Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Oligarhie, aristocraţie, meritocraţie

Sau ce merite are clasa politică într-o democraţie reală

Corneliu LEU

Şi, ca să înţelegem concordanţa dintre o parte din electorat şi acest tip de om politic - personaj care, de data asta nu mă mai poate acuza nimeni că nu e tipic şi reprezentativ - nu cred că găsim altă explicaţie decât că, există în societatea românească nişte bieţi oameni care, din lipsuri şi lipsă de perspectivă, ca şi din prea cacofonica moştenire ideologică a glorioasei epoci: "Eu mă fac că muncesc, ei se fac că mă plătesc", se complac în a nu munci şi a nu se gândi la vreo iniţiativă. Prin aceştia şi nu prin românul care se străduie să realizeze ceva, pare a fi asigurat electoratul pentru un politician care n-a realizat nimic concret pe planul administraţiei publice şi căruia, la doi ani după obţinerea înaltei funcţii, încă nu ştim care îi este programul şi cu ce vrea să contribuie concret, nu poliţist şi politicianist, la dezvoltarea ţării în sprijinul îmbunătăţirii vieţii cetăţeanului. Aşadar, iată o tripletă politică, chipurile fiecare cu doctrine diferite, care-şi pune amprenta asupra politicii noastre prin diferite forme de demagogie: Unul care împute stânga prin cunoscuta-i demagogie din vremea Ceauşeştilor, alta practicând demagogia sinucigaşă care a condus-o la autolustrare şi un al treilea care "se-ntoarce la popor" în situaţia în care poporul l-a trimis să facă parte din clasa politică, tocmai pentru a deveni acolo un ferment al colaborării democratice de care are nevoie dezvoltarea societăţii noastre.

Nimic de-a face şi nici o compatibilitate cu democraţia reală, bazată pe meritocraţie. E jocul perfid, duşmănos şi egoist al Nemeritocraţiei. Câinele de la măcelăria lui Ceauşescu e de multă vreme mănuşi. Chiar şi câinii pentru libertatea cărora Brigitte Bardot i-a adus primarului Capitalei punguţa cu doi bani, a trecut de mult pe la hingheri. Au apărut câini şi căţelandri noi, care cred că noi am uitat limbajul ceauşist şi-l redescoperă ei ca un act de democraţie politică.

Acum şi în acest caz se va vedea exact, cam câţi români se lasă covârşiţi de greutăţi cu nepăsare şi câţi au ajuns la concluzia că nu există altă cale decât să pui osul. Să-l pui pentru tine, dar şi împotriva politicienilor care nu s-au ridicat peste ideea de ciolan al puterii! Când înveţi să pui tu osul la treabă cu spor, nu mai suporţi îmbrobodelala celor care vor ciolanul fără să pună osul.

Că omul, alegătorul, e neinformat şi influenţabil. Vor mai trece două generaţii până să ştie exact ce vrea; pentru că, până acum, nu i-a demonstrat vreun ales ce înseamnă politică sinceră, neclientelară, ca să-l poată lua pe acela drept model de mari convingeri democratice. Încontrându-se cu toate relele care-l apasă, cetăţeanul te crede când tu îi spui că ştii de unde vin aceste rele. Te crede, te votează şi îşi dă seama de-abia după aceea dacă ştiai sau nu. Ăsta este calculul şmecheresc electoral faţă de alegătorul naiv, dezinformat şi căutător de speranţe. Ne amintim de un moment din Piaţa Revoluţiei, după fuga elicopterului, când unii dinăuntru ieşeau în balcon şi încercau să facă guverne. Fie că se autoproclamau, fie că, mai dibaci, se consultau cu demonstranţii. Când unul dintre aceştia, mânat de intuiţia câştigului de simpatie prin consultare, a spus la microfon ca o primă concluzie: "Bine, facem un nou guvern, dar pe cine să alegem?!" a fost un normal moment de derută pentru că oamenii nu se gândiseră la asta. Apoi cineva a strigat numele Doinei Cornea, argumentând că toată lumea a auzit de ea la radio. Iar altul, încurajat, a strigat numele lui Cristian Ţopescu pentru că lumea îl tot vedea la televiziune. Ăsta era "electoratul" atunci: Persoana publică, cunoscută din mediatizare, putea fi aleasă cu brio. Nimeni nu-şi punea problema că splendidului crainic sportiv, valoros în exprimarea descrierii evoluţiei mingii de pe gazon, nu-i trecuse nici o dată prin minte să exprime nişte sentimente politice, aşa cum făcuse Doina Cornea. Lucrurile nu s-au schimbat mult în fond astăzi. De bună credinţă, omul vede vreunul mai combativ la televizor, care-şi condimentează discursul demascator plângându-se de cei care "nu-l lasă să facă". Îl vede, îl crede, îl deplânge şi nu se mai întreabă nici dacă "a făcut până acum ceva?", nici "cam ce-ar vrea să facă?". Pe asta se bazează politicienii care ţin în loc emanciparea democratică a populaţiei.

Exista cândva expresia "Minţi ca o gazetă de perete!"... Ceea ce demonstra că oamenii se mai dumiriseră cam ce însemna munca sindicală de propagandă-agitaţie. Astăzi, aceiaşi oameni, au ajuns ca şi ziarele să le citească mai mult ca să afle unele şi altele, dar nu ca să creadă ce spun articlerii. Cu "timpii de televiziune" stăm însă altfel: Va trebui să vină o nouă generaţie de politicieni care să vorbească prin fapte şi prin acte oneste de administrare democratică a puterii, pentru ca exerciţiul democratic să nu se mai bazeze pe oglindirea ta declarativă la televiziune, ci pe oglindirea înfăptuirilor tale. Luat de sentimentalismul populist şi vrând să-şi flateze electoratul, preşedintele Băsescu s-a scăpat zilele trecute într-o baie de sinceritate spunând că-l acuză unii că-şi face campanie ducându-se acolo unde află că sunt adunări de oameni şi rezolvând totul prin strângeri de mână. De ce să nu le strâng mâna? - protesta Domnia Sa - Oamenii ăştia îţi cer atât de puţin!... Îţi cer doar să le strângi mâna, iar ei îţi dau mult mai mult, îţi dau încrederea lor!...

Oare să nu înţelegem că oamenii vor ceva serios de la cei pe carei aleg?... Vor pentru că speră. Pentru că au atâtea nevoi încât sunt dispuşi să ia orice!... Dacă tu le dai o strângere de mână, ţi-o iau şi pe aia. Dacă tu faci o poză cu ei, se bucură să se laude şi cu aia, nu fiindcă te-ar iubi, ci pentru că eşti om cu funcţie mare!... Dar, chiar să te minţi că nu vor mai mult atunci când ei îţi dau încrederea lor?! Să-i mânjeşti cumpărându-le votul cu un litru de ulei şi-un kil de zahăr, cum au făcut fără ruşine mai toate partidele?!... Păi de-aia, când îi dai mâna, el ţi-o ia: Fiindcă l-ai învăţat să ia orice, dacă n-ai obrazul să-i dai ceea ce are el nevoie cu adevărat: un trai demn. Alegătorul contemporan spreă la aşa ceva atunci când îţi acordă încrederea.

Bine-nţeles, încrederea despre care vorbim se numără statistic. Am mai spus că această democraţie statistică e forma cea mai primitivă faţă de adevăratele aspiraţii către condiţiile de afirmare ale fiecărei persoane umane. Dar nu putem nici să spunem că nu e întradevăr o realitate strict şi specific democratică; şi asta, deocamdată, ne mulţumeşte. Cu toată bunăvoinţa şi strădania legiuitorilor, omenirea nu a găsit până în prezent pentru organismele ei constituţional-reprezentative o altă formă de exprimare a electoratului. Legea nu-şi poate permite decât evidenţe precise, iar precisă nu poate fi decât numărătoarea.

Dar, chiar dacă ne bazăm astfel pe evidenţe precise, se pune întrebarea: Oare cele câteva mii de voturi rezultate în plus de-abia după îndelunga şi circumspecta numărătoare din Statul Florida, cu care Bush junior a câştigat în faţa adversarului său sunt semnificative pentru populaţia Statelor Unite şi, ţinând seama de marea putere pe care acestea o reprezintă, pentru încă multe ţări ale lumii?!... Sau, punând problema invers: În ce se regăsesc astăzi cele cinci milioane de voturi pe care le-a primit Adrian Năstase pierzând alegerile?!... Neinventându-se până în prezent o cale de mai profundă semnificaţie populară, democraţia poate fi şi statistică sub aspectul ei electoral, numai dacă are politicieni înţelepţi care corijează acest handicap administrând cu onoare şi pricepere politica de dezvoltare a ţării şi de afirmare a fiecărei persoane. Făcându-şi un merit din asta şi câştigându-şi astfel electoratul, ei ne vor învăţa ce înseamnă Meritocraţia.

Iată, aşadar, două teze politice, două ipoteze de dezvoltare, două identităţi de natură comunitară şi de progres statal: DEMOCRAŢIE REALĂ şi DEMOCRAŢIE STATISTICĂ.

Se pot ele completa, poate cea inferioară să creeze măcar condiţiile de a se ajunge la cea superioară?

Cred că da, dacă ne devine clar pe ce bază se susţine fiecare.

Democraţia statistică se susţine pe lege. Legea care are nevoie de exactităţi şi de documente.

Democraţia reală se susţine pe baza moralei. Iar morala este mai largă, mai atotcuceritoare spiritual, mai plină de credinţă şi, în acelaşi timp, mai pragmatică decât legea. Pentru că se naşte continuu din experienţa şi aspiraţiile oamenilor şi îşi crează în permanenţă modele de urmat de la sfinţii credinţei şi până la cel din urmă lider de opinie dintr-o comună.

Dacă asemenea modele vor deveni şi politicienii care se angajează a administra treburile publice, atunci, prin Meritocraţie, se va face un prim pas spre democraţia reală. Al doilea, cel cu statistica electorală mai are de aşteptat un al doilea Pitagora, un geniu al matematicii care să pună în cifre şi ceva suflet. Aşa cum umanismul a ajuns astăzi, pentru toate filosofiile democratice, la conceptul clar al Umanismului Integral, democraţia nu are altă cale de a asigura dezvoltarea durabilă a unor populaţii de oameni conştienţi de rostul lor, decât dacă se va înălţa la dezideratul de Democraţie Reală.

Corneliu LEU

Vizitaţi pe internet portalul cultural www.cartesiarte.ro si www.vipnet.ro/albina

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)