EDITORIAL

PĂRTAŞI  LA  SUFOCAREA  INDIVIDUALITĂŢII

Maria Diana Popescu, Agero, Stuttgart

Reduşi puţin cīte puţin la o masă de consumatori supuşi,  vorbim la telefon pe două reţele deodată, concomitent servim prīnzul frugal, verificăm corespondenţa electronică, vorbim pe mess sau căutăm īn acelaşi timp idei de lucru, părtaşi, independent de voinţa noastră,  la o īntreagă conspiraţie de sufocare a individualităţii noastre. Refugiul īn acest model de lucru terapeutic  e o alternativă de catifea la realitatea care ne constrīnge, o extensie nefasă a existenţei amplificată negativist, o contrazicere a firii naturale, care mai tīrziu va distruge libertatea noastră. Trăim cufundaţi īntr-o lume a iluziilor, nu ne mai concentrăm asupra realităţii evidente, asupra marilor problematizări de tip social şi ontologic. Angrenarea zilnică īn multitudinea de microclimate virtuale ne rătăceşte spiritul, ne depărtează de drumul drept şi uităm cine sīntem.  Evoluţia omului nu īnseamnă numai acceptarea, acumularea, prelucrarea şi folosirea informaţiilor, ci şi o trezire, o creştere  īn spirit, īn raţiune, īn adevăr şi īn „credinţa care ne poate elibera.” Nu este o fărădelege, este o binefacere īn a ne ajuta traiul cu  realizările ştiinţelor moderne, dar nu trebuie lăsate să ne īnfeudeze, ci e nevoie să căutăm prin ele şi calea spre spiritualitate,  pe care a căutat-o, de exemplu, un Angelus Silesius.

Mai multe scenarii ale oamenilor de ştiinţă merg spre concluzia că trebuie să ne reinventăm, trebuie să născocim totodată o artă şi o cultură proprii timpului pe care īl trăim, scopul, afirmă ei, fiind acela „de a ne ajuta īn lupta īmpotriva realităţii, percepută ca limită.” Amintindu-mi de José Ortega y Gasset care avertiza că o „lume prea plină de posibilităţi produce malformaţii”, e simplu de īnţeles că una dintre „malformaţiile” care ar putea degenera īntr-o maladie universală este şi racordarea omului modern la tot felul de extensii tehnice sofisticate pentru firea firea lui, multe dintre ele afectīnd traiectoria naturală şi sănătatea fizică. Tocmai ca să fie uşor de stăpīnit, omului i se ataşează periodic diverse extensii cu grad īnalt de inovaţie, al căror limbaj depăşeşte pe cel al firii naturale. Ştim bine, existenţa bazată pe principiul stăpīnirii prin control īi transformă īn acelaşi timp pe stăpīni şi pe stăpīniţi īn victime ale unei dependenţe vicioase, ostilitatea, supremaţia şi nevoia devenind inseparabile. Īn sīnul acestei ecuaţii va funcţiona tot timpul un lanţ trofic vicios, ostilitatea refulată īn slujba nevoilor de tot felul, va īntreţine stăpīnirea şi supunerea omului de către potentaţii vremii.

Un alt fenomen care exploatează dintr-un unghi complet grav problemele omului contemporan este mesajului-şoc ca strategie promoţională a societăţii de consum. Şi mă gīndesc la Joyce, de pildă, un experimentalist  repudiat la vremea lui, care descria īn literatura sa fapte scabroase, demne de toată sila doamnelor din īnalta societate. La fel s-au petrecut lucrurile cu cīţiva reprezentanţi ai teatrului absurd, cum ar fi Beckett, Adamov, Arrabal, ultimul de o violenţă artistică fără precedent, tăia gīşte, īn direct,  pe scenă, īn faţa spectatorilor. Fie că vorbim despre televiziune, presă scrisă sau vorbită, despre teatru, film, literatură, muzică, arte plastice, dans, mesajul-şoc este actorul ispititor, acceptat īn arhitectura interioară a omului, pentru că amăgeşte cu beatitudinea călduţă a iluziilor, de fapt fiind vorba de o extensie nefastă care īi devorează conştiinţa, precum īn mitologia greacă timpul (Chronos) īşi devora copiii. Ni se dictează din mai multe unghiuri şi cu mai multe mijloace, să nu mai vedem īn Creatorul Suprem binele care acţionează prin iubire şi ascultare, ci un stăpīn de temut.

Haosul l-a acaparat aproape complet pe om şi l-a făcut prea īncrezător īn forţele proprii, pentru a se mai raporta la un Dumnezeu al Bibliei, „un Dumnezeu simplu şi perimat”, cum Īl numesc, neştiutori,  unii atei contemporani. Īnregistrarea unui astfel de deficit sufletesc duce la permanentizare şi nu se salvează prin īmprumuturi rambursabile, de aceea īnvăţătura lui Hristos este acum mai necesară ca oricīnd. De-a lungul a două milenii credinţa simplă ne-a ţinut aproape de Creatorul Suprem, de care sīntem legaţi prin ontogeneză şi prin iubire. Faţă īn faţă cu globalizarea agresivă, dezumflată literalmente, creştinismul se apere cu propriile braţe, strategia sa fiind o „ofensivă a porţilor deschise tuturor”, prin reconcilierea inteligentă cu societăţile moderne, nu prin compromisuri, ci prin apropierea omului de Biserică. Īn degringolada prezentului, numai Dumnezeu  poate netezi calea, pentru că El reprezintă drumul spre īnţelegerea crizei morale īn care este īmpinsă tot mai mult fiinţa umană.

Diana Popescu, Agero, Stuttgart

www.agero-stuttgart.de

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com