Omul de cultură”, cinzeaca şi noua ordine universală

Nicolae Bălaşa

Oricât de mari am avea dioptriile, mai pe româneşte, oricât de chiori am fi, nu se poate să nu vedem cum, clipă de clipă, când statul (la noi veşnica gaşcă cu puterea la îndemână), când mai ştiu eu care din „deştepţii” neamului,  geniali în prezentul, la români, destrămat,  îşi dau cu părerea, manipulând, după interes, fiecare cât şi cum poate.  În caz contrar, te situezi, ca omul în apele lui, şi îţi spui un punct de vedere  menit, în ultimă instanţă, să limpezească, dacă se poate, vremurile. Bunăoară, dacă aş vrea să vă vorbesc despre comunism, v-aş recomanda o carte a mea „Puntea frântă şi căderea spre niciunde” - Editura NEWEST, Tg. Jiu, 206, 335 pagini, sau v-aş spune, în câteva cuvinte, că m-am născut atunci, am trăit acolo vreo 30 de ani, sub el (nu e de colea!) si, dacă m-ar întreba cineva: „ce este comunismul?”, nu cred că aş fi in stare să formulez o definţie, după toate rigorile definiţiei (gen proxim şi diferenţă specifică - de la Aristotel citire). Nici măcar despre totalitarism nu pot spune mare lucru. Una era perspectiva de dinaintea lui ’89, când mă raportam la valorile Occidentului (prezentate poleit, în fel şi chip. De, propaganda trebuia să-ţi ia cumva ochii!), şi alta e acum, când valorile respective au rămas doar în cărţi şi, eventual, o formulă a dorinţelor din inconstient pulsate, fie şi numai intâmplător, în conştientul meu şi cel colectiv. Dar să lăsăm comunismul! Trăim, spunem noi, chiar ne place să şi credem, de douăzeci de ani, în democraţie. E, nici despre democraţie nu ştiu cine ştie ce. Una am citit în  manuale (nu degeaba le văd unii teorii sterile!), şi alta se mişcă în jurul meu, sau chiar în lumea cu pretenţii, din vestul european. Şi atunci, ca să am o perspectivă completă, m-am gândit că, dacă aş mai prinde câţiva ani sub inchiziţie, una modernă, demnă de mileniul III şi zilele noastre, cu politicienii  în sutane  şi diplome de popi (dacă s-ar cere, sunt de vânzare  mai ceva decât la tarabă, în dughenele mai nou înfinţate), imaginea mea despre lume ar căpăta un fel de rotund. Doamne, fereşte!

E, ce ziceţi? Deşi, cu o uşoară ironie, m-am postat, zic eu, pe poziţia omului  dezinteresat, a celui care nu îşi doreşte nimic mai mult în afara sugestiei conform căreia lucrurile pot fi şi altfel. Nu aceleaşi  chestiuni v-aş fi spus dacă  voiam o manevră socială, voiam să fac bani, sau, mai grav, să vă re-împart (că de împărţit au făcut-o deja alţii), să vă re-învrăjbesc şi, bineînţeles, să vă domin. Cel puţin cu iluzii, că tot v-au obşnuit cei desemnaţi, „oamenii de cultură” să tot căscaţi gura („oamenii de cultură” cu opere nu glumă şi  soclul în U.S.R.,  înainte de a se naşte, de pe vremea lui Stalin, rezervat. Aş, cultura ţoiului turnat pe gât în zorii zilei până nu-i apucă sevrajul).  Şi ca să am succes, după ce am tras litra pe gât, dis de dimineaţă, v-aş vorbi despre viaţă, despre eleganţă şi valori, că doar trebuie să visaţi şi voi, nu? Ce dracu, doar oameni suntem! Apoi, despre eventuale dezastre, despre cutremure catastrofale,  despre un alt potop, despre musca ţeţe, despre ţânţarul care muşcă mai ceva decât nu mai ştiu care dihanie din primordii, despre apocalipsă şi, în sfârşit, despre moarte. Până aci v-a fost! În câteva zile, dacă mă ajută şi televizorul, bag în sperieţi poporul! „Scopul scuză mijloacele...”, era o vorbă pe vremea lui Ceaşcă-împărat. E, Niccolň Machiavelli altceva a spus, dar, ... scopul scuză mijloacele. Mă scuză şi pe mine câtă vreme ţoiul stă gol şi mi se tulbură mintea de-mi vine să-mi trag un glonţ în cap. Nu prea rimează, dar ce să mă fac?!... Şi atunci, de la tribună: moartea e... şi să vezi ce e!  Din când în când, cu mâna tremurând (abstinenţa fir-ar să fie, până stâng iar de-o rachie!), îmi fac sfânta cruce şi vând... mătănii bombănind ceva despre cum că o fi şi o păţi... Apoi, cu poporul, tot poporul în U.S.R. o să intraţi şi încă o pensioară o să luaţi... Promisiuni, de, se poartă! Poporul şi iar poporul că tot beleşte ochii la televizorul. Ce să fac, dă-o Doamne, iartă-mă, de gramatică!  E sarcină să rimeze!

Ei, domnilor, că pentru mine, domni sunteţi, uite că mi-aţi umplut deja iar ţoiul... Mulţumesc! V-am băut şi astăzi! Iar spagă aţi dat! Nu-i nimic, s-a legiferat! Şi ce-i drept, sunt genial! Buricul univesului! Ce zic eu?! Dacă mai dau  cinzeaca asta pe gât,  fac ordine şi-n cer şi pe pământ. Hoo! Nu daţi buzna, cotizaţi civilizat! Că iluzii, ehe, de pe vremea lui Ceaşcă-împărat, cules-am şi vouă, la fiecare, am de dat. Mare comedie! Cine dracu ar fi gândit că sărăcia îmi face bogăţia?! Doar eu, „omul de cultură”, veşnic cu ţoiul la gură! Inspiraţie! În plus, ce-i drept, sunt genial! Buricul univesului! Ce zic?... Dacă mai dau  şi cinzeaca asta pe gât,  fac iar ordine şi-n cer şi pe pământ!

Nicolae Bălaşa

9 octombrie 2010,                                                  

Bulzeşti-Dolj

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com