|
Omul ca masina-om si animal
Superioritate sau diversitate?
Dimitrie Grama, Danemarca
Impresii si pareri personale in FORUM
I.
In mai multe eseuri anterioare am dezvoltat citeva
idei legate de ipoteza ca omul este o "constructie" biologica, deci de
fapt o masina si pe aceiasi tema continui incercind sa analizez pe scurt
"convietuirea", "colaborarea", daca ea exista, intre diversele expresii
biologice. Am mai amintit ca toata lumea organica in fond este inrudita
si cu toate acestea sentimental de mila, de altruism, este inexistent ca
numitor comun in informatia genetica.
Dar oare exista atunci alte forme de convietuire, de acceptare sau chiar
de colaborare inteligenta, de care sa profite impreuna diverse specii
total diferite de animale. Si raspunsul este: bine inteles ca exista si
aici nu trebuia sa starui prea mult deoarece majoritatea oamenilor
trecuti prin scoala isi amintesc desigur ca la lectiile de biologie au
invatat despre simbioza. Una din cele mai banale forme de simbioza, este
aceia dintre om si bacteriile aparatului digestiv, bacterii care se
hranesc in intestinal nostru si care ne ajuta sa "digeram" si sa ne
putem hrani si noi la rindul nostru. Deci bacterii "bune", dar sa nu ne
inselam in privinta "potentialului" ucigator al acestor bacterii.
Convietuin intr-un dans subtil zeci si zeci de ani, dar daca cumva am
pierdut "pasul", aceleasi bacterii ne pot distruge in citeva zile sau
chiar ore. Exemple de simbioza sunt multe si bine cunoscute in lumea
biologica si nefiind biolog nu doresc sa ma aventurez in amanunte,
doresc in schimb sa ma opresc la o fascinanta colaborare care a inceput
cu mii de ani in urma si continua si astazi. Este vorba de relatia:
Om-Caine. Toate rasele actuale de caini au ca stramos comun, lupul, acel
lup pe care il vinam, il tinem prizonier in gradini zoologice, il umilim
in dreptul lui de a trai alaturi de noi si, sa nu uitam ca el a fost
"aici" inaintea noastra. Incercarile ambitioase a unor biologi sau a
altor iubitori de animale, de a "inblinzii" lupul, de al "transforma" in
caine nu au prea reusit, lupul raminind un salbatic cu toate ca accepta
sa-i mingai blana.
Si cu toate acestea, omul primitiv, lipsit de mijloacele "moderne" (cum
ar fi psihologia animalelor, calmante, etc.), a reusit sa imblinzeasca
lupul, sa-l domesticeasca, deci sa "transforme" un animal salbatic
pentru care libertatea este primordiala, in animal care sa nu-si mai
doreasca libertatea, cainele. Cum de a reusit acest om care abia daca
avea o limba comuna cu semenii lui, sa comunice cu un animal care in
fond ii era concurrent in lupta pentru supravietuire.
Sunt convins ca "omul primitiv", avea "puteri spirituale" si
"cunostiinte de comunicare" cu toata lumea inconjuratoare, complet
superioare noua, oamenilor moderni, cunostiinte care s-au pierdut atunci
cind omul tot mai mult s-a bazat pe cuceririle lui tehnologice si nu a
mai fost nevoit sa comunice direct cu lumea inconjuratoare. Dar cum am
precizat mai inainte, odata de demult omul si-a dat seama ca sansele lui
de supravietuire si de prosperitate vor creste enorm daca va putea
"convinge" lupul sa colaboreze, sa formeze "o familie". Si pe cai
mistice, pe care noi de fapt nu dorim sa le intelegem, omul a vorbit cu
lupul si au cazut de comun accord sa intemeieze o unitate de lucru
pentru prosperitatea ambelor specii. Daca lupul nu ar fi acceptat
propunerea omului primitive, nici acum nu aveam caini domestici. Mai
sunt samani si vraci indieni-americani care sustin ca in anumite
conditii ei comunica cu animalele si bine-nteles ca este asa, dar omul
modern nu poate sa priceapa acest lucru si atunci nici nu-l accepta ca
adevar. In orice caz se pare ca omul a facut un salt
social-evolutiv enorm datorita colaborarii cu lupul inblinzit. Din
vinator slab, omul s-a transformat in cel mai efectiv vinator si acest
lucru a permis gintei, tribului sa se ocupe si de alte lucruri cum ar fi
agricultura primitiva, studiul stelelor, faurirea de unelte, etc. De
asemenea cainele era un vrednic strajer al pesterii, cocioabei sau mai
tirziu a satului. Omul a vorbit intotdeauna cu cainele si el cu noi, dar
acum nu mai intelegem ce spune, pentru ca nu mai credem ca poate sa
vorbeasca.
Apoi cainele i-a vorbit omului incurajindu-l sa inblinzeasca si alte
animale si la sugestia cainelui omul a inblinzit calul, capra si
bivolul.
Poate ca acum, majoritatea oamenilor considera lumea animalelor, "lumea
celor negraitoare", dar adevarul este ca omul a devenit "negraitor" si
"surd" la glasul milioanelor de specii care incearca demult timp sa ne
spuna ceva, inspre binele nostru al tuturora. Si nu numai animalele
incearca sa ne vorbeasca, ci si plantele, padurile (plaminii planetei),
care cu fiecare fosnitura si cu fiecare adiere de vint ne explica crima
la care suntem faptasi. Dar in trufia noastra de "invingatori" ai
naturii nu mai ascultam la nimic altceva decit la vocea noastra "umana"
care suna din ce in ce mai fals si e din ce in ce mai disperata.
Probabil ca va veni un timp cind nu vom mai fi "deranjati" de alte
specii de animale si poate ca va veni un timp cind desertul planetar va
fi o marturie a fostelor paduri si poate ca va fi "normal" si "bine"
pentru cei care vor veni dupa noi. Eu personal voi fi cetatean al
"cotidianului mistic", acolo unde sunt si una si alta si toate
celelalte.
II.
A existat oare intotdeauna comunicarea prin vorba,
asa cum o cunoastem noi acum? A fost fiinta umana "creata" graitoare
spre deosebire de tot restul animalelor, care au fost "create"
negraitoare? Si mai ales, de ce oare Dumnezeu ar fi creat omul cu darul
vorbirii, cind Dumnezeu nu are nevoie de grai ci de spirit ca sa
comunice cu noi? Omul de la inceputuri, omul foarte primitiv, dar exact
ca noi construit, nu a avut grai coordonat, nu a fost creat cu "o
limba vorbita". A fost ca si celelalte animale, un negraitor, un animal
care scotea anumite sunete caracteristice lui si care oglindeau anumite
stari de spirit.
Limba articulata reprezinta un prag, un test la care omul a fost supus
si care doar cu succes trecut, a putut duce fiinta umana mai departe
sa-si implineasca misiunea si sa-si infrunte soarta de supravietuitor al
acestui pamint.
Ideia ca omul primitiv ne-avind "grai", era lipsit de mijloace de
comunicare, este complet aberanta si se bazeaza pe prejudicii si
observatii subiective a unor observatori pur stiintifici, oameni, care
nu au nici fantezie destula si nici raspundere filozofica cind enunta
teorii,in fond, daunatoare atit omului cit si celorlalte animale
negraitoare. Si la ora actuala, omul, foloseste o vasta gama de
"gesturi" si de expresii care foarte clar "vorbesc" fara vorbe. Este de
ajuns sa vezi un program de pantonime ca sa te lamuresti, dat nu trebuie
facut apel la artisti profesionisti, ci doar observata viata de toate
zilele.
Se crede ca omul de Neanderthal ar fi comunicat prin telepatie si de ce
sa fie exclus ca Homo Sapiens a folosit si el aceasta forma stranie dar
posibila de comunicare. Omul primitiv s-a inteles cu semenii lui prin
semne, prin gesturi, o forma variata de "expresii" semnificative si
probabil prin transmitere directa a unui gind, sau poate mai bine spus,
prin abilitatea de a dori sa inteleaga ce doreste celalat animal,
indifferent daca era om sau fiara salbatica. O astfel de calitate
presupune mult antrenament, multa observatie si multa,
multa rabdare. Aceste prerogative existau din belsug pe vremea aceia
cind omul nu avea alte preocupari excitante cum avem noi acum: radio,
carti, tele, sedinte,etc.
De asemenea, omul primitiv, pentru supravietuire, era nevoit sa
inteleaga "direct" orice schimbare de atitudine a altui animal, altfel
costul putea fi pierderea vietii. Omul primitiv era o parte integrala a
naturii si era in direct contact cu "toate" elementele si fortele
naturii care il afectau incontinuu.
Anumite gesturi, anumite forme de exprimare corporala au fost insotite
de anumite sunete si creierul omenesc avind atit calitatea de
inmagazinare cit si aceia de analiza, in timp, a putut face posibila
dubla exprimare: gest-vorba (lucru care exista si acum). In situatii
cind omul nu putea sa foloseasca gesturile sau nu putea fi in contact
visual cu un alt om, a inceput sa foloseasca sunetul specific care toti
il recunosteau ca reprezinta o anume stare, actiune,etc. Incet, incet
omul primitiv si-a format o limba vorbita si cred ca toata lumea poate
sa-si imagineze ca toate limbile pamintului la inceput erau formate
dintr-un manunchi de cuvinte si nu erau ca acum, "limbi bogate".
De asemenea, daca omul ar fi conceput (atit din punct de vedere genetic
cit si din cel al unei creatii divine) graitor, deci posedind o limba
articulata, cum se face ca acei copii care nu sunt antrenati in
folosirea unei limbi anume, produc doar sunete nearticulate? Normal ei
ar trebui spontan sa vorbeasca acea limba transmisa genetic sau daruita
odata cu spiritual sfint.
Dar realitatea omului ne arata clar ca nici Dumnezeu si nici Genetica
AND nu au avut nici o ambitie in aceasta privinta. Limba articulata este
merit si performanta pur omeneasca.
Relatia de comunicare om-animal este dupa parerea mea si mai simpla,
deoarece aici avem de a face cu animalul, care este net superior omului
in "forme ascunse" de comunicare. Animalul poate san e citeasca
gindurile!
In diverse experimente stiintifice cu animale (soareci, caini), s-a
vazut ca rezultatele experimentelor de cele mai multe ori sunt exact
aceleiasi cu "asteptarile" experimentatorilor, de unde s-a tras
concluzia ca nu poti sa ai incredere in experimente (mai ales de
comportament) cu animale, deoarece ele se comporta asa cum tu in fond
vrei.
Orice fel de comunicare "adevarata", "serioasa", cere raspundere pusa in
slujba actului de comunicare si atunci doar poti "transmite" ceva care
sa aibe impact, importanta. Altfel sunt doar vorbe goale aruncate in
vint, asa sa ne auzim glasul si in fond nimeni nu se sinchiseste de ceea
ce spune celalalt. Fara raspundere nu este vorba de comunicare ci doar
de monologuri inutile.
Animalul, cainele, calul nu-si permit acest lux. Ele au in continuare
acea responsabilitate primitiva pe care si-au asumat-o atunci cind s-au
hotarit sa fim "frati de cruce", sa ne ajutam reciproc inspre o viata
mai buna.
Din pacate omul, acum, nu mai respecta acest pact, s-a spalat pe maini
de orisice responsabilitate. Daca am fi intr-adevar destepti, cainele ar
putea sa ne reinvete sa fim responsabili asupra actelor noastre si acest
lucru ar avea insemnatate grozava si in atitudinea noastra om fata de
om.
Ar fi bine daca fiinta umana ar avea decenta si taria sa infrunte
non-sensul cuvintelor goale si sa dea atentie limbii nevorbite, a
"negraitoarelor", care limba poate ca ne-ar ajuta sa ne regasim poteca
pierduta. Ar putea duce la salvarea noastra atit fizica cit si
spirituala
Dimitrie Grama, Danemarca
|
