Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Omul ca maşina şi coordonarea cunoaşterii

DIMITRIE GRAMA

 Impresii si pareri personale in FORUM

Prin viaţă eşti condus, ghidat, de acea creatură interioară, atotcunoscătoare,de acel spirit jucăuş, care nu este altceva decât Tu însuţi. (Richard Bach)

      Fiinţa umana, posedând un creier unic în lumea universal cunoscută, este enorm de bine înzestrată din punctul de vedere al posibilităţilor analitice, de sinteză şi astfel de creaţie inventivă în orice domeniu posibil cunoscut sau încă necunoscut, de descoperit. Nu este greu de imaginat că omul în trecuturile îndepărtate, nu a avut învăţători şi nu existau instituţii care să-i îndrume paşii spre binele lui personal şi cel al umanităţii în general. Şi cu toate acestea, fiinţa umană a făcut progrese, a evoluat atât cultural-umanistic câ şi inventiv-tehnologic. S-ar putea spune că omul în mod instinctiv a acumulat şi selecţionat cunoştiinţe care la început au fost direcţionate, subordonate activităţilor practice de supravieţuire, ca mai apoi, această cunoaştere să devină din ce în ce mai variată şi din ce în ce mai abstractă.

      Richard Bach spune că: „învăţătura este să descoperi ceea ce deja ştii”. Şi probabil că aşa s-a şi întâmplat la început şi pâna la un moment dat, când fiinţa umană a devenit conştientă de complexitatea, diversitatea şi potenţialul cunoaşterii. De asemenea, omul şi-a dat seama că anumite cunoştinţe, dacă nu sunt de natură practică, de folosinţă zilnică, pot fi uitate, sau pot să dispară. Şi atunci creierul uman, acest generator uimitor, a inventat litera şi mai apoi cifra. Această însuşire inventivă este o caracteristică fundamentală, consitutivă a fiecărui creier uman. Deci, dacă Mr.X şi Mr.Z nu inventau scrisul şi cifrele - indirect gândirea abstractă - atunci când le-au inventat, alte creiere, poate chiar al tău cititorule, în timp le-ar fi inventat. Şi acest lucru este aplicabil tuturor marilor idei sau performanţe umane, precum Platon, Arhimede, Da Vinci, Mozart, Einstein, etc., pentru că toată cunoaşterea posibilă există acolo undeva ascunsă în labirinte sinaptice şi în fond aşteaptă doar un recipient prin care să se expună.

      Nu am nici ambiţia şi nici răbdarea să fac o cronică a evoluţiei cunoaşterii de-a lungul istoriei omenirii, ci vreau doar scurt să mă opresc la câteva idei cu privire la evoluţia felului de a preda cunoaşterea şi în acest context să emit părerea că: metodele moderne, oficiale, de predare a cunoaşterii (observaţi bine), sunt inferioare, hai să spunem, celor vechi, antice.

În trecut şcoala nu era o instituţie obligatorie, iar cei care simţeau nevoia de învăţătură, cei care simţeau un inbold intelectual şi doreau să schimbe, să dezbată şi eventual să dezvolte gânduri, vise şi idei, se căutau unii pe alţii, se adunau în grupuri unde fiecare era în aceiaşi masură şi elev şi profesor. Puterea de imaginaţie şi exprimarea tuturor ideilor şi altor forme de expresie creativă, era liberă, neîngrădită de reguli şi standarde cenzorice.

Fiecare ramură a cunoaşterii era parte integrală a unei „broderii umanistice”, deci împletea în esenţa ei abstractul spiritual uman şi absolutul. Inspiraţia, de orice natură, era spontană, se spune chiar divină, deoarece nu venea pe căi sau canale predescrise, sau la sugestia sau comanda altcuiva din afară, ci aparţinea unui domeniu aparte, necunoscut, binecuvântat. Profesorii, academicienii, care în acelaşi timp erau şi elevi, funcţionau ca sprijin şi eventual catalizatori reciproci, stimulând noile idei care se cereau descoperite.

      Ce se întâmplă în schimb acum? Şcoala şi reprezentanţii cunoaşterii au un plan şi un ţel bine definit, standard, pentru toţi cei care sunt obligaţi sau benevol se aventurează să-i treacă pragul. Ambiţia este aceea de a forma individul şi având de a face cu spirite şi intelecte virginale, copiii, reuşesc într-adevăr să o formeze. Şi cum acest lucru nu este oare bun, dând posibilitatea tuturor copiiilor să ştie cum să scrie şi cum să socotească? Binenţeles că este bun pâna la un anumit nivel, hai să-i zicem bun pentru cunoştinţe bazale, dar mă întreb ce necesită un plan pentru initiaţiva personală, inspiraţie, creativitate?

      De multe ori şi majoritatea instituţiilor oficiale duc o politică de omogenizare a tuturora la un nivel dictat şi acceptat de cenzorii culturii şi în acest fel instituţiile de educare, de cultură, devin centre de inhibare, de plafonare a tânărului individ încă incomplet format, în loc să fie centre de stimulare şi dezvoltare intelectuală, spirituală şi culturală. Deci o adevarată catapultă spre alte dimensiuni ale cunoaşterii. Nu doresc să fac alte comentarii, ci doar să amintesc de celebrele „mediocrităţi şcolare”, Edison şi Einstein.

      Închei, aşa cum am început, cu Richard Bach care spune:

„Cele mai simple întrebări sunt cele mai profunde:

-Unde te-ai născut?

-Unde iţi este căminul, casa?

-Încotro te îndrepţi?

-Ce faci cu viaţa asta?”

Gindeşte-te la aceste întrebări din când în când şi vezi cum răspunsurile se schimbă.

Dimitrie Grama

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]