|
O, tempora! O, mores!
Venera E.Dumitrescu-Staia
Canada
Impresii si pareri personale in FORUM
O,
timpuri! O, moravuri! Scria Marcus Tullius Cicero în CATILINAM... una
dintre cele mai remarcabile figuri ale Romei antice, avocat, om politic
si scriitor, înzestrat cu o elocinta iesita din comun. A avut o cultura
deosebita, dobândita în special în Grecia, unde a si avut o cariera
stralucita. A fost consul, iar în timpul consulatului a descoperit si
înnabusit conjuratia lui Lucius Sergius Catalina, prilej cu care a
rostit celebrele sale discursuri în "Catilinam" (Catilinarele). În
primul dintre cele patru discursuri, a repetat aceasta expresie (vezi
titlul) exclamativa de mai multe ori, fiind una dintre expresiile lui
favorite.
Expresia retorica formuleaza îngrijorarea lui Cicero fata de continua
degradare a moravurilor si exprima indignarea fata de coruptia ce macina
tot mai adânc societatea în care oricine putea fi cumparat, iar legea
era ignorata. Aceasta expresie a supravietuit si supravietuieste
timpului, ramânând actuala pâna la banalizare si în zilele acestui secol
XXI si sunt convinsa ca va continua sa persiste în vecii, vecilor. Unii,
considera ca aceasta formulare ar apartine pesimistilor, spre a aminti
timpurilor trecute, considerate moralmente superioare. Pe de alta parte,
în expresie poate fi regasita eterna tensiune dintre trecut si viitor,
în contrastul dintre vechi si nou, dintre generatii, ceea ce-i face pe
cei mai în vârsta sa fie deseori sceptici asupra viitorului, invocând
"timpurile si "moravurile" drept vinovate de schimbari.
"Îngrijorarea" lui Cicero s-a transmis si în Mileniul al treilea,
desigur pentru generatia careia îi apartin si nu pot nega faptul ca nu
sunt îngrijorata, precum nici congenerii mei. Sigur ca suntem
îngrijorati pentru descendentii nostri, care în urmatorii 50 ani vor
suporta consecintele tragice generate de transformarile climatice
ciclice, dar din ce în ce mai amenintatoare care converg spre
distrugerea umanitatii, faunei si florei ce apartin acestei minunate
planete TERRA, înconjurata de 80% apa, aceasta planeta care ne este
"împrumutata" de NATURA, de PROVIDENTA, dar pe care OMUL, nu este
capabil s-o pastreze intacta si din contra s-o amelioreze, s-o pastreze
ca pe o "piatra pretioasa". Desigur suntem absolut neputinciosi în fata
"revoltei naturii", cea mai recenta si distrugatoare petrecându-se exact
acum un an de zile, când Tsunami a înghitit peste 230 mii vieti
omenesti. Nu mai adaug cutremurele, viitura apelor, dislocarile de teren
muntos etc. Am trait si vom mai trai astfel de transformari naturale ale
Pamântului, la care se adauga revolta oamenilor, razboaiele, uciderile,
sinuciderile, pruncuciderile, patriciderile si nu în cele din urma
autodistrugerea individului, prin consumul de droguri, alcool, aparitia
unor boli ucigatoare, cauzele înca necunoscute, statisticile fiind
depasite fata de cele petrecute în urma cu 25-50 ani.
Întrebarea pe care mi-o pun zilnic, este daca noi, "locatarii temporari"
ai acestei Terra mai suntem capabili sa stopam sau sa schimbam cât de
cât, cursul acestei avalanse care a cuprins OMENIREA? Cu tot optimismul
care ma caracterizeaza si speranta ca poate într-o zi, oamenii îsi vor
da seama ca totusi INFINITUL are si el un FINIT, ca nimic nu este
vesnic, si ca totul se transforma. Omul nu are puteri supranaturale, el
este o simpla fiinta lasata de Natura pe Pamânt, ca sa traiasca, sa se
bucure de binefacerile naturii, sa le foloseasca, dar nu în exces, sa le
ocroteasca. În schimb, OMUL nu realizeaza ca este foarte important sa
fie constient ca daca distrugem natura, compusa din flora si fauna,
utilizând la maximum bogatiile subterane ale pamântului, si apelor,
încetul cu încetul, viata va dispare. Daca oamenii ar urmari cum
ghetarii au început sa se disloce, cum ursii polari, pinguinii, focile,
sunt pe cale de disparitie, atunci ar mai exista o farâma de speranta sa
întelegem ca datoria noastra a OAMENILOR, ne revine o mare sarcina,
anume cea de a stopa, cel putin în parte, aceasta "reîncalzire a
Pamântului", care va conduce "sine qua non" la distrugerea lui, a
noastra, a tuturor vietuitoarelor terestre si marine.
Ultimul Sommet care a avut loc la Montréal, unde reprezentantii celor
154 tari industrializate si nu numai, au venit cu nenumarate solutii si
angajamente ferme, legate de catastrofa ce ne poate astepta în urmatorii
50 de ani, în cazul nerespectarii unor masuri urgente preconizate de
reducerea CO2, datorita marilor industrii, ne lasa sa credem ca VORBELE
se vor transforma si în FAPTE. Personal, sunt realista si sceptica. De
ce? Pentru ca paradoxul apare atunci când nu exista coerenta între vorbe
si fapte. Pe de o parte, se scrie si se vorbeste mult despre aceasta
degradare a conditiei terestre si a fiintei umane, iar pe de alta parte,
marea industrie si publicitatea pe toate caile posibile de comunicare,
scot în evidenta cu demonstratii palpabile, varietatea si
"sofisticitatea" noilor modele de autovehicule personale, vânzarea lor
crescând fabulos în fiecare an.
Revenind la titlu, traim epoca în care noile generatii, nu mai sunt
preocupate intens de partea psihica a individului, de cultura în
general, ci de partea practica, de partea fizica, de materie. Este
normal sa existe o tranzitie si o schimbare între generatii, aparitia
noului fiind întotdeauna tentanta, dar NOUL nu ar trebui sa excluda
VECHIUL. "Prapastia" dintre vechea si noua generatie este din ce în ce
mai evidenta. Cei tineri, bineînteles cu exceptii, au senzatia ca ei
sunt "alfa si omega", ei sunt generatia viitorului, a virtualului, a
robotilor, a tehnicii în general, mult prea sofisticata. Da, este mult
mai simplu sa pitonezi pe claviatura ordinatorului (computerului),
care-ti poate face si traduceri, sa te corecteze la grafie, sau sa
pitonezi pe un calculator sa-ti rezolvele cele patru functiuni
matematice, în loc sa înveti Tabla înmultirii si Logaritmii! Dar ce se
întâmpla cu functiunile creierului? El va fi lasat într-o stare latenta
de inactivitate si datorita inactivitatii "creierul poate ruginii", si
va fi mai greu de scos "rugina" din creier decât cea de pe metal, pentru
ca "functia creaza organul" si daca organul nu este în permanenta
miscare, se blocheaza.
Mi-a fost dat ca în ultimii 20 de ani, deci de când am devenit "une
personne agée", sa cunosc oameni de toate vârstele, de la copii pâna la
centenari. Ce am constatat? N-am fost prea surprinsa sa aflu ca în
convorbirile cu cei trecuti de vârsta adolescentei (repet, cu exceptiile
de rigoare), practic, nu poti angaja o discutie legata de literatura
clasica straina sau româneasca, istorie, geografie, filozofie, adica
subiecte care ar trebui sa faca parte din cultura generala a fiecarui
individ, în acest fel putându-se crea o atmosfera placuta într-o
societate, fie ea simpla familie sau un grup de oameni necunoscuti.
Tineretul de azi, cu o baza mai redusa intelectual, sunt atrasi de
tehnica, discuta de performantele internetului, a autovehiculelor, a
sportului de performanta, si "last but not least" moda, care a devenit
foarte sumara,. simplista si lipsita de decenta, ca sa nu mai vorbesc de
eleganta, care si ea a devenit desueta.
Englezii, ma refer la generatia mai "veche", aveau un foarte bun
"barometru" pentru testarea convivilor într-o societate variata si
necunoscuta, cum ar fi spre exemplu la baluri, party-uri etc., ca sa-si
dea seama cu cine poate angaja o discutie. Discutia începea cu "starea
vremii", si în functie de raspunsul persoanei, care putea fi mai
logoreic sau mai laconic, puteai angaja o discutie mai ampla; daca
persoana se rezuma la un raspuns simplu, "yes" or "no", puteai trage
lesne concluzia ca persoana nu are capacitatea de a continua o eventuala
discutie sustinuta. Concluzia? Paraseai partenerul, în cautarea altuia
mai logoreic si mai dotat intelectual. Este exact ce mi s-a întâmplat
uneori în decursul acestor 20 de ani, când întâlnind persoane de toate
vârstele, am avut neplacuta surpriza sa constat ca cei mai tineri,
daca-i "scoteai" din tema lor de baza - tehnica - restul era inexistent
sau... aproape. Daca ai "curajul" sa "ataci" un subiect de cultura
generala, înseamna ca esti depasit de de vârsta, desuet, anacronic, daca
nu, chiar incult fata de tehnica avansata.
Este trist ceea ce am constatat în decursul acestor ani si mereu revin
la instruirea din anii scolarizarii, când ilustrele mele profesoare, în
afara de cultura generala de baza, ne învatau în orele de pedagogie, cum
sa ne prezentam si sa ne purtam în societate, cum sa respectam
persoanele în vârsta, cum sa folosim tacâmurile la o masa comuna, cum sa
tinem paharul, cum sa întretinem o conversatie, nu mai vorbesc de tinuta
vestimentara si nu în cele din urma în perioada sarbatorilor si nu
numai, sa felicitam primordial pe cei mai în vârsta, sa scriem
felicitari, care întotdeauna sa poarte locul si data în partea dreapta
de sus a scrisorii, care sa continue cu apelatia respectiva a
destinatarului, continuând cu un preambul scurt de multumire, daca era
cazul, apoi continutul si încheierea, cu cuvinte de respect si
încântare. Nu mai exista asa ceva...este depasit si în fond "nici nu se
mai poarta scrisori de multumire sau de invitatie". Ce pacat! O
scrisoare cu cuvinte alese, de recunoastere si multumire nu costa nimic,
decât un simplu timbru, dar bineînteles toate acestea daca persoana este
suficient de sensibila si dotata cu bunul-simt. Ma întreb daca mai
exista asa ceva!?
O, tempora, o, mores... pentru aceasta am ales acest titlu si exemplul
lui Cicero, cu regretul ca A FOST ODATA CA NICIODATA, CA DACA N-AR FI
FOST, NICI N-AS FI POVESTIT!
ANUL NOU 2006, SA NE ADUCA PACEA PE PAMÂNT SI MULTA SANATATE!
Venera
E.Dumitrescu-Staia
Canada
|
