Noul Contract Social

Dr. Titus Filipas

Impresii si pareri personale in FORUM

Eugeniu de Savoia, care a jucat un rol important şi în istoria românilor, nu are încă un monument de recunoştinţă pe teritoriul românesc ! Istoricul român Dan Amedeo Lăzărescu, ce a încercat printr-o muncă de multe decenii să-l integreze pe Eugeniu de Savoia în istoria noastră, a fost pedepsit crunt pentru îndrăzneala lui de către congregaţia internaţionalistă, alături de care s-au grăbit să urle câţiva "tineri lupi" români. Dan Amedeo Lăzărescu a fost acuzat drept « colaboraţionist » epitomic al regimului comunist din România de către "lupii tineri", ceea ce l-a făcut să moară în cumplită amărăciune. Dacă Dan Amedeo Lăzărescu a fost colaboraţionist, ce să spunem despre contele Alexei Tolstoi (1883-1945), colaborator al regimului bolşevic din Uniunea Sovietică atunci când a scris romanul « Calvarul » ? Însă analizele militare din « Calvarul » asupra războiului civil din Rusia sunt demne de un Eugeniu de Savoia! Fratele lui Vasile Lovinescu, dramaturgul Horia Lovinescu (1917-1983), a fost de asemenea acuzat de « colaboraţionism ». Despre istoria familiei spirituale Lovinescu este mai cunoscută latura povestită de Doamna Monica Lovinescu, din păcate pe undele unui post de propagandă anti- românească. Nu ştiu cât de transparent a devenit faptul că erai colaboraţionist, iar aceasta nu într-o măsură mai puţin gravă decât a fost Mihail Ralea, şi atunci când lucrai pentru postul de radio 'Europa liberă'. Problema este aceea că, atâta vreme cât nu este vorba despre atitudini ce au încălcat legea penală românească, acuzaţiile de « colaboraţionism » pot ascunde anumite interese ideologice secundare. Ce am putut eu înţelege despre dedesubturile acelui sinistru episod televizat în care proletcultistul postmodern Mircea Dinescu, membru comunist internaţionalist al CNSAS, l-a "înfierat" muncitoreşte pe reputatul istoric român Dan Amedeo Lazarescu (ce riposta elegant, numindu-şi acuzatorul: “Maestre”, ca într-o poezie de Tudor Arghezi).

Anvergura "marilor intelectuali" din CNSAS e definită de anvergura auto-impusă pentru munca lor. În arhivele securităţii se păstrează manuscrise inedite semnate de Vasile Voiculescu etc, ştim aceasta de la părintele Valeriu Anania. Lui Andrei Pleşu, Mircea Dinescu şi Horia Roman Patapievici nici măcar nu le-a dat prin gând să caute manuscrisele, restituind aceste valori neamului românesc, pentru că există realmente şi ‚valorile neamului românesc’.

Este chiar extraordinară impertinenţa foştilor membri de partid comunist român care atacă securitatea, o instituţie reformată de Nicolae Ceauşescu în cadrul legitimităţii republicane a statului numit România. Să ne limităm la cazurile Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu. Atunci când s-au facut pecerişti, nu ştiau cât rău făcuse pecereul acestei ţări numită România ? Daca nu ştiau, asta este dovadă de prostie. Dar nu cred că respectivii sunt proşti. Sunt doar ipocriţi. Cei care spun că erai ameninţat pentru a deveni membru pecere, fac declaraţii incomplete. Erai ameninţat numai că ţi se lua prăjitura pe care o mâncai, dintr-o şefie, cumva, un paşaport pentru plecarea în vest etc. Deci Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu s-au făcut membri pecere pentru a nu li se lua prăjitura... Abia când aceasta s-a terminat, au început să critice pecereul. Atât despre poziţiile lor ca "dizidenţi". Apoi, despre poziţiile lor în cultura română. În franceză, versificările lui Mircea Dinescu s-ar chema "badinage". De altminteri un poet român autentic, într-adevar un Mare Poet Român, mă refer la Cezar Ivanescu, avea cuvinte mult mai dispreţuitoare despre "opera" de "poet" şi "activitatea de dizident" ce-l aureolează acum pe Mircea Dinescu, decât am folosit, fără voie, noi. Iar Andrei Plesu este un personaj de o asemenea "bassesse", de o asemenea josnicie, încât l-a lăsat literalmente să moară de foame pe Edgar Papu doar pentru faptul că acesta a exprimat într-adevar o serie de idei geniale (să amintim doar fulgerările minţii sale despre Arta Moldovenească !) în critica de artă, domeniul unde Andrei Pleşu este specialistul recunoscut al "locurilor comune", având foarte mare grijă să exprime totdeauna numai puncte de vedere "politiceşte corecte". După reuşita revistei „Dilema”, publicaţie ce demonetiza toate valorile vechii societăţi româneşti, conchidem că în acord cu sistemul filosofiei morale şi istorice a domnului Andrei Pleşu, fondatorul publicaţiei, n-ar fi existat cu adevărat o societate civilă românească înainte de 1944. Atunci, interpretându-l după normele „Dilemei” pe acelaşi Andrei Pleşu când vorbeşte ca membru special în CNSAS, special pentru că prin admiterea prezenţei dumnealui a fost încălcată chiar legea fondatoare a CNSAS, dar avantajele materiale nu-s de neglijat, aşa că „minima moralia” scuză „maxima venalia”, -ori invers?-, securitatea acţionând ca „poliţie politică” ar fi împiedicat, sugrumând în faţă, naşterea prin „generaţie spontanee” a „societăţii civile” în România comunistă! Mitul „societăţii civile” fără reflecţie, bazată doar pe lozinci, -vezi exemplele „Numai împreună vom reuşi!”, „Shimbarea schimbării!”, declaraţiile triumvirilor Pleşu, Dinescu, Patapievici împotriva securităţii-, continuă să fie folosit ca mijloc de manipulare a opiniei publice. De nu ne împiedicăm de sloganele minimalist-maximaliste jovian pronunţate de Pleşu în chip de filosofie morală, ajungem să ne întrebăm : E posibilă societatea civilă fără socializarea reflecţiei ? În aceeaşi venă a incertitudinii, doresc şi reuşesc ziarele şi ong-urile româneşti să realizeze o socializare a reflecţiei ? Ori ele pleacă doar de la dorinţele unor „lideri de opinie” de a-şi construi platforme personale pentru lansarea în „lumea bună” internaţională, cum se spune, lumea „adevăratelor valori” unde nu mai contează sensul ci doar relaţiile impuse de noul Contract Social ? Să observăm de pildă acest Politiceşte Corect aflat sub stindardul „democraţiei” fără dezbateri în agora şi care nu se sprijină pe epifania sensului. Chiar dacă, ni se spune, principiul rezultă dintr-o psihanalizare a „bunelor relaţii”, chiar dacă numai el decide cine-i internaţional „frecventabil” şi cine nu, cu vina că-i prea naţional, faptul că întotdeauna ricoşează pe problema adevărului îl scoate automat din gama valorilor civilizaţiei europene, care n-a fost niciodată centrată pe o Carte. Scriitorul român Laurenţiu Ulici a cutezat să pronunţe criptic: „Mi-e teamă de Homo Unius Libris”. După care a fost omorât.

Dr. Titus Filipas

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)