EDITORIAL

NOBEL  ŞI  BACŞIŞ

Maria Diana Popescu

Şefii de stat o īncasează şi ei din cīnd īn cīnd. La propriu. Aşa, ca un bacşiş. Berlusconi a primit īn figură o statuetă din metal, copia Domului din Milano, īn momentul īn care dădea autografe. Zilele trecute, īn timpul unei vizite īn sud-vestul ţării,  Sarkozy a fost şi el atacat. De după un gard de protecţie, un bărbat l-a tras puternic de umăr dezechilibrīndu-l, semn că oamenii ştiu care e diferenţa īntre corb şi direcţie.  Cum „corb la corb nu-şi scoate ochii”, īmi e mult mai uşor să demonstrez că există extratereştri pe Marte, decīt că aceşti capitalişti veninoşi sīnt oameni atunci cīnd iau īn rīs soarta naţiunilor. Dacă răsfoim biografiile celor de la pupitrul U. E. constatăm că foarte mulţi din cei care se joacă azi cu soarta a mii de miliarde de euro n-au avut tangenţă īn trecut nici măcar cu o dugheană de gogoşi. Mulţi au fost combatanţi de stīnga. Ceea ce se īntīmplă īn Grecia este, pe līngă dezastrul produs de F.M.I., o consecinţă a īnfloririi stīngii europene. Pentru că s-a jucat cu C.D.S. şi C.D.O., America nu-şi va rupe gītul, are doar o entorsă la gleznă, īnsă se tīrăşte cum poate şi exportă īn continuare inflaţia prin dolar. Cīnd eram mică auzeam tot timpul: liberate, egalitate, fraternitate - azi cuvinte golite de sens - ideologic, noţiuni de manipulare, perturbatoare şi periculoase. Nu ştiam ce īnseamnă libertatea. Mă simţeam liberă, construiam castele de nisip. Mai tīrziu am aflat că un kil’ de pene este egal cu un kil’ de cartofi şi dacă bate vīntul castelul de nisip se dărīmă, dar penele se spulberă. Numai cartoful a supravieţuit veacurilor, fiind şi azi hrana scumpă şi de bază a romānului sărac. Am aflat că Libertatea este conceptul perfect prin care ne credem liberi, dar cu metodă īndrumaţi spre īnfruptarea Fraternă din Egalitatea haosului. Aşa ne-au făcut străinii să īnlocuim „cuvintele’” de aur ale limbii romāne cu altele de aiurea şi să ne jucăm cu conţinutul lor cu uşurinţa construirii castelelor de nisip.

Īn evul mediu, fiecare rege după īnscăunare īşi alegea un clovn care să-l distreze. Din păcate, īn Romānia, īn cei  peste douăzeci de ani am avut īntotdeauna doi īntr-unul: şi clovn şi rege. La capitolul demnitate şi patriotism, au bătut ţurca pe banii poporului şi s-au crezut zmei. Īnainte de lovitura de stat din 1989, democraţii de azi cu blană pieptănată şi parfumată īn arome de capitalism de junglă, transformaţi īn Ewingi, erau buni de măturat străzile patriei. Aceşti jecmănitori care au īmpins băncile străine spre profit īn dauna romānilor ar trebui condamnaţi pentru falimentarea cu bună-ştiinţă a poporului. De ce e īndesată Romānia cu credite? Din acelaşi motiv pentru care domnitorii fanarioţi au tīnjit īntotdeauna după bogăţiile Ţarilor Romāne. Romānia mai are ce să pună pe masă la schimb (?): aurul de la Roşia Montană, aşa ca un bacşiş, cantităţile de uraniu şi wolfram din subsol, petrolul şi gazele īncă neexploatate, se pare că şi pămīntul īmbibat cu sīngele romānilor. Bieţii greci, ce să dea la schimb? Īn afară de industria soarelui care a funcţionat bine īn ultimii trei sute de ani, grecii nu au decīt pietre, capre şi nişte vapoare strīnse cum numai ei ştiu. Nu m-ar mira dacă am găsi printre ele şi cīteva romāneşti. Şi mai au un Olymp, dar legenda lui nu mai are căutare. Soluţia salvării Romāniei din ghearele ocultei este să īi mai dăm ceva din averea statului, poate ne vom sătura şi noi odată de capitalism şi de libertăţile de viaţă īn stil american. Necazul este că romānii urlă īn deşert de ani buni, politicienii o fac pe-a īnţelepţii, dar īi urmează pe nebuni. Iacă, au venit nebunii şi la noi, au transformat Romānia īn ţara lui „yes, we can!”, pe noi īn consumatori de produse burduşite cu otrăvuri fine, de cutume şi clişee lingvistice alterate, dăunătoare romānismului. De parcă ar fi prima dată īn istorie cīnd sīntem luaţi de sclavi cu largul concurs al autoritarilor.

Eu tot mai cred că omenirea va arunca la coşul de gunoi al istoriei acest ultim imperiu. Cīnd Obama a fost ales, am tresărit la ideea unei alte īnfăţişări a lumii. Īnsă Nobel-ul acordat pentru promisiuni īn numele păcii, pentru aruncarea īn război a atītor popoare, şi-a pierdut valoarea a doua oară. Prima dată cīnd i-a fost retras lui Arafat. De atunci īncepīnd, acest premiu pentru pace are culoarea sīngelui şi mirosul prafului de puşcă. Curat murdar să creadă că va mai fi simpatizat, dacă pofta de resurse va mai distruge două-trei ţări independente. Egocentrismul american a aruncat omenirea īn războaie şi īn mizerie! Īn loc să-şi ţină īn frīu plafonul de īndatorare, īl ridică, pentru ca ei să o ducă bine īn continuare, iar noi să ne aruncăm pe fereastră din disperarea că pierdem totul. De bunul mers al statelor lumii nu ar trebui să se ocupe politicieni lacomi, dornici de războaie şi avizi de putere. Apropo de lăcomie: romāni, nu mai daţi banii degeaba pe biletele de loterie! Loteria este o altă escrocherie! Coincidenţă sau nu, premiul cel mare a ajuns din blidarul tovarăşului de nebunii politico-financiare (de pe locul 39 īn Top „Forbes 500 miliardari”, cu o avere estimată la aproximativ 150 de milioane de euro), taman īn gura lui Falcă, finul prezidenţial. Pīnă īn decembrie 1989, īn fiecare săptămīnă era un cīştigător al marelui premiu. Apropo de preşedinte, va rog, o mică lucrare de control a conştiinţei romāneşti. Ea nu-i include pe nostalgicii care văd deja poporul īn brīnci la poarta palatului: īn ce mod va fi sancţionat pentru ca a enunţat un mare adevăr istoric cu privire la rege? Nu vă grăbiţi cu răspunsurile, vom strīnge lucrările după pauza de regionalizare.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com