedintelui C.P.U.N., Ion Iliescu
Domniei-Sale Domnului Preşedinte al C.P.U.N., Ion lliescu
Iubite Domn,
Am dorit mult īn ultima vreme să vă īntīlnesc spre a vă dărui două
dintre ultimele cărţi de poeme īnsoţite de cīte o dedicaţie.
Dorinţa aceasta mă ţine cam din toamna anului trecut, cīnd o distinsă
doamnă poetă, redactor la Editura Tehnică al cărei director eraţi, a
īncercat de cīteva ori să-mi favorizeze această īntīlnire, dar
fatalitatea sau poate numai starea precară a sănătăţii mele au făcut să
nu vă pot vedea.
Darul meu se voia, la acea vreme, un omagiu intim adus prezenţei
Domniei-Voastre printre noi, scriitorii şi ziariştii care lucram īn
sinistrul Combinat Casa Scīnteii...
Primiţi-l deci cu īntīrziere, cum veţi primi, sper, şi cele două
cărţi...
Apoi a venit Revoluţia şi, īn mod firesc, m-aş fi adăugat alături de
Domnia Voastră pe lista rămasă deschisă a C.F.S.N. dacă prezenţa tot
pe acea listă a unor oportunişti notorii (Dan Deşliu, Mircea Dinescu,
Ana Blandiana) lipsiţi de valoare literară nu m-ar fi obstaculat...
Nu mi-am cīştigat pīinea īn ţara mea ca agent dublu (Dan Deşliu, Mircea
Dinescu) şi dacă nu m-am dezonorat sub regimul comunist, atacat uneori
şi de Scīnteia şi de Europa Liberă simultan, nu am acceptat, normal,
să mă dezonorez sub un regim provizoriu democratic alăturīndu-mă unor
inşi care nu au decīt interese şi cărora nu le pasă de cauza poporului
romān.
Unul dintre aceşti inşi, Mircea Dinescu, posedīnd o mamă-soacră
cetăţeancă sovietică şi un tată-socru maghiar, a ajuns (noi ştim cum !)
īn fruntea stalinistei instituţii care este Uniunea Scriitorilor din
Romānia, burduşită de securişti şi de textieri de muzică uşoară...
Imunda lui prezenţă īn Parlament a determinat recent ca decretul-lege
privind timbrul literar să se formuleze īmpotriva dispoziţiilor legale
(vedeţi, vă rog, Domnule Preşedinte, explicaţiile juridice alăturate)...
şi aceasta e doar ultima ilegalitate mijlocită da acest ins... De la
īnscăunarea sa ca Preşedinte provizoriu al Uniunii Scriitorilor din
Romānia şi pīnă acum s-au comis atītea ilegalităţi (dacă ar fi numai: 1.
desfacerea ilegală a contractului nostru de muncă de la revista
Luceafărul şi 2. evacuarea abuzivă şi ocuparea de către M. D. a vilei
din Brīncuţelor) īncīt vă cer imperios deschiderea unei anchete a
guvernului la Uniunea Scriitorilor, pe de o parte, şi de asemenea
modificarea formulării decretului-lege asupra timbrului literar.
Pīnă la terminarea anchetei, v-aş ruga să se interzică acestui troglodit
care se scarpină tot timpul īn capu-i găunos să mai maculeze cu
prezenţa-i incinta Parlamentului. Cīnd asemenea huligani (tovarăşul
P.C.R.-ist Mircea Dinescu a suferit mai de mult o condamnare pentru
huliganism īn bandă) nu vă vor mai sta īn preajmă, poată vom reuşi să vă
contactăm...
Cu dragoste şi cu scuzele de rigoare pentru a vă fi răpit timpul cu
această epistolă.
Cezar
Ivănescu
Preşedintele interimar
al
Societăţii Scriitorilor Romāni
Scrisoare apărută şi īn ziarul Baricada, ediţia din 27.III.1990
........................................................................................................
Notă
Materialele reproduse fac parte dintr-o serie de documente (scrisori
deschise, articole scrise īn primăvara anului 1990 şi īn primăvara
anului 2008) aflate īn arhiva scriitorului Cezar Ivănescu.
Din dorinţa de a facilita accesul la cīt mai multe informaţii am decis
să fac publice, treptat, toate datele din arhiva Cezar Ivănescu, dar şi
cele care ne-au parvenit din diferite surse, după moartea acestuia.
Parcurgīnd aceste documente veţi īnţelege cum de a fost cu puntinţă ca
imediat după mixajul revoluţie-lovitură de stat, din decembrie 1989,
Cezar Ivănescu să fie considerat īn continuare un element extrem de
periculos (exact ca īn notele emise de Securitate īnainte de 22
decembrie 1989. Vedeţi de exemplu şi articolul
Louis-Ferdinand Céline, cel mai original scriitor francez al secolului
20,
http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/2008/09/lf-cline-cltorie-la-captul-nopii.html.
Acesta prezintă o notă aflată
la Arhivele Statului
care conţine indicaţii date criticilor literari de a-l ataca īn presă pe
Cezar Ivănescu pentru prefaţa scrisă la versiunea īn limba romānă a
romanului semnat de L.-F. Céline, Călătorie la capătul nopţii,
citez Propunem
ca presa de specialitate să critice superficialitatea condamnabilă,
lipsa de responsabilitate cu care a fost īntocmită această prefaţă. Un
alt document prezentat este o notă strict-secretă aflată la
Departamentul Securităţii Statului, publicată īn Cartea Albă a
Securităţii, īn care, printre altele, se cerea şi: Īmpiedicarea
participării acestuia [scriitorului Cezar Ivănescu n.n.] la acţiuni
unde este prezentă conducerea superioară de partid şi de stat, ori la
alte activităţi organizate, unde, prin comportarea sa, le-ar putea
compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de īndepărtare a
acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde
este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa, cu
sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie,
pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa īn consemn la U.S.L.A.
[Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă n.n.]
şi
Direcţia a V-a
[a securităţii, Securitate şi Gardă n.n.]).
După căderea regimului Ceauşescu şi īnlocuirea acestuia cu un altul
format īn mare parte din foşti nomenclaturişti pentru Cezar Ivănescu a
urmat o perioada la fel de grea ca şi cea anterioară, a dictaturii
comuniste. Poetul a fost īn continuare hăituit şi marginalizat de
aceleaşi persoane ca şi īn perioada dictaturii comuniste, cu singura
diferenţă că acum acestea pozau īn instauratori ai regimului democrat
cu toate că pānă la 21 decembrie 1989 participau īn calitate de membri
activi la şedinţele Partidului Comunist Romān (īn P.C.R. se intra la
cerere!).
Vă reamintesc că Cezar Ivănescu a fost primul scriitor antisistem,
nemembru de partid eliminat din presă după Revoluţie, fiind dat afară
din redacţia revistei Luceafărul de acelaşi individ sinistru,
Mircea Dinescu, cel care īn final, īn anul 2008, i-a determinat şi
moartea (v. şi Scrisoare deschisă adresată de Cezar Ivănescu
Preşedintelui C.P.U.N., Ion Iliescu, 1990).
Agresiunea īndreptată īmpotriva scriitorului Cezar Ivănescu a continuat.
Pe 14 iunie 1990 a fost bătut pīnă la desfigurare īn sediul Societăţii
Scriitorilor Romāni de minerii chemaţi īn Bucureşti de preşedintele īn
funcţie al Romāniei, Ion Iliescu. Apoi, teroarea a continuat prin
repetatele ameninţări cu moartea pe care scriitorul le-a primit de-a
lungul timpului, prin īncercarea de asasinat din toamna anului 1996
(cīnd scria cartea Timpul asasinilor), prin agresiunea din 3
ianuarie 2006, cīnd īn faţa casei sale, ziua, a fost bătut cu violenţă
de trei indivizi care mai īntīi au blocat capătul dinspre bulevardul
Dacia al străzii Silvestru şi apoi l-au imobilizat, umplīndu-l de sīnge.
Scriitorul a scăpat cu viaţă īn mod miraculos reuşind să fugă īn
bulevardul Dacia şi să urce īntr-un taxi. Īnsă atacul īmpotriva lui
Cezar Ivanescu a căpatat dimensiuni oculte cu adevărat de nebănuit
īncepānd cu 29.01.2008 cīnd Mircea Dinescu a comis
hybrisul. Atunci, din punct
de vedere moral, Cezar Ivănescu a fost executat. Pe 24 aprilie
operaţiunea de eliminare a continuat prin lichidarea sa fizică. Pe 29
aprilie poetul a fost īnmormāntat, la fix trei luni de la declanşarea pe
sursă-autodivulgată a scandalului mediatic ilegal şi nefondat pe
existenţa nici măcar a unei minime probe!
Īn susţinerea celor afirmate de mine īn
legătură cu natura ilegală a atacului declanşat de Mircea Dinescu vă
prezint şi un extras din prevederile stipulate de Legea 187 şi de
Regulamentul CNSAS, īn vigoare īncă şi la data de 29 ianuarie 2008:
darea spre publicitate a unor
date sau informaţii din dosare, necorespunzătoare adevărului, de natură
să lezeze viaţa, demnitatea, onoarea sau reputaţia unei persoane
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu īnchisoare de la 3 luni la 3
ani, iar prezentarea denaturată a datelor din dosarul de Securitate, īn
scopul discreditării sau al nedeconspirării constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu īnchisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului
de a mai lucra īn domeniul arhivelor. Sustragerea, tăinuirea,
falsificarea, contrafacerea, deteriorarea sau distrugerea dosarelor,
registrelor şi a oricăror documente ale Securităţii se pedepsesc
potrivit legii penale, maximul pedepsei majorāndu-se cu 2 ani şi că
eliberarea de informaţii din dosare constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu īnchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Cezar Ivănescu a murit ca urmare a atacului imoral dar şi profund ilegal
(v. citatul!) declanşat de un membru al Colegiului CNSAS, Mircea
Dinescu. Pānă astăzi nicio instituţie a Statului Romān, european şi
democrat, nu a schiţat nici macar un minim răspuns. Această atitudine mă
determină să cred că Statul Romān a devenit practic o entitate
nefuncţională şi că noi, cetăţenii acestei ţări, suntem lăsaţi la bunul
plac al unor indivizi de neoprit poziţionaţi īn funcţii-cheie şi care
din această postură publică sfidează şi īncalcă legile generānd teroare
şi chiar moarte.
Īntr-o scrisoare deschisă rămasă postumă,
adresată Patriarhului Romāniei, Preafericitului Daniel īn luna aprilie a
anului trecut Cezar Ivănescu se īntreba:
Rămīnem azi līngă cei vii şi īnfruntăm
totul, batjocura şi praştia Destinului, sau o pornim pe urmele acelor
care au coborīt īn Moarte cum Domnul Nostru Iisus Hristos s-a coborīt la
rīndu-i printre morţi?.
Poetul Cezar Ivănescu, omul care şi-a asumat pe deplin creştin suferinţa
Lumii ca pe o rană purificatoare, a păşit de bunăvoie īn Moarte cum
Domnul Nostru Iisus Hristos s-a coborīt la rīndu-i printre morţi.
Umilit şi nedreptăţit, īnsīngerat, cu trupul sfīşiat de răutatea celor
din jur a părăsit această Lume şi şi-a īncredinţat Sufletul curat ca
lacrima lui Dumnezeu. Acum ne-a rămas nouă, celor vii, celor cu sufletul
radiind de Lumina Credinţei să īi facem dreptate, căci nu există păcat
mai mare īn Univers decāt să batjocoreşti Sufletul unui om şi nici
luptă mai nobilă decīt cea dusă īn numele dreptăţii celui ucis!
Clara
Aruştei
iunie 2009
(va urma)
|
