Ştefan Doru Dăncuş

Nevoia de carte (scurte consideraţii)

„Elegia Civis Transilvaniae” a lui Viorel Tăutan (Ed. Limes, Cluj Napoca, 2010) începe în forţă şi într-un formidabil mod de adresare versificat (ca-n „Odiseea”) către muritorii de rând ce suntem noi, plictisitul „ipotetic cititor atins de morbul curiozităţii măcar”.

            În consecinţă, noi, îndelung cercatul şi poate predestinatul cetitoriu, vom aduce un plus de strălucire volumului Domniei Sale, după cât ne vor îngădui puterile. Remarca-vom aşadar, după o răbdătoare analiză, lucrul cel mai la îndemână, adecă bine gândita curgere creativă din prima parte a cărţii în cea de a doaua, apoi din cea de a doaua în cea de a treia – ceea ce adumbreşte năvalnica impresie iniţială, cum că tomul e făcut din trei părţi distincte şi ne obligă să spunem că opera aceasta nu este grabnic închegată, ci cu migala unui antic aed întocmită.

            Noi, cetitoriul de cărţi, zăbovit-am cu osârdie asupra scrierii şi aducem în faţa posibilei (sau ipoteticei) plebe cetitoare din cetatea numită România următoarele:

            „Se desprinde cât de nemulţumit eşti de tine/ şi cât de lene îţi e să te schimbi” (intermezzo pe circuit închis), „toţi purtăm pe umărul stâng un înger alb” (Înger alb, înger negru), „încă mai am ce să spun” (despre acest tren personal), „atunci îmi vine să strig/ poeţi sunt doar cei care trec” (*   *   *).

            Îngădui-ne-vom un prielnic răgaz mental acolo unde găsim „Egolatrie” (pag. 71), pentru a ne lua binemeritata răsplată şi dobânda de la pagina 75 („Ascuns”). Aşa ajungem la „Ultimul spectacol”, ultima pagină pentru care unul din cărturarii acestui neam a îngropat o parte din viaţa lui la temelie.

            Noi, cetitoriul, ne înclinăm cu respect în faţa Domniei Sale Viorel Tăutan şi îl rugăm umil prin această scrisoare să „făgăduiască” şi cealaltă jumătate despre care vorbeşte într-un prea scurt „Argument”.

            Norocul de-a fi poet (mai ales român) vine ca florile de măr primăvara: oricât încearcă (şi uneori izbuteşte) să facă avere ori să se impună ca „nume” în literatură – tot la a-şi risipi averea ajunge, rămânându-i doar numele.

            Cazul pe care-l am în faţă e cel al lui Olimpiu Nuşfelean care, prin volumul „Poeme pentru cei care citesc în linişte” (Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2009) confirmă spaimele prezentului social. Editor al revistei „Mişcarea literară” (de o ţinută grafică şi valorică impecabile), Olimpiu Nuşfelean e visătorul întârziat al literaturii noastre: „Trimite-mă să-ţi cumpăr ulei înmiresmat”, iată un vers pe care Omar Khayyam l-ar fi invidiat („Înmiresmează-te frumoaso/ Ca pe-un altar cu mirodenii”, spune Khayyam);  autorul nostru, însă, ne loveşte cu al doilea vers: „să ungi cu el spre seară cuvinte de serviciu”, un strigăt modernist dar atât de pur în expresie (Lanţ) încât s-ar putea topi pe loc „Păpuşa de ceară” de pe următoarea pagină.

            Ce este interesant (ca o curiozitate!), este faptul că unele pagini nu sunt numerotate, respectiv nu au numărul paginii tipărit. Iată încă ceva extraordinar, puternic precum numai Credinţa poate fi: „E numai un spectacol al vieţii/ iarba de care nu scapă poeţii?” (Poemă de dus melcii la păşunat).

            E păcat de Dumnezeu să nu citeşti ce scrie acest poet.

            Pe Viorel Ploeşteanu l-am cunoscut în vara aceasta, într-o tabără de creaţie de la Galaţi, organizată de „Esenţe” – un site interactiv de pe internet. O prezenţă discretă cu o cameră digitală şi atât. Spre diferenţă de cei care voiau să-şi vândă cărţile, Viorel Ploeşteanu le-a dat „de gratis” şi asta mi-a atras atenţia: din ce în ce mai rar cunosc oameni care, în aceste vremuri zbuciumate, să urmeze biblicul concept: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”.

            Cartea pe care mi-a dat-o (un roman) se numeşte „Ciorile albe” (Ed. Craiova, Dolj, 2007). Trec peste faptul că are girul lui Fănuş Neagu şi ajung la percepţia mea de cititor înrăit: Viorel Ploeşteanu construieşte volumul în dublu model, cel al anilor 1960-1975, combinat cu cel actual, al presupusei „modernităţi”.

            Infrastructura stilistică atinge uneori o exprimare de tip Eugen Barbu (vezi „Groapa”), lucru firesc dacă ţinem seama de tipologia personajelor, însă imediat se trece la romantism şi apoi la postmodernism (aşa cum l-a definit critica literară „de direcţie” de azi). Această combinaţie aleatorie pe alocuri dar impusă autoritar în zone bine stabilite de autor îi poate asigura un succes de casă rapid. Îi recomand să apeleze la o editură care tipăreşte tiraje de masă pentru că sunt sigur că-şi va găsi locul în literatura română.

Ştefan Doru DĂNCUŞ

Scurtă biografie

S-a născut la 4 august 1968, loc. Ieud, jud. Maramureş.

Actualmente, locuieşte la Târgovişte.

     Între 1990-2000 a lucrat în mass media la Baia Mare, Sibiu, Bucureşti, Târgovişte. În 2001 a înfiinţat revista de cultură, civilizaţie şi atitudine morală “SINGUR”, cu distribuţie naţională şi internaţională. În prezent, conduce activităţile Grupului Media “SINGUR” (Ed. SINGUR, site-ul interactiv www.revista singur.ro, revista SINGUR, Agenţia Literară SINGUR şi Agenţia de Publicitate MĂDĂLINA).

      A debutat editorial cu volumul “Dormi în pace, Doamne! Antidiavolul” , poezie-eseu, (Ed. Euphorion, Sibiu, 1996). Alte volume editate: „Să ne naştem de Sus” (dialog între Ştefan Doru Dăncuş şi Mihai Pop, directorul Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş); „Lume de mântuială. Amândoi”, poezie; „Apocalipsa după Dăncuş”, poezie-eseu; „Casa memorială Dăncuş”, poezie-eseu, „Întoarcerea poetului risipitor”, poezie, “Bocitorii. Aşteptătorul” (proză), toate la Editura SINGUR, “Sex cu femei” (roman, în colaborare cu Adrian Suciu, Ed. Tritonic, Bucureşti,  2008, premiul Uniunii Scriitorilor filiala Sibiu, 2009), “Poveşti pentru Gabriella” (roman, Ed. Limes, Cluj, 2009), „Scrum/Cendre” (poezie, ediţie bilingvă româno-franceză, Ed. Grinta, Cluj, 2010, premiul I la Festivalul Naţional de Poezie “George Coşbuc” din Bistriţa Năsăud, 2010), “Bărbatul la 40 de ani” (proză, Ed. Criterion Publishing, Bucureşti, 2010), “Bărbatul la 40 de ani” (proză, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2011).

            A editat şi mediatizat, împreună cu Gabriel Cojocaru, în anul 2010, Antologiile Revistei SINGUR (proză şi poezie).

Contact: dorudancus@yahoo.com.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com