MODA PLÂNSULUI PE UMĂR

Ion Măldărescu, Agero

„Niciodată hoţii n-au strigat mai tare «prindeţi hoţii!»”

De nu ştiu câte ori am zis: gata, ajunge, nu mai reacţionez la „emanaţii” ipocrite. Uite că nu se poate! Cum să rămâi indiferent? Pentru aşa ceva trebuie să ai „stofă” şi un strat de toval pe obraz. Uşor nesigur, mă întreb dacă din motive pe care doar el le cunoaşte, „cel pe care-l iubesc femeile”, lovit cu capul de pragul de sus, s-ar fi putut trezi la realitate, hotărât să coboare cu picioarele pe pământ: „Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie...”  Înduioşător!  Circumspect din fire, am convingerea că pentru imagine, asemenea „ieşiri în decor” reprezintă argumente convingătoare, de bună stăpânire a artei persuasiunii. Până la atingerea culmilor şi acceptarea elogiilor, nu totdeauna meritate, semnatarul ultimelor „aforisme social-postdecembriste” nu a protestat, s-a simţit chiar confortabil în compania mai vechilor „consacraţi” ai auto-intitulatei elite culturale româneşti. Dar să disecăm puţin conţinutul ultimei expresii a democraţiei româneşti: „Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac”. Citatul extras din context are mult bun simţ, dar,... există un „dar”. Vreme de două decenii, marea elită culturală a României s-a învârtit în jurul puterii, a lăudat-o, a curtat-o, primind în schimb  câteva ciozvârte aruncate de la masa stăpânilor: un post de ministru al culturii, altul de ministru de externe, de consilier prezidenţial, de ambasador la o înaltă instituţie internaţională, de conducător pe durată nelimitată al unui institut cultural sau „om cu greutate” la o instituţie de şantaj politic, social şi moral... Întorcându-mă la citatul prezentat domniilor voastre mai sus, mai am o nedumerire: statul român „aşa cum e el azi sărac” - mult mai sărac decât în anul de graţie 1989, afirm eu - cum a ajuns aşa şi cine l-a adus la sapă de lemn? Autorul amărăciunilor enunţate se mulţumeşte doar să constate: „vezi zilnic mogulii (expresie de bon-ton) plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept”.

De mai bine de două decenii România se află în postura de „DRUMEŢ ÎN CALEA LUPILOR”, condusă fiind de diletanţi, escroci şi politicianişti interesaţi doar de propriul buzunar, indiferenţi la consecinţele faptelor comise în paguba a ceea ce a mai rămas din Statul Român. Astăzi o „persoana importantă, nu spui cine”, vorba cunoscutului personaj creat de Nenea Iancu plânge pe umărul poporului sărac. Cu doi ani în urmă, autorul „aforismelor sociale” ne vorbea de „Falimentul moral al românilor”. Pe atunci mărturisea, referindu-se fără voie şi la propria-i persoană: cineva „nu şi-a făcut datoria de a ne transforma în persoane morale”. Un exemplu cât se poate de edificator îl constituie  absenţa frânelor morale” şi tot domnia sa continua: „...lipsa endemică de civilizaţie [...] arată paragina întregului nostru sistem educativ. O educaţie dezastruoasă, o lipsă de principii morale şi de valori pe care să le transmitem mai departe fiicelor şi fiilor noştri ne-a transformat în ochii lumii într-un popor de barbari, de hoţi şi de ucigaşi [...]. Decăderea noastră ca popor, vizibilă în sfera politică în interior şi-n imaginea noastră mai rea ca oricând în afară, este produsul absenţei frânelor morale la un număr copleşitor de români, victime ale unei lipse cronice de educaţie.” Pe atunci ... nu filosofa, ci acuza poporul român.

Ajunsă astăzi să stea la coada ţărilor îndrumate de iluminaţii planetei şi de vătraiele lor, condamnată să atingă falimentul material, România este jefuită de ultimele resurse naturale. Cu aportul nedisimulat al mass-media, românii sunt dezinformaţi şi intoxicaţi până la nivelul absurdului, sunt privaţi de oricare alte drepturi decât „vina” de a răbda şi de a se supune trădării de stat şi de neam. Şi morţii i-a fost pusă semnul întrebării: are românul  loc şi bani îngropăciune? Până la „ultima staţie” sunt obligaţi să treacă prin purgatoriul intereselor aservite marilor trusturi farmaceutice internaţionale, al spitalelor autohtone, decimate de sărăcie, de lipsa medicilor şi de multe alte „argumente” postdecembriste.

Închei citând chiar pe autorul nemulţumirilor: „Este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor”, dar mai monstruos este să te prefaci că nu „vezi” decât atunci când eşti împins pe un drum pierdut!

Ion Măldărescu

www.agero-stuttgart.de