EDITORIAL

O RISCANTĂ ĪNĂLŢARE PE VĪRFURI

Maria Diana Popescu, Agero-Stuttgart

Piaţa literară este inundată de ghiozdane, īncepīnd de la cei care īnvaţă alfabetul, pīnă la puberii care nu mai aşteapă debutul īn publicaţiile şcolare. Să ne mire precocitatea debutanţilor? Ei sar direct īn revistele cu tradiţie. Au acolo uşi deschise cu bastonul şi li īngăduie să publice direct īn franţuza scrisă de părinţi, pentru că, la nouă ani, abia pot pronunţa franţuzismele, darămite să le versifice. Dacă sīntem destul de īnţelepţi, socotim ca īngrijorătoare aceste semnale sau īncălcări grosolane ale canoanelor, pentru că ele survin pe fondul de declin al timpului nostru. Ce se va īntīmpla dacă cercul genialităţii precoce va transforma spaţiul literaturii īntr-unul al viciilor plăcute? Mutaţiile apărute pe acest teritoriu provin din sechelele societăţii īn care domneşte mirosul greu al climatului degradat şi degradant şi unde condiţia umană este dirijată exclusiv de piaţa arbitrariului, pentru că doar astfel, susţin unii, se poate oferi oricărui individ un maximum de libertate. Libertatea publică, ca de altfel şi cea literară, a devenit neselectivă, ea pretinde resurse pentru consum, pretinde sisteme propriu-zise de exprimare, uneori de-a dreptul excesive.

Motivul, observă sociologii, ar fi acela că nu mai există bariere de niciun fel. Au fost sfărīmate de masele concurente, care nu se mai pot diferenţia prin performanţă concurenţială īn cercul acesta vicios, preocuparea majoră fiind numai arendarea căilor de acces spre pīrghiile şi locurile calde ale spaţiului cultural, şi aşa suprapoluat. Noţiunea modernă de cultură, de literatură a fost radical revizuită şi amendată. Instituţiile īn speţă au deschis uşa la perete şi au creat extincţii pentru juniori, atunci cum să nu intre şi ei să se joace īn ograda maturilor? Unde s-a mai pomenit ca juniorii să aibă o instituţie a scriitorilor? Spuneţi-mi, a fost transformată īn slujbă de masă şi nu am eu cunoştinţă? Conţinutul legislaţiei actuale pedepseşte exploatarea minorilor. Pot fi ei scriitori? Categoric, NU!, chiar dacă ar plesni lumea īn bucăţi. Ca să poată reda, mai īntīi trebuie să acumuleze. De unde atīta „genialitate” de masă, īnregimentată contra unei taxe? Specialiştii confirmă că geniile apar sporadic, la un interval de o mie de ani. Nu poate fi vorba despre un salt uriaş, ca cel de la maimuţă la om, care de altfel nu există, dar despre o mare şi nocivă ruptură, da. Sīnt convinsă că Pronia cerească are alt plan cu generaţia tīnără şi nu poate să o mīne, ca pe o turmă, spre creaţia literară. Modul deviat de manifestare, maturizarea forţată spre care au fost īmpinşi de tutorii de drept, au dat de lucru pīnă şi antropolgilor, nevoiţi să procedeze la efectuarea unor măsurători speciale. Problematica trebuie pusă pe tapet, nu ca să rămīnă, ci ca să dea naştere unor puncte de vedere şi/sau eventualelor măsuri adecvate. Pentru că au sărit direct din copilărie īn maturitatea impusă, rezultă că literatura liberalizată este impovărată de producţiile unor copii agreaţi şi incurajaţi sistematic de pīrghiile ei. Impersonalizarea profesiei de scriitor este percepută de bietul copil drept vedetism; copiii-genii au nevoie (musai) să ajungă vedete şi „trebuie” să li se pună la dispoziţie instrumentele de rigoare. Iată un motiv pentru care presa culturală şi literatura poate fi fals㠄prin părţile esenţiale”. Se cunosc multe cazuri de părinţi-scriitori, nici aceştia cu prea mari afinităţi artistice sau cu respect pentru literatură, care scriu că nu au altceva de făcut la tastatură, şi care īşi trimit şcolarii la cazne, īn amfiteatrul vieţii literare.

Părinţii īncearcă pentru odraslele lor cea mai riscantă īnălţare pe vīrfuri, convinşi fiind că teritoriul creaţiei le dă superioritate spirituală īn faţa „leatului”. Ei nu fac decīt să īnlocuiască şlefuirea naturală şi didactică a copilului cu automatismul maturizării şi cu cel al accesului la viciile de mai tīrziu. Nu se mai impiedică de nimic şi uită să se īntrebe ce e dincolo de marele „nimic” al gloriei false, timpurii. Dornici de celebritate, īncurajaţi de părinţi, tot mai mulţi copii/tineri se pleacă sub tăişul īndemnului, cad īn pericolul comercialului, trecīnd pragul copilăriei īmpovăraţi/īmbătrīniţi de neīmplinirile părinţilor, numai pentru ei vor că vlăstarele să le calce pe urme, īnsă fără arderea succesiunii naturale de etape, īntru cunoaşterea, nu doar de sine, ci şi a cunoaşterii ca proces intelectual. Peste noapte, unii părinţi īşi „fac” copiii scriitori, ba mai mult, scriu ei īn locul lor, īi abonează la premii, īi „bag㔠īn Uniune, că de!, are „bătrīna” şi generoasa Uniune secţie de juniori. Uniunea este, aşa cum afirma un poet, „o instituţie care conţine toate condimentele necesare unei conservări de durată”, dar, adaug eu, pe līng㠄pripeala de muştar” din birourile ei, se toarnă, metodic, īn pahare „otrăvuri temporizate”. Robinetul s-a deschis şi curge apa proaspătă şi tulbure, a şcolarilor-genii, dar... curge pe līngă garnitură. Cīnd īncă nu au īnvăţat prea bine a scrie şi a socoti, īi trimit la „cazne” literare şi aşa ajung bieţii copii deţinători ai unor cunoştinţe formale, pe care, de regulă, timpul le goleşte de conţinut, ajung prizonieri ai gloriei false şi partizanii exceselor de mai tīrziu. Īn acest caz, nu mai discutăm despre valoare, ci despre contrazicerea şi sfidarea adevărului. Cum nici Dumnezeu nu-şi alege īntotdeauna sfinţii numai dintre clerici, tot aşa nu īn toate familiile de scriitori se nasc copii cu harul scrierii, nu īntotdeauna odraslelele geniilor īi moştenesc. Manifestīnd luciditate faţă de copiii cu un oarecare potenţial, īi salvăm de flagelul maturităţii forţate, de căzutul īn vīltoare, de pierderea credinţei asupra priorităţilor vīrstei şi asupra valorilor tradiţionale.

Maria Diana Popescu, Agero-Stuttgart

www.agero-stuttgart.de