Credulii care au adormit īn transpiraţii, murmurīnd numele sfīrşitului, par urmăriţi de ghinion. Apocalipsa s-a amīnat din nou. Asteroidul a făcut cu mīna pămīntenilor de la mii de kilometri distanţă, dīnd peste cap organigrama profeţilor care uită să-şi ia medicamentele şi dorm cu armaghedonul sub pernă. Predicţiile īncadrate īn consistenţa unor abstracţiuni au devenit biete fatalităţi jurnaliere. „Profetul Apocalipsei”, cum a fost denumit Harold Camping, californianul de 90 ani, fost inginer de profesie, a recunoscut īn direct la un post de radio că a dat greş anul acesta cu prognozele sfīrşitului lumii, cerīndu-şi scuze. M-am lămurit cum stau lucrurile cu ingineriile din mintea profanatorilor: apocalipsă e atunci cīnd un om cu deviaţii patologice, cu un grad de cultură minimal, īnchipuit şi paranoic, se crede inginer atoateştiutor. A fost mare vīnzoleală īn media, numerologii au pus īn calcule bizare Universul, şi tot soiul de profeţi şi-au scos apocalipsele pe tarabă. Teoreticienii, astrologii, metafizicienii au zumzăit īndeajuns cīt să fie de acord cu teoria potrivit căreia omenirii i se va opera o trezire spirituală, nu acum, ci la anul. Adică, cineva din hăul īndepărtat va roti cheiţa responsabilă cu evoluţia inteligenţei, şi dintr-o dată se va deschide un sait pe gugăl care ne va teleporta īntr-o altă dimensiune, cu un simplu clic. Minunat! Extratereştrii vor face asta, tot ei au aruncat cu bolovanul ăla de asteroid marţea trecută spre Pămīnt.

Adepţii ştiinţelor oculte au intrat īn gardă, gata să-şi ţină răsuflarea dacă universul ar fi umblat la mintea pămīntenilor sau ar fi venit cu evenimente neobişnuite. Cei care au folosit abuziv cuvīntul apocalipsă au lucrat 24 din 24 la celebra aliniere: 11.11.’11. Internetul acesta năuc a fost invadat de texte insistente asupra caracterului mistic al coincidenţei, asociat catastrofelor naturale sau celor provocate. Cu alte cuvinte, apocalipsa ar fi venit, ca Anul Nou, īn funcţie de fusul orar. Sigur, mai urmează 12.12.2012, īnsă pe atunci Europa va trai īntr-o nouă eră a austerităţii, instalată odată cu fatidica aliniere din 2011, pusă pe schimbări la vīrfurile statelor. Dacă tot n-a venit īncă apocalipsa descrisă de proorocii Evangheliei, ceva asemănător tot a venit: Istoria şi historismul, dislocate de vectorul diacronic, īn unele cazuri au fost legate la ochi şi ciuruite de gloanţe, īn altele, bombardate sistematic sau linşate de rebeli antrenaţi. Cum īn corpul social, la fel ca şi īn natură, nimic nu se pierde, ci totul se transformă, īn funcţie de măsura interesului, mentalitatea rămīne captivă īn postmodernitate. Ceea ce se poate măsura cu aproximaţie este nesiguranţa, teama şi suspiciunea. Ele nu ne pot părăsi īn condiţiile apocaliptice dictate de puterile lumii. Sīntem deja īn Apocalipsă. A fost doar puţin atenuată, dar va reveni. E de meditat...

Dacă tot se pune problema unei catastrofe, e suficient să privim urmările catastrofale ale jocului de-a criza, faţă de care capacitatea omului de a le rata este fragilă. Greciei i-a fost schimbat premierul, cel al Italiei, omniprezent īn presa de scandal cu celebra bunga-bunga, cel care a gafat cīt a putut īn cariera diplomatică, implicat īn cele mai neobişnuite scandaluri sexuale, cel care a primit ca bonus o statuetă īn figură, numărīndu-şi ceasurile, a declarat sec: demisionez. Butoane, alarme, rachete, crime, oricīnd se poate pune mausul pe „ok” şi gata apocalipsa la ordin. Butonarea, la noi o modă, controlează puterea, boala votului la două mīini a contagiat sus-puşii, rezistenţi pe seama butoanelor de clan. O adunătură de vīrsta a patra, fără demnitatea, fără ruşinea vīrstei, batjocoreşte peste jumătate dintre romāni, care potrivit unor sondaje GfK, au probleme cu banii, mulţi īşi cumpără mīncare īn rate şi se īmbracă de la second hand. Ministreasa care a cheltuit o groază de bani pe frunza pescuită de pe internet, adună semnături pentru moartea cīinilor comunitari. Ruşine! Exhibiţionism, obscenitate şi degenerare peste tot īn lume. Īn Parlamentul Poloniei a pătruns, de curīnd, prima femeie hibridă, decizie care a şocat această ţară romano-catolică tradiţionalistă. Din bărbat, a ajuns femeie-parlamentar.

Convinşi că īn politică e la fel ca īn chimie, adică amesteci un acid cu o bază şi obţii, de regulă, o sare şi apă, puterile Europei ne tratează cu sare īn ochi şi cu spălături cu apă chioară. Romānia şi nicio altă ţară nu primesc practic ajutoare financiare. Doar īnştiinţări de plată. Fondurile europene nu există īn fapt. Sīnt fonduri virtuale, un circuit de hīrtii ieftine īntr-un sistem-caracatiţă. Numai contribuţiile reale ale statelor membre sīnt direcţionate către parlamentarii europeni şi īn buzunarele şpăgarilor din comisia europeană. De aceea s-a īnfiinţat şi la noi īncă o „autoritate” īn circuit – un minister fictiv şi el, de tocat banii virtuali, de care nu era nevoie, existīnd, de altfel, o agenţie specializată. Puterile europene īşi urmăresc interesele. Īntr-o altă ordine de idei, privind retrospectiv īn Europa, dar cu datele de la borna prezentului, vom īnţelege odată pentru totdeauna de ce Germania şi Franţa au impus moneda Euro. Ţările care au adoptat-o dansează acum după flautul politicii fiscale moşite la Berlin şi la Paris şi băgată pe gīt popoarelor, pe post de directive U.E.  Aşadar, nu ar fi fost cazul să se ia drept literă de lege orice directivă a U.E.  Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tīrgul puterilor, şi pentru că fiecare stat are particularităţile lui economice, acestea, īn inteligenţa lor, ca şi acum o sută de ani, sau acum şaptezeci de ani, s-au trezit cu unele naţiuni legate ca pietrele de moară de gītul lor, şi n-au decīt, sufocīndu-se, să resusciteze zona euro pe spinarea proprie. „Amicus certus in re incerta cernitur”. Ca să răspund īnainte de a fi īntrebată inginereşte, „da’ tu cine eşti, de vorbeşti despre toate?”, mărturisesc că sīnt un voluntar care doreşte să (re)construiască, fără proiecte costisitoare, fără bani virtuali europeni, pilonii patriotismului şi ai tradiţiei creştine. Iar īn chestiunea cu apocalipsa, este la fel ca şi cu ozn-urile: lumea ştie de existenţa lor, dar nimeni nu le-a văzut cu adevărat.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de