|
Nürnberg -
Haga, via Tripoli
Ion Măldărescu, Agero
Sub pretextul instaurării
„democraţiei", în momentele de exces de zel au fost ucişi mii de oameni
fără apărare, declaraţi ulterior şi fariseic, „victime colaterale". După
crimele comise asupra populaţiei civile în Irak (Abu Ghraib), în fosta
Iugoslavie şi în Afganistan, agresorii şi-au cerut scuze. Va fi cineva
acuzat-„judecat"-condamnat? Bush şi Blair, foştii conducători implicaţi
în agresiunile comise împotriva statelor numite, nu sunt consideraţi
criminali de război, se plimbă liberi şi ţin conferinţe.
„Curtea Penală Internaţională (C.P.I.)
a emis un mandat de arestare pe numele liderului libian Moammar Gaddafi.
Tribunalul de la Haga l-a acuzat pe colonelul Gaddafi de crime împotriva
umanităţii şi ordonarea de atacuri împotriva civililor, după o revoltă
populară ce a început în februarie 2011. C.P.I. a mai emis încă doua
mandate de arestare, pe numele fiului lui Gaddafi, Saif al-Islam, şi pe
numele şefului securităţii, Abdullah al-Sanussi. Mandatele au fost
cerute de procurorul C.P.I., Luis Moreno-Ocampo, în luna mai 2011.
Moreno-Ocampo a argumentat că cei trei oficiali libieni poartă
responsabilitatea pentru „atacurile răspândite şi sistematice" împotriva
civililor. Procurorul a mai spus că tribunalul are dovezi că Gaddafi a
„ordonat personal atacuri împotriva civililor libieni neînarmaţi (pe
care îi înarmează generos alianţa atacatorilor, n.a.) şi se află în
spatele arestării şi torturării opozanţilor săi politici". Judecătorul
Sanji Mmasenono Monageng a anunţat decizia la Haga, afirmând că
mandatele au ca scop forţarea lui Gaddafi şi a celorlalţi doi
responsabili libieni să apară în faţa tribunalului, relatează B.B.C.."
Alături de nesupunerea şi nealinierea Libiei la principiile F.M.I. şi
ale Băncii Mondiale, un motiv real al agresiunii occidentale împotriva
acestui stat, nu este neapărat ţiţeiul, cum cred cei mai mulţi, ci apa.
Aţi citit corect: APA! Încă din 1980, Gaddafi iniţiase un plan de
irigare a Libiei, Egiptului, Sudanului şi a Ciadului. În acest scop, în
sudul Libiei au fost construite patru rezervoare uriaşe de apă dulce:
bazinele Hamada, Morzuk, Kufra şi Sirt, care au o capacitate de
înmagazinare de 35.000 de kilometrii cubi de apă. Valoarea apei în
momentul actual este de aproximativ 58.000.000.000.000 Euro. Desigur,
motivul principal al agresiunii, cel mai deranjant pentru oculta
globalistă, rămâne independenţa Libiei faţă de mafia financiară
mondială. Libia este o ţară fără datorii externe. Banii obţinuţi prin
exportul de petrol au fost investiţi în infrastructură, nu în palate sau
depuse în conturi personale, ca în cazul potentaţilor din România
postdecembristă. Libia este cea mai bogată ţară din Africa, aşa că era
„firească" destabilizarea ei, iar Gaddafi eliminat. Miliardele din
conturile blocate prin măsuri abuzive nu aparţin lui Gaddafi, ci Libiei,
fiind destinate investiţiilor masive în Europa, în special în Italia,
dar şi proiectului de irigare, ceea ce însemna bunăstare pentru această
regiune şi independenţa faţă de F.M.I., S.U.A., Marea Britanie şi
Israel. Gaddafi a apărat şi apără interesele ţării sale, iar asta a
deranjat. În urmă cu două decenii, cu Nicolae Ceauşescu s-a întîmplat la
fel, nici lui nu i s-a iertat faptul că România nu mai avea datorii.
Ambii au fost acuzaţi de genocid împotriva propriilor popoare, fără a se
putea demonstra valabilitatea acuzaţiilor. În decembrie 1989, România nu
mai avea datorii externe, avea în conturi două miliarde U.S.D. - bani
„volatilizaţi" în anii '90 -, mai avea investiţii şi datorii de
recuperat în valoare de aproximativ opt miliarde de dolari. Această
situaţie nu mai putea fi tolerată de păpuşarii lumii, aşa că s-a regizat
circul din decembrie 1989. Asasinarea lui Nicolae Ceauşescu în ziua de
Crăciun a fost nu doar pedepsirea, eliminarea fizică a unui om care a
apărat interesele României, ci condamnarea la moarte a întregului popor
român. Urmează Libia.
Cu ce drept o instituţie fantomă şi neconformă cu legislaţia
internaţională emite mandate de arestare pentru şefii de stat în
exercițiu, care îşi apără ţara? În timp ce adevăraţii vinovaţi se
răsfaţă în birourile confortabile de la Washington, Londra, Paris şi
Tel-Aviv, pentru miile de „victime colaterale" din Libia ale acestor
criminali va fi judecat cel aflat în legitimă apărare. Precedentul a
fost creat în 1945, prin constituirea Tribunalului Militar Internațional
de la Nürnberg (procesele s-au derulat între 20 noiembrie 1945 și 1
octombrie 1946). Implicat până peste cap în hățișurile marii
conflagrații mondiale, Tribunalul de la Nürnberg a „judecat", condamnat
şi executat nu doar pe vinovaţi, ci şi pe cei incomozi. La Nürnberg s-a
aplicat „dreptatea" învingătorului asupra celui învins. Prin noul
„Nürnberg" de la Haga, omenirea retrăieşte astăzi copia procedurii. Ca
şi Tribunalul de la Nürnberg, cel de la Haga, nu este o instanță de
judecată neutră, ci una creată artificial, abuziv, o instituţie ilegală,
care funcţionează sub sub imperiul abuzului şi al forței. Pentru că a
ştiut să se apere, iar acuzatorii-călăi nu au reuşit să-i demonstreze
vinovăţia, Miloşevici, sârbul, a fost „sinucis". Saddam Hussein nu a
fost judecat-condamnat la Haga, ar fi bătut la ochi. Cu el s-a procedat
asemenea Mareşalului Ion Antonescu. După doi ani de detenţie în gulagul
sovietic, Moscova l-a predat pe mareşal Bucureştiului, înscenându-i-se
„Procesul Marii Trădări Naţionale". Sentinţa-condamnare fusese hotărâtă
înainte de a fi judecat. Asemenea s-a întâmplat şi în cazul
reprezentaţiei groteşti a „procesului Ceauşeştilor" de la Târgovişte. Pe
Saddam Hussein l-au drogat, l-au umilit ca om, l-au tratat ca pe o
maimuţă la televizor şi l-au condamnat încă înainte de simulacrul
procesului. Ce s-a ales de Irak? A ajuns, umbra celui dinainte de
război, un teritoriu în paragină, la cheremul „cruciaţilor" secolului
XXI. Astăzi, se cunoaşte prea bine că Irakul nu producea „arme de
distrugere în masă", cum fals s-a motivat pentru declanşarea războiului
agresiv. După invadazie, din ordinul americanilor, creanţele ce urmau a
fi recuperate de România de la Irak s-au transformat în praf, răspândit
în patru zări de vânturile deşertului.
N.A.T.O. aminteşte că a
efectuat deja „peste 1.500 de zboruri operaţionale" în Libia şi că
„fiecare operaţiune este pregătită şi executată cu mare grijă pentru a
se evita victimele civile".
În continuare,
„N.A.T.O. recunoaşte pierderi civile în timpul unui atac la Tripoli"
[...] O instalaţie militară de rachete era ţinta atacurilor aeriene de
la Tripoli... totuşi, s-a dovedit că o armă nu a lovit ţinta prevăzută
şi că este posibil să fi avut loc o eroare în sistem care ar fi putut
provoca un anumit număr de victime civile" [...] N.A.T.O. regretă
pierderea de vieţi în rândul civililor nevinovaţi", a asigurat generalul
canadian Charles Bouchard, care conduce operaţiunea din Libia. De
cealaltă parte, la Tripoli, purtătorul de cuvânt al Guvernului libian,
Moussa Ibrahim, a declarat pentru A.F.P.: „Nouă persoane, între care
cinci membri ai aceleiaşi familii, au fost ucise şi alte 18 au fost
rănite într-un raid al N.A.T.O. într-un cartier rezidenţial din Tripoli"
şi a acuzat Alianţa Nord-Atlantică de „acte barbare care vizează
deliberat civilii."
La „Tribunalul de la Nürnberg", în 1945, la „Tribunalul Poporului" de la
Bucureşti, 1946 şi în zilele noastre, la „Tribunalul de la Haga", cu
denumirea pompoasă de Curte Penală Internaţională s-a aplicat şi se
aplică dreptul forţei brutale asupra forţei dreptului. Tribunalul de la
Haga nu este o instituţie rezultată din înţelegerea la nivel planetar a
naţiunilor lumii, ci a celor puternici, un instrument în slujba
instituirii controlului total şi a instaurării unui „super-stat"
poliţienesc. Nu este de neglijat faptul că tratatul de înfiinţare a
C.P.I. nu a fost nici semnat, nici ratificat de
țări
importante, precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak.
Ion Măldărescu, Agero
www.agero-stuttgart.de
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
