Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

OAMENI ŞI LOCURI (I)

Dumitru MUNTEANU (foto)

Impresii si pareri personale in FORUM

Răspândite pe aproape întreaga suprafaţă montană şi premontană a judeţului Bistriţa-Năsăud, cele 44 de comune ce au format Regimentul 2 Grăniceri Român, la început cu sediul în localitatea Telciu, şi apoi în Năsăud, au beneficiat la vremea înfiinţării lor nu numai de schimbarea stării sociale a locuitorilor, până atunci ţărani iobagi, deveniţi oameni liberi, ci şi de o îmbunătăţire radicală a stării economice prin intrarea în posesie a unor întinse suprafeţe de păşuni montane, fâneţe, păduri, terenuri arabile, ce le-au permis, în timp, să devină unităţi administrative-etalon pentru zona geografică în care se aflau. Zeci d e mii de hectare de pădure, mii de hectare de fâneţe şi păşuni, sute de mii de animale, cârciumi, mori, pive, joagăre, cooperative de împrumut, banca „Aurora”, şcoli, zeci de studenţi şcoliţii la universităţi europene, personalităţi de marcă ale naţiunii române, tipografii, publicaţii, legi şi regulamente adunate într-un „Drept Juridic Grăniceresc”, o numeroasă populaţie cu ştiinţă de carte, construcţii deosebite, biserici, spitale, farmacii, proprietăţi funciare de o valoare extraordinară, acestea au fost rezultatele „militarizării” zonei districtului românesc năsăudean.

Pentru a păstra toate acestea, comunele grănicereşti s-au judecat timp de 11 ani cu fiscul austro-ungar (1861-1872); acţiune care a impus nenumărate deplasări la Viena, cheltuieli, sacrificii, ani de temniţă şi represiuni de tot genul asupra fruntaşilor. Sacrificiul acestora nu a fost însă inutil: adevărul era de partea lor iar ei au devenit adevăraţii stăpâni de drept a acestor bogăţii.

Vremurile sau schimbat insă. Pe şenilele tancurilor roşii au venit lipitorile şi omizi lacome ce nu puteau admite dreptul unui om de a-şi organiza şi conduce singur familia, viaţa, existenţa, să dispună după propria-i avere, de bunurile sale pentru care a muncit, a transpirat, şi-a vărsat sângele, s-a bucurat şi a plâns. Niet, au zis cotropitorii! Totul trebuia sa fie a statului, iar „statul” (comunist) erau - după spusele noilor conducători - comuniştii! Adică...Ei! Un pumn de oameni lacomi şi profitori, inculţi şi lipicioşi, care au înlocuit adevărul, dreptatea, munca, harnicia, seriozitatea, tradiţia lucrului bine făcut cu minciuna, falsitatea, făţărnicia, lăcomia, egoismul; bogăţia cu sărăcia, hărnicia cu lenea, cinsta cu furtul, schimbând fundamental sistemul de valori morale ale grănicerilor, cu altele, de import, rele, împotriva firii, aduse din adâncul stepelor asiatice...

Comunele grănicereşti au sărăcit. Cele de pe Valea Sălăuţei sunt nişte locuri unde nu se mai întâmplă nimic. Telciul, care deţine cea mai mare suprafaţă (17,8 %) din averile grănicereşti - este o localitate moartă. Nu există locuri de muncă. Oamenii stau şi lâncezesc. Câţiva întreprinzători au încercat ceva. Au investit bani, muncă, pasiune. Au înfiinţat locuri de muncă. Dar legislaţia şi băncile le-au dat în cap. I-au lichidat din punct de vedere economic. Au rămas acolo, între munţi, săraci şi înconjuraţi de bogăţiile, cândva ale lor, câştigate cu trudă şi sânge, acum distruse de un aşa zis stat, în numele cui? Şi pentru cine?

Nici în Ţara Rodnei situaţia nu este prea diferită. Doar în Rodna şi Şanţ se mai mişcă ceva. Acolo unde câţiva inimoşi au reuşit se dezvolte, înfiinţând sute de locuri de muncă, cu sacrificii de neînchipuit, într-o luptă continuă cu corupţia şi lăcomia. Năsăudul, cândva capitala districtului şi a culturii năsăudene se animează doar joia, când e zi de târg, prilej pentru câţiva bătrâni albiţi de zile şi uitaţi de moarte să-şi aducă aminte ce au fost altădată comunele grănicereşti, să ofteze şi să lăcrimeze.

Anul 1989, a fost anul renaşterii speranţei. Urmaşii grănicerilor năsăudeni au aplaudat noua „Lege 18”, adică aceea care reglementa recuperarea proprietăţilor private, comunale şi grănicereşti, bunurile lor de drept, bunuri care să le lucreze, să le valorifice şi implicit să-i ajute la creşterea nivelului trai precum în alte ţări civilizate ale lumii. Standarde de viaţă la nivelul mileniului trei european!

Grănicerii s-au înşelat pentru a doua oară. Ei, care s-au luptat cu sute de ani în urmă cu cea mai bine organizată administraţie din Europa, cea austro-ungară, în yilele noastre nu şi-au putut impune punctul de vedere deoarece nu au avut oameni care să lupte pentru ei. Pentru că au trimis în forul legislativ nişte neisprăviţi, oameni fără iniţiativă, fără proprietăţii şi fără simţul şi dragostea de semenii lor. Neisprăviţi obişnuiţi să trăiască într-un apartament primit de la stat, să meargă la serviciul dat de stat, şi, la întorcere să stea închişi în casă, prea obosiţi ca să se mai poată gândi la ceva, eventual duminica la meci, tratându-i de sus pe cei „de la ţară”. Incompetenţi şi oportunişti care nu cunoşteau durerea din sufletul ţăranului când trebuia să aleagă un copac de sacrificat pentru foc sau unul pentru construcţii. Neisprăviţi care nu aveau sentimente de regret în faţa coastelor de pământ dezgolite, defrişate total de regiile silvice.

Apoi, o nouă speranţă s-a ivit apoi la orizont! Legea Lupu! Urmaşii grănicerilor au devenit însă neîncrezători. Au fost înşelaţi de prea multe ori şi nu mai ştiau ce, sau pe cine să creadă. Vor primi pădurile înapoi? Vor primi proprietăţile comunale şi grănicereşti? Oare?! Tăcut şi necăjit, trăind cu laptele, mămăliga, oul, obţinute din gospodărie, vânzând porcul, viţelul, mielul o singură dată în an, adunând greu opt mii de lei pentru un pachet de ţigări - preţul a patru kilograme de lapte - ţăranul stă rezemat în furcă şi se gândeşte. Ce ar face el dacă ar primi cele 5-10 hectare de pădure. Miile de hectare de păşuni ale comunei. Ce ar face ei, telcenii, cu cele peste 17 mii de hectare de pădure, sau ce suprafaţă a mai rămas nedefrişată de „organe”. Ce ar face cu cele 5.1oo.ooo metri cubi de lemn? Păi... ar putea transforma în câţiva ani Telciu în oraş! În oraş! Hm...în oraş? Ca să poată spune răutăcioşii: „Ce comună frumoasă era Telciu şi ce oraş nenorocit a ajuns!”

Fiecare comună grănicerească dispune de o avere imensă. O avere care ar permite transformarea Ţării Năsăudului, Ţării Rodnei şi celorlalte zone grănicereşti în adevărate oaze turistice, aducătoare de venituri. Pentru aceasta este nevoie de voinţă politică fermă, de sinceritate, de patriotism - de ce nu: local - de organizare, unitate şi conduceri administrative lucide, corecte şi cu dragoste de meleagurile pe care s-au născut. Administraţii în care nu-şi mai au locul neisprăviţii, mincinoşii, corupţii! Urmaşii „grănicerilor” trebuie să lupte, să lupte fiecare cu sine însuşi, cu viciile acumulate în cincizeci de ani de comunism. Şi poate că SPIRITUL VECHILOR GRĂNICERI VA ÎNVIA DIN PROPRIA CENUŞĂ!

Dumitru MUNTEANU

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)