Republica Moldova, România şi Uniunea Europeană

 Prof. Ştefan Plugaru

vicepreşedinte A.C.P.B.B. România

 După entuziasmul din perioada anilor 1990-1994, când reîntregirea României Mari, sfârtecată în anul 1940, părea atât de uşor realizabilă, anii care au urmau au dovedit că atingerea dezideratului naţional nu este aşa facilă pe cât părea iniţial. Regimul comunist, care a condus Republica Moldova în ultimii ani, precedat de cel agrarian, au făcut totul pentru a scoate din conştiinţa românilor basarabeni ideea apartenenţei la naţiunea românească, pulsând cu o sumă de teorii care de care mai aberante (statalitatea moldovenească, limba moldovenească). Recent s-a împlinit un an de când la Chişinău a avut loc instalarea unui nou regim politic (Alianţa pentru Integrare Europeană), cu o opţiune deschis pro românească şi europeană, care militează pentru apropierea de România şi integrarea acestui stat în structurile Uniunii Europene.

Actualmente, idealul imediat declarat al clasei politice din stânga Prutului este aderarea la U.E, în condiţiile în care Republica Moldova este o ţară cu un caracter prioritar agricol al economiei, dependentă aproape 100% de resursele energetice din import, care vin în marea lor majoritate din Rusia. Conform statisticilor, este cea mai săracă ţară din Europa, cu un PIB de 5% din media comunitară. Aici se înregistrează cei mai reduşi indicatori în ceea ce priveşte investiţiile străine pe cap de locuitor, sub jumătate din cele din România. De asemenea, se înregistrează o emigrare masivă a locuitorilor, peste un sfert din populaţia activă, nerespectarea drepturilor omului,  şomaj, o datorie publică de peste 85% din PIB. Alte state mici ale Europei, foste componente ale U.R.S.S. (Estonia, Lituania, Letonia etc.) au reuşit să adere la U.E în doar în câţiva ani. Rezultatele aderării acestora sunt de invidiat după trei-patru ani.

Pentru spaţiul basarabean, U.E. reprezintă un colac de salvare, o serie de privilegii, posibilităţi, oportunităţi de dezvoltare şi modernizare, securitate şi protecţie. În urma ultimelor evenimente din Republica Moldova, Uniunea Europeană este văzută de întreaga societate ca un pilon, ca o garanţie a respectării drepturilor omului şi a valorilor democratice. Tinerii sunt cei mai sensibili la ideea valorilor democratice, ei sunt cei care luptă pentru integrare, pentru modernizare şi dezvoltare în contextul european. Conform Tratatului de la Lisabona, Titlul I, Articolul 2, ,,Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi”.

Întreaga societate priveşte U.E. – din care şi România este parte componentă -  ca pe un vis, ca o speranţă spre o viaţă mai bună, spre un trai decent, cu contexte de dezvoltare a personalităţii, cu garanţii ale respectării principiilor democratice, a circulaţiei libere, a dezvoltării economice şi a parteneriatului politic şi economic cu membrii UE. Paradoxal, însăşi comunitatea rusă, destul de numeroasă în cadrul populaţiei Republicii Moldova, aspiră la integrarea europeană a acestui stat, în condiţiile în care acest fapt va produce o creştere a nivelului de trai şi o liberă circulaţie în spaţiul european.

Referitor la acest aspect, prin plecarea masivă a românilor basarabeni peste hotare, s-a schimbat structura etnică a Republicii Moldova, s-a diminuat semnificativ cota românilor basarabeni în structura populaţiei rămase. Obţinerea statutului de ţară membră a UE ar însemna redobândirea de jure a cetăţeniei europene cu diverse consecinţe, în exclusivitate, favorabile. Pentru cetăţenii deja aflaţi în vest (cca. 350-400 mii persoane, conform diferitor sondaje/estimări), aceasta ar însemna o posibilă întoarcere nestingherită acasă, respectiv, plecarea înapoi la locul de muncă provizorie în oricare ţară UE, fără consecinţe nedorite (juridice, morale etc.) şi fără costuri nelegale şi excesive. Pentru cei de-acasă ar însemna libera circulaţie în cadrul spaţiului european. Pentru cei peste 500 mii moldoveni din Rusia ar însemna o posibilitate reală de a se întoarce (şi de a se integra real în UE) şi nu doar în Moldova. În cadrul UE esta permis fluxul liber de persoane, mărfuri şi servicii, precum şi de capitaluri.

Aderarea la U.E. ar însemna găsirea de soluţii pentru conflictul transnistrean (respeciv prezenţa trupelor ruse şi existenţa regimului separatist în spaţiul de la est de Nistru), consolidarea stabilităţii şi eficienţei instituţiilor garante ale democraţiei şi statului de drept, libertatea presei şi a cuvântului, consolidarea capacităţii administrative şi a sistemului judiciar, cooperarea cu instituţiile financiare internaţionale în vederea reducerii sărăciei, consolidarea sectorului privat pentru asigurarea creşterii economice, îmbunătăţirea climatului investiţional, lupta împotriva corupţiei, gestionarea eficientă a problemelor de frontieră, mai ales în sectorul transnistrean, asigurarea unui control efectiv al calităţii bunurilor produse în Republica Moldova, combaterea crimei organizate şi a traficului de fiinţe umane, controlul fluxurilor migraţioniste, posibilitatea de a exporta fără plata taxelor vamale în statele membre ale UE. După 2007, UE a devenit principalul partener economic al RM, 50,1% din exporturi în 2007 şi 45% din importuri au venit din UE: România a devenit al doilea partener la exporturi din RM, după Rusia, şi al treilea la importuri în RM, după Rusia şi Ucraina.

Raportând situaţia la nivelul de înţelegere al omului de rând, acesta nu are percepţia a ceea ce înseamnă din punct de vedere tehnic aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. El ştie că aderarea la U.E. îi va permite să călătoreasă liber peste hotare, nu în scop turistic, nuuuu, nici pe departe, cât mai ales la muncă, slujbele cele mai prost plătite din statele Uniunii Europene şi prestate în condiţii degradante, umilitoare chiar, fiind cu mult superioare salariilor şi pensiilor pe care le primesc acum bugetarii şi pensionarii.

Salariile sunt extrem de reduse în comparaţie chiar cu lefurile din România. Dacă la noi, în România, un profesor debutant câştigă o sumă apreciată a fi situată în jurul sumei de 1.000 de lei (asta dacă nu punem în calcul încă tăierile salariale generate de criza economică prin care trece ţara) un profesor cu gradul didactic superior din Republica Moldova, cu 40 de ani de experienţă la catedră, ridică la sfârşitul lunii o leafă situată la circa 2.700 - 2.800 lei moldoveneşti (paritatea leu românesc – leu moldovenesc fiind de 1 la 3,60). Salariul unui viceprimar de comună se ridică la circa 3.500 lei în condiţiile în care acesta nu are – aflat în această funcţie publică - viaţă personală, trebuind să răspundă în permanenţă solicitărilor concetăţenilor care l-au ales în această funcţie, încredinţându-i votul lor de încredere. Un angajat al Arhivelor Naţionale ale Republicii Moldova din Chişinău primeşte un salariu de 1000 lei md, sumă insuficientă, în condiţiile în care preţurile la alimente şi obiecte de primă necesitate sunt … la nivel european. În Transnistria, ,,republica” separatistă, acestea sunt cu 30% mai ieftine.

            După o viaţă în care s-a ocupat de educaţia copiilor care învăţau la grădiniţa colhozului din Cărpineni, Evdochia Mandiş primeşte o pensie de 500 lei, în situaţia în care un medicament de care are indispensanbilă nevoie costă 400 lei moldoveneşti, în vreme ce costurile acestuia se ridică în România la 32,50 lei. Un muncitor în agricultură primeşte zilnic, pentru munca prestată odată cu ivirea zorilor şi până când soarele apune peste crucea dealului, 20 de lei.

            În satele de pe valea Prutului oamenii privesc cu jind peste râu, observând schimbările care se zăresc de la o zi la alta. Dacă drumurile săteşti din România erau cândva infernale, de pământ, peste care fusese aruncată o mână de pietriş şi nisip, devenind impracticabile în timpul ploilor, astăzi, ele - în urma unor proiecte europene – sunt asfaltate, permiţând chiar şi unor maşini de viteză să circule pe ele. Peste Prut, însă, drumurile arată de parcă au fost bombardate, cu excepţia Poltavei (şoseaua Leuşeni – Chişinău) şi a altor sectoare de drum, restul acestora fiind adevărate capcane pentru automobiliştii prezenţi în trafic. Poate tocmai de aceea mai vezi pe aceste ,,drumuri ale oaselor” maşini numai bune de dat la casare, rămase din perioada sovietică şi cu ajutorul cărora locuitorii se deplasează pentru rezolvarea intereselor lor. Transportul public este un adevărat coşmar în aceste sate periferice ale Republicii, cu maşini numai bune de dat la casare, supra aglomerate, cu bănci de lemn – încă! – care amintesc de perioada sovietică a URSS-ului.

Pentru visata integrare europeană basarabenii aşteaptă sprijinul României. Integrarea europeană a Republicii Moldova nu este posibilă - o afirmă deschis basarabenii – fără susţinerea României. Românii din Republica Moldova nu aleargă după redobândirea cetăţeniei – de parcă au renunţat la ea vreodată, atunci când au fost integraţi/anexaţi în ceea ce se dorea ,,veşnica şi măreaţa Uniune Sovietică” – dar vor să simtă suportul ţării din care au fost cândva parte integrantă şi în graniţele căreia marea lor majoritate vor să revină prin redobândirea cetăţenie române. Numai că nerăbdarea lor se ciocneşte, pe alocuri, cu formule diplomatice - de ce nu, chiar birocratice - care îi determină să ia atitudine, ca în cazul următor:

                        „Domnule Preşedinte al tuturor Românilor T. Băsescu!

Vă scrie Ion Munteanu din comuna Mingir, raionul Hânceşti, R. Moldova.

            D-le Preşedinte, Vă scriu D-stră fiindcă ştiu cum sunteţi şi fiindcă vă purtaţi mai bine cu noi, Basarabenii.

            Eu ştiu cum acest teritoriu al nostru a ajuns unde a ajuns. Şi acest lucru nu trebuieşte tăinuit. Presa, radioul şi televiziunea română trebuie să vorbească tot timpul despre aceasta, ca lumea de la noi să se trezească şi să cunoască acest lucru.

            Dar redobândirea cetăţeniei române se face foarte anevoios, de parcă ni se face mari favoruri”.

            Acest sprijin trebuie să vină, este o datorie de onoare. Mai acum ceva vreme  discutam cu o basarabeancă trecută mult de prima tinereţe, născută în vremea în care ţăranilor basarabeni li se măturau podurile de pâinea cea de toate zilele, despre modul cum am putea noi, românii aflaţi în dreapta Prutului, să îi ajutăm pe ei, fraţii noştrii pe care ,,voi, românaşii din dreapta Prutului, degrabă ne-aţi lepădat” într-un blestemat an cu numărul 1940. ,,Am învăţat să ne ajutăm singuri”, şi-a continuat ideea doamna mai sus menţionată, amintind de persecuţiile îndurate în vremea în care ,,binele” adus de tancurile sovietice între 1940-1941, şi mai apoi, după 1944, care s-a cuantificat în deportări şi înfometare organizată, execuţii şi umilinţa muncii oamenilor gospodari în slujba colhozului, în menţinerea RASSM într-un grad de înapoiere economică intenţionată, cu o industrie concentrată în stânga Nistrului, în Transnistria, şi plata produselor agricole şi a salariilor înainte de disoluţia URSS sub nivelul altor republici unionale.

Un adversar potenţial al europenizării Republicii Moldova ar putea fi unele structuri din Republica Moldova, în special partidul anacronic al comuniştilor, recte PCRM, cât şi structuri din Federaţia Rusă, în primul rând politice, apoi economice, care nu s-ar putea lipsi de forţa de muncă moldovenească, actualmente antrenată în economia Rusiei, în primul rând a oraşului Moscova. Pentru conducătorii entităţilor respective va fi greu de întrerupt relaţiile care s-au format în anii trecuţi. Un anumit rol în acest sens îl au - probabil - şi descendenţii din Transnistria, care încă mai deţin anumite influenţe în capitala Rusiei. În Rusia, cât şi în Ucraina, moldovanii reprezintă o forţă de muncă ieftină, fiind plătită sub valoarea muncilor prestate. Marina (Mariana) este originară din Lăpuşna, raionul Hânceşti. De ani buni lucrează în Moscova, la o cofetărie. Primeşte – după afirmaţiile ei - un salariu bun, de peste 1500 de dolari dar cu banii aceştia abia reuşeşte să achite chiria apartamentului unde stă împreună cu alţi 4 fraţi, muncitori în construcţii, grădiniţa la care învaţă fiica ei de 5 ani – o excelentă vorbitoare a limbii ruse, dar pentru care limba română vorbită de mamă e o necunoscută, dialogul acestora desfăşurându-se în  permanenţă în limba rusă. Nu are a se plânge, faptul că locuieşte impreună cu fraţii e un ajutor şi sprijin în condiţiile în care a divorţat de soţul rus, alcoolic şi violent. Munca este însă extenuantă, ruşii au mentalitate de stăpâni, tratându-şi angajaţii ca pe nişte slugi. Orice protest este aspru pedepsit, atât prin ameninţări şi violenţe fizice. Unii dintre cei care au ,,muncit” în Rusia s-au întors cu traume psihice şi sechele fizice, alţii au dispărut fără urmă, fiind ucişi de cei pentru care se angajaseră să trudească. Sclavia economică tinde să înlocuiască dependenţa politcă care îi ţinea pe românii basarabeni altădată în ghearele Moscovei.

Dacă bătrânii satelor mai au încă – şi vor păstra până la trecerea în nefiinţă – teama şi spaima faţă de ruşi şi fostul regim sovietic – deportările, execuţiile şi foametea organizată fiind o formă de răzbunare sovietică pentru anii în care Basarabia a făcut parte din România Mare - finalmente, speranţa integrării o reprezintă tinerii, sătui să îşi vadă compromise speranţele şi tinereţea de o clasă politică fără coloană vertebrală, obedientă încă în mare parte faţă de dispoziţiile transmise de la Moscova, prin trepăduşii săi politici, gen Vladimir Voronin şi compania, o generaţie care nu se mai vrea manipulată şi etichetată drept ,,de sacrificiu”, cum au fost multe altele, care visează să îşi împlinească destinul într-un stat democratic, întemeiat pe legi şi valori europene, general acceptate. Imediat după evenimentele din 7 aprilie 2009 şi instalarea A.I.E la conducerea Republicii Moldova, o tânără absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Chişinău îşi exprima astfel gândurile ei şi ale generaţiei din  care face parte[1]:

„Pentru spaţiul basarabean, U.E. reprezintă un colac de salvare, o serie de privilegii, posibilităţi, oportunităţi de dezvoltare şi modernizare, securitate şi protecţie. În urma ultimelor evenimente din Republica Moldova, Uniunea Europeană este văzută de întreaga societate ca un pilon, ca o garanţie a respectării drepturilor omului şi a valorilor democratice. Tinerii sunt cei mai sensibili la ideea valorilor democratice, ei sunt cei care luptă pentru integrare, pentru modernizare şi dezvoltare în contextul european.

Întreaga societate priveşte U.E. ca un vis, ca o speranţă spre o viaţă mai bună, spre un trai decent, cu contexte de dezvoltare a personalităţii, cu garanţii ale respectării principiilor democratice, a circulaţiei libere, a dezvoltării economice şi a parteneriatului politic şi economic cu membrii UE. Făcînd o analiză de ansamblu a platformelor electorale ale tuturor partidelor politice din Republica Moldova, din campania electorală din martie 2009, observăm că toate partidele optează pentru aderare şi cooperare cu U.E., ceea ce demonstrează încă odată că aceasta este o necesitate a societăţii şi o tendinţă de democratizare.

Acest lucru a fost sesizat de toate partidele şi s-a încercat sublinierea lui în programele electorale, pentru a sensibiliza electoratul, însă nu s-au creat contexte de aplicare în practică a acestor programe. Chiar mai rău, în unele cazuri a fost stopat.

Republica Moldova este un spaţiu al disputelor de interese politice din care suferă nemijlocit populaţia, în special tinerii. Acest lucru a fost demonstrat în 7 aprilie, cînd marşul de protest paşnic al tinerilor a fost transformat într-un haos total. Tinerii au căutat sprijin şi protecţie la instituţiile U.E., au aşteptat dreptate şi adevăr.

În ansamblu, U.E. este privită de tinerii basarabeni ca un garant al democraţiei, dezvoltării, modernizării şi al speranţei spre o viaţă mai bună. Populaţia din Republica Moldova este obişnuită să trăiască cu grija vieţii de la un salariu la altul şi uneori uită ce înseamnă, pur şi simplu, să traieşti şi să te bucuri de viaţă, ba chiar, mai mult, statul să te ajute sa-ţi realizezi visele”.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com