Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

New Weird, o mişcare anunţată înainte de a se naşte

Victor MARTIN

            În genul science fiction, apar tot timpul curente şi mişcări. Mulţi se întreabă de ce. Mulţi îşi dau răspunsuri.

            La noi, SF-ul a luat-o prea repede înainte, ca orice lucru pe care îl copiem noi, poate şi din cauza Războiului Rece, care a contat ca un ferment al concurenţei est-vest; nici occidentalii, nici sovieticii, nu-şi permiteau să facă rabat la calitatea scriiturii sau originalitatea ideilor.

            Azi, când nu mai au cui să arate musculatura, anglo-saxonii s-au trezit fără obiectul muncii. După învăţătura soresciană “băieţi, fiţi optimişti chiar de-aţi crăpa!”, mulţi încearcă şi la noi să ţină SF-ul în viaţă, dar cu paliative, de tip cyberpunk sau “new weird”. Cred că nu sunt în stare să stabilească un tratament pentru că nu au fost în stare să pună diagnosticul corect.

Pe nemestecate, nu am reuşit decât să înghiţim cu noduri şi am digerat cu mare greutate mişcările vesticilor. Peste asta, au intervenit şi interesele specifice poporului nostru, dar editurile, în goana lor nebună după succes, dacă se poate, inedit, se folosesc de redactori mai mult curajoşi, care nu ştiu că toate cele “de la lume adunate şi-napoi la lume date” nu se pot prelua de la o lume şi da altei lumi. Nu am asimilat bine science fiction-ul clasic şi ne hazardăm în a face experimente periculoase; în interiorul acestuia.

            Romane scince fiction ca altă dată se mai pot scrie, dar nu se mai citesc; din cauza lipsei concurenţei reale, piaţa de carte SF, să-i zicem clasică, a căzut. Critica, cea care ar fi trebuit să ţină în viaţă interesul cititorului, a fost înlocuită, chiar înainte de a se cristaliza, de polemica sterilă a unor neprofesionişti.

            În lumea anglo-saxonă, a trebuit să se scrie mii de basme până la apariţia unui J.RR.Tolkien. A trebuit să se publice multă maculatură  pentru ca să apară un Asimov, Herbert sau K.Dick. Literatura science fiction românească nu e în stare să dea un vârf, cu emuli prin preajmă. Când, la noi, încearcă să înoate un talent autentic, este degrabă tras la fund de ceilalţi. Un Eminescu al SF-ului nu poate să apară. Vin sectarii şi întreabă: “Cum? Cine? Ăsta?!”. Poţi fi cât de bun; nu contează. Are dreptate cel ce ţipă mai tare, iar polemiştii de meserie sunt cei mai motivaţi să dea verdicte; ei s-au suit cu picioarele pe o pâine şi, deci, au ceva de apărat. Polemiştii de ocazie, cei care spun lucrurile mai mult din pasiune, se plictisesc repede sau se retrag scârbiţi; nu au motivaţie materială.  

            Prin anii ’70 ai secolului trecut, în science fiction-ul american, a apărut curentul cyberpunk. Acesta a adunat laolaltă o mână de scriitori şi s-a dorit a fi “un gest anarhic”, “un act estetic menit să reunească statusul fiinţei, care se confruntă cu redefinirea coordonatelor sale esenţiale”. 

Neştiind că cyberpunk-ul e o confruntare cu vocaţia imperialistă a spiritului, în contextul în care aceasta îşi ia drept punct de plecare un resort al reconfigurării ontologice, care nu mai permite o analiză superficială, unde zona ficţionalului e privită din perspectivă fragmentalistă, unde e necesară contaminarea cu un nou cadru, care lichidează orice referent şi inaugurează logica hiperrealului, după Revoluţie, un grup de tineri români îşi provoacă un prim impact cu crearea unui spaţiu al acomodării în faţa şocului tehnologic şi  fenomenului digitalizării. Proiectul lor ficţional, o varză împănată cu noţiuni de cibernetică, în fond, se transformă în interpretare umană a unei realităţi imaginare astfel încât să le vină ca o mănuşă.

Cu elan tineresc, pun mâna pe o revistă SF ce se întrevedea a fi de viitor şi reuşesc s-o falimenteze, subminând science fictionul românesc din interior. Îşi freacă mâinile şi se pun pe treabă: publică romane în stilul celor pe care îi consideră maeştri, se premiază între ei, îşi dedică articole laudative, fără nici o măsură. În paranoia lor, au sfârşit prin a se autoconvinge că pot face best-seller şi din cartea de bucate. Între timp, cartea de bucate s-a reeditat, cu toate ghiveciurile ei, iar cyberpunk-ul a rămas cu “reţeterium”-ul necitit şi, mai ales nepus la copt.  

Cyberpynk-ul fiind mort şi îngropat, tinerii anilor ’90 ai secolului trecut, azi oameni serioşi, în loc să aprofundeze regulile science ficţionului însuşi, încearcă o nouă formulă: New Weird-ul, adică o nouă ciudăţenie, trăznaie, aiureală, prevestire, vrăjitorie. Ca multe altele.

 „Cu ficţiunile sale incisive, desfăşurate în peisaje urbane descrise cu o acuitate viscerală, estetica New Weird descinde din fantasticul clasic şi din foiletoanele ieftine de odinioară, din horror şi din banda desenată, din thriller şi noir deopotrivă. Un curent ce şi-a atins deja punctul de maturitate se eliberează din crisalida nostalgiei, aducînd un suflu literar şocant şi radical inovator în fantasticul contemporan”, scrie pe cutie. Deci, un fel de fel.

Cu traduceri la editurile de profil sau cu informaţii de pe internet, acest curent „încă viu” riscă să pătrundă şi la noi. De autori precum M. John Harrison, Clive Barker, Michael Moorcock, China Mieville, K.J. Bishop, Jeff VanderMeer, Steph Swainston, Ian R. MacLeod, Jay Lake, Hal Duncan, Brian Evenson, Jeffrey Ford, Leena Krohn, Alistair Rennie, care voiau şi mai vor să scrie fantasy altfel decât J.R.R.Tolkien, nu s-a prea auzit; sunt prea mulţi.

Dacă înainte de Revoluţie lumea, închisă în vasta puşcărie numită comunism, citea orice, dintr-o imensă plictiseală sau ca reacţie la îndoctrinarea forţată, azi, când avem mii de curente şi mişcări, mai mult sau mai puţin asimilate, nu mai merge. Oamenii au început să gândească şi, în goană nebună după bani, nu mai au timp pentru orice; în ultimii 15 ani, tirajele au scăzut constant. Nici editurile care îşi permit o bună promovare a cărţilor nu-şi mai permit tiraje prea mari. Dacă o editură îşi putea permite să facă gestul sinucigaş de a lua din Vest un scriitor second hand, pentru a-l promova şi plăti doar pentru nume, azi nu mai merge. Importarea, fără certificat de calitate, a unui curent sau mişcare literară, e un eşec anticipat. Cu cyberpunk-ul a mai mers, în precipitarea evenimentelor; cu New Weird-ul nu va mai merge. În lipsa unei critici de valoare, cititorul s-a autoeducat. Importul de curente, ca şi importul de tehnologie neomologată, e ca înfrăţirea orăşelelor din România cu cele Occidentale; noi nu le dăm lor nimic, iar ei ne dau gunoaiele.  

Apropierea unor nume cât de cât cunoscute ale Fandom-ului românesc de acest New Weird, chiar înainte de a se şti dacă acest curent va putea fi promovat sau va prinde la noi, îmi aminteşte de faptul că o revistă voia şi pe mine să mă apropie de postmodernism, cu care nu aveam nimic a face, doar pentru că era mai trendy.

New Weird-ul „acest brand editorial de luat în seamă” e ca plăcinta cu praz; când te-ai gândit că mănânci altceva, cu totul original, vezi că şi vecinul consumă acest lucru.

            În afară de câţiva editori, nu ştie nimeni dacă VanderMeer e o marcă de brânză sau de peşte.

 Victor MARTIN

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)