Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

"Păşunismul" contra nevoii de occident

Lucian Hetco, editor al revistei AGERO, Germania

Comentarii de la cititori la subsidiar

Am participat cu mult timp în urmă la o manifestare românească în Occident. Întrucât am ajuns mai târziu decât îmi dorisem, mă mulţumesc cu o descriere sumară şi binevoitoare a celor întâmplate până atunci. Interlocutorul meu, om cu ţinută, tras la trei ace, decent şi rezervat, mă face atent asupra tonului voit dramatic în timpul unei alocuţiuni de tip mioritic: o voce pastorală ne vorbeşte de la pupitru cu pasiune despre România, o ţâră lacrimogen, o ţâră pe ardeleneşte, o ţâră plai şi pe-acolo tot aşa şi... dă-i cu "gura de rai", numai că nu se zguduie de emoţie! Nostalgie pură pentru emigranţii români! Difuzoarele sunt date la maximum, ne zburlim decent, ne zgribulim pe rând şi noi, domnii şi doamnele, pe şezute, răbdători, că ştim doar ce vine! Muzica de fond e din caval, mai aud parcă şi un nai prelung, ascuţit parcă, sunt sigur că este o doină veche, frumoasă. Bine aleasă la o adică, dar poate că la un post de  radio ar fi sunat mult mai bine, decât ca audiţie impusă pe post de surpriză a zilei, în mijlocul unei manifestări de acest gen. Nu zic ba, în alte situaţii, sigur m-aş fi bucurat de ea!

Mă răsucesc oarecum neconsolat, în scaunul meu incomod, puţin nervos şi dumirit pe de-a-ntregul, vizavi de alegerea publicitară. Mă uit la el, omul se uită la mine, apoi îmi zâmbeşte scurt, şi-mi şopteşte dezinvolt: "simptome de... păşunism !" Zâmbesc mirat, dar termenul folosit, este o surpriză!!! Ne apucă pe-amândoi râsul! Mă abţin cât pot, dar ne mişcăm stânjeniţi de propria noastră indiscreţie, nemulţumiţi de scaunele scârţâinde, deranjăm, se pare! Mustăcim - cum ar fi spus ardeleanul, zâmbim cu capetele plecate, căci ne face bine! O cucoană înţepată între două-vârste, se deplasează în direcţia noastră, nicidecum şovăielnic şi cu cea mai gravă figură a ultimilor ani, ne face cu o voce autoritară "atenţi"! Tăcem, ca urmare, e mai politicos aşa! Şi totuşi... totul mi se pare între timp mult prea mieros, este exagerat, dar vai, această notă, ne este atât de cunoscută! Mă uit în sală: place, zău! Nu sunt surprins deloc! Majoritatea sunt români plecaţi din ţară dinainte de 1990, laolaltă cu câţiva nemţi tăcuţi cu neveste românce (ce fumează indolent), pierduţi în sală. Într-adevăr, "păşunismul" este un fenomen care te îmbie la o nostalgie predecembristă: puţină Mioriţă, puţintică behăială, ceva delăsare, e bine cum e! Ce falnici suntem noi, cu munţii, brazii, minunata alcătuire în jurul arcului carpatin ?! Ceva oiţe pe-acolo, o bârsană, două, trei, câteva frunze de arţar, haiduci celebri de la drumul mare, ceva piepturi de aramă, ciobănaşi idilici, alte câteva sute de oi, romanţe lacrimogene, iarăşi behăială, vai... ce înduioşător, ce frumos! Totul e aievea ca într-un cadru clasic de patriotism exarcebat (n-are nimic cu cerbii, buni şi-aceia!), de clase primare, ce îl ştiam de când eram copii"... ţara mea aaaaare: ... şi dă-i coane!... câmpii mănoase, dealuri înalte, păduri bogate şi mulţi, mulţi brazi, mândre flori, lanuri bogate, deltă, etc." Efectul îl cunoaştem prea bine, mesajul psihologic este: "avem de toate", suntem ca atare "mari" şi tari!" Nimeni ca noi  sau, Doamne, ce bine ne merge! Muzica e dată într-adevăr tare, să se ştie despre cine este vorba, terapia muzicală se lungeşte fără voia noastră şi ţine minute la rând. Într-un târziu, se aud din sală câteva voci: "Gata, dom-le! ...Gaaaaata!" Nici  vorbă însă, de la pupitru şeful ne mai răsfaţă puţintel, la fel de  atent, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, în acelaşi ton, cu alte câteva minute, vocea sa de altfel plăcută şi caldă, ne vorbeşte în continuare în tonuri melodioase, cavalul o dă-nainte, iar noi ne uităm înfriguraţi în stânga şi-n dreapta, ca să ne "întărim" oarecum cu cafele reci. Majoritatea în sală însă este tăcută, ascultă disciplinată şi răbdătoare, în virtutea unei cutume învăţate din fragedă copilărie: "să nu ridici vocea!" ( ce derivă probabil din mai vechiul "... capul plecat, sabia nu-l taie..!".

N-aş fi scris nimic despre acest eveniment, oarecum hilar şi poate că aş fi lăsat episodul acesta dat uitării, dacă n-aş fi convins că acest termen, (n.n. păşunismul), ce nu l-am inventat eu nicidecum ci doar l-am preluat cu recunoştinţă de la interlocutorul meu, ( sincere mulţumiri), n-ar fi într-adevăr un fapt anume, care ne caracterizează! Am să încerc să-l definesc, pe scurt! Nu numai că termenul are ceva comun cu o anume pasivitate, ce se pare că istoriceşte o găsim şi la latini, dar şi la slavi, dar invocă o nostalgie şi atitudine greu de înţeles pentru occidentalul de rând. Care, între noi vorbind, este mult mai pragmatic, decât ne-ar place să recunoaştem public, obişnuiţi fiind prin Occident să gândim mai degrabă practic şi să fim decent politicoşi, dar direcţi, chiar cu riscul de a fi catalogaţi, de a fi numiţi (în ţară), "nesimţiţi". Nesimţiţi da, dar  în faţa cui? Care etalon să-l folosim, cel de-acasă sau modul direct cu care ne-am obişnuit pe aici? Noi nu ştim încă pe acasă, între-ai noştri (ca brazii, vezi mai sus şi pieptul de aramă), unde începe şi se termină bunul simţ, pentru că nu aveam practica exerciţiului cuvântului liber, spus în faţă, direct, corect! A spune ce gândeşti, face parte din repertoriul oricărui democrat.

Ca factor al unei renunţări la efort, păşunismul evită în mod făţiş schimbarea de mentalitate din capetele noastre! Păşunismul este praf în ochii omului de pe stradă, necunoscutul şi banalul român ce-o duce greu, căci termenul nu înseamnă implicit sau direct muncă, ci complacerea într-o atitudine mioritică de tip "la dolce vita", voit letargică, cu un dominant şi efectiv iz patriotic, astfel, nicidecum atacabil la prima vedere, departe de realitatea cotidiană şi categoric, ce impune lipsa dialogului! Păşunismul înseamnă acceptarea fără luptă a unei realităţi triste, cu toate neajunsurile sale! Păşunismul are de lucru în final, doar indirect cu Mioriţa bălaie, precum are de lucru de departe, la fel de indirect cu ciobănaşul ce urmează a fi furat şi asasinat, ce îşi acceptă soarta, fără a întreprinde ceva în prealabil, în ciuda faptului că ştie ce-l aşteaptă! Păşunismul are de lucru şi cu ceilalţi doi ciobănei, ce-l fură pe-al treilea, căci tot de-ai noştri sunt şi-aceia! Şi cum zice ardeleanul, "nime' n-are treabă cu ei!" Nu-i oare atitudinea aceasta, atât de ancorată în noi, căci efectiv, nici nu ne mai surprinde, acţionând cu toţii, aşa cum acţionăm? Că oricum totul (vă amintiţi?... să facem totul...!), n-are nici un sens, că şi aşa nu se schimbă nimic? De câte ori aţi auzit cuvintele acestea? Păşunismul are de lucru numai formal cu trecutul şi cu vitejia soldaţilor români, pe unde vor fi luptat bieţii de ei, slab dotaţi cu armament şi muniţie! (vedeţi şi celebrele atacuri la baionetă , ai noştri rămânând cu vitejia, ceilalţi cu trupele). Nu suntem şi azi la fel de viteji, când rezistăm, aşa cum rezistăm?

Îmi amintesc de un turist german, acum douăzeci de ani, ce se afla în concediu pe litoralul nostru, scârbit între timp de murdăria şi superficialitatea noastră, ce, în ciuda laudelor cu care ne ridicam singuri moralul, (şi nu numai atunci, vezi definiţia păşunismului), mi-a spus direct şi sincer: "merge şi-aşa!", sau că la "noi" (n.n. în străinătate, cred că vorbea de ţara sa natală), "toaletele sunt mai curate decât farmaciile voastre!", replici care m-au lăsat atunci, la anii mei tineri, cu gura căscată şi m-au indignat profund! Mi-au trebuit câţiva ani, ca să-i dau dreptate şi să accept în final critica sa de altfel binevoitoare, tolerantă aş spune şi mai degrabă improprie unui german obişnuit, ce spune lucrurilor pe nume din fragedă pruncie! Lucru însă, care nouă ne scapă (încă), datorat educaţiei autoritare în care am crescut la grămadă şi care nu tolera replica (Vai, ce copil obraznic! Că doar, bătaia-i ruptă din rai, sau alte zicale idioate!). Aceeaşi educaţie autoritară, în fapt, pe care o aplicăm în neştiinţa noastră, cu fatalitatea aferentă, tinerilor români? Nu vi se pare că avem nevoie şi de puţină psihologie aplicată, ce să combată doctrina păşunismului şi să ne întrebăm de ce suntem, aşa cum suntem, ca să putem schimba ceva, ştiind de unde ni se trage?

Nu ştim încă se pare, să spunem decent şi direct lucrurilor pe nume, iar dacă o spunem, atunci suntem uşoare victime ale nostalgiei păşunismului legiferat, că doar, "e bine şi-aşa" şi ce dacă "toaletele nemţilor sunt mai curate ca farmaciile sau spitalele noastre", sau " şi ce dacă "noi ne complacem în corupţie", că doar "şi bulgarii, polonezii, şi-alde ucrainienii, tot aşa sunt!"  Şi-apoi, nimic mai distrugător, când păşunismul se îmbină armonios cu realitatea politică, economică şi socială şi devine inamicul public numărul unu! Important este că avem un trecut "falnic"! Ce dacă pensionarii noştri stau la cozi pentru medicamente compensate, ce dacă pensiile sunt mici, după o viaţă grea şi muncită, ce dacă locurile noastre de muncă ce nu le (mai) aflăm pe-acasă, ci le căutăm în străinătate cu milioanele şi edităm broşuri susţinute departamental, despre munca în exilul economic, nota bene, locurile de muncă ale altor europeni, care, de ce nu, costă mulţi, mulţi bani, ce dacă nimeni nu se mai miră că încă ne lipsesc după 17 ani de "democraţie" salariile bune şi sistemele de infrastructură stradale, că nici acum nu avem încă o autostradă la standarde internaţionale, şi ce dacă instituţiile nu funcţioneză încă aşa cum trebuie, ce dacă avem absolvenţi universitari la tonă şi ce dacă trăim o adevărată inflaţie a diplomelor, ce dacă nici la aprozar nu mai găseşti de lucru, dacă nu eşti titrat?

 Şi lista e lungă, de parcă politica n-ar fi trebuit să fie socială şi făcută pentru cetăţenii statului de drept şi social, ci pentru a-i îmbogăţi pe alţii! Dacă nu poporul, (cum spunea  Charles de Gaulle, ce-şi dorea ca fiecare francez, în Sfânta Zi de Duminică, să aibă o găină în oală), cine ar avea nevoie de ceva mai multe realizări economice şi sociale? Unde-i "găina noastră din oală"? Să nu mai vorbim de sistemele sociale mai puţin funcţionale şi de mai puţină administraţie, mai puţini zbiri, mai multă înţelegere şi respect pentru anonimul cetăţean român? Pentru cine facem politică? La păşune însă, ne va aştepta întodeauna Mioriţa laie, bucălaie şi dezinvoltă, cu ciobăneii ei cu tot, cu doina milenară ce nu mai interesează pe nimeni, (fiind deja un termen obosit), cu mizilicurile şi mizeria de fiecare zi, cu salariile mici, cu ciocul mic, sau ciocul mare, după caz, dar numai acolo unde chiar nu mai trebuie a fi şi unde nu schimbă mai nimic, în afară de fatpul că aduce în prin plan, noi seducţiuni vulgare, ce impresionează semidocţii! Păşunismul este din păcate, se pare, o boală  care ne va cere ceva timp în eradicare şi nu are alt leac decât occidentalizarea mentalităţii şi deschiderea spre dialog, între cei mulţi, care muncesc şi duc ţara-n spate şi cei ce ar putea schimba mentalitatea unui popor, atâta vreme cât sunt aleşi pentru aşa ceva, dacă ar voi şi ar emite nu numai legi înţelepte, ci mai ales dacă ar urmări ca acestea să se şi respecte, (boală balcanică, deh), prin eficacitatea justiţiei şi pedepsele statului, ce se consideră a fi de drept, că doar nu suntem bananieri!? Şi-aşa ne place de Vodă Ţepeş, oare de ce? Păşunismul poate fi desfiinţat doar prin atenţia la dialog şi prin intoleranţă la nedreptate şi participare la opinia publică. Curajul social înseamnă anti-păşunism! Să fim atenţi pe cine-alegem şi să discutăm la obiect! Restul e doar suflare de vânt!

Lucian HETCO

Germania

"Intoleranţa la nedreptate" - o nouă sintagmă

Pe deplin multumit de bunăvoinţa cu care au fost primite şi ultimele mele comentarii, vă rog de aceasta data să primiţi in Attach sugestia unui înţeles mai realist, cred eu, al baladei Mioriţa. Multe felicitări pentru înlocuirea prostescului concept de "toleranţă" cu sintagma de "intoleranţa la nedreptate", din finalul editorialului despre Păşunism.

Cu cele mai bune sentimente,

George Liviu Teleoacă

Stimate domnule HETCO,

După cum bine puteţi constata evit să vă răpesc din timpul care, sunt convins, că oricum tot nu v-ar ajunge, chiar dacă ar fi ca ziua să aibă 48 de ore în loc de 24. De această dată însă nu am încotro fiindcă doresc să mă refer la ceea ce dvs. numiţi «păşunism» inspirat de un domn „tras la trei ace”.

Creat şi utilizat în nişte condiţii date pentru a ironiza comportamentul unui funcţionar care nu îşi merita locul de la microfon, termenul de „păşunism” mi se pare, totuşi, greu de extrapolat. Umilinţa mizeriei materiale şi morale în care trăim îmi provoacă o reală suferinţă şi psihică şi fizică, dar tot nu cred că una din cauzele acestei situaţii ar fi „o nostalgie predecembristă” cu „puţină Mioriţă, puţintică behăială, ceva delăsare, e bine cum e!” etc.

După ce că în loc de un plan Marshall, am avut parte de ucigătorul stalinism şi jefuitoarele Sovrom-uri noi am reuşit, totuşi, să ne refacem, pentru ca astăzi 85% din averea industrială a ţării să încapă pe mâini străine datorită trădării la vârf cu intervenţia directă a unor factori externi, unii chiar foarte vizibili, cum este o Eva Maria Barki de la Viena, un Tomas Lantos din Congresul SUA, ambasadorul UK în cazul celor două fregate sau trusturile străine de presă care ne-au violentat fiinţa chiar înainte de a pieri Ceauşescu. Iliescu şi Constantinescu sau Adrian Năstase pot fi acuzaţi de trădare atât în plan economic cât şi planul identităţii naţionale.

Desigur, în ultimă analiză singurii vinovaţi suntem noi şi numai noi, dar nu din cauza păşunismului care reprezintă singura cale de valorificare a păşunilor alpine în timp ce 92% din terenurile noastre agricole sunt prelucrate şi nici din cauza mioritismului căruia i s-a atribuit în mod fals un înţeles peiorativ.

Corect înţeles, în litera şi spiritul baladei, mioritismul ne-ar fi salvat. Moartea comunicată de o mioriţă nu putea fi decât ipotetică, dar suficientă pentru a fi pretextul unei mărturisiri de credinţă în care predomină perfecţionismul ridicat la rangul de doctrină de viaţă. Abia „Baltagul” lui Sadoveanu-masonul a înlocuit perfecţionismul ca model de viaţă cu o naraţiune a crimei inexistentă în baladă. Grandiosul înmormântării este ecoul aceluiaşi perfecţionism conceput pe măsura dimensiunii cosmice a omului edificat de dragostea tandră a mamei, la care fiul îi răspunde cu nobila tandreţe masculină. Unde poate fi vorba, aici, de fatalism, de acceptarea fatalistă a morţii când toată balada este un imn închinat vieţii trăite la cele mai înalte cote profesionale şi spirituale?

Stâna a fost şi a rămas unitate tehnologică ale cărei produse trebuiau şi trebuie valorificate cu pricepere. Pentru a supravieţui ciobanul, şeful stânei, era bun cunoscător de geografie, de meteorologie, de genistică, de zoologie etc. Pe domeniul preparate şi conservare carne, lapte, lână era bun biochimist. Ca valorificator al produselor sale era bun comerciant. În raport cu fiarele şi cu tâlharii, ciobanii erau luptători de o dârzenie exemplară. Aici nu poate fi vorba de fatalism fiindcă ciobanii erau patriarhii unor mari comunităţi umane. Există documente, mărturii şi statistici care pulverizează nedreptul sens peiorativ al conceptului de mioritic şi mioritism. În peninsula Balcanică vlahii au fost multă vreme cei mai bogaţi. Ei au ridicat şi stadionul Panatinaikos şi Zapaionul din Atena, ei au creat Ungaria modernă. Tatăl lui Herbert von Caraian, Iani Caraiani controla toată industria textilă a Saxoniei. Şi exemplele pot continua. Toţi aceşti vlahi erau mioritici în sensul propriu al cuvântului.

Aşa dar, mioritism înseamnă perfecţionism şi bogăţie fără războaie şi fără jaf colonial, ceea ce cred că veţi avea în vedere la viitoarele dvs. intervenţii. Mereu am vrut să public un material pe această temă, dar nu mai am timp să termin documentarea începută şi nici nu mai am starea de spirit necesară din moment ce pentru a supravieţui duc şi aduc de la şcoală şi supraveghez copiii celor cu dare de mână.

Închei asigurându-vă că v-am scris pe adresa personală, mai mult pentru a vă încredinţa un alt gând de al meu şi nu pentru a vă face o întâmpinare, aşa cum m-am simţit dator să fac în cu totul alte cazuri. Mizeria noastră materială şi morală este o realitate teribilă care însă nu mai trebuie pusă pe seama mioritismului, ci a împilărilor care nu se mai termină.

Cu multe urări de noi succese,

George Liviu Teleoacă

Sincere mulţumiri domnule TELEOACĂ,

Domnia Voastră, sunteţi un prieten şi vechi şi de nădejde colaborator al publicaţiei Agero! Vă apreciez mult! Părerea Domniei Voastre, este ca întotdeauna bine primită şi va fi difuzată asemenea. ( mai sus). Chiar dacă, cu iertare, la rândul meu, nu cred că mioritismul ne-ar fi salvat vreodată! Dar cred în dialog ( şi caractere)! Personal, afirm că dezlănţuirea unui popor se petrece în mai mult de o generaţie şi că actuala generaţie română, descendentă a generaţiei "omului nou", poartă din păcate încă tarele educaţiei comuniste, ce le-a primit insuflate - chiar dacă a fost indirect sau involuntar, de la părinţi, ca un "modus vivendi", nefast, dacă vreţi! Ceea ce constituie un fenomen psihologic normal, la o adică, ce mi s-a atestat de către interlocutorii mei germani, care poate să spună încă multe! O paralelă, dacă doriţi: acest mod de a gândi actual ( deficitar), ce ne caracterizează la momentul de faţă, este de fapt, educaţional vorbind, nimic altceva, decât produsul sintetic al unei alte generaţii, ( a omului nou, nu?), factorul fiind transmis prin instruirea de acasă şi mentalitatea instaurată, fiind în sine dramatic, iar ca fenomen ce poate fi dovedit şi istoriceşte. Vedeţi aici, exemplul naţiei germane, (ce pierduse primul război mondial), ai cărei copii din generaţia a doua ( dar nu cea traumatizată şi umilită după 1918), au trăit, construit, susţinut şi propulsat o dictatură fără seamăn. Dar, idealurile, mentalitătile de învinşi, revanşismul lor erau în fapt, cele ale părinţilor lor!De aceea, prin analogie, nici nu cred că în actuala generaţie de politicieni români, dar nu numai între ei, ci chiar şi între unii dintre intelectuali, vom afla devreme un lider carismatic. Mai avem nevoie de câţiva ani, sau, la nevoie, de oameni instruiţi şi afirmaţi în occident, pragmatici, direcţi, corecţi şi mai înainte de toate - necompromişi!

Eu unul, cred că ar trebui ca noi, românii, să fim mult mai pragmatici şi mai puţin nostalgici! Să lăsam la o parte nostalgia stânei, dar să luăm efectiv taurul de coarne! Dacă am pomenit aici Mioriţa, într-o conotaţie negativă, vizavi de ipoteza unei mentalităţi ai pasivităţii, da, dincolo de tabuuri şi idealizarea ei, am făcut-o nicidecum pentru a şoca pe cineva, sau pentru a critica o baladă celebră (şi frumoasă, unică prin sensibilitatea ei), ci pentru a trezi pe unii sau alţii, din letargia şi pasivitatea, care nu ne va aduce nicidecum schimbări de genul creşterii nivelului de trai sau standarde occidentale, care costă, cum spuneam mai sus, o grămadă de bani, care tot poporul trebuie să-i fabrice cinstit şi care trebuie să se regăsească în impozite şi nu în economia subterană. Altfel nu se poate finanţa mai nimic! Şi ne văităm, da capo!

Aşa cum am un deosebit respect pentru toată istoria aromânească şi pentru vlahul - ori (a)românul germanizat, Herbert von Karajan! N-am evitat niciodată contactele în această direcţie, dimpotrivă, sunt definitiv multe articole despre aromâni în revista Agero, unul chiar scris de mine. Referitor la mioritismul vlahilor sud-dunăreni, sigur, tot de-ai noştri sunt şi-aceia, dar nu consider argumentele arătate de Domnia Voastră, ca fiind în totalitate reprezentative pentru noi daco-românii, fiind cel mult paralele, deoarece avem, din păcate, o istorie diferită.

Am punctat cu această ocazie doar trăsături psihologice ale unor mentalităţi pastorale, ce ne sunt proprii, căci în fond la origini, suntem un popor care a trăit din păstorit şi nu e nimic ruşinos în aceasta! Dar, cum vremurile se schimbă, dacă e cazul, în final să fim şi europeni, nu numai geografic, ci şi prin modul nostru de a gândi, atunci, să dezbatem la obiect şi să punem semnele de întrebare ce se cuvin în spatele unor tabuuri, sau lucruri considerate de opinia publică ca fiind sacre, căci dacă remarcăm că ne poticnim în mod repetat de ele, sigur că trebuie să le discutăm sincer şi fără ocolişuri. Per aspera ...!

În fond doar dialogul, aşa cum îl promovăm împreună aici, cu bun simţ, sau aşa cum şi scriam în finalul editorialului, participarea la discuţia decentă, este singura metodă de a afla adevărul, ce nu este nicidecum absolut, dar are faţete. Şi ce frumoase sunt! Adevărul aşa cum îl văd eu, este de fapt, o prismă, care, dacă vreţi, străuceşte din mai multe părţi. Sintagma "intoleranţei la nedreptate", dacă v-a plăcut ca termen, înseamnă că, măcar parţial, am "reuşit" în demersul meu. Dacă v-a plăcut, vă mai aştept la noi, ca întotdeauna şi de ce nu, cu studiul despre mioritism, de  care vorbeaţi!

Cu toată preţuirea ce vă o port,

sincer, al Domniei Voastre,

Lucian HETCO

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea

-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?: Părerea - Opinie

2. Tema / articolul / autorul:: PĂŞUNISMUL - autor LUCIAN HETCO

3. Numele si prenumele Dvs.:CONSTANTINESCU,  Adrian ( GERMANIA)

4. Adresa Dvs. E-mail: const46@yahoo.de

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):

7. Textul mesajului Dvs.: PĂŞUNISM! MIORITISM! SĂMĂNĂTORISM!

Am căutat în dicţionarul DEX. Primele două nu le-am gasit, iar sămănătorismul este cam ce bănuiam, cam ce auzisem (sau poate chiar învăţasem cândva) cu câteva decenii în urmî. Oricum, mai din context, mai din sens, îmi dau seama cam despre ce ar fi vorba.

Pe undeva sunt de acord cu autorul articolului în ceea ce priveste căderea unor români ca într-un fel de transă (mai ales cei emigraţi peste mări şi ţări, cu dorul patriei în suflet), când vorbesc despre paaaaatria mea, popoooorul meu, ţaaaaaara mea, dar totul numai la nivel de buna intenţie şi propagandă, căci daca i-ai spune: "dom'  Popescu, ia-ţi un bilet de avion şi întorce-te definitiv în paaaatria ta!" bineînţeles că Popescu (devenit în Occident, Popesco sau Popesko sau Pop sau Popp), nici n-ar vrea sa audă - să lase pasărea (civilizaţia, bunăstarea vestică) din mînă, pe cioara (saracia, corupţia, mizeria), de pe "gardul mioritic"!

Treaba care îmi este însă neclară, este problema armânească, a aromânilor, cutzo-vlahilor, vlohilor, megleno-românilor, machedonilor şi câţi vor mai fi la sud de Dunăre. Am citit şi eu pe ici pe colo câte ceva! De 10 ani de când cu internetul poti citi sute de pagini numai despre această temă. A spune însă, a pune semn de egalitate între daco-români si aromâni, a zice deci, că aparţin aceluiasi neam, naţie, popor mi se pare mult exagerat.

Austriecii şi germanii (germani care şi ei sunt de mai multe feluri, bavarezii mai apropiaţi de austrieci, decât de prusaci, prusaci, saxoni, şvabi, rheinlandezi, thuringieni, etc, etc) vorbesc şi scriu în principiu aceeaşi limbă literară (cu dialecte mai mult sau mai puţtin specifice) şi totuşi sunt două popoare, naţii diferite, întrucât au avut istorii diferite, procese diferite de transformare în unităţi statale.

Când îl aud pe BĂSESCU că se dă drept preşedintele "tuturor românilor de pretutindeni, dinlăuntrul şi din afara graniţelor ţării" , îmi vine să sar de 2 metri în sus. ( De la românii americani şi cei canadieni, la românii -sau ce a mai ramas din ei-, ce traiesc in Kazachstan - urmaşii celor deportaţi în anii stalinismului şi de la românii din Irlanda până la makedonii şi vlahii din peninsula balcanică).

Hai să fim serioşi! Se vorbeste de 22 milioane români în interiorul României (cu actualele graniţe stabilite în 1947 prin Pacea de la Paris) şi de încă 8 milioane în afară. Pe ce bază, pe ce criterii s-a ajuns sa se stabilească, precum că în afara graniţelor actualei Românii mai traiesc încă 8 milioane "ROMÂNI"?!?

Păi, dacă ar fi aşa înseamnă că dictatorul nazist Adolf Hitler "ar fi avut dreptate", când in 1938, 1939 a ocupat Austria, Cehia (numai pentru că în Cehia era Regiunea Sudetă unde locuiau citeva milioane de germani sau austrieci), o parte din Lituania (ţinutul Memelland care apartinuse cândva Regatului Prusiei) şi când a vrut să puna "hapca" şi pe Danzig, a izbucnit războiul al doiela mondial! Oare aşa să fie?

Domnul Teleoacă zice în comentariul său că vlahii au facut Ungaria modernă! Eu stau şi cuget, dacă nu cumva a facut o greşeală, a inversat nişte ţări?

Adrian Constantinescu

Düsseldorf, Germania

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea

-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:PRECIZĂRI

2. Tema / articolul / autorul:: CONSTANTINESCU,  Adrian (Düsseldorf, GERMANIA)

3. Numele si prenumele Dvs.:George Liviu Teleoaca

4. Adresa Dvs. E-mail: liviuteleoaca@yahoo.com

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):021-3243150

6. Numarul Dvs de telefon (mobil): 0749 867346

7. Textul mesajului Dvs.: Recunosc ca România si românii sunt chemati sa învete pragmatismul prin care s-au edificat societatile civilizate occidentale, dar tot atât de mult doresc sa precizez ca în calea acestei învatari nu sta asa numitul mioritism privit în articol drept: "complacerea într-o atitudine mioritica de tip "la dolce vita", voit letargica, cu un dominant si efectiv iz patriotic". Mai întâi, fiindca în balada nu se face referire în nici-un fel la relatia eroului cu o patrie, dar mai ales fiindca eroul prin tot ceea ce a facut si prin tot ceea ce spune este un perfectionist de cea mai înalta clasa atât în planul profesiei (are oile cele mai multe si mai frumose, caii cei mai învatati, câinii cei mai barbati etc.) cât si în planul trairilor spirituale îndragostit de puterea de seductie a cântecului, duios fata de mama sa si prin toate animat de un puternic simt al maretiei pâna dincolo de moarte. Toate acestea fac din erou o structura desavârsita prin complexitatea sa fara egal în literatura universala. Asa dar, mioritismul înseamna PERFECTIONISM care duce la o mare bogatie materiala si spirituala. Aici este vorba despre omul care domina viata printr-un complex de cunostinte si nu despre oaia care paste. Acest PERFECTIONISM CA DOCTRINA DE VIATA manifestat in toate activitatile (agriculutra, industrie, comert, armata, medicina, arta, civism etc) cred ca ne poate scoate din marasmul in care ne aflam astazi si nu ciobanitul în sensul strict al cuvântului, ca activitate economica specifica zonei montane care ocupa totusi 30% din suprafata tarii. Eu am muncit doua vacante la o stâna din muntii Sadului si se munceste pe ruptelea de dimineta pâna seara. În sala de comanda a hidrocentralei de la Sadu sistemele automate faceau aproape totul în locul omului, la stâna totul face omul, asa încât este exclusa starea "de tip "la dolce vita", voit letargica".

Înteles ca PERFECTIONISM, ca de fapt asta este, mioritismul se conjuga cu nevoia de civilizatia occidentala. Partea proasta este ca 85% din averea tarii nu ne mai apartine oricât am vrea sa fim de energici si perfectionisti asa încât oamenii au apucat drumul pribegiei în cautare de lucru. Numai ca si acolo îi asteapta situatii umilitoare asa cum se poate citi în Realitatea TV de astazi Luni 18 iunie 2007, 12:00.

Referitor la rolul avut de vlahi in edificarea Ungarirei moderne va puteti face o idee chiar si  numai daca veti reflecta asupra mostenirii Gojdu, dar mai ales daca veti citi lucrarile lui H. Cândroveanu. Pâna atunci desprind doua-trei  citate din studiul lui Ilie Badescu prezentat la Constanta în zilele de 29-30 august 1996. "Marii heleni din strainatate, bancherii din Viena, comerciantii din Odesa, transportatorii din Alexandria sau Marsilia sunt în majoritate vlahi de rasa si adesea de limba ..." (apud V. Beiard, La Turquie et l'Hellnisme contemporaine, Paris 1904, p. 249).  Sau în contrast cu omul levantin corupt, venal, tradator, rapace etc. iata descrierea omului valah facuta de consului francez Pouqueville: "Vlahii care au calatorit vorbesc mai multe limbi si au biblioteci bine asortate cu carti frantuzesti si italiene. Dar ceea ce este si mai uimitor e de a se observa spiritul de ordine ce domneste în orasele valahe." (p.52).  Sau "Aromânii - zice M.A. Walker la 1860 - stau în frunte ca spririt de întreprindere comerciala, ca munca si ca inteligenta."(p.46)

Pentru faptul ca istoria îi recunoaste de VLAHI si pe cei din stânga Dunarii si pe cei din dreapta ei discutia devine ceva mai ampla si poate ceva mai dificila din moment ce astazi se încearca sa se afirme ca în stânga si în dreapta Prutului traiesc doua natii diferite sau ca moldovenii sunt o minoritate etnica în România. Într-un asemenea registru continuarea comentariilor nu cred ca ar duce spre adevar.

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea

-------------------------------------------

1. Ce doriti săne transmiteti?:

2. Tema / articolul / autorul::Păşunismul

3. Numele si prenumele Dvs.:Gabriela Marieta Secu

4. Adresa Dvs. E-mail: gabrielamsecu@yahoo.com

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):

7. Textul mesajului Dvs.:Care mioara? Care mioara? Care pasune? În praful asta de-acasa pasunismul de care vorbesti, nu mai exista de o vesnicie... Nici de patriotism nu se mai pune problema atâta vreme cât, nici nu mai stim daca mai avem patrie... Poporul, trei sferturi cu traista în bat prin cea lume... sfertul ramas n-a mai gasit bat si traista... Lehamitea fara frontiere, abia de nu sufoca impulsul alora putini mai mintosi si mai fortosi sa traga (nu e prea clar încotro) caruta asta fara roti. Nu tu vise, nu tu teluri, nu tu ideal... Rutina si atât. Supravietuire pe buza de abis. Unde sa mai încapa vreo mioara, vreo pasune... e arsita, si arsita asta vine din suflet, nici lacrimi nu mai avem, e seceta mare si pe dinauntru si pe dinafara...

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)